GREXIT. Este, oare, cazul să mergem în Grecia?

Criza Grecia

De săptămâni bune, tot mai multe ştiri de pe Internet (probabil, şi la TV) sunt despre Grecia. Această ţărişoară cu oameni simpatici şi locuri fabuloase se îndreaptă cu o viteză din ce în ce mai mare spre o catastrofă. Mă rog, analişti de tot felul taie situaţia în 7 milioane, unii zic că e bine să dea faliment, alţii, că nu. Nu vreau să mă bag în motive, le ştie oricine interesat cât de cât de situaţie (o clasă politică şi administrativă incompetentă, corupţie masivă, evaziunea fiscală – un sport naţional), nici în ghicirea a ce se va întâmpla, pentru că Nostradamus nu pare să fi fost la curent cu noţiuni gen GREXIT, default şi, mai nou, Greferendum. Vreau însă să mă refer strict la partea de travel (mă rog, cât de strict poate fi) şi să încerc să vă fac nişte recomandări. Am trăit default-ul Bulgariei din 1996, am urmărit cu atenţie default-ul Rusiei din 1998 şi am fost şi noi, România, la doi paşi de default în 1999, fiind salvaţi de Mugur Isărescu (de câte ori beau un pahar de vin din podgoria lui, închin pentru el) şi de Radu Vasile (Dumnezeu să-l ierte!). Mă rog, poate unii îşi aduc aminte de acele zile din februarie 1997 când leul s-a prăbuşit de la 2.000 lei la dolar la 8.000 – 8.500 lei la dolar într-o zi. Dar hai să purcedem la treabă.

Să mergem în Grecia? Răspunsul meu este DA. Da, eu m-aş duce fără niciun dubiu. În general, în condiţii de default sau de devaluări zdravene (mă rog, Grecia nu are parte de luxul acesta), poţi călători foarte ieftin şi, în plus, în condiţiile în care turiştii se răresc, te poţi bucura de plaje mai puţin aglomerate şi de atracţii fără cozi kilometrice. În ultimă instanţă, dacă tot te-ai hotărât să pleci în Grecia în vacanţă, de ce să-ţi strici planurile?

Voi încerca să trec în revistă un număr de tips-uri de două categorii – în caz că doreşti să te duci pe cont propriu (iar Grecia este, probabil, destinaţia nr. 1 a românilor care călătoresc pe cont propriu) şi în cazul în care vrei să te duci cu un charter cu o agenţie de turism (şi i-am întrebat pe cei de la Paralela 45 ce părere au).

Pe cont propriu

Bani – nu cred că trebuie să repet ce au zis MAE şi toate ministerele de externe europene. CASH! CASH! CASH! Nu contează că Banca Naţională a Greciei a anunţat că posesorii de carduri străine pot să scoată bani câţi vor (în limitele setate de băncile lor de acasă, în cazul cardului meu Visa Electron de la BCR fiind de 3.000 de lei pe zi, din câte mi-aduc aminte). ATM-urile vor fi goale. Vor fi cozi interminabile. Băncile greceşti pot să aibă probleme cu lichidităţile. Poate, unii comercianţi nu vor mai accepta carduri sau sistemul va fi căzut. Din păcate, în cazul Greciei de azi, CASH is KING. Şi ia cât îţi trebuie.

Cazare – problemele de a găsi o cameră vor fi mai mici acum decât anul trecut. Iar proprietarul te va pupa, când îi vei plăti bani gheaţă. Şi, cel mai probabil, se va lăsa şi cu discount.

Mâncare – în ultimele zile, supermarketurile au fost luate cu asalt, iar rafturile au fost golite instantaneu. Normal, asta se întâmplă oriunde în perioadă de panică. Oricât de bine aprovizionate ar fi magazinele, masele le vor lua cu asalt şi le vor goli. Evident, după primul val de lăcuste (care cred că a trecut), vor mai urma valuri, în funcţie de cum va evolua situaţia politică. Aşa că nu aş miza prea mult pe mâncarea cumpărată din supermarketuri. În schimb, aş miza că restaurantele vor avea de mâncare pentru că, deh, grecii se descurcă, s-au descurcat ei câteva mii de ani, iar patronii de restaurante greci sunt printre cele mai descurcăreţe personaje ale Europei… mi-e imposibil să cred că vor exista restaurante greceşti fără de mâncare, asta chiar că ar fi sfârşitul lumii… aruncă o undiţă în mare şi scot peşte pe care-l aruncă pe grătar de zici că e cel mai bun peşte pe care l-ai mâncat vreodată, aduc ceva legume din spatele casei şi fac o salată numa, numa! În schimb, va exista o lipsă de mâncare din import. Dar… te duci în Grecia să mănânci banane şi somon?

Combustibil – compania de stat Hellenic Petroleum a anunţat solemn cu mâna pe inimă că are benzină cât pentru 4 luni. Hai să zicem că minte, n-ar fi vreo surpriză. Şi chiar dacă ar avea petrol şi pentru 6 luni, distribuţia va fi clar îngreunată de localnicii disperaţi să facă stocuri de benzină. Ca şi în cazul mâncării, pot fi mai multe valuri de panică şi fugă la pompe. Eu zic să vă faceţi un plin serios la ultimele benzinării bulgăreşti, macedonene sau albaneze şi apoi să intraţi în Grecia. Iar prin Grecia, cum vedeţi vreo benzinărie goală, hop… mai băgaţi vreo 10 litri !

Nivelul de siguranţă – Grecia a fost şi este o ţară sigură şi, chiar şi în caz de colaps bancar, am mari dubii că vor apărea jafuri armate şi alte grozăvii. Da, probabil, va creşte numărul hoţilor de buzunare, corelat cu faptul că turiştii vor avea mai mult cash la ei. Aşa că… extraatenţie !

 

În caz că mergi cu o agenţie de turism

Evident, unele riscuri sunt mai mici, dar ca să văd ce măsuri au luat agenţiile i-am întrebat, zilele acestea, pe cei de la Paralela 45 ce măsuri au luat pentru a preîntâmpina probleme şi a răspunde întrebărilor speriate (legitim) ale clienţilor lor.

Cazare – toate cazările sunt asigurate 100%. Banii pentru cazări au fost transferaţi în avans către partenerul grec, ele au fost plătite, deci nu trebuie să existe probleme.

Zboruri charter – zborurile sunt operate de aeronave Tarom care alimentează în România. Chiar şi dacă dispare tot cherosenul din Grecia, nu vor fi probleme, zborurile charter vor opera no matter what.

Măsuri speciale în caz de probleme – cei de la Paralela monitorizează în fiecare dimineaţă situaţia din fiecare destinaţie, insulă cu insulă – din orice punct de vedere. Există, de asemenea, un task force format din greci, dar şi din români aflaţi la faţa locului care să intervină în caz de neprevăzut. În plus, există help line-uri şi în Grecia, şi în România, tot pentru orice fel de problemă. Am înţeles că sistemul există şi în perioade “obişnuite”, dar acum au loc monitorizări mult mai atente şi formale ale situaţiei.

 

Iar dacă la Greferendum se va vota NO, băncile vor da faliment, iar resturile lor se vor unifica într-o bancă naţionalizată, sistemul de pensii va intra în colaps, Grecia va da faliment, va fi reintrodusă drahma, care “în secunda 2” se va devaloriza cu 100%, ştiţi ce vor face grecii? Ei bine, asta vor face https://www.youtube.com/watch?v=fPWU8hy0McY

 

Ceea ce mi-aş dori să facă şi românii, uneori.

Sursa foto

Categorii:
Grecia

Comentarii

  • Elena spune:

    Eu sunt in Grecia chiar acum. Am scos bani de la bancomat fara sa fie macar o persoana inaintea mea. Tot azi am platit la hotel cu cardul, tot fara probleme. Si nici grecii nu par a fi stresati de ceea ce li se intampla.

  • Uca spune:

    Sunt în Thasos de 5 zile Primesc telefoane de acasă iar prima întrebare este dacă avem bani la noi suficienți. Nu e nici o panica … combustibil este suficient în benzinarii. Greci sunt cum sunt deobicei zâmbitori și bucuroși ca ai venit sa-ți cheltui banii de vacanta la ei în tara. Normal ca se bucura sa le plătești cu cach și în SUA când le zici ca le plătești cach le sclipesc ochii. Toate știrile astea cu panica de la greci sunt făcute cu un scop.

  • Corneliu spune:

    Am fost in Grecia in 2013 si pot spune ca Grecia, in general, e sigura, dar Atena nu este. De cum se intuneca in Atena se umple centrul de infractori – adesea negri, probabil fara loc de munca si neintegrati – si de politisti. Am patit destule in Atena, dar nu le voi detalia acum.
    Sfaturi:
    – parcati masina in parcarea hotelului;
    – daca nu aveti parcare asigurata, parcati pe langa parlamentul elen, in centru, acolo e sigur si sunt destule parcari (gratis);
    – ignorati-i pe acei greci care se baga in seama cu voi si care par cei mai simpatici oameni;
    – evitati sa circulati pe strazi laturalnice dupa ora 22:00.
    A anticipa inseamna a preveni.
    Distractie frumoasa!

  • m spune:

    De ce at fi atm-urile goale cu este limita aia de 60 euro/cont la banca din grecia?tocmai, o sa fie mai burdusite cu bani decat de obicei

  • Iulia spune:

    Sunt in Mykonos in acest moment. E greu sa spui ” lumea nu a auzit de criza” pt ca atunci ai dat numai peste greci cretini, dar, e la fel de adevărat, ca tu, ca turist, nu o resimți deloc. Supermarketurile sunt pline. Nu am văzut niciun asalt. Poate doar de turiști 🙂
    In Mykonos City am văzut doua ATM-uri. Ieri seara nu erau mai mult de 3-4 persoane lângă ele.
    Enorm de mulți turiști (aici preponderent englezi si italieni), veselie multă, muzica, dar fără a te simți vreo clipa in nesiguranța.
    Poți plăti cu cardul. Noi ne-am luat cash urmând recomandarea generală, dar nimeni nu refuza plata cu cardul.
    La un singur magazin de bijuterii, vânzătoarea i-a spus prietenei mele ca un obiect avea un preț daca plata se face cu cardul si ceva mai mic ( 50 de euro fata de 55) daca se făcea cash.
    Spre deosebire de anii trecuti am primit de mult mai multe ori bon fiscal. Probabil s-au înăsprit si la ei controalele.
    Aeroportul funcționa la capacitate 100%, autobuzele locale sunt ceas, in croaziera, încă, n-am fost, dar nu am văzut nicio greva.
    Localnicii sunt la fel de amabili si (cel puțin la nivel de aparenta) veseli ca in fiecare an.

    Concluzionand: daca esti turist si nu te pasionează politica externa, riști sa nu te prinzi care e situația. Deocamdată… Dacă mă ajută Dumnezeu peste două luni voi fi in insulele ionice. Probabil atunci se vor simți deja efectele. Rele sau bune.

  • Dani spune:

    Ca turist in Grecia nu ar trebui sa simti nimic din criza lor care este atat de mediatizata, oamenii aceia din turism traiesc, acum e vara, acum fac banii din care traiesc tot anul, deci interesul lor e sa fie totul superb pentru turisti
    Din pacate, probabil o sa fie destule persoane mai panicoase la nivel international care isi vor anula concediile in Grecia.
    Pacat ca s-a ajuns la acest default tehnic, e chiar o tara frumoasa, abia astept sa revin in concedii in Grecia

  • Simona spune:

    Foarte bine spus (si articol si comnetarii).
    Intr-adevar, apre sa fie o diferenta de la cer la pamant intre „cum e in Grecia” si „cum este proiectata situatia in afara”. Urasc teoria conspiratiei, dar s-ar parea ca ea apare tot timpul, curat coincidenta:)
    Vom trai si vom vedea!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest