Dacă mă urmăriți pe Facebook, e posibil să fi remarcat că săptămâna trecută am fost în India, la invitația celor de la Qatar Airways. Nu o să povestesc acum despre India, nu vă fie frică, voi reveni însă, după cum v-am obișnuit, cu un serial despre ce am văzut, mai degrabă am revăzut, prin “Incredible India”. În schimb, vreau să vă povestesc un pic despre noul aeroport din Doha, prin care vă urez să treceți cât mai mulți dintre voi în drum spre Asia, Africa sau, de ce nu, Australia. Mai ales că e un aeroport nou-nouț, inaugurat de abia acum câteva luni, care arată într-un mare fel.
Am zburat prima oară cu Qatar Airways în 2011, în drum spre Kathmandu. Da, citisem că e o companie de 5 stele, da, trebuie să recunosc că serviciile au fost în consecință, dar aeroportul m-a surprins. Era departe de necesitățile unei companii de 5 stele. Și ținând cont că imensa majoritate a pasagerilor Qatar Airways o reprezintă pasageri de tranzit spre alte destinații, experiența aeroportului din Doha este parte integrantă a experienței Qatar Airways.
Vechiul aeroport, săracul, arăta el cum arăta, nu pot zice că era o dărăpănătură, dar era foarte, foarte mic pentru traficul într-o creștere explozivă care se derula prin el. Este evident că a fost construit într-o altă eră, înainte ca ambițiosul emir de Qatar să decidă să facă din compania sa aeriană una dintre cele mai mari din lume. Terminalul era înghesuit la maximum, cu mare noroc puteai prinde un loc pe vreun scaun, iar avioanele aterizau la cuca măcăii… Dupa debarcare, drumul cu autobuzul dura așa de mult, încât începeai să-ți pui probleme dacă zborul cu avionul propriu-zis nu era de fapt mai scurt decât cel cu autobuzul prin aeroport. Mi-aduc aminte, am avut la un moment dat un tranzit mai lung prin Doha, era noapte și voiam să dorm. Nu aveam unde, toate scaunele erau ocupate, iar atmosfera era ca de stadion, de la miile de oameni care vorbeau, mâncau, mișunau. Atunci am avut o idee genială și m-am refugiat în moscheea aeroportului (mic, mic, dar cum să nu ai un loc de rugăciune într-o țară precum Qatar?), unde era o liniște mormântală, așa că am dormit tun pe covoarele din mica moschee).
Evident, nu trebuia să fii cine știe ce mare specialist să-ți dai seama că Qatarul are nevoie de un alt aeroport. Care, evident, se construia în viteză. Nu e niciun secret că emirii și șeicii din Golf sunt într-o permanentă competiție în ceea ce privește cine are cele mai tari mașini, clădiri, autostrăzi, mall-uri și, evident, companii aeriene, iar Qatarul era probabil luat la mișto că nu are Airbusuri 380, cele mai mari avioane din lume, avionul pe două etaje. Emirates are zeci și zeci de A380, Etihadul din Abu Dhabi are și el destule, Qatarul nu avea, că nu putea să-l folosească. Nu poți să debarci și să îmbarci sute de oameni din A380 cu autocarul, e musai nevoie de terminal. Iar terminalul nu venea.
La un moment dat, chiar a fost un moment penibil pentru mândria qatareză – s-a anunțat oficial data deschiderii cu surle și fanfară și z-ilioane de lasere și artificii a noului aeroport, dar cu vreo două luni înainte, totul a fost anulat – aeroportul nu era gata și avea niște probleme. Cam în același timp, Berlinul avusese parte de o umilință asemănătoare (noul aeroport Brandenburg – Willy Brandt, care urma să fie fala capitalei Germaniei, a cărui dată de inaugurare fusese de asemenea anunțată cu surle și fanfară, nu a mai fost deschis deoarece s-au descoperit probleme critice de siguranță aeroportuară. Nici până în ziua de astăzi aeroportul n-a fost deschis, mândra capitală a Germaniei fiind încă deservită de un aeroport care arată ca în filmele cu Piedone sau ca unul care aduce aminte de “Moscova nu crede în lacrimi”, în schimb qatarezii au dat bice și aeroportul e gata). E drept, nu a mai avut parte de o deschidere oficială, laserele și artificiile au rămas în magazii pentru alte ocazii, dar, mai public, mai pe șestache, pâs, pâs, Qatar Airways s-a mutat în noul aeroport Hamad International.
Am aterizat pe timp de noapte. Zborul de la București ajunge constant în jurul orei 23:00, dar asta se va mai schimba dupa 1 martie, cand Qatar Airways va zbura numai la București, decuplând Sofia de zborul spre România (până acum, zborul operat de Qatar Airways se desfășura pe ruta Doha – București – Sofia – București – Doha, de la 1 martie, trecându-se la zborul Doha – București – Doha, așa că unele zboruri nu vor ajunge noaptea, ci ceva mai devreme). Nici de data asta, avionul nu a fost tras la terminal (deși acum există numeroase porți cu burduf), dar transferul cu autobuzul durează fix câteva minute, nu mai mergi prin întuneric de te plictisești). Ca și în vechiul aeroport, călătorii de la clasa business sunt așteptați cu un microbuz de lux și duși mai repede la terminal), dar nici cei care călătoresc la economy nu se pot plânge că transferul durează prea mult. Dimpotrivă!
Trebuie însă să vă spun din nou două facilități extrem de interesante oferite de qatarezi:
1. Dacă perioada de tranzit prin aeroport este mai mare de 8 ore, vei primi gratuit din partea Qatar Airways – cazare, viză, transfer la / de la hotel. Pentru asta trebuie să cumperi un bilet de avion Qatar Airways și apoi să contactezi biroul de la București pentru a-ți rezerva hotelul. Atenție – timpul de tranzit trebuie să fie mai mare de 8 ore până la prima cursă spre destinația dorită! De exemplu, dacă ai cursă de legătură spre Bangkok la 2 ore după ce sosești de la București și următoarea cursă este la 11 ore, iar tu optezi pentru cursa de peste 11 ore, nu vei mai primi pachetul cazare + viză + transfer! Pentru că poți zbura spre destinația ta finală într-o perioadă mai scurtă. ATENȚIE – dacă biletul este cumpărat în urma unei promoții de preț, în principiu nu primiți acest pachet. Dar asta nu înseamnă să nu sunați, cine știe, poate primiți pachetul :). Trebuie contactat biroul Qatar Airways din București.
2. Daca aveți mai mult de 5 ore de tranzit în aeroportul din Doha, puteți să vă alăturați într-un tur gratuit al capitalei Qatarului. Până acum, nu prea se potrivea orarul. Avionul de București sosea pe la 11 noaptea, cel spre capitala României decola în jur de 8 și jumătate dimineața, iar tururile se desfășoară doar ziua. Acum, dupa 1 martie, când vor avea loc schimbari în orarul de zbor, în unele zile puteți avea șansa să prindeți un tur. Amănunte, aici.
Pentru ambele cazuri, trebuie să vă adresați personalului de la sol înainte de trecerea controlului de securitate! Sunt niște birouri clar marcate imediat după ce intrați în aeroport.
Aeroportul este acum mare și megaspațios. Dacă înainte era un zumzet general din cauza prea multor oameni pe metru pătrat, acum poți găsi colțuri liniștite în care să te odihnești, nu numai în moschee! Dacă însă chiar vrei să dormi în confort, aeroportul dispune de un hotel aflat în terminal, în zona de tranzit, nu îți trebuie viză pentru a te duce la el. Se numește Airport Hotel și plătești cazarea pe oră – dar există un minim de 4 ore. Evident, ca orice are de-a face cu compania aeriană, hotelul are 5 stele și costă serios. Dacă nu ai chef să dormi, poți să înoți în pisicina aeroportului sau să te relaxezi la spa. Și ele se află în zona de tranzit aeroportuar.
Vrei shopping? No problem. După ce cobori scările rulante de la etajul controlului de securitate (care e undeva la etajul 1), în jurul imensului urs de pluș care șade în mijlocul plazei centrale (se pare că este replica gigantică a jucăriei favorite a fetiței emirului!), poți găsi magazine cu de toate. Prețurile nu sunt chilipiruri, dar oferta este maaaare. Există și un food court care mă așteptam să fie mai mare, dar are de toate – și mâncare arăbească, și veggie, și indiană, și fructe, și junk food (e un Burger King). În alte părți, poți găsi și alte restaurante, dar și cafenele sau locuri de unde să-ți cumperi în viteză niște sandviciuri.
Am fost curios cum a fost înlocuit fostul Business Class Terminal. În fostul aeroport, exista un terminal special pentru călătorii la clasa business. Spre deosebire de alte aeroporturi ale lumii, unde există niste lounge-uri mai mult sau mai puțin generoase ca spațiu și ca servicii, Doha se laudă cu un terminal special pentru călătorii la clasa business. În noul aeroport nu există un terminal separat, ci un întreg etaj separat pentru clasa business. Pur și simplu, iei scările rulante până la etajul 2 (deasupra security-ului) și acolo ajungi în giganticul business lounge. Aici, ai restaurant (moca, evident), diverse locuri de unde poți să iei în viteză un snack, business center, în caz că vrei să tipărești ceva, camere “liniștite” în care poți să tragi și un pui de somn – sunt în semiobscuritate, în niște cubicles, cu televizoare cât tot peretele, camere pentru familii, evident și o cameră pentru fumat, pentru cei cu acest viciu. Cel mai mult mi-a plăcut camera de jocuri, unde se află inclusiv o minimașină de Formula 1, evident branduită cu Qatar Airways.
Au așteptat qatarezii, dar acum au cu adevărat un aeroport de 5 stele. Chiar dacă zbori business, chiar dacă zbori economy, vei tranzita printr-un terminal eficient, spațios, spectaculos și plin de servicii. Mă aștept ca și premiile internaționale să curgă, dar nu asta este important. Important este că atunci când vii de la un zbor lung, vei găsi un loc unde să te liniștești și să te relaxezi pentru următorul zbor.
Tranzit prin Doha
Cabin crew, take your seats, landing in 3 minutes !
O fi aeroportul mare, dar cursele operate de avioane A320 nu prea trag la terminal
Dar pentru calatorii la business class (sau in infotrip), exista microbuze speciale sa te duca la terminal
Cei care au cazare de tranzit asigurata de Qatar Airways, se prezinta aici, imediat dupa ce ajungi in terminal, inainte de controlul de securitate
Dupa controlul de securitate… primele imagini cu aeroportul de 5 stele din Doha
In mijlocul aeroportului, jucaria preferata a fetei emirului de Qatar
Sa-l vedeti mai bine 🙂
Oare fetitei i-o place si dinozaurii ? Ca e unul care rage intr-un colt
Om fi in Peninsula Arabica, dar se sarbatoreste Anul Nou Chinezesc 😉
Pe unde poti manca… intr-un restaurant mai de fita
sau o cafea
Food court
Nu e numai junk food 😉
In drum spre business lounge… sau mai precis business floor 🙂
Receptia
Dar mare e, frateeeeeeeee
Padurea de Doha 😉
Camera pentru familii
Camera linistita
Sa ne rugam …
sau sa ne jucam ?
Mai bine ne jucam 🙂
La pas prin business lounge
Zennnnn
Echipa de soc in drum spre Delhi
Prajituri orientale… unora le place, mie mi se par prea dulci
sau mai bine europene ?
In aeroport, in zona de tranzit, exista un hotel. Aceasta este receptia
O camera standard (evident, nu se poate sa nu fie si suites, doar suntem in Golful Persic, ce naiba !)
Piscina (poti s-o folosesti si fara a plati hotelul)
Gym
Bagi un squash intre zboruri ?
Poarta de imbarcare spre Bucuresti era un pic cam departe… asa ca m-am plimbat cu masinuta electrica 🙂
sunt curios cum si unde iti dau viza pe entru 8 ore…
Totul se rezolva la biroul acela cu transferul la hoteluri din poza. Dar trebuie aranjata din vreme.
Da, e mișto aeroportul nou, am înnoptat și noi acolo acum 2 săptămâni când ne-am întors din Bali. E fain și mare.
Am avut tranzit acum o luna in Doha.Din pacate a fost pe fuga,pentru ca veneam din Dubai si plecam spre Dar es Salaam, iar tranzitul era aprox o ora.Cu ce am ramas ca amintire,este imensitatea noului aeroport.De unde ne a lasat avionu de Dubai pana la poarta de imbarcare spre Dar es Salaam am inceput sa nergem linistiti,apoi am inceput efectiv sa alergam pe benzi, si tot am prins la mustata avionul…….e ceva sa alergi prin aeroport o ora…
nu vom uita alergatura -si faptul ca am evitat in nestiinta noastra tranzitul lung de peste 8 ore fiind speriati de el fara sens-complicandu-ne defapt .dar din greseli mai si invatam se pare MARIAN
Am intrebat la Qatar Airways in timpul promotiei din ianuarie anul acesta si mi-au spus ca, in cazul tranzitului mai mare de 8 ore, pachetul viza+cazare la hotel este de 125 USD/persoana tocmai pentru ca este perioada de promotie si gratuitatea nu se aplica. Asta in caz ca doreste cineva sa stie cat trebuie sa adauge la pretul promotional oferit de Qatar.
Am sunat si eu la Qatar Airways.. am escala la intoarcerea din Singapore de 8 ore. Initial, cand mi-am luat biletul, escala era doar de 3 ore, insa mi-au modificat orarul… Desi am luat biletul la promotie, mi-au spus ca-mi ogera pachetul gratuit. Super, pt ca nu ma asteptam..
@cristian
Sunt in aceeasi situatie cu tine si am luat legatura cu cei de la agentia din romania si mi-au spus ca e contra cost acest pachet, nu este gratis
ciudat.. mie deja mi-au trimis voucher-ul..se pare ca am avut bafta
Foarte interesant articolul,chiar zbor cu qatar airways cel putin de 2 ori pe an in curse lungi si nu stiam ca noul aeroport are piscina si spa pe care le poti folosi gratuit!
Totusi am o nelamurire,nu as vrea sa ma simt umilit in momentul in care merg catre scarile rulante ce duc catre clasa business si refuzat de cei de la securitate pt ca nu as avea voie cu card silver.Detin card silver la qatar airways si printre altele la beneficii e trecut accesul la loja business din Doha,imi poti confirma acest lucru,peste 5 zile ma intorc in tara si chiar as vrea sa incerc loja business,bineinteles daca am voie 🙂
Verific cu cei de la Qatar si iti raspund. Se plateste intrarea la spa / piscina, dar nu e obligatoriu sa platesti hotelul din aeroport.
Uite ce mi-au zis. Se pare ca da
SILVER Members – They have lounge access in Doha and Business Class lounges at select airports regardless of your class of travel. In DOH, AL MAHA Lounge is accommodating QR and oneworld partners’ Silver members. Complimentary ‘one visit’ Guest lounge passes at Hamad International Airport allowed. They have the right for two guest passes per year to invite additional guests to join at the lounge in Doha.
Cezar, am fost si eu in aeroport in Doha si prima data cu Qatar, in iulie anul trecut. Da, sunt si parti frumoase ale aeroporturilor (curatenia, IMac-urile si net gratuit, Quiet area cu un design interesant, mancare buna la food court), dar, pentru mine au fost si parti care m-au cam suparat, deoarece era si importante: galagia enorma in quiet area, aglomeratie de nedescris pentru ca nimeni nu voia sa stea in sleeping room din cauza frigului- vedeai oameni care preferau sa se intinda pe jos decat sa mearga acolo- scaunele extrem, dar extrem de lipsite de confort- iar in sleeping room cred ca era destul de important acest aspect).
Cum am avut de asteptat aproape 8 ore pe timp de noapte si cand am vazut ca nu putem sa ne odihnim la sleeping room, am vrut sa mergem la unul din lounge-urile platite. Acolo, pe langa faptul ca nu mai acceptau pasageri, pt ca deja era full (apropo, au o capacitate destul de mica daca e sa comparacm cu ce trafic exista pe acest aeroport), si ne-au sugerat sa ne intoarcem peste vreo 3 ore; pretul era undeva la 60 USD de persoana. Am cerut sa ne lase sa vedem lounge-ul, sa vedem daca merita sa mai luam in considerare partea asta, dat fiind faptul ca peste vreo 3 ore, ne mai ramaneau doar 4 ore de stat acolo. Dupa ce l-am vazut, am zis ca nu merita pt o perioada scurta (cele doua-trei canapele erau deja cotropite de altii, iar doar sa stau intr-un fotoliu si sa mananc o salata, pentru 4 ore, nu mi se merita).
Acum, cred ca si la partea cu aeroportul, experienta fiecaruia e strict subiectiva.Depinde ce bilet ai si cati bani esti dispus sa platesti ca sa ai acces la alte standarde (200 USD hotelul in aeroport). Eu am fost un simplu calator, care a mizat pe partea ca la sleeping room chiar se poate dormi. Si chiar daca nu a fost asa, nici nu am dat banii aceia, pe o noapte in aeroport.
Ei, acum asta a fost experienta mea; poate ma numaram printre putinii care nu s-au intors incantati de acolo. Dupa cum spuneam, totul e subiectiv….ca si orice impresie! 🙂 Spor la calatorit!
Am bantuit pe acolo in jur de miezul noptii. Era pustiu cam peste tot. In quiet room de abia de erau vreo 2 – 3 suflete, in family room nimeni, prin lounge, da, era popor, dar fiind imens in afara de zona restaurantului care era animata, in rest liniste si pace. Pana si in food court, de abia daca erau vreo 2 – 3 mese ocupate.
Referitor la turul gratuit de oras pe care ți-l oferă Qatar vad ca începe de la 4 am, eu am avion la 8.20 spre casa, oare am timp sa-l iau? Ei zic ca dureaza 2.45 min, deci pe la 7 ar trebui sa fiu înapoi in aerport.
Sincer, nu cred ca au un tur atat de devreme. Dar cum ajungi te duci direct la biroul de tranzit si intrebi acolo
@Imperator
Mersi mult pt info,asa stiam si eu dar nu eram sigur,in cateva zile o sa le fac o vizita la loja business 😉
Enjoy 🙂
[…] nu-l mai terminasem, totul a mers ca pe roate. În Doha, am făcut un tur de aeroport despre care v-am povestit zilele trecute. Era prima oară când aterizam pe noul aeroport din Doha (pe cel vechi îl mai frecventasem de […]
[…] Qatar Airways, încep să mă obișnuiesc cu binele J . După un tranzit scurt pe noul aeroport din Doha, vom pleca spre Hanoi, după o escală în Bangkok. Nu știu dacă ne vom da jos din avion… în […]
Am zbor Bucuresti -Doha -Colombo , tranzit in Doha de o ora si 20 minute . Sa ma ajute cineva cu informatii in privinta transferului. Am de luat autobuz din terminalul sosiri spre cel de plecare?
Credeti ca-mi este suficient timpul ? Va multumesc!
Nu ai de luat nici un autobuz intre terminale pentru ca nu sunt terminale separate. E posibil ca zborul de la Bucuresti sa nu traga la terminal si atunci, vei fi dusa la terminal cu un autobuz in vreo 5 – 10 minute. Daca ai un singur bilet, conexiunea este garantata.
Buna, avem o escala de 4 ore la miezul noptii in aeroportul din Doha, stie cineva daca sunt deschise magazinele din aeroport noapte?multumesc frumos
Da, sunt deschise
Buna, Cezar. E pentru prima data cand comentez insa am citit toate articolele tale. Apreciez foarte mult blogul tau. Ti-as fi recunoscator daca m-ai putea ajuta cu o intrebare:
Budapesta – Doha – Bali – Transit Time: 12:55 hrs. Am citit ca nu imi trebuie viza de tranzit daca timpul de asteptare e sub 8 ore – insa ce e de facut daca acesta e de 13 ore? Daca zbor din Budapesta ma pot adresa biroului Qatar din Bucuresti in legatura cu o eventuala cazare din partea companiei? Daca nu parasesc aeroportul nu am nevoie de viza?
Iti multumesc frumos.
Buna.
Povestea e urmatoarea:
1. Daca vrei sa ramai in aeroport in zona internationala, nu te doare capul, stai acolo, n-ai nevoie de nimic.
2. In principiu, daca ai timp de tranzit mai lung de 8 ore si nu ai nici o posibilitate de zbor mai devreme (adica daca nu mai exista un avion de Bali inainte de sosire), Qatar Airways ar trebui in principiu sa-ti ofere viza, transfer la hotel si cazare gratuita. Asta in caz ca nu ti-ai cumparat bilet de avion la un pret promotional (cand nu esti eligibil pentru pachet decat daca dai 125 dolari) sau pur si simplu daca au chef. Pentru ca tu zbori de la Budapesta, trebuie sa contactezi biroul Qatar Airways din Ungaria.
Multumesc frumos pentru raspuns. Voi contacta biroul din Ungaria si revin cu un update.
Salut Cezar,
Am tot cautat si eu informatii despre viza de Qatar si transfer si tot la tine am ajuns 🙂 Problema mea e ca am numai un zbor cu Qatar Doha – Bangkok; o sa caut bilet spre in Doha din Germania cu o alta companie, care-i mai ieftina. Ai idee in acest caz cum se procedeaza, daca fac transfer in Doha dar nu intre zboruri de la aceeasi companie? Imi poate transfera Qatar bagajele ca sa nu ies din zona de transfer ca sa mi le iau si sa le fac checkin pe urmatorul zbor? Mersi anticipat!
Depinde foarte mult de personalul care iti va face check in-ul in Germania. In principiu, respectivul (sau respectiva) poate sa-ti faca check in pana la destinatia finala (Bangkok), dar nu este 100% garantat. In caz ca nu iti face, ar trebui sa contactezi cum ajungi in Doha welcome services. Exista un risc.
vad ca spuneti ceva de vize pentru transfer mai mare de 8 ore?? pe siteul aeroportului din Doha scrie ca nu e nevoie de viza indiferent de timpul pe care il stai, important e sa fii in tranzit in aeroport ! http://support.qatarairways.com/entries/20456948-Do-I-need-a-visa-for-transiting-in-Doha-
a stat cineva in ultimul timp mai mult de 8 ore?
Odata ajuns in cladirea aeroportului, nu te intreaba nimeni nimic.
Buna imi poti spune te rog daca voi avea zbor buc-bangkok cu tranzit doha si imi scot pasaport la urgenta?…E ok.acest.pasaport? Ms!!!
Sigur, daca reusesti sa-l faci la urgenta, nici o problema, din cate stiu eu termenul-standard este de 2 saptamani pentru un pasaport normal.
Pasaportul e temporar ,si citisem ca ei nu accepta asa ceva,dar fiind in tranzit nu cred ca are legatura din moment ce nu ies din tranzit,nu? Iar in thailanda nu as avea probleme cu pasaportul asta,nu? Mersi mult!!!!
Aaaa. N-am inteles intrebarea 🙂
Pentru tranzitul aeroportuar prin Qatar, nu iti trebuie nici viza, nici pasaportul nu iti va fi verificat, deci nu-ti fa probleme. In Thailanda, din cate stiu, poti sa intri cu pasaportul temporar, dar e musai sa mai fie valabil cel putin 6 luni. Eu zic ca totusi sa dai un telefon la ambasada Thailandei sa-ti zica 100% (reglementarile de genul asta se pot schimba peste noapte)
http://www.mae.ro/foreign-missions/3595
Am sunat! Si mi au zis ca tb sa imi iau viza la bucuresti! App te mai intreb ceva unde e mai frumos,mai special? Thailanda,bali sau maldive? Ms mult!!!
Pai depinde la ce te astepti 🙂
Uite aici o comparatie intre Thailanda si Bali: http://www.imperatortravel.ro/2015/07/batalia-destinatiilor-thailanda-vs-bali.html
Despre Maldive, acolo sunt doar atoli – resort, intr-adevar paradisiaci, dar in principiu, ajungi acolo si stai de cele mai multe ori doar pe atolul respectiv.
Pai noi mergem doua fete frumoase:) ca si perioada in principiu alegem din august pana prin sept,oct in functie de timp.eu nu am mai fost in asia,ma gandesc ca in thailanda am avea mai multe de facut? Ms!!!
Pfff… in rainy season.
Sincer n as astepta pana in decembrie! Ar insemna inca 5 luni!e asa rau?
Buna ziua! Voi avea un zbor din bucuresti cu transit prin doha , in jur de 7 ore voi avea de asteptat catre urmatoarea conexiune catre america. Intrebarea mea este daca imi pot lua bagajul de cala in doha si sa ii fac iar check in ul pentru urmatorul zbor.stiu ca se permite acest lucru in cazul altor companii.(Teama mea este pierderea bagajului)
Da, poti, dar trebuie sa iti iei viza, iar pentru viza, iti trebuie invitatie oficiala.
Exact ce credeam..ca am nevoie de viza:( ce sanse ar fi sa nu mi se piarda bagajul cu o astfel de escala?:)
Sub 0.01%. Sa intarzie la destinatie, ceva mai mare, dar nesemnificativa. Eu am 800 si ceva de zboruri la activ, nu mi s-a pierdut niciodata bagajul, a intarziat de 3 ori mai mult de o zi, a intarziat 1 data mai putin de 24 ore.
Am inteles , m ai mai linistit. Sunt patita si de asta am ingrijorarea respectiva:) multumesc pt raspunsuri
Salutare la toti puteti sa ma ajutati am zbor din Bucuresti pe 04.10.2015 la 19:05 si la 23:35 Aterizez în Doha stau toată noaptea si deja pe 05.10.2015 la 08:10 am zborul mai departe în USA Dallas. Cu ce va trebui sa ma deplaseze în alt terminal si cu cit timp inainte de zbor spre dallas va trebui sa fiu in terminalul de plecare spre Dallas si unde va trebui sa aranjez sotia si copil pentru somn pe noapte in aeroportul Doha??? Astept vriun răspuns de la cei care deja au trecut prin asta.
Salutare la totii, Duminica pe 04.10.2015 am zbor la 19:05 din bucuresti spre Doha, in Doha ajung la 23:35 am de stat toata noapte in aeroport si la 08:10 deja luni pe 05.10.2015 zbor din Doha spre USA Dalas, spunetimi va rog ci care au fost in asa situatie ca si mine caci sunt cu sotia si copil mic cu ce ma deplasez in alt terminal, cu cit timp trebuie sa ajund in termianlul de plecare spre dalas pentru inregistrare si unde pot sa aranjez familia sa doarma noaptea. Astept raspuns va rog.
Ar fi trebuit sa contactezi Qatar Airways in Bucuresti si iti dadeau viza, cazare la hotel si transfer gratuit. Inceraca azi, poate reusesti ceva. Daca nu, platesti 40 dolari si stai vreo 6 ore intr-un business lounge pe scaune si ai mancare gratuita. In aeroport, in zona internationala este de asemenea un hotel de 5 stele, dar trebuie sa rezervi din timp. Nu exista decat un singur terminal la Doha, dar foarte mare.
Noi calatorim cu Quatar Airways de la Bucuresti spre abu dhabi cu transit in Doha.Vreau sa stiu daca din dutty free-urile din Doha se pot cumpara bauturi alcoolice,spre exemplu 3 sticle de sampanie.Intreb asta pentru ca in Abu Dhabi am inteles ca nu poti cumpara bautura,si nu de alta sarbatorim ziua mea,ca atare nu ne putem uita unul la altul cu un pahar de apa in mana.Sau daca e permis sa o cumperi de pe aeroport din Bucuresti si poti sa „o defilezi”in aeroportul din Doha in timp ce te imbarci spre Abu Dhabi
Salut Cezar! In ianuarie voi merge in Dubai si m-ar interesa o scurta vizita in Doha. Am obs ca este un zbor de noapte la 00:30 DXB-DOH cu A350 si plecare catre OTP la 13:10. Se poate obtine viza direct din aeroport? si este timp de un tur organizat? Multumesc anticipat
Viza nu se poate obtine de la aeroport, insa exista cum scriam tururi in care iti dau si viza (sunt gratuite). Problema este ca locurile sunt foarte limitate (cred ca au 3 sau 4 tururi pe zi cu un microbuz) si se dau pe principiul „primul venit, primul servit”
Buna ziua,
Vreau sa calatoresc pe ruta Bucuresti-Doha-Dallas, in data de 09 decembrie 2015.Unde o sa am o escala in Doha de aproximativ 15 ore. Am inteles ca iti trebuie viza si ca la ambasada Qatar din Romania, dupa spusele acestora, toate vizele ar fi fost refuzate in ultimul timp.
Imi comunicati va rog, daca vreau sa vizitez Doha pentru cateva ore, toata tevatura cu viza, cum este procedura? Doresc sa parasesc aeroportul, si sa vizitez orasul si as fi interesat daca se poate obtine viza sub alta modalitate decat la ambasada Qatar de la Bucuresti.
Contacteaza biroul local al Qatar Airways pentru ca iti ofera cazare, transfer si viza gratuita daca ai trazit atat de lung. Atentie, sa nu ai alt avion mai repede si biletul sa nu fi fost luat la promotie.
Iti multumesc ! Am sunat la Qatar Airways si mi-au oferit atat mie cat si sotiei, pachetul cu viza-cazare-transport, GRATUIT !!! Pentru faptul ca aveam escala de 8 ore, si cam acesta este minimul pentru a beneficia de acest pachet.
Ce intrebare as mai avea..
Plec in Dallas pe 8 decembrie, am bilet decat pentru dus, am viza de turist pe 10 ani, pentru SUA. Imi trebuie sa fac dovada si pentru biletul de intors? Intrucat nu stiu unde o sa mi se termine banii, si in ce oras ma voi gasi in acel moment, am luat bilete doar pentru dus…urmand ca atunci cand o sa ma plictisesc, sa fac rezervare la biletul de retur!
care este regula, daca este vreo regula …
Ofiterul consular din SUA, IMI CERE SA VADA SI BILETUL DE INTORS?
VA MULTUMESC !
Ma bucur ca s-a rezolvat. Nu e o regula, depinde de tipul de la control pasapoarte. De cate ori am fost in State (ultima oara in 2008), mi-au cerut de fiecare data.
Trebuie sa imi acopar capul? si sa nu mi se vada picioarele? pielea? Am un zbor la Philippine si am escala de 7 ore si jumatate la Doha, prietenul meu spunea sa ma acopar si sa nu fiu „sexy” ..(cam greu |):)) nu stiu daca facea misto de mine, sau chiar trebuie sa fiu acoperita
Face misto de tine 🙂
Buna ziua ! Zboara cineva pe data de 09.10.2016 spre Adelaide prin Doha ?
Buna ziua . Merg in Bali la sf de luna , si am escala in Doha. Am tot citit despre aeroport ca este foarte mare si marturisesc ca am ceva emotii cu transferul ,am 3 ore timp , nu stiu engleza. Ma descurc oare?
Da, ai tot timpul din lume. Si sunt indicatoare clare peste tot. Trebuie doar sa stii ce poarta ai (o sa o ai trecuta pe boarding pass-ul care il primesti la Bucuresti) si sa te duci acolo.
salut IMPERATOR…SUPER INFO…AS VREA SA TE INTREB CEVA…AM ZBOR BUC DOHA DUBAI CU ESCALA 11 ORE…S AU ALT ZBOR CU 23 ORE…AS PUTEA IESI DIN AEROPORT PT VIZITA ORASUL…IMI DAU VIZA DE IESIRE…SI OSRE BENEFICIEZ DE PACHETUL RESPECTIV LEGAT DE HOTEL…MULTUMESC SI ZBORURI PLACUTE
Da, trebuie sa aplici on line pentru o viza de 96 ore
multumesc dar am nevoie de ajutor daca se poate…
12:05
29 Dec
Bucharest
Otopeni Intl. Apt.OTP
04h40m
Qatar Airways QR222
Class
Economy
Aircraft
Airbus A321
Layout
Standard 3-3 layout
17:45
29 Dec
Doha
DOH
16:00
30 Dec
Doha
DOH
01h10m
Qatar Airways QR1064
Class
Economy
Aircraft
Airbus A320
Layout
Standard 3-3 layout
18:10
30 Dec
Dubai
Dubai Int’l Apt.DXB
unde as putea aplica pt o viza s au ce as putea face atatea ore in Doha…te rog indruma ma .am primit un cadou si…parca ma impotmolesc…merci muult
Trebuie sa aplici aici: http://www.qatarairways.com/global/en/qatar-transit-visa.page
Buna ziua , merg in Bali la sfarsitul lunii mai din Londra sau Birmingham nu stiu inca exact , ce imi recomandati Qatar sau Singapore Airlines ? La Qatar zbor in jur de 7 ore pana in Doha si dupa vreo o ora, alte 9 ore pana in Denpsar, sau cu Singapore airlines ar fi 13 ore ore pana in singapore si dupaia 3 ore ? As avea nevoie de viza cat sunt in aeroport in Doha sau chiar in Singapore m-am gandit in Singapore la intoarcere poate raman o noapte si daca imi acorda in aeroport pe 30 zile la fel ca si in Bali sau cum este ? Multumesc
Cu Qatar Airways am zburat si e o companie foarte buna. Cu Singapore Airlines nu am zburat niciodata, nu am ce sa zic 🙂
Cat timp esti in aeroport, nu ai nevoie de viza nici in Qatar, nici in Singapore. Pentru Singapore, nu este nevoie de viza (spre deosebire de Indonezia), intri in tara si poti sta pana la 90 zile.
Salut! Super blogul. Așa ca am și eu o intrebare: mai am timp și eu sa aplic ptr viza de tranzit, în condițiile în care am o escală de 16 ore în Doha iar plecarea către București înapoi este pe 23 martie??? Mersi mult de tot😊 Asta ca să nu stau ca „boski” în aeroportul, ci sa profit și eu puțin de acest „culoar”😊
Buna! As dori sa calatoresc in Bali in mai si am gasit bilete de avion cu Qatar Airways cu escala in Doha. Singura problema este ca la zborul de intoarcere escala este de 1 ora si 30 minute si nu stiu daca exista suficient timp pentru imbarcare.
Daca ei iti emit biletele, inseamna ca iti garanteaza transferul. Dar sa ai toate zborurile emise pe acelasi bilet.
Buna ziua,
spuneti ceva de viza in Indonezia…pe site-ul MAE scrie ca nu trebuie viza…stiti ceva in plus? noi mergem in Bali la inceputul lui octombrie si o arere ref timpul scurt (1h20min) escala in Doha este OK pt bagaje? ca ne garanteaza transferul (pe noi) e ok, dar bagajele…? multumim!
Pai cand garanteaza transferul vostru, il garanteaza si pe cel al bagajelor 🙂
Viza de Indonezia este gratuita si se poate obtine on-arrival pe aeroportul din Bali.
Buna ziua!
Plecam si noi cu Qatar spre Tokyo cu escala la Doha Problema e ca avem doar o ora si 20 de min la dispozitie ptr transfer si cineva de la o agentie ne a cam speriat ca nu avem timp(aeroporul mare si foarte aglomerat)De asemenea ne a sfatuit sa ne luam un „carucior”, adica cineva angajat sa ne duca direct si repede prin aeroport.Ce credeti, avem timp? Multumesc!
Aeroportul este intr-adevar mare, dar nu e deloc aglomerat (e pur si simplu prea mare ca sa fie vreodata aglomerat). E destul de intuitiv, dar daca va simtiti mai bine cu un insotitor, cred ca il puteti lua.
Buna,
As avea si eu nevoie de o lamurire: pe 16 Nov voi avea un zbor Qatar pe ruta Bucuresti-Doha-Sydney, escala in Doha este de 3 ore. Am obtinut viza pentru Australia iar pasaportul meu expira in Martie 2018. Credeti ca voi avea vreo problema pe aeroportul din Doha, fiind in tranzit, din cauza pasaportului care expira in urmatoarele 6 luni? Intreb pentru ca pe site-ul MAE apare conditia de a avea pasaport valabil pe minim 6 luni pentru a putea intra in Qatar. Eu insa voi fi in tranzit. Multumesc
In mod normal pentru ca nu iesi din zona internationala a aeroportului, nimeni nu iti va verifica pasaportul (exceptand, evident, la imbarcare). Sa nu existe probleme la imbarcarea de la Bucuresti, asa ca sa fi sigura, iti recomand sa dai un telefon la Qatar Airways, biroul de la Bucuresti: 0311012110
Buna,
Am sunat la Qatar si mi-au confirmat ca nu voi avea probleme cu pasaportul pentru ca voi fi doar in tranzit in Doha si prin urmare nu voi avea nevoie de viza si nici nu mi se va controla pasaportul. Inclusiv la plecarea din Bucuresti, mi-au spus ca nu vor fi probleme.
Multumesc de sfat!
Violeta
Bună! Vin si eu cu o rugăminte! In 31.07 plec in Maldive, cu Qatar, având escală în Doha de 1h 25 minute. Imi poate spune cineva dacă este suficient timpul pt transfer? Bagajul îl transferă compania? Vă mulțumesc!
Bagajul de cala se transfera de catre companie. Daca nu are intarziere, e suficient timpul pentru transfer. Este si tren in aeroport pentru deplasare de la un capat la celalalt.