Cred că “un loc rămas în timp” este o expresie îndelung uzitată și sunt convins că și printre articolele mele apare de multe ori. Poate și pentru că îmi plac aceste orașe cu tentă istorică, pe străzile cărora, în general înguste, retrăiesc o lume demult apusă. Desigur, dacă te duci în Europa, vei găsi astfel de orașe sau frânturi de orașe – fie că e vorba de Carcasonne, Sighișoara, Obidos, Taormina sau Brugge, clădirile sunt acelea de demult (eventual, reconstruite), dar toate freamătă de magazine de suvenire și de restaurante. Nu neg, de obicei e o atmosferă plăcută, chiar foarte plăcută, uneori găsești niște colțișoare mai liniștite și nu chiar așa de comerciale (exclus însă în Taormina, de exemplu), dar trebuie să faci un oareșce efort de imaginație să-ți închipui vremurile din urmă… Ei bine, am descoperit un oraș istoric unde nu trebuie să-mi forțez prea mult imaginația pentru că, dacă te îndepărtezi de bulevardul principal și de standurile sale, te teleportezi direct în perioada Drumului Mătăsii. Se numește Khiva și este în Uzbekistan.

Anul trecut, când am ajuns pentru prima oară în Uzbekistan, din cele trei orașe istorice care urma să le vizitez – Samarkand, Buhara si Khiva, cel mai puțin auzisem de Khiva. Dar din momentul în care am intrat în interiorul cetății, am rămas mut de uimire. Dacă Buhara și, într-o mai mare măsură, Samarkand s-au dezvoltat, s-au construit blocuri noi, magazine, iar zonele vechi au devenit niște oaze mai mici sau mai mari, Khiva a rămas cam la fel. Înconjurată de ziduri crenelate, inexpugnabile înainte de apariția aviației sau a artileriei grele, orașul este o colecție nesfârșită de medrase, moschei și palate. Dacă anul trecut, ordinea excursiei a fost Khiva – Buhara – Samarkand, anul ăsta am planificat fix pe dos: Samarkand – Buhara – Khiva, pentru un crescendo al frumuseții. Și nu m-am înșelat. Pe toți din grup pe care i-am întrebat (e drept, nu i-am întrebat pe toți), mi-au răspuns ca acel Khiva a fost apogeul excursiei din Uzbekistan.

Intrarea în cetate a fost triumfală. Autobuzul a depășit zidurile cetății și a oprit undeva în spatele imensei medrese în care urma să ne cazăm timp de două nopți. E vorba de hotelul Orient Star, aflat într-o fostă medresă. Autocarul nu poate trage în fața hotelului, unde se afla o stradă pietonală, așa că a tras în spate și am intrat pe o ușă îngustă, și am luat-o printr-un coridor în semiobscuritate. Dar, dintr-odată, ca într-un show de zile mari, ne-am trezit în curtea interioară a hotelului – medresa. Wow. Pășeam cu adevărat în istorie. Camerele sunt amenajate în fostele chilii ale studenților, dar amenajarea este modernă – baie curată, paturi, un televizor micuț și chiar aer condiționat. Totul, într-un mediu de 1001 de nopți.

Seara a venit repede. Aproape întreaga zi am petrecut-o pe drumul din deșert dintre Buhara și Khiva, un drum de mai bine de opt ore pe o șosea care oscila între atroce și impecabilă. Apusul de soare l-am prins cum mângâia vechile ziduri ale cetății Khiva. Ziduri care nu au căzut, niciodată, pentru că toți din Khiva s-au înțeles cu dușmanii de fiecare dată – când au venit rușii, porțile au fost deschise și aceștia au fost invitați ca musafiri, când au venit sovieticii, la fel. Probabil, de aceea Khiva de azi e așa de bine păstrată.

Ziua dedicată Khivei a urmat pașii obișnuiți ai unui astfel de tur. Am început în fața hărții Drumului Mătăsii, aflat extra-muros în dreptul hotelului nostru, sub privirile statuii lui Al-Khorezmi, părintele algebrei înjurate de toți elevii de liceu din lumea întreagă, care s-a născut și a locuit fix aici, în Khiva! Nu, algebra nu a fost inventată de americani, ci de un pers din Asia Centrală de pe Drumul Mătăsii.

După poza de rigoare cu Al-Khorezmi (se pare că și cuvântul “algoritm” provine din numele lui), am revenit în cetate, după ce am depășit fundațiile impresionante ale unui minaret pe care ctitorul lui, unul dintre hanii din Khiva, voia să-l construiască ca fiind cel mai înalt din lume (ambiția lui era ca din vârf să vadă ce se întâmplă tocmai în Buhara!). Norocul arhitectului este că hanul respectiv a murit pe la începuturile construcției, iar urmașul lui era un om cu scaun la cap, așa că a întrerupt proiectul. Mă bucur însă că nu l-a demolat, pentru că astăzi este un colț strălucitor, tapetat cu faianță colorată din orașul de culoarea deșertului.

Și că vorbeam de hani, ei bine, Khiva a fost capitala unui stat care la apogeul lui se întindea cam peste tot teritoriul Turkmenistanului de azi, deținând de asemenea teritorii care azi sunt parte din Uzbekistan și Kazahstan. Dacă Buhara era “emirat”, Khiva avea un grad superior – era “hanat”, pentru că dinastia conducătoare se trăgea direct din Shayban, unul dintre nepoții lui Genghis Han, și doar urmașii direcți ai lui Genghis Han puteau să poarte titulatura de “han”. Cum conducătorii de la Buhara nu erau rude directe ale marelui cuceritor mongol, erau doar “emiri”. Ultimul han, Sayid Abdullah, a abdicat și a fost capturat de sovietici, care l-au trimis în Ucraina (mai bine decât în Siberia, trebuie să recunoașteți!), unde s-a angajat ca paznic de noapte la o fabrică socialistă. Sic transit Gloria mundi…

Și cum tot vorbesc de han, evident că am vizitat și Ark-ul, cetatea din cetate care reprezintă reședința hanului. După bunul stil oriental, în mijlocul orașului trebuia să existe un oraș regal, exact cum e Orașul Interzis din Beijing, un oraș în oraș unde locuiau doar dregătorii și familia regală. Ca și în India, China sau Vietnam, există o zonă publică unde supușii puteau intra pentru a interacționa cu hanul, dar există și palatul său privat, unde locuia împreună cu femeile din harem și cu familia sa. Aici se află și cea mai înaltă clădire din Ark, un soi de turn de supraveghere de unde poți observa (iar azi, admira și fotografia) întregul oraș istoric. Și este cu adevărat o priveliște de zile mari… la picioarele mele, se întind medresele cu curțile lor imense, moschei, bazaruri astăzi pline de suvenire turistice și, undeva mai la stânga, ca acum câteva secole, casele oamenilor “obișnuiți”. Sunt încă câteva mii de oameni care trăiesc în Khiva, din care vreo câteva sute chiar în cetate, deși se zvonește că președintele Karimov vrea să-i dea afară și să transforme Khiva într-o localitate pur turistică, știrbindu-i imens din autenticitatea sa. De altfel, uitându-mă de aici, din turn, am descoperit că zona adiacentă zidului, dar în afara cetății, a fost complet demolată. Aici erau case, probabil în anii următori se vor construi hoteluri, pentru ca, încet-încet, Khiva să devină din ce în ce mai turistică. Încă un loc unde mă bucur că am ajuns înainte de a deveni mult prea comercial.

Cum ziceam, iubesc panoramele și de aceea îmi place să mă cocoț în orice turn îmi iese în cale. La Buhara, l-am convins pe un nene de la recepția unui hotel să mă lase pe acoperiș pentru a admira panorama orașului, la Khiva trebuie doar să plătești câteva mii de somi și să urci în cel mai înalt minaret al orașului – Islam Khoja, minaretul de 44 de metri… la început, urci pe niște scări din lemn care par precare, dar apoi te înfunzi în întunericul alungat ici și colo de niște găuri ca de porumbar, rugându-te să nu vină prea mulți oameni din sensul opus, pentru că scara este îngustă… Dar chiar și dacă vin, sunt uzbeci mici de statură și supli, așa că te poți strecura până sus, de unde ai parte de panorama întregului oraș, dar și a câmpurilor din jur.

Ce am mai făcut în “ziua de Khiva”? Nimic deosebit… am plutit printre succesiunea de curți interioare ale diverselor medrese, am revăzut moscheea cu 215 de coloane de lemn, unele având câteva sute bune de ani (se pare că cele mai vechi coloane din lemn datează din 1316!!!!), apoi am căutat puncte de panoramă cât mai originale. Așa că am ajuns să închiriez chiar și o scară de la un magazin pentru a mă cățăra pe el și să admir cupolele verzi strălucitoare ale mausoleului unui sfânt local. Am descoperit medrese noi, pline de fantezii albastre pe pereți, am descoperit și un mic muzeu cu fotografii de epocă (superb!), am fost și în piața de unde am cumpărat căpșuni, dar și prăjituri de casă făcute de gospodinele din Khiva (te lingi pe degete!!!), iar dacă în prima seară din Khiva am admirat o producție uzbecă din anii ‘60 proiectată pe zidul Arkului, ultima seară din Khiva și, în consecință, cea din Uzbekistan am petrecut-o pe o terasă, pufăind la shisha. Dorisem să pufăi shisha în Buhara, în jurul lacului, așa cum o făcusem într-o seară de neuitat astă-vară, dar acolo nu aveau shisha…! În schimb, aveau în Khiva, unde am petrecut o ultimă seară în acordurile lui Ozone și ale Googooshei, fata excomunicată a președintelui Karimov, fosta favorită a acestuia, dată sigură ca urmașa sa la tron, dar înlăturată neașteptat acum aproape doi ani și aruncată în pușcărie.

Nu știți cine e Googoosha? Vai, ce pierdere. Este Gulnara Karimova, fiica în vârstă de 43 de ani a președintelui pe viață Islam Karimov, fostă diplomată, profesoară, cântăreață, creatoare de modă, patroană a artelor și a fotbalului. A fost ambasadoarea Uzbekistanului la ONU și în Spania (după ce își făcuse ucenicia la ambasada uzbecă de la Moscova, în calitate de ministru-consilier). A fost implicată în zeci și sute de afaceri mai mari sau mai mici (cineva mi-a spus că ar deține și una dintre cele mai mari agenții de turism din Uzbekistan), a fost implicată în nu știu câte acțiuni umanitare și a fost imaginea cool a Uzbekistanului. S-a apucat să cânte în 2006 sub numele de Googoosha (se pare că așa o alinta când era mică taică-su, președintele Karimov) și a lansat niște hituri care au ajuns inclusiv în charturile americane. Dacă vreți să o vedeți într-o versiune uzbeco-franceză al lui “Iubite, bună seara” în duet cu Depardieu, faceți click aici. Creatoare de modă (mai ales de bijuterii), Googoosha era văzută de toată lumea ca fiind urmașa la tron al tatălui, urmând să pună bazele celei de-a doua dinastii republicane din fosta URSS, după Azerbaidjan. Dar, în mod brusc, prințesa Asiei Centrale a fost arestată și bătută de poliție, dispărând din public. Poze cu ea bătută zdravăn au apărut în Occident, dar niciodată confirmate. Ceea ce este confirmat este că a fost pusă sub acuzare pentru corupție și fraude de sute de milioane, de către procurorul general al Republicii Uzbekistan, Googoosha fiind, aparent, înfrântă din lupta pentru putere dusă contra omnipotentului șef al KGB-ului uzbec Rustam Inoyatov, care își dorește și el tronul după moartea lui Islam Karimov. Strălucitoarea prințesă pare să aibă soarta multor prințese rebele… Oricum, vă recomand să urmăriți clipul de mai jos. Pe lângă muzica chiar ok, clipul va arăta într-un mod spectaculos frumusețile Buharei, unde a și fost filmat.

https://www.youtube.com/watch?v=twUbNobKc-Q

Cum ziceam, ultima noapte am petrecut-o cu shisha ascultând hituri românești și uzbece mai mult sau mai puțin interzise. Era un epilog absolut superb pentru câteva zile petrecute pe Drumul Mătăsii în Uzbekistan. A doua zi, urma să trecem granița în Turkmenistan, una dintre cel mai puțin vizitate țări din lume, o țară plină de gaze naturale, dar condusă de unul dintre cei mai excentrici dictatori care au răsărit în spațiul ex-sovietic după dezintegrarea URSS – Saparmurat Niyazov, autobotezat Turkmenbashi, tatăl turkmenilor! Dar despre strania țară și a sa halucinantă capitală din marmură… în curând :).

Notă: Am fost in Uzbekistan și Turkmenistan în turul „Haideți cu Imperator pe Drumul Mătăsii” în colaborare cu Explore Travel. Explore Travel mai organizează o tură similară și la toamnă pe același traseu. Puteți găsi informatii aici: Drumul Matasii.

Imagini Khiva

Si am plecat la drum din Buhara… cam plini de praf 🙂

Singurul loc unde poti manca ceva intre Buhara si Khiva

Celebrul fluviu Amur Darya, fostul Oxus in vremea lui Alexandru cel Mare

Ici, colo, exista si autostrada impecabila

Curtea hotelului Orient Star

Cam asa arata camera, fosta chilie de student

Minaret Kalta minor

Si cel mai mare minaret din Khiva

Buna dimineata, Khiva !

Aici se ia micul dejun … o alta medrasa

Statuia lui Al-Khorezmi

Intrarea in Khiva

Blanuri de vanzare. Prima oara cand le-am vazut la vanzare erau 42 de grade 🙂 Inteleg ca iarna e foarte frig prin Khiva 😉

Ce mult imi plac ulitele din Khiva

Intrarea in Ark, citadela hanului de Khiva

Cam asa arata palatul hanului

Mult, foarte mult albastru

Si cam asa se vede Khiva din foisorul palatului

Djuma Mosque si coloanele sale de lemn

Exista si turisti uzbeci in Khiva. Sunt chiar majoritari

M-am pierdut pe strazi, prin medrase, prin curti interioare… peste tot, o minune in albastru

Hai sa urcam si undeva serios … in cel mai inalt minaret din Khiva, Islam Khoja

Pentru a avea intraga Khiva la picioare

Acesta este hotelul Orient Star unde am dormit

si Ark, palatul hanului

Ce buna e painea din cuptor !

Strada principala din Khiva

Sa ne imbracam si traditional 🙂

Si sa mancam si ceva de-al casei… cum ar fi kebabul din piata

Doamne, stiti cum sunt prajiturile astea ?

V-am zis ca imi plac panoramele ? Si nu toate au lift

Calare pe ziduri

Khivaaaaaa

Ultima seara in Uzbekistan trebuia sarbatorita in mod corespunzator.

O shisha, ridica-te la cer !

Noapte buna, Khiva