Aventuri sabatice – Nicolas şi Yves, cu bicicleta de la Budapesta în China via România

Distribuie articolul:

Acum câteva săptămâni, publicam primul interviu luat de Diana Pavlenco cu o româncă plecată într-o excursie sabatică prin lume. Diana a continuat să discute cu oameni care călătoresc pe termen lung, dar de data asta nu cu români, ci cu doi belgieni care au plecat pe bicicleta spre China. În drum, au trecut şi pe la noi, prin România.

I-am întâlnit pe belgienii Nicolas D’Hoedt şi Yves Taquet în 2012 şi de atunci nu au încetat să fie o sursă de inspiraţie. Au trecut şi prin România în călătoria lor sabatică din Budapesta până la graniţa cu China, pe bicicletă.

D: Cum s-a născut ideea? Şi cum v-aţi ţinut de ea? Multe idei vin, dar puţine se realizează…

Nicolas: Ideea a venit după festivalul de la Sziget, din Budapesta, acum trei ani! Am făcut mai multe excursii împreună în ultimii ani şi am decis să ducem treaba asta la nivelul următor, să facem ceva măreţ. Palinca este cu siguranţă responsabilă de ideea de a merge cu bicicletele până în China şi, cum ideea s-a născut la Budapesta, avea sens să începem excursia de acolo, printre alte motive.

D: Cu ce vă ocupaţi?

Yves: Eu am studiat managementul ingineriei în Belgia şi am petrecut destul de mult timp în străinătate în ultimii cinci ani. Am lucrat în Alpii francezi în timpul iernii, apoi m-am mutat în Barcelona pentru un job la o agenţie de marketing, apoi am fost angajat la Google în Dublin, unde am stat trei ani şi jumătate. Mi-am dat demisia să fac excursia asta şi, probabil, voi începe ceva nou la întoarcere.

Nicolas: Eu sunt graphic designer şi am petrecut destul de mult timp călătorind. Una dintre excursii a fost să traversez Canada de la Est la Vest cu autostopul. Am lucrat în Africa anul trecut, în Bamako, Mali, unde mă ocupam de campanii de marketing pentru Orange Telekom în timpul zilei şi noaptea cântam la trombon într-o formaţie electro-jazz.

D: Aveţi sponsori? Ce costuri totale estimaţi?

Nicolas: Nu avem sponsori. Costul iniţial al unei biciclete a fost de o mie de euro, apoi am cheltuit câteva sute de euro pe vize şi pe echipament. Cheltuielile noastre zilnice le ţinem la un nivel minim; arareori plătim pentru cazare şi găsim mâncare destul de ieftină, comparativ cu standardele noastre europene. Una peste alta, plănuim să cheltuim patru mii de euro pentru toată excursia de patru-cinci luni.

D: Ştiu că aveţi o reţea foarte bine pusă la punct de prieteni şi prieteni ai prietenilor. V-aţi descurcat să găsiţi cazare gratis? Întreb pentru că mulţi oameni nu fac diverse călătorii invocând lipsa banilor, dar de fapt le lipseşte mai degrabă motivaţia şi dedicarea.

Nicolas: E foarte uşor să găseşti cazare gratis. Avem cortul cu noi şi dormim în diverse locuri izolate, iar când ajungem în oraşe mai mari avem conexiuni fie prieteni şi foşti colegi, fie via couchsurfing.org. În România, de asemenea am fost găzduiţi de ciclişti entuziaşti care ne-au trimis de la asociaţie la asociaţie prin Buzău, Galaţi sau Tulcea. Ajungem să cunoaştem oameni drăguţi aproape în fiecare zi şi aceasta e una dintre părţile minunate ale excursiei. Călătoria pe bicicletă este ieftină pentru că practic plăteşti mai mult pentru mâncare.

D: Care-i ruta? Sunt schimbări faţă de planul iniţial?

Nicolas: La început, am vrut să mergem până în China, apoi am dorit să extindem excursia şi prin Mongolia, dar apoi ne-am întors la ideea iniţială şi vrem să mergem până la graniţa chineză, dar… cine ştie?… planurile se pot schimba pe parcurs. Trecerea graniţei chineze din Kyrgysztan este complicată şi costisitoare. Nu prea agreează cicliştii liberi ca noi şi unii chiar au fost refuzaţi la graniţă.

Itinerariul nostru s-a schimbat puţin, pentru că plănuiam să trecem graniţa româno-ucraineană cu vaporul din Delta Dunării, dar vama din Ismail a fost închisă şi atunci a fost nevoie să ne întoarcem la Galaţi şi să mergem cu bicicletele prin Moldova, ca să ajungem în Ucraina. În continuare, plănuim să trecem prin Georgia, Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan şi Kyrgysztan. După aceea vom zbura la Budapesta şi vom parcurge distanţa din Budapesta în Belgia pe biciclete.

D: Cum v-aţi pregătit pentru excursie? Training mental, fizic…

Yves: Nu prea ne-am antrenat, pentru că eram ocupaţi cu munca şi cu tranziţia la acest nou capitol. Cicloturismul nu cere prea mult training, îţi găseşti ritmul şi te antrenezi pe drum, mergând zilnic cu bicicleta. Parcurgem 50-150 km/zi şi ne permitem şi zile libere, când ne dorim altceva (o plimbare, odihnă sau să vizităm un oraş). Amândoi avem ceva experienţă cu încercări fizice – de exemplu, am urcat pe Kilimanjaro anul trecut, împreună. Nico, de exemplu, nu a prea mers pe bicicletă în ultimii 15 ani! Am învăţat cum să dăm primul ajutor şi câteva lucruri de bază de mecanică şi am început să pedalăm.

D: Spuneţi-mi despre echipament, despre bagaj. Luaţi energizante?

Nicolas: Avem patru bagaje pe bicicletă şi un rucsac – haine, scule, mâncare, cortul, sacii de dormit, kit-ul de prim ajutor, lucruri de genul acesta. Obiectele de lux sunt un laptop, un microfon mic, un smartphone şi un hamac. Folosim google maps ca GPS şi Google translate când ne chinuim să conversăm în rusă. Avem, de asemenea, un mic dispozitiv pentru energie solară.

Avem întotdeauna mâncare, în caz că rămânem pe undeva blocaţi. Avem gustări, orez, paste. Cărăm cam 2-3 l de apă fiecare şi suntem atenţi să ne ajungă pentru distanţa pe care o avem de parcurs în etapa următoare. Apa este de departe cea mai importantă.

D: Cum vă împărţiţi sarcinile între voi?

Yves: Nu avem ceva specific, dar a venit cumva natural în timp. Eu mă ocup de GPS şi de dispozitivul de energie solară, car mâncarea şi aranjez cazările prin couchsurfing.org, iar Nico duce cortul şi ustensilele de bucătărie. Întrebăm amândoi oamenii despre direcţii şi socializăm împreună, desigur, este un efort comun, mai ales că avem cunoştinţe limitate de maghiară, română şi rusă. Acum căutăm să ne îmbunătăţim rusa.

Pe site-ul nostru www.cyclingfurther.com, Nico pune fotografiile şi are grijă de design, în timp ce eu mă concentrez pe scris.

D: Pe cine aţi întâlnit pe drum?

Nicolas: Am întâlnit zeci de oameni drăguţi de-a lungul drumului. Am fost găzduiţi de fermieri, tineri, bătrâni, familişti, călugări, ciclişti, pescari etc. Pe drum ne oprim să mai stăm de vorbă cu alţi cicloturişti sau motociclişti, pentru că suntem puţini. De exemplu, l-am întâlnit pe Laszlo Cseuz în Szentes, în Ungaria, care la cei 70 de ani ai săi, în ultimii 20 a tot mers pe bicicletă până în oraşele unde se ţinea Olimpiada (Barcelona, Atlanta, Sydney, Atena, Beijing, Londra). Şi am întâlnit un uzbek de peste 50 de ani care era într-un tur de bicicletă în jurul Mării Negre într-o excursie de şapte luni cu o bicicletă foarte veche şi fără mare lucru în bagaj. Şoseaua e plină de oameni interesanţi! Ba am întâlnit şi un urs în România!

D: Ce e cel mai greu la drum lung?

Încărcaţi cum suntem, ne bazăm pe calitatea drumurilor. Am fost de câteva ori blocaţi, din cauza drumurilor proaste, în nisip şi noroi. Oricum, uneori cele mai jalnice şosele pot oferi un decor de vis. Vremea e, de asemenea, un factor important. Ne-au prins furtuni şi ploi chiar în România şi a fost o provocare să le facem faţă.

D: Şi ce e frumos?

În România, ne-am îndrăgostit de dealurile din zona Sibiului şi de Carpaţi, de Buzău şi de Vulcanii Noroioşi, şi de drumul de la Galaţi până în Delta Dunării. Şi oamenii au fost foarte drăguţi cu noi. Am primit mult ajutor de la bătrânii aşezaţi pe bănci în faţa porţii, în sate.

Şi peisajul din Crimeea este foarte frumos.

D: Aveţi vreo presiune? V-aţi certat?

Pentru că nu avem sponsori, nu avem nicio presiune. Singura constrângere sunt vizele. Amândoi suntem relaxaţi, avem aşteptări similare de la această excursie şi de cele mai multe ori decidem să luăm calea necunoscută pentru că acolo se întâmplă cele mai bune lucruri.

D: Aţi simţit nevoia să renunţaţi, la un moment dat?

Absolut, nu!

D: Care este locul în care v-aţi mai întoarce?

Nicolas: Ne-am întoarce pentru locuri, dar, de asemenea, pentru oameni. Ne-am făcut prieteni în multe locuri din România şi ne-ar plăcea să revenim, mai ales că nu am vizitat Bucovina şi Maramureş şi vrem să mergem cu bicicletele şi acolo. Ne-am simţit ca acasă în Bucureşti şi pare un oraş în care am putea locui.

D: Sunt cărţi sau filme care v-au inspirat pentru proiectul vostru?

Nicolas: Ne-am simţit întotdeauna inspiraţi de poveştile de aventură adevărate, cum sunt «Into the Wild» şi «Touching the Void». Când pregăteam călătoria, ne uitam la documentare precum cel al lui Ewan Mc Gregor While “The long way round” , al lui Mark Beaumont “The Man who Cycled the World” sau al lui Tim Cope’s “The Trail of Genghis Khan”. Toate sunt referinţe foarte bune, dacă vrei să pleci într-o călătorie de aventură între Europa şi Asia.

D: Care e cea mai importantă lecţie pe care aţi învăţat-o? V-aţi ales cu o nouă perspectivă?

E amuzant cum oamenii ne avertizau în legătură cu vecinii lor şi despre potenţialele primejdii din ţara vecină. Dar am întâlnit întotdeauna oameni ospitalieri şi săritori, în toate locurile în care am fost. Călătoria asta ne-a învăţat că natura umană este în general bună, indiferent de naţionalitate.

De asemenea, fiind toată ziua pe bicicletă, având opţiuni tot timpul, ce drum să luăm, unde să oprim şi ce să facem, am avut un sentiment grozav de libertate pe care e destul de dificil să-l experimentezi în «viaţa obişnuită». Am avut noroc să nu avem constrângeri.

„Pentru amănunte despre aventurile pe biciclete ale celor doi belgieni vizitaţi www.cyclingfurther.com ”

Text: Diana Pavlenco, Foto: Nicolas D’Hoedt