Poate mulți nu au auzit de Uzbekistan, dar în mod cert au auzit de Samarkand, fără să știe exact unde este. Are numele și aerul acela al marilor orașe misterioase din Orient, nume încărcat cu miros de mirodenii și strălucire de mătase. Alături de Esfahan, Agra, Lahore sau Bagdad, automat îți vin în minte 1001 de nopți și filmele acelea frumoase cu alei înguste și clădiri monumentale, cu bogății de padișah, cu bazaruri gemând de frumuseți. Ei bine, Samarkand nu mai este un astfel de oraș… modernul a îmbrățișat tradiționalul, dar fragmentele ce au rămas din vechiul Samarkand sunt de o frumusețe unică și merită cu prisosință văzute. Poate mulți dintre voi ați văzut imagini cu piața Regestan în care se află trei moschei față în față, parcă stând la o discuție (de fapt, sunt medrese, dar asta contează mai puțin), da, acea piață este superbă, dar nu este singurul loc de clasă mondială din Samarkand.

Drumul de la Tașkent la Samarkand nu este scurt. Faci cam 5–6 ore cu autocarul pe autostradă. Deoarece Karimov este născut în Samarkand, șoseaua dintre capitală și fosta capitală este în condiții acceptabile, drumurile de mai încolo fiind parcă bombardate. Șoseaua este lată, are două benzi și, deși nu ocolește localitățile, poți să gonești destul de tare. Din când în când, te oprești la un checkpoint, oprire mai mult formală, că nu înțeleg exact ce rol au toate aceste check pointuri într-o țară în care lucrurile se află într-o mână forte. Dar, mă rog, poate și aceste check pointuri contribuie la stabilitatea unei țări care are granița cu turbulentul Afganistan.

Samarkandul este indestructibil legat de numele lui Timur Lenk, marele cuceritor medieval care a omorât milioane de oameni și și-a întins imperiul de la porțile Chinei până la porțile Bizanțului. Ca și Genghis Han (Timur susținea că se trage direct din marele cuceritor mongol, dar, cel mai probabil, nu aveau nimic în comun), Timur Lenk (adică “cel șchiop”, avea un picior mai scurt) a fost unul dintre acei mari soldați care și-au pus în minte să cucerească lumea, necontând prea mult omorurile în masă și suferințele apocaliptice. Aproape întreaga viață și-a petrecut-o pe drumurile Asiei, în spatele lui rămânând orașe a căror populație a fost aproape în întregime ucisă – și nu e vorba de orașele uitate de lume, ci de mari metropole cum au fost Delhi, Bagdad și Konya Urgench, marea capitală a Khorezmului. Timur a ajuns cu armatele sale până la Marea Egee și până în Delhi, l-a capturat pe marele sultan otoman Baiazid (e celebru faptul că l-a purtat pe acesta în cușcă, dar se pare că, odată ajuns la Samarkand, l-a onorat și i-a oferit condiții umane). Timur Lenk sau Amir Timur, cum i se spune în uzbecă, este astăzi eroul național al Uzbekistanului (cu statuile de rigoare). Campaniile sale și fluviile de sânge sunt poziționate ca fiind un efort de globalizare, de dorința de a unifica întreaga omenire într-un imperiu unic, plin de bogății, pace și cultură. Mă rog, cam ăsta a fost discursul și al unui Napoleon sau Hitler, nu cred că Timur s-a gândit vreodată serios să creeze o lume zen, fericită și zâmbitoare sub un Tătic unic, ci pur și simplu a vrut să cucerească cât se poate de mult și să-și extindă imperiul cât se poate de departe.

Nu pot spune că a fost nici vreun mare iubitor de arhitectură… orașele pe care le-a cucerit prin forța armelor le-a făcut scrum, distrugând multe clădiri care azi ar putea fi numite ca fiind patrimoniu al umanității. În schimb, a decis că un lider atât de mare nu poate să nu lase în urma sa decât o capitală superbă. Așa că atunci când cucerea un oraș, ucidea toată populația exceptând constructorii, artizanii și arhitecții, pe care îi expedia la Samarkand să contribuie la construcția unui oraș cum altul nu e.

Cum ziceam, am ajuns în Samarkand în mijlocul zilei și, după prânzul de rigoare, ne-am cazat la hotelul Sultan, un hotel pe care îl ochisem de data trecută – situat extrem de bine (aproape vizavi de mausoleul lui Timur și la 15 minute de mers pe jos de Regestan), construit în stil tradițional ca un minipalat, cu camere faine și o terasă în care era o plăcere să bei o cafea bună. Și m-am bucurat că toți cei cu care am venit mi-au dat dreptate ca e un loc perfect pentru a te introduce în lumea tradițională a Asiei Centrale…

La doi pași de hotel se află Guri Amir Mausoleum, mausoleul lui Timur Lenk. Este locul în care localnicii vin să se închine la mormântul celui care a preluat ruinele unui oraș distrus de Genghis Han, pe care l-a transformat într-un oraș legendar, a cărui faimă aproape mistică a ajuns până în Europa și dincolo de fruntariile Chinei (asta, și pentru că regii Spaniei și Franței au trimis ambasadori la curtea lui Timur Lenk și aceștia s-au întors cu gura căscată). Mausoleul arată ca o moschee și este o clădire complet tapetată cu acea faianță albastră care transformă orice clădire în arta pură, acea faianță care atrage hoarde de turiști în Andaluzia și doar câteva suflete aventuriere la Esfahan sau Samarkand. Clădirea este monumentală, dar nimic nu te pregătește pentru grandoarea interiorului și jocul miraculos al faianțelor. Aici, se află îngropat marele Timur, fii, nepoți (inclusiv decapitatul Ulug-beg, intrat în istorie mai degrabă ca astronom și mai puțin ca sultanul unui imperiu imens) și, în mod special, învățătorul lui Timur, un adevărat guru personal… de altfel, acest mausoleu incredibil a fost construit pentru acesta și nu pentru Timur, care dorea să fie îngropat la Shahrisabz, orașul său natal. Dar Timur a murit pe neașteptate în timpul unei campanii care avea rolul să adauge China imensului său imperiu și, cum drumurile erau pline de zăpadă, deci impracticabile, urmașii săi au decis să-l îngroape în mausoleul în care se odihneau deja învățătorul și fiul său.

În 1941, antropologul Gherasimov a deschis mormântul lui Timur. Gherasimov se ocupa de cercetări antropologice și de reconstituirea feței unor personalități, pe baza craniului. În ciuda protestelor, Gherasimov a primit OK-ul expres al lui Stalin și a deschis mormântul în care se găsesc osemintele lui Timur Lenk. Printre altele, a găsit un înscris care avertiza profanatorii că asupra lor se va năpusti o forță mai îngrozitoare decât Timur. Era ziua de 21 iunie 1941. A doua zi, Hitler ataca Uniunea Sovietică. În ciuda războiului, Gherasimov și-a continuat cercetările, a confirmat că Timur era înalt și șchiop și i-a recreat fața. Spre uimirea generală, Stalin a ordonat ca rămășițele lui Timur să fie reîngropate urmând strict cel mai pompos ceremonial Islamic, cu participarea celor mai importanți imami din lume. Cu puțin înainte de îngropare, trupul lui Timur a fost pus într-un avion care a survolat liniile de apărare sovietică de la Stalingrad. Stalin avea nevoie de toate simbolurile și de reînvierea tuturor tradițiilor posibile pentru a mobiliza sovieticii… pentru prima oară de când comuniștii preluaseră puterea, clopotelor tuturor bisericilor au bătut, iar Patriarhul Întregii Rusii și imamii central-asiaticilor au binecuvântat trupele care urma să fie trimise și să moară pe front. Stalin a chemat atât la Cruciada ortodoxă, cât și la Jihadul islamic. Timur Lenk a fost reîngropat în urma unei ceremonii cu o pompă fără egal. A doua zi dimineață, a început contraatacul sovietic de la Stalingrad, care a dus Armata Roșie de la Ural până la Berlin.

După mausoleul lui Timur, a urmat Regestanul, incredibila piață străjuită de trei fațade de vis, îmbrăcate complet în faianță strălucitoare. Pentru cei neinițiați, aceste clădiri islamice sunt moschei, dar nu este așa. Sunt medrese, universități islamice în care se preda nu numai Coranul, ci și alte științe, cum ar fi matematica sau astronomia. Unul dintre profesorii acestor adevărate universități a fost însuși împăratul Ulugbeg, urmașul lui Timur Lenk, care era mult mai pasionat de mersul astrelor decât de mersul armatelor. De altfel, Ulugbeg a construit și un imens observator pe unul dintre dealurile de lângă Samarkand (a fost descoperit acum vreo 100 de ani de un arheolog rus) și însuși Majestatea Sa preda astronomia tinerilor învățăcei. Evident, una dintre clădiri a fost construită de el. Nu pot să nu remarc că prin toate orașele istorice vizitate am descoperit zeci de medrese impresionante, mai multe decât moscheile… încă o dovadă a efervescenței intelectuale care există în Asia Centrală. Și astăzi, Uzbekistanul investește masiv în educație, învățământul nu numai că este gratuit și universal, ci și obligatoriu, părinții și-o iau dacă nu își mână odraslele la școală. Dacă în perioada sovietică au fost doar două medrese deschise – ambele, în Uzbekistan, tocmai datorită acestei tradiții academice multiseculare, astăzi sunt mai multe, dar, spre deosebire de învățământul laic, care este gratuit inclusiv la nivel de universitate, învățământul la medresă se plătește și este strict ținut în frâu. Cel mai mare dușman în ochii lui Karimov este fundamentalismul islamic, iar lecția medreselor pakistaneze care au dat naștere fenomenului taliban a fost învățată de președintele uzbec. Așa că tot ce înseamnă religie sau învățământ religios este restricționat și se află sub un pumn de fier.

Am stat o zi și jumătate în Samarkand. Aș fi stat mai mult, dar întotdeauna aș fi stat mai mult în multe locuri. Mă bucur că am revăzut cimitirul Shah-i-Zinda, un adevărat bulevard de fațade de faianță construit pe un deal. Se pare că a fost restaurat de Karimov acum vreo zece ani, iar istoricii și arheologii au fost oripilați de nivelul de “înfrumusețare” ordonat de președinte, care nu prea avea de-a face cu originalul. Nu știu exact cum arăta Shah-i-Zinda înainte de restaurare și nu știu cât de autentică este actuala versiune 2.0, dar de un lucru sunt sigur – este incredibil de frumos și aș putea îndrăzni să zic că este mult, mult mai impresionant și mai frumos decât mult mai lăudatul Regestan! Contraziceți-mă, dar asta e… în momentul în care te trezești “prins” între două rânduri de fațade de vis, în momentul în care nu știi unde să te mai uiți, nu te mai interesează nimic… doar intri în povestea celor 1001 de nopți și doar mulțimea de pelerini (este un loc sfânt pentru uzbeci, pe aici sunt îngropați diverși sfinți și chiar și o rubedenie a profetului venit aici în scop misionar) te trezește la realitate. Magic…

Și că vorbeam de magie, un alt moment magic în Samarkand a fost să asist la un impresionant spectacol de lumini și sunet desfășurat în Regestan. Totul a început de la o întrebare aproape nevinovată a ghidului ‒ “Nu vreți să aprindem noaptea luminile la Regestan? Dacă se strâng mai mulți turiști, ăștia deschid luminile și fac un show de lumini”. “Cât costă”? “20.000 de somi” (adică vreo 5 dolari la rata pieței negre și 7 dolari la rata “comercială”). “Câți oameni trebuie să fie?” “10”. Aroganță mai mare nici că se putea. Dacă vrem noi, ăștia dau drumul la luminile dintr-unul dintre cele mai magice exemple de arhitectură islamică din lume. Da, normal.

Și a urmat un spectacol de lumini și sunet absolut memorabil. Cele trei medrese au prins viață, au început să vorbească una alteia (mă rog, nu am înțeles mare lucru, calitatea coloanei sonore nu era cine știe ce, când a început versiunea în rusă, era mult mai clară), dar asta nu a contat, ci evantaiul de culori și lumini care au făcut o feerie. 20 de minute absolut minunate. Și dacă tot vorbeam de show-uri, am fost într-una dintre seri și la un spectacol de costume – un soi de paradă de modă, dar de înzorzonate costume istorice care recreau istoria locurilor din vremurile tribale până în ziua de azi. Deși, inițial, mă așteptasem la altceva, ulterior, costumele, muzica și, de ce nu, modelele m-au înmuiat… nu era unul dintre acele show-uri istorice, era altceva, o experiență altfel. Și după ce m-am lămurit că nu e ce mă așteptam, m-am relaxat și am savurat.

Experiența Samarkand nu a fost limitată la istorie. Am pășit și în prezent, vizitând piața de lângă moscheea Bibi Khanym… unde, pe lângă că am cumpărat pentru prima oară anul acesta căpșuni, am gustat din superba pâine uzbecă abia scoasă din cuptor… trebuie să gustați, pentru a înțelege încântarea… și să fie caldă!

Cum ziceam, am fost în Samarkand și în 2014, dar, de data asta, am mai descoperit locuri noi… unul dintre ele este mormântul profetului Daniel (da, cel din Vechiul Testament, găzduit într-un coșciug extrem de lung, deoarece se spune că trupul lui Daniel crește cu câțiva centimetri în fiecare an. Corpul a fost adus de Timur Lenk în urma uneia dintre expedițiile lui în Iran (mă rog, mai există un mormânt al lui Daniel și în Iran, la Susa) și legenda spune că atunci când sovieticii au preluat puterea, ar fi vrut să distrugă atât mausoleul, cât și corpul care tot creștea. Și atunci, pentru prima oară după multe secole, corpul s-a oprit brusc din a crește, iar un pom care se afla lângă mausoleu a murit, încetând să înflorească. Asta se întâmpla în 1924. După căderea comunismului însă, în anii imediat următori, Patriarhul Rusiei, Alexei, a vizitat Samarkandul și a venit să se roage la mormântul proorocului… a aruncat cu ceva apă sfințită și… minune, după șapte decenii, corpul a început să crească din nou, iar arborele a început să înflorească… O adevărată minune de la Dumnezeu. Sau de la Allah? Uzbecilor nu le pasă prea mult. În schimb, Karimov a dat ordin ca întreaga zonă să fie refăcută și să arate giugiuc, ca în toate locațiile turistice, așa că am nimerit peste un șantier plin de însuflețire, cu mii de oameni care plantau mii de puieți de copaci, mașini care asfaltau, apa care era trasă să irige noul complex. Uneori, dictatura aduce rezultate pozitive. Uneori. Contrariul urma să-l descoperim în învecinatul Turkmenistan.

Notă: Am fost in Uzbekistan și Turkmenistan în turul „Haideți cu Imperator pe Drumul Mătăsii” în colaborare cu Explore Travel. Explore Travel mai organizează o tură similară și la toamnă pe același traseu. Puteți găsi informatii aici: Drumul Matasii.

Imagini Samarkand

Hotel Sultan din Samarkand, un hotel nou, dar construit in stil traditional

Bine ati venit la Samarkand ! Acesta e mausoleul lui Timur Lenk !

Un crampei din interior

Timur nu este unicul ingropat aici. Printre altii, copii, nepoti si un sfetnic

Cea mai cunoscuta piata din Samarkand – Regestan !

Pe care l-am vazut si de sus, dintr-un minaret 🙂

O alta perspectiva

Pitzi de Samarkand

Prima seara – un spectacol de costume

Un show captivant

Mausoleul lui Timur la ceas de noapte

Moscheea Bibi Khanum, ridicata de nevasta lui Timur in timp ce barbatu-su cucerea lumea

In apropiere, o piata

Nu am ratat ocazia sa mananc niste capsuni buuuune 🙂

Shah-i-Zinda, necropola Samarkandului

O nebunie de fatade de ceramica albastra, una langa alta

Prin lanul de iarba

Traiasca prietenia romano-uzbeca 🙂

Si minunatul light & sound show din Piata Regestan