Dacă acum o săptămână am scris despre Granada, nu pot să nu mă abțin să scriu și despre orașul-frate vitreg al Granadei, rivalul ei de secole, Leon. Pentru cei care nu știu prea multe despre istoria îndepărtatei Republici Nicaragua, firul roșu al istoriei sale postcoloniale a fost lupta necontenită dintre Granada și Leon. Locuitorii din Granada erau conservatori, iar cei din Leon, liberali. Cei din Granada erau aristocrați, cei din Leon majoritatea negustori, artiști și un contingent mare de studenți care adăugau mult la revoluționarismul urbei. Secole de-a rândul, Granada s-a duelat cu Leon – nu neapărat un duel constructiv, de genul cine are catedrala mai impozantă sau clădirile mai frumoase, ci chiar și destructiv – războaie civile nimicitoare. La un moment dat, în secolul al XIX-lea, Leon chiar a angajat un aventurier nord-american, William Walker, pentru a învinge Granada. Acesta și mercenarii tocmiți de el au cucerit Granada, dar nu au cedat-o Leonului, ci Walker s-a gândit să devină nici mai mult, nici mai puțin decât președintele Americii Centrale. A fost învins cu greu de o alianță între Costa Rica, Nicaragua și Honduras, iar după înfrângerea sa definitivă a incendiat Granada, lăsând o plăcuță în loc: “Aici a fost Granada”. Walker a fost capturat, până la urmă, de cei din Honduras, care l-au și executat.

Pentru a opri rivalitatea fără limite, niște oameni cu cap din ambele tabere au ajuns totuși la o idee inteligentă. Nici Leon, nici Granada nu vor fi capitala Republicii Nicaragua, ci un sătuc anonim care avea avantajul să fie undeva între cele două urbe rivale. Acest sătuc se numea Managua și, din secolul al XIX-lea, a devenit capitala și centrul pentru Nicaragua. Evident, rivalitatea nu s-a stins, dar nu a mai fost la fel de sângeroasă ca până atunci.

Ziceam în primul paragaf căorașele sunt de fapt frați vitregi. De ce frați? Pentru că ambele au fost fondate de același conchistador spaniol – Francisco Hernandez de Cordoba (în cinstea lui, moneda națională se numește “cordoba”). Cordoba a fondat atât Leon, cât și Granada, dar asta nu l-a ajutat decât post-mortem, când a intrat în istoria țării – primul guvernator trimis de la Madrid l-a găsit vinovat pentru trădare (mă rog, asta nu era greu) și l-a executat.

Deși fondat de Cordoba, Leonul nu se află pe locul unde acesta l-a stabilit. După aproape 100 de ani de la fondare, Leonul a fost afectat de numeroase cutremure, dar și de erupția vulcanului Momotombo, așa că și-au abandonat casele și s-au mutat un pic mai încolo, la 32 km de vatra orașului care astăzi este sit arheologic (sub numele de Leon Viejo). Asta nu înseamnă că dacă nu te urci în vreo clopotniță, nu o să vezi impresionanta colecție de vulcani fumegând în zare… Dar, la fiecare slujbă, localnicii se roagă să fie cruțați de vulcani.

Am ajuns la Leon înghesuit într-un microbuz din Managua. Se pare că Leonul și Granada se urăsc în continuare, dovadă că, deși continuă să fie cele mai mari orașe din Nicaragua, dupa Managua, nu sunt legate de nicio cursă de autobuz! E drept, există câteva shuttle-uri pentru turiștii străini, dar sunt relativ scumpe, autobuzul costând doar câțiva dolari, dar e musai să schimbi în Managua… și să faci câțiva pași între terminalul de Granada și cel de Leon.

Din momentul în care am ajuns în Leon (venind de la Granada), primul cuvânt care mi-a trecut prin minte a fost cel de “proletar”. Departe de distincția și boieria din Granada, un oraș cu vile somptuoase și cu o atmosferă de eleganță boierească. Leonul forfotea de lume, am intrat într-un bazar extrem de agitat și, cum am coborât din microbuz, am fost aproape luați pe sus de velo-ricșari… o bicicleta care împinge un soi de cabină deschisă în care stai liniștit pe o băncuță, în timp ce băiatul din spate pedalează din greu. După o negociere aprigă, am luat două ricșe (pentru trei persoane și bagaje) pentru 100 cordobi (4 dolari), care ne-au lăsat fix în fața pensiunii noastre – Malinche, o casă convertită în pensiune pentru backpackeri condusă de un cuplu adorabil – Diana (vorbitoare de engleză) și Oscar (care, din păcate, vorbește doar spaniolă).

Oricât de simpatice ne erau gazdele, nu am făcut prea mulți pureci și am tulit-o spre centru. Nu a fost nicio surpriză pentru mine că Leon este puternic sandinist. Stâlpi vopsiți în roșu și negru, culorile tradiționale ale sandiniștilor (după trecerea la democrație, Daniel Ortega a ales culoarea… roz :), dar sandiniștii adevărați poartă în continuare culorile Revoluției, roșu-negru. În Granada, nu știu dacă am văzut vreun stâlp negru-roșu și singurul poster cu Ortega care ne spunea că “mergem bine” se afla la intrarea în oraș!

Leon nu se laudă numai cu o lume boemă și cu cei mai mulți studenți din țară, ci și cu cea mai mare Catedrală din America Centrală. Situată unde altundeva decât în piața centrală, la prima vedere catedrala nu este megaimpunătoare pentru că nu este înaltă (de altfel, clădirile din Leon, ca și cele din Managua sau Granada, nu au mai mult de un etaj, din cauza cutremurelor frecvente), în schimb este foarte lungă, amplă, spațioasă. În ciuda faptului că nu este înaltă, dacă te urci pe acoperiș (și nu trebuie ratată această experiență), poți avea panorama întregului oraș, dar mai ales a colecției de vulcani din zare, din care cel puțin unul fumegă încontinuu… o priveliște greu de uitat. Și, mai ales, un motiv care îmi scapă, nu poți păși pe acoperiș decât desculț. Am înțeles de ce nu te poți cățăra pe cupole (pot să cadă cu tine în biserică), dar n-am prea priceput de ce e musai să umbli ca într-un templu hindus pe acoperișul unei catedrale! Mă rog, contează mai puțin, panorama și amintirile (inclusiv ale plimbării în picioarele goale) rămân :).

Cred că în niciun oraș din Nicaragua nu este mai potrivită clădirea unui Muzeu al Revoluției decât în Leon. Evident, se află fix în centru, în piața centrală, pe lângă palatul episcopal și vizavi de Catedrală, într-o clădire probabil vopsită ultima oară înainte ca clanul Somoza să preia puterea, dar care îți insuflă cumva aerul Revoluției. Începând de la poartă, de la grupul de bătrânei care stau pe băncuțe la intrare și discută politică (bănuiesc că toți au fost luptători sandiniști) și care te ghidează dacă vrei să vizitezi interiorul. Din păcate, am nimerit peste un tip destul de tăcut, de la care am extras cu greu câteva cuvinte, dar pozele care împânzesc pereții coșcoviți spun totul… de la Fonseca, legendarul fondator al Frontului Sandinist de Eliberare Națională care nu a prins victoria Revoluției, fiind ucis de Guardia Nacional, până la poza patriarhului stângii americane, El Lider Maximo, Fidel Castro, nașul spiritual (și nu numai al Revoluției din Nicaragua). Ca în orice mișcare revoluționară de gherilă, sandiniștii formau grupuri și grupulețe cu diverse idei mai mult sau mai puțin radicale și orientări. Victoria din 1979 s-a datorat faptului că Fidel i-a chemat pe toți liderii la Havana și i-a obligat să-și dea mâna și să coopereze. Toți au îngenuncheat cu sfială în fața Zeului Revoluției și nu i-au ieșit din cuvânt. Câteva luni mai târziu, gherilele sandiniste erau aclamate de milioane de oameni la intrarea în Nicaragua și urâtul regim Somoza (susținut de Statele Unite) se prăbușea după patru decenii de opresiune crâncenă.

Deși tăcut, nenea revoluționarul mi-a devenit brusc simpatic când l-am rugat să mă urc pe clădire pentru o panoramă a pieței și a catedralei. E drept, am avut un moment de ezitare când am văzut tinicheaua cam șubredă pe post de acoperiș, dar cineva, sus, m-a iubit și a rezistat eroic :). I-am cerut să-mi spună cum arăta Daniel Ortega tânăr. Mi-a arătat o poză. Doamne, cum arăta! Ca un student tocilar cu mustață… acesta a fost liderul Nicaraguei revoluționare (și actualul președinte al unei Nicaragua democratice). Dar în spatele pozei s-a aflat un tip care a luptat, a ucis, a scăpat cu greu, a fost torturat în pușcărie de gardieni și a scăpat în urma spectaculoasei răpiri a întregului Parlament somozist :).

Străzile din Leon nu sunt la fel de netede precum cele din Granada, clădirile nu sunt la fel de bine întreținute, dar orașul ăsta are viață în vine. Granada mi s-a părut un mic paradis colonial, un loc prea aproape de perfecțiune, un loc de vis, un loc în care simți că joci în filme gen Zorro. Leonul era un oraș cu viață, cu vână, departe de a fi perfect, un oraș cu o istorie de care e mândru (și nu doar o arată pentru turiști), un oraș cu murale revoluționare, cu Sandino, cu Fonseca, cu eroi uciși în Revoluție. Am descoperit cu surprindere că într-o țară macho ca Nicaragua, Leonul a fost eliberat de trupele sandiniste conduse de o… femeie! E vorba de Dora Maria Tellez, o studentă în medicină în vârstă de 23 de ani care i-a condus pe sandiniști în luptele din Leon și care a eliberat nu numai un oraș, ci și sute de oameni încarcerați și torturați în pușcăria La XXI. Am vizitat-o și pe aceasta, nu puteam s-o ratez. Unde am descoperit un mix fascinant de muzeu sandinist cu muzeu… folcloric… printre graffiti care înfățișează oameni torturați într-un fel care ar șoca până și Inchiziția, dai de păpuși megakitschoase, dar care descriu legendele și tradițiile din Leon.

Mi-e greu să spun care îmi place mai mult, Leon sau Granada. Leonul are viață, Granada e un muzeu. Aș înclina spre Leon? Sau spre Granada? Parcă, totuși, spre Leon!

Cum ajungi în Leon

Dacă aterizezi la Managua (poti sa zbori direct din Panama cu companie COPA. Pana in Panama, cele mai bune conexiuni din Romania sunt cu Air France via Paris sau KLM via Amsterdam), există shuttle-uri directe de la aeroport la Leon. Dacă vrei să economisești bani, ia un taxi până la Managua UCA, de unde iei un microbuz până în Leon. Eu am luat taxiul de la Leon la aeroport (aveam avionul relativ devreme) și a costat 60 de dolari pentru un drum de vreo două-trei ore.

Daca vii dinspre Granada, iei un autobuz din Granada la Managua UCA și de acolo, mai departe, un microbuz până în Leon.

Când să vizitezi Leon

Iarna. Sezonul secetos durează de prin noiembrie până prin aprilie – mai, când ai mari șanse să ai parte de un cer albastru, superb. Eu am mai prins și o răpăială, dar care a durat doar 30 de minute.

Unde să stai în Leon

Am stat la pensiunea Malinche, într-o casă “normală” din Leon, deloc colonială, ținută de o familie adorabilă. Prețul unei duble cu baie privată este de 21 de dolari, dar nu include micul dejun, pe care îl poți lua tot la hospedaje în schimbul a câtorva dolari.

Unde să mănânci în Leon

Seara, lângă piața comercială (din spatele Catedralei), femei pun tot soiul de cărnuri pe grătar, împănate cu mirodenii locale. Gazdele mele spuneau că e cel mai bun… restaurant din Nicaragua. Nu pot să le contrazic.

Ce poți face mai departe de Leon

Multe. După ce descoperi orașul, poți să te duci să te urci pe vulcanii din jur (principala atracție o reprezintă sandboardingul, adică să cobori pe placa de pe vulcanul Cerro Negro), dar și să mergi la Oceanul Pacific pentru o vacanță leneșă. În hospedaje, am văzut oferte de shuttle spre Honduras, Salvador și Guatemala… Doamne, ce aș fi renunțat la avionul de Panama pentru shuttle-ul de Copan în Honduras, pentru ca mai apoi să ajung în Antigua, în Guatemala, bijuteria colonială a Americii Centrale… Dar n-am renunțat, trebuia să revin totuși acasă.

 Imagini Leon

Autogara din Leon

se afla pe undeva prin piata

Un pic cam departe de centru. Asa ca am luat un velo-taxi

Si din fuga bicicletei, am admirat stradutele coloniale ale orasului

Asa aratau casutele de vis-a-vis de hotelul nostru

Diana si Oscar, simpaticele noastre gazde de la Hostal Malinche

Receptia plina de culoare si caldura

iar in fata camerei, ce puteai gasi altceva decat un hamac ?

Catedrala din Leon este cea mai mare din America Centrala… desi la prima vedere nu pare

Leon nu este numai orasul liberalismului din Nicaragua, ci si al bisericilor

Colorate ca si casele

Dar Leon este si orasul unde gasesti cele mai multe grafitti revolutionare

de la Sandino la urmasii sai, sandinistii

Dar pentru o panorama superba, m-am catarat pe catedrala

m-am descaltat

pentru a admira colectia de vulcani din vecinatatea orasului

Unele au venit pentru sedinte foto

Muzeul Revolutiei

unde revolutionarii povestesc despre fapte de arme eroice sau politichie curenta

De prin muzeu … ziare de epoca

poze din timpul Revolutiei

Uite cum arata Daniel Ortega (tipul cu mustata). Ziceai ca era un student tocilar

Viva la Revolucion

Parca pasesti in istorie

Ma rog, acoperisul nu imi dadea prea multa incredere. Dar a rezistat eroic

La XXI, fosta puscarie a regimului Somoza

unde afli povestea martirilor sandinisti

dar si a legendelor si povestilor locale

O scena frecventa in Nicaragua … lumea in usa discutand sau citind ziarul

Seara, langa piata, sfaraie gratarele

 iar Diana de la hostal spunea ca e cea mai buna mancare din Nicaragua