Poate pentru unii pare curios, dar după atâtea și atâtea țări vizitate, după atâtea și atâtea experiențe, ei bine, continui să mă entuziasmez și când mă duc în locuri în care “au ajuns toți”. Nu asta e important, pentru un călător este important să călătorească, să vadă, să experimenteze. Nu sunt disperat să văd permanent locuri noi, chiar îmi place mult să revin în niște locuri pe care le-am vizitat mai demult și acum vin să revăd ce s-a mai făcut nou. Așa că în weekendul lung de Rusalii am revenit (a nu știu câta oară) la Sinaia, la invitația celor de la Vila Camelia. De fiecare dată când ajung la Sinaia, nu este o simplă revenire. Sinaia este, probabil, prima mea destinație turistică de care îmi aduc aminte, e prima destinație unde în fiecare zi voiam să merg undeva, să descopăr ceva, e locul de care se leagă începuturile carierei mele de călător, dar și de unde am nenumărate amintiri din copilărie. Iar amintirile din copilărie sunt, sper, pentru cât mai mulți dintre voi, ceva minunat.

Așa că vineri pe la prânz (să evit puhoiul de după-amiază, când Bucureștiul practic se golea și datorită weekendului de trei zile), am ieșit cu un mare noroc și incredibil de repede pe lângă aeroportul Băneasa în drum spre munte. Șoseaua era destul de plină, dar se mergea sportiv, așa că am ajuns destul de repejor la Sinaia. Sunt totuși doar 124 km și asta măsurat de la kilometrul zero, de lângă Biserica Sf. Gheorghe din centru. În fuga mașinii, am putut observa însă niște schimbări în bine prin cum arată centrul Sinaiei, dar asta urma să aprofundez în zilele următoare.

Poate puțini ați auzit de Vila Camelia, dar este una dintre acele structuri de cazare cu o istorie interesantă. A fost construită în 1884, cam în perioada în care se lucra de zor la Peleș, iar prezența Regelui Carol și a familiei sale aici a impulsionat pe mulți oameni cu bani să construiască și ei vile sau mici palate. Era cool să fii în preajma RegeluiJ. În plus, față de alte case și vile construite în perioada respectivă, Vila Camelia a fost construită de unul dintre arhitecții care au lucrat la Peleș. Deci, e un Peleș mai mic. Am întrebat la vilă care arhitect a fost – construcția Peleșului a fost începută de niște arhitecți austrieci, iar mai apoi finalizarea lui a fost desăvârșită de cehul Karel Liman care se implicase deja în România în câteva proiecte de restaurare a unor obiective istorice. Ei bine, nimeni nu știa, doar cehul, sau vreunul dintre austrieci a făcut vreun gheșeft mic, construind și altceva în afara Palatului Regal, dar ce e cert – a ieșit ceva frumos.

Vila Camelia m-a cucerit din momentul în care am intrat cu mașina pe poartă… Clădirea în stil montan domină o grădină verde, iar mușcatele roșii din ferestre sunt o plăcere. De altfel, prin curte mai există niște locuri de joacă pentru copii și multe, multe flori. Și cum mie îmi plac florile, nu putea să nu îmi placă și acest mic paradis.

Ceea ce mi s-a părut fain a fost că vila se află la doi pași de centru, dar pe o stradă extrem de liniștită, pe care arareori trece vreo mașină. E strada aceea, de deasupra hotelului Sinaia, care pornește din drumul spre mănăstire (care e cam bântuit de autocare, dar Camelia e la o distanță confortabilă astfel încât să nu le auzi) și se varsă la doi pași deasupra centrului pe strada Aosta.

După o recepție mică, dar cu oameni mai mult decât ospitalieri, am ajuns în marea sală din interior, un spațiu amplu, construit pe două nivele, unde se vede fără să ai vreun ochi expert că a fost gândită de cineva care a lucrat și la Peleș. Aici este micul Peleș din vilă! Peste tot lemn, iar scârțâitul de sub tălpi m-a făcut să mă simt foarte bine. Camerele sunt ample, dar, din păcate, nu mai urmează linia arhitecturală a Peleșului. Nu pot să spun nici că e stil – IKEA, dar nici departe nu e. Sincer, aș fi preferat și m-aș fi așteptat ca să “văd” Peleșul și în camere, dar n-a fost să fie. Dar, pe de altă parte, dacă nu ai niște gusturi arhitecturale prea sofisticate, camerele sunt cu adevărat spațioase și bine dotate. Baia mare, vederea… depinde încotro e orientată camera, dar, indiferent în ce direcție este, când deschizi geamul simți miros de brad. Și asta e vital pentru cineva care merge la munte!

După o primă luare de contact, după primele zâmbete ale celor din vilă (oh, ăsta e unul dintre puținele locuri de cazare din România în care oamenii zâmbesc!), am hotărât să dau o raită prin oraș, să văd ce mai e nou. Așa că, după câteva minute, eram fix în Parcul Cazinoului. Ce pot spune este că Sinaia s-a schimbat și s-a schimbat în frumos. A apărut mobilier stradal nou, felinarele îți induc ideea că te afli într-un oraș nobil de epocă, prin centru au dispărut milioanele de cabluri atârnate care fac “deliciul” orașelor României. În fața Cazinoului încă era șantier, dar presupun că la data la care scriu aceste rânduri s-a terminat cu pavarea. De altfel, am descoperit că, în fine, se poate vizita și Cazinoul, dar, din păcate, nu am ajuns. Iată, voi avea un alt motiv să revin la Sinaia :).

În rest, flori, hoteluri noi, Poșta a devenit Mega Image, telecabina merge și un număr neașteptat de mare de turiști. Întotdeauna am fost frapat de faptul că vara stațiunile românești de munte sunt cam goale (dacă mi-ați oferi să aleg între munte și mare, de 100 de ori din 100 de cazuri aș alege muntele), dar de data asta, poate și pentru că era weekendul lung, era destulă animație.

Nu am stat prea mult, doar o scurtă inspecție, și am revenit la Vila Camelia. Era ora mesei, aveam masa mea și mâncarea a avut parcă gustul acela de demult. Să fie de la aerul de munte, să fi fost chiar mâncare bună? Eu zic că sunt amândouă. Într-una dintre seri, am avut și un program artistic cu melodii vechi care rezonau perfect cu zidurile istorice ale vilei. Și după ce m-am trântit pe o bancă din grădină, am pus la punct planul de bătaie. Urma să fie un weekend de luat munții la pas, dar și să descopăr (sau să redescopăr) castelele văii Prahovei. Stăteam într-o vilă nobiliară, trebuia să am parte de o experiență nobiliară completă :).

Prima zi, urma să urc cu telecabina până la Cota 2000 și apoi să iau la picior Platoul Bucegi până la Babele, iar a doua zi voiam să o iau cu mașina spre Piatra Arsă să văd nou-inaugurata și controversata șosea spre Babele.

Dar despre asta, în episoadele următoare.

Am fost la Sinaia la invitația Vilei Camelia. Vila Camelia este o clădire din secolul al XIX-lea, cu un aer de epocă, iar ofertele de cazare încep de la 70 lei de persoană pe zi.

Imagini Vila Camelia – Sinaia

Muscate in feresti 🙂

Si gradinuta din fata … o nebunie

Un crampei din Peles la Vila Camelia

Iarna cred ca semineul asta e de mare efect 🙂

Am facut si o tura prin vila. Cum nici o camera nu e la fel, va prezint mai multe camere

Cum ziceam, spatioase… parca mi-ar fi placut sa aduca cu Pelesul 🙂

Nici nu stiti ce gustos a fost

Recunosc, am pacatuit

Si cam asa arata Sinaia in amurg

Noapte buna 🙂