Demult mi-am dorit să revin în America Centrală. Am fost de două ori până acum, în 2002 când am traversat Mexicul de la Cancun până la Mexico City și în 2005 când am descoperit această bijuterie numită Guatemala, plajele reggae din Belize, revenind pentru puțin timp în Yucatanul mexican. Nu mai fusesem de aproape zece ani în America Centrală și, evident, trebuia, trebuia, trebuia să revin. Da, îmi place Asia, dar uneori mai trebuie să descopăr și alte continente. După ce am citit diverse bloguri și ghiduri turistice, am decis că destinațiile mele vor fi Nicaragua și Costa Rica. Din păcate, nu prea există curse directe din Europa aici. Doar Iberia mai zboară din Spania la San Jose, în Costa Rica, dar nu și în Nicaragua și, pentru că Iberia nu zboară la București, e mai complicat – iei un Wizz până la Madrid, acolo mai stai o noapte la dus, o noapte la întors. Alte opțiuni sunt via SUA sau Canada, dar îți trebuie viză sau să ai de-a face cu paranoia vamală nord-americană. Așa că, după un pic de cercetare, am decis că voi zbura în Panama acolo unde zboară atât Air France, cât și frățiorii lor de la KLM. Nu via State, ci direct din Paris sau Amsterdam, iar orarul este chiar fain – pleci dimineața din București și ajungi seara în Panama (e drept, te ajută și cele 7 ore diferență de fus orar), iar la retur pleci la sfârșitul serii din Panama și ajungi cândva noaptea în București. Dacă zbori prin Amsterdam, ai timp să te duci prin oraș câteva ore, dar dacă zbori prin Paris, nu prea ai timp (ai un tranzit de cinci ore), dar nici nu zaci prea mult prin aeroport. Ce să mai, “the right connections”.
Așa că am decis să zbor în Panama cu Air France via Paris. E drept, am primit și biletul cadou din partea prietenilor de la Air France, așa că, într-o bună dimineață de decembrie m-am îmbarcat la bordul unei aeronave Airbus 320 spre Paris. Spre Paris am zburat economy, dar în zborul transatlantic am avut parte de o clasă superioară. M-au ajutat faptul ca am nivelul Gold la cardul de loialitate Flying Blue și, evident, o vorbă bună din partea Nicoletei de la Air France :). Că e fată bună :).
La zborul dus Paris – Panama, am avut parte de un zbor la Premium Economy. Am mai scris despre această clasă intermediară, dar de data asta chiar am folosit-o. Și pentru cei cu picioare lungi și dornici de un scaun mai confortabil (eventual, să și tragă un pui de somn) poate fi o opțiune. De altfel, acesta a fost motivul pentru care a fost “inventată” – pentru cei care ar da ceva mai mulți bani pentru un scaun mai confortabil, dar care nu își permit sau nu vor să dea bani pe business class. Personal, aveam în minte că Premium Economy oferă mai mult spațiu la picior, dar m-am bucurat cel mai mult mai ales de faptul că scaunul era mai lat. Și, deși am pierdut aproape 25 kg, nu sunt chiar tras ca prin inel. Evident, nici locul mai mare la picioare nu a stricat, dar cel puțin pentru mine scaunul mail at (Air France-ul zice ca ar fi cu 20% mai lat) chiar a făcut o mare diferență. În consecință, nici nu erau la fel de multe scaune, configurația cabinei fiind de 2 – 3 – 2, spre deosebire de economy unde este un scaun mai mult, configurația fiind 2 – 4 – 2. În plus, am prins loc la culoar – îmi place când zbor pe timp de zi (și mă chinui să nu adorm) să am loc la culoar, pentru că mă pot ridica oricând vreau. Când zbor noaptea și vreau să dorm, prefer la fereastră.
Și dacă vorbeam de “mai mare”, ecranul de la TV e clar mai lat decât la economy și parcă și sonorul era mai bun (m-am uitat la “Rise of the Planet of Apes” și la jumătate la “Dawn of the Planet of Apes”, dar am aterizat în Panama și nu am prins finalul filmului. L-am văzut însă acum câteva zile în zborul spre Doha :)). Mâncarea faină (o vedeți mai jos în poze), completată apoi de înghețata Hagen Dazs. Cabina era însă cam îngustă, doar câteva rânduri de scaune… initial, am avut o mică senzație de claustrofobie, dar mi-a trecut repede, combinația de gri cu albastru e destul de zen :).
Știam că urma să zbor Premium Economy și la retur, așa că tot ce speram era să prind loc la geam… dar nici nu știți ce megasurpriză am avut când m-am trezit cu un boarding card pe care scria locul 1E… Stai, asta nu e Premium Economy, ci e clasa business! Și clasa business a fost.
După o scurtă oprire prin business lounge-ul din Panama, m-am îmbarcat la bordul Boeingului 777. B777 nu are un status iconic de genul Airbusului 380 sau al Jumbo Jetului, dar din câte știu este favoritul piloților și însoțitorilor de bord din toată lumea. Am avut și o stewardesă simpatică, cu care într-una dintre pauze am dialogat despre viața de stewardesă pe flotila de long haul și despre cea de travel blogger J. Iar despre mâncare, asta vă las să vedeți în pozele de mai jos J.
Evident, când plătești mii de euro pentru un zbor transatlantic, te aștepți ca să ai parte de tot ce se poate mai bun la bordul avionului și asta și e clasa business. Cred că de departe avantajul nr. 1 este că scaunul se transformă în pat. E drept, la Air France, patul nu are fix 180 de grade, e un pic înclinat, dar taman bine de dormit. Și, de altfel, am și dormit neîntors cam vreo 6 ore din cele 10 cât ține zborul de la Panama la Paris. Nu m-am uitat la televizor. Nu mai era “Rise of the Planet of Apes”, așa că am decis să dorm și să nu mă uit la filme. Mai ales că mai urma tranzitul prin Paris (și aveam de lucru) și încă vreo 2-3 ore în drum spre casă.
Nu știu dacă vouă vă place să zburați, mie chiar îmi place, îmi place mult. La un moment dat, m-am gândit să fac și școala de pilotaj, dar, din păcate, duc foarte mare lipsă de timp, așa că am renunțat. Dar asta nu înseamnă că nu savurez orice experiență aviatică – fie că e cu un avion gigantic, fie cu unul de 2 locuri, fie că e la first class sau în spatele lui economy lângă budă J, fie că e vorba de zborul spre Panama sau de cel spre Oradea.
Și că veni vorba, care este cea mai plăcută experiență pe care ați avut-o într-un avion?
La Paris, inainte de plecarea spre Panama
Scaun mai lat, loc la picioare
Si ecranul e mai mare… ce sa aleg ?
Am avut insa de citit o chestie interesanta
O caricatura pe care n-am priceput-o. Nu era in Charlie si era in decembrie cu vreo 3 saptamani inainte de atac, dar aparent caricaturistii francezi nu aveau alte subiecte
Am primit si meniu scris 🙂
Si cam asta a fost pranzul
Sosirea la Panama… pentru cei cu conexiuni mai departe
Returul spre Paris
WOW… mega-surpriza, business class 🙂
Gata de imbarcare… au revoir, Panama !
La business class, scaunul se poate transforma in pat
In schimb, destinatia mea e in stare de soc
Am primit si kit – dopuri de urechi, after shave, paste de dinti, etc
Ma pot juca cu pozitiile patului
Iata si meniul
Antreul
Pranzul
Si mai ales desertul 😉
Am dormit zdravan… cateva ore bune 😉
Micul dejun
In timp ce ne apropiam de Paris
Bienvenue a Paris… evident, cu sampanie 🙂
Buna ! Am in plan sa vizitez Costa Rica si de aceea astept cu nerabdare o postare cu sfaturi – bani, transport, hoteluri, siguranta, locuri pe care le recomanzi , eventuale capcane de evitat. Sper ca urmeaza !!!
Da, o sa scriu. Ma gandeam sa dau drumul la diverse articole despre ce am vazut, dar probabil o sa scriu un articol de sfaturi inainte de a termina toata povestile 🙂
Buna seara,Dorina.Ai facut o alegere buna.Costa Rica,tara gradina,merita vizitataAm ajuns in C.R.din Panama, de unde am luat autobuzulpana in SanJose.O adevarata aventura.in San jose am locuit la hotelul Gran hotel C.R.San Joseul un oras fffaglomerat cu taximetristi smecheriAi grija ,daca vrei sa prinzi avionul pleaca din timp,altfel il pierzi.Nu e nici un pericol,o tara fara armata.,dar cu destula politie.InSJ nu ai multe de facut asa ca pleaca spre La Fortuna,Arenal.Tocmeste/te cu un taximetrist care sa te duca pana la terminalul spre La Fortuna.Aici sunt foarte multe hoteluri ,pensiuni.Aici am intalnit o fam de romani ,care au un hotel.Sunt in centrul orasului visavis de Banca Nationala.,singura cladire mai inalta de aiciAu si o farmacie veterinara unde poti sa ceri relatii.In La Fortuna am vizitat podurile suspendate si seara ne/am dus La Badi Hot Spring,apele termale ce curg de sub vulcan,alta experienta ce nu trebuie ratata daca ajungi aici.Sunt o gramada de excursii in care poti merge,dar in toate vezi vulcanul asa ca mai este o excursie de o zi la granita cu Nicaragua ,pe Rio Negro.Vezi o alta parte a C.R si cu putin noroc o parte din fauna lor.De aici sunt microbuze care te vor duce pe coasta Pacificului.Noi am plecat in rezervatia Manuel Antonio.Poti ajungr direct,nu trebuie sa te intorci in S.JPoti sa te opresti in Qepos,un orasel f aproape de rezervatie si de unde sunt autobuze din ora in ora spre rezervatie si spre plaja sau poti sa stai la un hotel chiar in rezervatie.Sufletul meu a ramas aici ,in rezervatie.Efff frumos,liniste din jungla direct pe plaja intinsa cu nisip fin alb.Banii,coloni,1dolar era apr.520 coloni,dar poti sa platesti si in dolari dar vei primi rest coloniDe acasa totul pare complicat,dar cand ajungi acolo lasate purtata de intuitie ..Totul e minunat Incearca sa/ti rezervi cazarile din tara sau macar de pe traseu sa nu pierzi timpul cautand.Noi am stat o noapte in Sj doua zile in La Fortuna si 4 zile inManuel Antonio.Am stat o saptama na in Panama,alta tara minunata!Daca vrei alte informatii,cauta/ma si/ti raspund cu cea mai mare placere..
Foarte fain articolul.. Eu, care am calatorit doar cu Economy class, pot sa spun ca fiecare zbor a fost o experienta placuta, pt ca imi plac foarte mult avioanele, dar cel mai mult le iubesc pe cele mari, pentru zboruri intercontinentale.. dintre experientele mai putin placute, as mentiona mancarea din avion (niciodata nu am inteles de ce are gustul ala ciudat), dar in fotografiile acestea de la business arata mult mai apetisanta (pare ca este facuta pentru oameni.. haaa)..
Iubesc zborurile long-haul…in special cele overnight si starea de bine care ma cuprinde si vad rasaritul soarelui la orizont, urmat de servirea micului dejun si a unei cafele incalzitoare si intaritoare dupa 9-10 ore de zbor. Good morning, Vietnam!
Cea mai placuta experienta am avut-o intr-un avion ultrausor, de fapt in cea mai „saraca” dotare-fara nici o suprafata vitrata.Nici macar ochelari nu am avut,doar o casca interbelica ce-mi permitea zborul cu pletele si falcile-n vant(eram mai grasut atunci).Partea inedita a fost cu locatia zborului – pe firul raului Chagres la vreo 30km nord de Panama City precum si prezentarea capitanului,un gringo la vreo 70 de ani care spre deosebire de mine avea in dotare papuci Crocs- sa nu-i ingreuneze pesemne ultrausoru.Dupa un instructaj SSM de max 15 secunde in care mi-a zis sa-mi tin picioarele pe cele doua pedale cand suntem la sol(neavand nici podea) am decolat surprinzator de repede catre nord.In urma cu vreo 2 luni fusesera inundatii masive iar pe albia raului erau munti din milioane de trunchiuri de arbori carati la vale si care intentionat sau nu erau incendiati.Al naibii gringo isi indrepta trocariciu exact unde era fumu mai gros iar cand am urmat firul sinuos al raului am zburat sub nivelul copacilor – parca eram in”The deer hunter”.La intoarcere am survolat la altitudine „legala” lacul Alajuela si barajul Madden cel care regleaza nivelul apei in canalul Panama iar cand aproape sa atingem solul s-a razgandit baiatu, am luat inaltime si am aterizat dinspre sud,mai palpitant tinand cont ca perpendicular cu axul pistei trecea foarte aproape o linie de inalta tensiune .In tot cazul, asta numesc eu zbor sa simti vantul si libertatea deplina.