Vă invit sa aflăm mai multe despre … sabatic :)

Matrioska.jpg

Începând de astăzi, vă invit să urmăriți o nouă serie de articole. Nu va fi un serial în care episoadele se vor succeda zilnic, articolele vor fi publicate la intervale mai mari, dar va fi un serial pe termen lung. Cred că mulți dintre voi ați auzit de “sabatic” sau de “călătoriile sabatice”, sau de combinații în jurul cuvântului “sabatic”. Nu, nu e vorba de weekendul evreiesc, când adevărații credincioși nu au voie nici să apese butonul de la lift, ci de faptul că, uneori, oameni cu un job mai mult sau mai puțin corporatist, cu o carieră, se decid să facă o pauză mai lungă – de la câteva luni la ani buni ‒ pentru a călători și, uneori, pentru a se regăsi. Există companii (cum ar fi P&G) unde aceste călătorii sabatice sunt reglementate oficial ca un beneficiu – între două proiecte, poți să-ți iei trei luni să pleci în vacanță. La multe altele, nu. Această serie de articole sunt, de fapt, interviuri cu oameni care au plecat în “sabatic”, niște interviuri pline de interes, sper eu, și, de ce nu, inspiraționale. Nu le-am luat eu, ci Diana Pavlenco, iar astăzi vă invit la o prezentare a proiectului și a ceea ce înseamnă sabaticul… Diana, ai legătura!

 

Diana adoră vacanţele independente, adrenalina alergării montane, aromele de cardamon și ghimbir, mirosul de mosc şi vanilie, iar din călătorii a aflat, printre altele, că pieţele sunt un început pentru a cunoaşte un oraş, că marea este un loc bun pentru reflecţie, că dansul rupe orice bariere şi că femeile pot fi cochete şi la drum lung. Vrea să ajungă cât de curând la trekking în Nepal şi America de Sud. Pentru ea, călătoriile de aventură sunt cele mai bune pentru că încep cu un “DA!” spus necunoscutului…

 

Aventura sabatică

Rubrica aceasta s-a născut din admiraţie pentru cei care şi-au luat măcar o dată în viaţă o perioadă sabatică. I-am întâlnit în călătorii, printre prieteni sau mi-au fost recomandaţi. Am vrut să vorbesc despre ei prin ei pentru că au reuşit să găsească o ieşire din cutia constrângerilor sociale, pentru că au dat ochii cu sinele şi au ieşit din buclă. Și-au făcut bagajele, şi-au pus relaţiile la încercare, deschiderea, răbdarea, şi-au testat limitele de confort, şi-au restrâns necesarul la un rucsac minuscul. Au privit în perspectivă la ce au realizat sau nu. Sunt şi persoane care şi-au luat o perioadă sabatică să construiască o casă sau să facă o pauză de muncă pur şi simplu, însă aici vor fi publicate interviurile cu cei care au călătorit datorită specificului «locului». Poveşti care conţin poveşti, destinaţii care cheamă alte destinaţii se vor dezvălui pe rând. Vom afla ce a găsit fiecare în miezul experienţei sale.

 

Un punct de cotitură

De multe ori. o perioadă sabatică vine însoţită de o schimbare de macaz pe drumul vieţii. Am cunoscut oameni care, odată întorşi dintr-o călătorie îndelungată, au simţit că nu mai sunt în locul în care îşi doresc. Am întâlnit oameni care nu au mai simţit nevoia să fie manageri sau oameni care pur şi simplu au dorit să-şi schimbe radical meseria şi să găsească o altă modalitate de a-şi dărui abilităţile în lume.

Am aflat că a-ţi îndeplini un ideal nu aduce numai fericire, am aflat despre cum e întoarcerea acasă și despre noţiunea de şoc cultural reversat (mulțumesc, Rosana!) şi vom vorbi şi despre asta. Mulţumesc tuturor celor care şi-au luat din timpul lor pentru a-mi împărtăşi din experienţele lor de călătorie şi impactul asupra vieţii lor mai departe.

 

O perioadă sabatică ‒ un proiect pe termen lung

Perioada sabatică are şi alte implicaţii pe lângă călătoria în sine – planuri de călătorie, bunuri, facturi, loc de muncă, relaţii, decizii importante şi renunţări, bifurcaţii la tot pasul. Mă interesează alegerile subiecţilor mei cu mult înainte de călătorie – cum s-a născut ideea, ce au făcut concret, cum au trăit aventura şi ce au simţit la întoarcerea acasă, cum s-au reintegrat. Sunt şi idei preconcepute conform cărora o experienţă sabatică e rezervată unor oameni bogaţi, dar de cele mai multe ori se dovedeşte că e mai degrabă un act de curaj. Da, unii au cheltuit din banii strânşi pentru o casă, dar şi asta cere discernământ şi alegerea unei căi în detrimentul alteia. Alţii, pur şi simplu, au plecat şi au muncit pe drum pentru a-şi continua călătoria.

 

Un fenomen de nişă

Deşi îi intâlnim şi îi admirăm, călătorii plecaţi în perioade sabatice în jurul lumii sau doar într-o zonă a ei sunt nişte călători de nişă. Poate e mai frecvent în Occident decât la noi fenomenul, dar nici nu e larg răspândit. Presiunea de a face o carieră e mare, tentaţia de a mai cumpăra un telefon, o maşină există pretutindeni. Ei sunt cei care au ales să valorizeze o experienţă în locul unui bun tangibil, eisunt cei care şi-au alocat răgazul de a se cunoaşte în situaţii-limită şi de a-şi îngădui un contact cu lumea mare aşa cum nu o vedem din faţa monitoarelor şi a cercului în care ne învârtim

Categorii:
Interviu

Comentarii

  • V spune:

    Hmmm….am prieteni care fac asa ceva. Dar capitala si punctul de tranzit al tuturor celor in sabatical sau gap year e Khao San Road. Multi dintre cei pe care i am intalnit acolo au simtit nevoia unei schimbari in viata lor motiv pentru care au intors spatele sefului si au plecat. M am bucurat ca am intalnit si multi est europeni…e mai greu pt noi pt ca trebuie sa fim mai inventivi si mai economi. Pt vesticii care au avut un job bun 6 luni-1 an de economii le vor permite cel putin inca pe atata libertate.

  • Cristian spune:

    Incercati ,domnule Cezar, sa nu ocoliti si sa atingeti subiectul catastrofelor aviatice ,asta apropo de imensul dezastru de ieri din Franta !

    Sigur ca e tentant sa o tinem intr-o vacanta continua ,intr-o reclama non-stop doar pentru corporatisti, noi ceilalti, „prostii” ce nu mergem cu „diamond card” la business class am dori sa ascultam si niste opinii profesioniste in domeniu, nu doar shoppinguri prin Dubai, Malaezia sau Thailanda …

    Incercati putin sa va deschideti „paleta” de prezentari destinatii si catre middle class, daca cei care aleg sa mearga cu low-costul ii face pe unii sa strambe din nas…

    • Imperator spune:

      Buna !

      Nu sunt un profesionist in dezastre aeriene si nici pilot de meserie ca sa dau cu presupusul cu privire la cauzele accidentelor aeriene. Si nu am de gand sa lautaresc pe o tema la care sunt doar chibit. Sunt de parere ca sunt unii mai indreptatiti s-o faca si nu neaparat cei care apar la televizor, ci cei care chiar investigheaza cauzele (ii poti vedea in seria „Dezastre in aer”. Sunt foarte putini oameni la nivel mondial). Oricine spune acum ca stie ce s-a intamplat ieri, minte. Pentru ca nu se va stii decat dupa ce se investigheaza foarte multe aspecte.

      Nu este nici primul, nici ultimul accident. Ma gandesc cu groaza cand va cadea primul A380. Nu exista avioane „perfecte”. Pare un pic crud, dar orice prabusire de avion este un pas inainte in industria aeronautica. Pentru ca dupa fiecare accident, industria aeronautica invata din ea si remediaza. In general, doua avioane nu pica din motive identice pentru ca dupa fiecare dezastru aerian, se iau masurile necesare – fie din punct de vedere tehnic, fie din punct de vedere resurse umane.

      Cum ziceam, asta nu este ultimul avion care se prabuseste. Dar aviatia continua sa fie cel mai sigur mod de a calatori. Pare ciudat, dar 2014 a fost cel mai safe an din istorie in aviatie (raportand numarul de accidente cu victime la numarul de curse).

      Si despre low-cost am scris de ma doare keyboardul 🙂 Din punct de vedere siguranta, nu sunt diferente intre low-cost si high premium expensive ticket airlines. Dimpotriva. Asta este primul avion al unui operator low-cost important din Europa care a cazut. Pana acum, nu a picat nici un Ryanair, Easyjet, Wizz, Blue, SmartWings sau Norwegian.

      RIP, 4U 9525 !

  • stoicovici florentina spune:

    Ma intereseaza subiectul abordat ! Va rog sa continuati ! Si cui ii este frica de avioane poate porni si pe jos !

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest

ImperatorTravel
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
undefined
Matrioska.jpg
14. Such A Sweet Kitten
01. Tea On The Sumida River In Tokyo
04. Salar De Uyuni
09. Lima Peru
Selfie Cu Lupii De Mare Galapagos Ecuador
05. Radu Paltineanu
14. Such A Sweet Kitten
01. Tea On The Sumida River In Tokyo
04. Salar De Uyuni
09. Lima Peru
MinICalatorii Cu Bebe
🙂
Thimphu, Capitala Regatului Fericirii.
Visas
Tarom Blue Wizz
Europa COVID
Visa Stamp
Europa COVID
Sfinx Egipt
Poarta albastra
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Destinatia anului
. Wroclaw
Echipa Jet Holiday
Templul dintelui lui Buda
free counters
undefined
undefined
undefined
Destinatia anului
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Echipa Jet Holiday
Poarta albastra
. Wroclaw
Templul dintelui lui Buda
Sfinx Egipt
Destinatia anului
Aeroport Henri Coanda Otopeni
Echipa Jet Holiday
Poarta albastra
. Wroclaw
Templul dintelui lui Buda
Sfinx Egipt
Destinatia anului