Continui astazi seria de interviuri cu oameni care au plecat în experiențe sabatice. De data asta, cu un om care a fost pe bicicletă de-a lungul Americii. Și, ca de obicei în această serie, interviul a fost luat de Diana Pavlenco, căreia îi mulțumesc.
De Sergiu Buciuc auzisem de pe la competiţiile de triatlon, ştiam că are o voinţă de fier şi că e finalist de Ironman şi am dorit să stau de vorbă din două motive: a avut o cauză socială ataşată călătoriei şi a fost pe bicicletă pe un drum în care şi-a testat puterile, în afara concursurilor organizate, singura competiţie fiind cu el însuşi.
Diana: Cum a venit ideea de a traversa America? Cum ai reuşit să ai două luni libere de la serviciu?
Sergiu: Înainte, participam la concursuri şi, din cauza unor impedimente de sănătate, am descoperit că nu pot să fac performanţă la nivelul dorit şi atunci mi-am dorit să fac tot ciclism, alergare, dar care să se îmbine cu o călătorie, curse lungi.Am vrut întâi să fac Europa şi mi se părea că nu mă atrăgea ideea. Și apoi mi-am îndreptat atenţia către America, şi atunci mi-a venit ideea cu traversarea Americii. La început, mi s-a părut stupidă.
Diana: Deci ai avut nevoie de o perioadă să te convingi pe tine!
Sergiu: Da, cam vreo săptămână, aşa. Apoi mi-am dat seama că se poate face. M-am hotărât cam cu o jumătate de an înainte. Am plecat în aprilie , dar eu deja anunţasem plecarea prin octombrie, la serviciu.
Diana: E ceva obişnuit la voi în companie să-şi ia lumea perioade sabatice?
Sergiu: Nu, eu nu mai ştiu pe nimeni.
Diana: Pur şi simplu ai avut curaj să ceri.
Sergiu: Am mai avut un concediu sabatic de cinci luni înainte, în care mi-am luat timp să mă antrenez pentru Ironman, să învăţ germană, să fac alte activităţi. Nu am călătorit atunci. Nu puteam să mă antrenez la nivelul la care voiam.
Diana: Mi-a plăcut foarte mult că ai avut și o cauză socială, nu ai făcut nebunia asta doar pentru plăcerea ta, ci ai și ajutat niște copii cu educația. Cei de la Gabriel Solomon au creat acea platformă de proiecte sociale – Galantom. Cum s-au legat lucrurile între planul tău și proiectul social?
Sergiu: Îmi plăcea foarte mult proiectul mamei soţiei mele, care se ocupa de educarea unor copii care aveau nevoie de tot felul de lucruri şi ea nu avea niciun fel de susţinere, nu făcea parte din nicio organizaţie. Mi-am dat seama că nu pot să strâng foarte mulţi bani, dar pentru câţiva copii, să facă o excursie la munte, mi-am zis că o să strâng nişte fonduri prin Galantom
Diana: Am văzut că ai strâns 5.200 de lei (chiar mai mult decât ai prevăzut iniţial). Cum ai promovat ideea? Pe Facebook, pe grupuri, printre cunoscuţi? Au fost şi necunoscuţi care au contribuit? Mă interesează pentru că la noi abia de acum încolo se dezvoltă partea asta.
Sergiu: Nu sunt un fundraiser pasionat, nu bat lumea la cap. Foarte surprinzător, au donat şi oameni pe care nu-i cunosc, dar şi oameni cu care eram oarecum în contact pe Facebook. M-a surprins foarte tare şi un prieten de-ai lui tata, care s-a stabilit în Canada şi care a donat, nu mai ştiu, vreo 1.000 de lei.
Diana: Când am văzut planul – parcurgerea a peste 6.200 km, mi s-a tăiat respiraţia. Sergiu: În medie, cam 125 km/zi. Au fost zile de 190 km, altele de 60 km, au fost şi zile de pauză. Poate terminam mai repede dacă îmi propuneam un obiectiv pur sportiv, dar am vrut să fiu flexibil, să pot să mă abat de pe drum. Pe de altă parte, nu-mi doream să stau prea mult pe drum. Planul iniţial era de 40 de zile şi mi-au ieşit 50 din cauza vântului.
Diana: Ştiu că ai la activ Ironman şi ultramaratoane.
Sergiu: Da, m-am folosit de experienţa Ironman, dar nu m-am antrenat efectiv pentru traversarea Americii.
Diana: Ai avut o bicicletă de carbon de 8 kg (minunat!) şi bagaj cam de câte kg? Ai detaliat pe blog ce ti-ai luat – cort, sac de dormit , haine și energizante, ceva hrană rece
Sergiu: 8 kg de bagaj.
Diana: Foarte minimalist! Unde dormeai? Mai mult la cort sau mai mult cazare?
Sergiu: Cam două treimi din nopţi am luat cazare şi o treime le-am dormit la cort.
Diana: Te opreai în câte un oraș să vizitezi obiective?
Sergiu: Mi-am făcut traseul în aşa fel încât să nu treacă prin oraşe mari. Prin Las Vegas am trecut, în rest, numai orăşele.
Diana: Practic, nu te opreai să vizitezi.
Sergiu: Nu. Vizitam din mers, cu bicicleta.
Diana: Cum te-ai simțit pe parcursul călătoriei, să traversezi America solo? Cum a fost fizic şi emoţional…?
Sergiu: În general, bine, dar am avut şi nişte căderi când a fost frig, când a plouat mai mult.
Diana: Ai vrut, în vreun moment, să renunți?
Sergiu: Nu, nici nu mi-am pus problema!
Diana: Mă aşteptam la răspunsul ăsta!
Sergiu: Nu aveam cum! Mi-a fost mai uşor să continui decât să renunţ.
Sergiu: Când simţeam că e un moment mai greu, mă odihneam.
Diana: Cum erau oamenii de pe drum?
Sergiu: În prima parte am mers pe un traseu – TransAmerica – şi m-am tot întâlnit cu ciclişti care făceau acelaşi lucru. Am mers vreo trei zile cu un tip din Iowa, am împărţit un pui la rotisor luat din supermarket. În sens opus întâlneam mai mulţi.
Prin vreo 2-3 locuri izolate, pe la un magazin de ţară vânzătorul ţinea un registru al celor care trecuseră pe acolo, cu vreo trei mii de oameni, nume, țara şi unde se ducea fiecare, era foarte interesant!
Diana: Ce ai învăţat, te-a schimbat în vreun fel experienţa traversării Americii? Aveai nişte aşteptări?
Sergiu: Aveam nişte aşteptări şi în mare parte s-au adeverit. A fost grozav! Am întâlnit oameni foarte diferiţi. Mi-am făcut traseul astfel încât să văd Grand Canyon şi Munţii Stâncoşi.
Diana: A fost numai pe asfalt?
Sergiu: Da, am fost cu cursiera.
Diana: A fost o lecţie pe parcurs?
Sergiu: Lecţia învăţată a fost să am mai multă încredere în capacităţile mele şi în ce pot să fac. În continuare, am aventuri şi mă pregătesc pentru alte lucruri. E ceva ce-mi dă foarte multă încredere. Am trecut prin nişte experienţe şi am văzut că mă pot descurca. Asta e lecţia.
Diana: Ai fost vreodată în pericol?
Sergiu: Da, am fost într-un cartier famat din New Jersey, făceam poze cu telefonul şi doi poliţişti mi-au atras atenţia că tocmai fusese omorât cineva pentru un telefon.
Diana: Cât a fost transportul bicicletei?
Sergiu: 300 de dolari dus-întors pe avion pentru bicicletă.
Diana: Și bugetul total?
Sergiu: Am cheltuit cam 40-50 dolari pe zi, nu prea mâncam de la supermarket pentru că nu puteam să-mi las bicicleta nesupravegheată, mâncam mai mult din benzinării. Am mâncat mult pentru că la aşa un efort…cred că vreo 25 de dolari au fost pe mâncare. Plus o revizie pe la bicicletă şi nişte mărunţişuri. Motelurile sunt scumpe, faţă de România, şi condiţiile nu erau deloc grozave.
Diana: Planuri?
Sergiu: Urmează să fac o traversare a Europei. E, de fapt, un concurs – parcurgerea distanţei dintre Belgia şi Istanbul, se numeşte Transcontinental. E o aventură! Nu e un concurs asistat, doar suntem urmăriţi prin satelit şi trebuie să treci prin nişte check-pointuri. E o competiţie, dar s-ar putea să fie atât de dură, că poate o să-mi doresc doar să mă bucur şi să termin.
Diana: Succes în continuare!
Sergiu: Mulţumesc!
Mai multe detalii, pe: https://sergiubikesamerica.blogspot.ro/
Foto : Sergiu Buciuc
Bicla inainte de plecare la New York
Bike stop la un mosulica acasa
La cantarire de bicicleta 🙂
Welcome to Colorado 🙂 Ii credem pe cuvant ca e colourful
Camping in desert
Echipat cu apa pentru desert
Un restaurant pe Mississippi
Somn pe o masa de picnic
Trebuia sa fie si zapada … in Monarch Pass
Si eu visez la un mega circuit pe bicicleta dar ce ai făcut tu Sergiu pare greu de egalat…o curiozitate: iti planificai dinainte unde vei dormi sau au fost decizii spontane? Si inca un lucru: cand ai mers prin desert ai avut la tine piese de schimb, eventual cauciuc de rezervă?
Stefan, dormeam unde gaseam. Imi propuneam la inceputul zilei pana unde sa merg. Pe urma, in functie de vreme, de starea de oboseala, fie imi gaseam un motel (foloseam booking pe tel) fie gaseam loc de cort. Cu cortul ma feream de locurile populate, nu am folosit nici un camping de ex. Faceam stealth camping 🙂
Aveam la mine tot ce trebuie, inclusiv un cauciuc, spita, scula de lant.