Am primit mai multe întrebări în ultimele zile după cutremurul din Nepal. Cititori care planificau să meargă în Nepal se întrebau dacă să mai meargă sau nu. Eu zic că da. Și eu voi merge, în septembrie, în Nepal și nu îmi voi anula călătoria acolo. Pentru că semnalele pe care le am de la fața locului mi-au indicat că infrastructura turistică a redevenit funcțională (exceptând o singură pensiune, nu a căzut niciun hotel din Thamel), în curând va fi redeschis accesul spre Everest, iar rutele de trekking din jurul Annapurnei nu au fost afectate, cum nu au fost afectate nici Pokhara, nici Chitwan National Park. E drept, au căzut multe temple din zona Kathmandu, dar din imaginile pe care le-am văzut multe sunt încă în picioare – marea stupă de la Swayambunath e în picioare, deși au căzut câteva clădiri din jur, Pashupatinath și Boudha nu par vizibil afectate. Din păcate, Durbar Square a fost puternic lovit, dar încă există Palatul Regal, Templul Zeiței Vii – Kumari și, slavă Domnului, Parvati și Shiva încă supraveghează piața din templul lor… mai sunt multe, multe lucruri de văzut și de experimentat în Kathmandu.

În articolul de astăzi, vă prezint o corespondență specială de la Patricia, care s-a aflat în Kathmandu atât în fatidica zi a cutremurului, cât și în cele de după. Și am rugat-o să scrie câte ceva despre ce s-a întâmplat în Kathmandu în timpul și după cutremur și care era situația când a plecat de acolo, acum câteva zile. Îi mulțumesc și vă invit să citiți tot articolul.

Mă uit fascinată cum ceaiul Masala din ceașca din fața mea începe să danseze, formând cercuri din ce în ce mai mari. La următorul șoc, ceașca se împrăștie pe jos, în zeci de cioburi. Cutremur! Decorațiunile de pe pereți se agită în dezordine, ca într-un film cu un poltergeist amenințător. Printr-un nor de praf și semiobscuritatea cafenelei văd umbrele unor persoane străduindu-se să-și mențină echilibrul. Țipete, frică, un sentiment dureros de neputință. Tremurul puternic îmi golește mintea – nu pot să mă gândesc decât la cele cinci etaje ale clădirii în care mă aflam, care scârțâie amenințător în nebuna mișcare dreapta-stânga. De ce mi-am ales tocmai acum să vizitez Nepalul? Când vibrațiile ce par interminabile se opresc, în sfârșit, un șuvoi de oameni negociază în neorânduială disperată spațiul îngust al scării, pentru a părăsi clădirea. Este prima dată când plec dintr-un restaurant fără să plătesc consumația.

Afară, în stradă, sute de oameni sunt adunați în grupuri compacte. Stâlpi de electricitate căzuți, mașini și motociclete abandonate, cărămizi împrăștiate din zidul parcului Garden of Dreams (ironia!) constituie obstacole peste care toată lumea sare pentru a ajunge altundeva. Unde? Nu știm, pentru că nicăieri nu ne simțim în siguranță. Replicile cutremurului se succed rapid, țintuindu-ne pe loc.

Primele informații despre impactul cutremurului sunt împărtășite febril din gură în gură – un telefon fără fir sinistru. Cutremur de 7,8 grade. 200 de oameni prinși între dărâmăturile turnului Dharahara, un simbol al orașului, de unde înainte se putea vedea panorama văii Kathmandu. Temple vechi de secole prăbușite în piețele vechi ale Kathmandu-ului și ale orășelelor alăturate, Bhaktapur și Patan, monumente UNESCO. Epicentrul cutremurului: provincia Gorkha, situată la 80 km de Kathmandu.

Încep întrebările intime “ce ar fi fost dacă”. Cu numai câteva zile în urmă, mă aflam la doar câțiva km de epicentrul cutremurului, unde admiram vârfurile înzăpezite ale munților Himalaya proiectate pe cerul senin. Acolo am început traseul de trekking care m-a convins să vizitez Nepalul: circuitul Manaslu, un traseu de 14 zile în zona izolată din jurul masivului Manaslu, care culminează cu traversarea trecătorii Larkya La (5.160 m). Ce s-ar fi întâmplat dacă m-ar fi prins cutremurul pe cărările înguste săpate în stâncă? Sau într-unul dintre sătucurile străbătute molcom de către iaci, situate la zile depărtare de civilizație? Izolarea care m-a fermecat pe durata traseului ar fi putut deveni o sursă de incertitudine.

Cu 24 de ore înainte de cutremur, vizitam templele istorice care acum zăceau prăbușite. Am admirat pe îndelete sculptura detaliată a fațadelor și siluetele statuilor care protejau magnific intrarea templelor. Mi-am tras sufletul pe treptele unde mulți alții așteptau trecerea orelor după-amiezii, urmărind leneș cu privirea acel du-te-vino continuu al piețelor. Ce ar fi fost dacă aș fi hotărât să vizitez templele a doua zi? La numai câteva ore după cutremur, mă aflam în aceeași piață monumentală, dar transfigurată de mișcările seismice violente: templele erau transformate în maldăre triste de moloz. Sute de ani de istorie înlocuite de praf. Un număr necunoscut de victime prinse între dărâmături. M-am cutremurat.

În primele zile de după dezastru, orașul a fost de nerecunoscut. Străzile comerciale parcă erau abandonate. Elicopterele bâzâiau gălăgios deasupra clădirilor. Poveștile descrise în buletinele de știri îți înghețau sângele în vine. În același timp, vești despre ajutoarele venite din toate țările și despre echipele de voluntari contrabalansau puțin realitatea distrugerilor. Tot urmărind știrile de pe rețelele sociale, am aflat despre o inițiativă de voluntariat pentru curățarea Basantapur Durbar Square, piața principală a orașului, cu majoritatea templelor în ruină. M-am prezentat dintr-o suflare, echipată cu mască medicală și mănuși. În ciuda peisajului trist, a fost o experiență impresionantă – o armată de zeci de voluntari de toate vârstele sorta eficient bucățile de cărămidă și lemn sculptat, ore întregi, în ciuda căldurii premusonice și a prafului sufocant. Toți păreau animați de un sentiment adânc de respect pentru templele căzute și pentru importanța acestora de centre gravitaționale ale orașului. Numai două temple rămase în picioare erau martorele acestui efort concentrat. Dintr-unul, Shiva și soția sa, Parvati, priveau de la fereastra templului, ca în fiecare zi din ultimii 300 de ani. Îmi imaginez că și Kumari, tânăra zeiță vie a Kathmandu-ului, privea de asemenea din palatul ei. Zeii nu au părăsit orașul lor, Kathmandu.

În numai câteva zile, orașul a început să își revină, mai ales în zona turistică a Thamel-ului. Străzile pustii din primele zile au fost acoperite din nou de vânzoleala și de culorile frumoase ale șalurilor de cașmir, ale picturilor tibetane Thangka și ale șalvarilor colorați “tradițional”, pe care se pare că numai turiștii entuziasmați îi purtau. Între străduțele centrului vechi s-au adunat din nou vânzătorii de legume, bărbații cu pălăriuțe tradiționale Dhaka topi pasionați de jocuri cu mărgele de sticlă, precum și credincioșii hinduși sau budiști veniți să viziteze micile temple ascunse la umbra clădirilor. Turiștii au început din nou să negocieze prețurile la magazinele cu echipament montan (contrafăcut sau nu), pregătiți să exploreze traseele fermecătoare care străbat văile adânci ale munților Himalaya.

Depănând aceste amintiri, și eu îmi doresc să mă întorc, să descopăr și alte zone ale frumosului Nepal. În ciuda acestui dezastru, Nepalul are încă multe de oferit. Nepalul își va reveni și își va reveni repede.

Live from Katmandu

Primele momente dupa cutremur – confuzie, sperietura

Nepalezi si straini deopotriva

Masina a rezistat

Toata lumea a iesit in strada

Pereti sau garduri prabusite

Primele imagini ale dezastrului

Printre replici violente, este exact momentul pentru o rugaciune

Imagini din Durbar Square, piata centrala din Kathmandu

Ce mai poate fi salvat

Pe aceste fundatii, erau temple

Nici orasul nou nu a fost scutit

S-a trecut deja la indepartarea molozului, Va urma reconstructia

Dar pana atunci, voluntarii din toate tarile – nepalezi, turisti, echipaje de interventie participa la actiunile de salvare