Întotdeauna, mi s-a părut că Valea Prahovei, și în special Sinaia, are ștaif. Chiar și prin decrepita perioadă comunistă, când ajungeam la Sinaia era altceva, simțeam un aer un pic desuet, dar atât de interesant, al perioadei regale. Aș fi vrut să intru în acele clădiri dintr-un alt timp, mai bun, dar accesul era interzis. Reprezentanții eroicei clase muncitoare se mutaseră în locul regilor și “burghejilor”, în numele poporului. Noroc cu Revoluția, că probabil multe clădiri s-ar fi dus naibii.

În weekendul prelungit pe care l-am petrecut la munte, am ajuns să revizitez Peleșul (a nu știu câta oară, dar, cel puțin pentru mine, cu aceeași plăcere), dar și să am parte de o premieră – am vizitat Castelul Cantacuzino din Bușteni, un castel pe care îl știu de mic copil, dar care era, ca multe alte clădiri de seamă, “off limits”.

Castelul Cantacuzino a fost construit de unul dintre cei mai bogați oameni din România perioadei dinaintea Primului Război Mondial, a epocii Carol I – Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit, datorită averii sale colosale, “Nababul”. Cuvântul “nabab” provine din India, unde principii locali de religie musulmană purtau titlul de “nawab” (cei de religie hindusă erau “maharajahi”). Și pentru că bogația acestor principi era legendară, limba română a secolului al XIX-lea se procopsește cu un cuvânt nou, venind tocmai din subcontinentul indian – nabab.

Gheorghe Grigore Cantacuzino era descendent al domnitorilor români din familia Cantacuzino, care au condus Țara Românească prin secolele XVII – XVIII. Ei proveneau din celebrul Mihai “Seitanoglu” (“fiul dracului”) Kantaouzenos, unul dintre cei mai bogați greci din Imperiul Otoman, poreclit “fiul dracului” din cauza rapacității sale și a stilului nu tocmai ortodox de a face bani. Deși Cantacuzinii români susțin descendența directă din familia care a dat doi împărați bizantini, acest lucru este foarte puțin probabil… în secolele XVI – XVII, numeroși potentați greci din Fanar luau nume ilustre, atribuindu-și astfel legătura de sânge cu vechile dinastii bizantine. Chiar dacă Seitanoglu este foarte puțin probabil urmaș de bazilei ai Bizanțului, el s-a încuscrit cu familiile princiare românești, iar urmașii lui au căpătat din sângele Basarabilor și Mușatinilor. Seitanoglu s-a căsătorit cu fiica lui Mircea Ciobanu, iar două fete de-ale lui Seitanoglu s-au căsătorit cu Ștefan cel Surd (fratele lui Mihai Viteazul) și Aron Tiranul, domnul Moldovei. În plus, intervenția lui a fost vitală în numirea lui Mihai Viteazul pe tronul Țării Românești. Urmașii lui nu au acceptat să fie doar oamenii din spatele numirilor, ci s-au așezat direct pe tron, cum a fost Șerban Cantacuzino.

Ei bine, Cantacuzino-Nababul, urmaș direct al lui Constantin Brâncoveanu și al generațiilor întregi de boieri și domnitori, acumulase o avere uriașă. A fost și ministru sau prim-ministru, iar în urma lui au rămas trei castele superbe – unul în București, pe Calea Victoriei, unde astăzi este Muzeul “George Enescu”, unul la Florești, numit și “Micul Trianon”, din păcate ajuns o ruină, și Castelul Cantacuzino de la Bușteni.

După tura de pe munte, când am coborât la Bușteni încă era soare. De ani buni, admiram castelul din tren sau de pe munte, știam că fusese redeschis de câțiva ani, dar n-am ajuns să-l văd, așa că am decis ca direct de la Babele să mă duc la vechiul castel al Nababului. Era, însă, destul de târziu, soarele se pregătea să se ascundă în spatele Bucegiului, așa că am decis să revin două zile mai târziu să-l vizitez. Am plătit 5 lei să intru în curtea castelului și să simt un pic din atmosfera de belle epoque… o terasă cu un aer domnesc, chelneri aranjați și incredibila panoramă a Bucegiului de la Bușteni. Nababul nu avea gusturi rele. Așa că mi-am promis să revin.

Și am revenit, încă două zile mai târziu. Am plătit și accesul și am așteptat cuminte ora de începere a turului. Tururile au loc din oră în oră, începând cu “și un sfert”, și sunt ghidate prin majoritatea camerelor. Am intrat pe o ușă laterală și am așteptat să înceapă turul într-un soi de antecameră, unde la loc de cinste se află întregul arbore genealogic al Cantacuzinilor, începând de pe la anul 1100, cu primii Cantacuzini bizantini (mă rog, legătura între bizantini și otomani este un pic dubioasă, cum ziceam, dar, mă rog, asta contează mai puțin).

Am urcat apoi pe niște scări monumentale și am început să vedem camerele care pe vremuri găzduiau lumea bună și foarte bună a Regatului (pe perete, am descoperit numeroase poze cu Regina Maria în vizită la Nabab). Spre deosebire de Peleș, care a rezistat (inclusiv mobilierul), castelul Cantacuzino a avut o soartă mai tristă – a devenit “sanatoriu al Ministerului de Interne”, de fapt un hotel al milițienilor de rang înalt și cu mai puține clase decât trenul. Iar milițienii care nu înțelegeau ce e cu picturile murale le-au ascuns în spatele unei vopsele albastre de tip spitalul județean. Noroc că aceia care au primit ordin să spoiască palatul au avut mult mai multă minte decât milițienii – între vopseaua urâtă și uniformă și desenele murale ale Nababului au aplicat un strat sănătos de glet, care a păstrat picturile inițiale. Și acum, noii proprietari vor să aplice pentru fonduri europene și să readucă pereții la splendoarea lor inițială.

Călătorind prin tot spațiul ex-socialist, prin multe locuri am auzit povești despre eroi mai mult sau mai puțin anonimi care au salvat patrimoniul istoric prin idei mai mult sau mai puțin crețe. Cea mai spectaculoasă sală a castelului, o sală unde se află pictați mulți reprezentanți ai familiei Cantacuzinilor, nu a fost afectată deoarece a fost închisă în timpul perioadei comuniste și folosită pe post de… depozit! Da, fix cea mai impresionantă sală! Cineva a avut ideea de a o salva printr-o scuză parcă penibilă… și, așa, timp de mai bine de 40 de ani, puțini au intrat în această sală superbă care a rămas neafectată de trecerea comuniștilor… Impresionant!

Chiar dacă nu intrați în palat, e musai să vă duceți pe terasă… mai ales dimineața, când masivul de stâncă al Bucegiului este mângâiat de razele soarelui, dar și seara, când soarele se ascunde în spatele Caraimanului. Chiar că merită.

Am fost și în Peleș. De fapt, m-am alăturat unui proiect foarte bun, numit #LoveRomania, prin care au fost aduși să vadă țara mai mulți agenți de turism și bloggeri din Spania, Italia, Bulgaria și Olanda. Și cum trupa ajunsese la Sinaia, m-am alăturat și eu câteva ore, turul fiind organizat de niște oameni pe care îi cunosc ca fiind foarte entuziaști în a promova România. Așa că, deși neprogramat, am intrat și în Peleș. Și, cum am spus… de câte ori intru, nu îmi pare rău. Am revăzut cu plăcere sălile “clasice”, care intră în orice tur, dar am văzut și acele săli care au fost deschise doar de câțiva ani, sălile private ale familiei regale – dormitoare, băi, locurile unde Majestățile Sale de fapt locuiau. Chiar și în perioada regalității, e limpede că nu dormeau în sala armelor, printre săbii și platoșe, acelea erau folosite pentru diverse evenimente și vizitatori. Deși mai puțin spectaculoase, sunt parcă mai interesante pentru că îți dezvăluie viața de zi cu zi a regilor și reginelor noastre. Ele se pot vizita fără probleme, doar că se plătește mai mult. De fapt, există două tarife – pentru turul clasic și pentru turul clasic + etajul privat al familiei regale. E drept, costă cu 30 de lei mai mult, dar eu zic că merită.

Aș fi vrut să intru și la Pelișor, dar nu a fost timp. Oricum, am fost bucuros că am reușit să văd în premieră Castelul Cantacuzino de la Bușteni, una dintre bijuteriile arhitecturale, închise până de curând, ale Văii Prahovei.

Am fost la Sinaia la invitația Vilei Camelia. Vila Camelia este o clădire din secolul al XIX-lea, cu un aer de epocă, iar ofertele de cazare încep de la 70 lei de persoană pe zi.

Imagini Castelele de pe Valea Prahovei

Cam asa arata castelul fotografiat (cu multi zoomi) de pe Caraiman… A inceput sa-mi faca cu ochiul

Pierdut in padure

Totul are un aer distins, nobiliar

Panorama Bucegiului… nu avea Nababul gusturi rele

Arborele genealogic al Cantacuzinilor

Peretii au fost vopsiti de comunisti… dar si asa, are un aer nobiliar

Marea Sala … salvata sub forma de depozit

Potrete de domni si domnite cantacuzine

Unul din stramosi – Serban Cantacuzino

De abia astept sa dea jos vopseaua aia verde ca de spital !

#LoveRomania la Peles… agenti de turism si bloggeri din 4 tari care sa descopere Romania

Bine ati venit la Peles !

Sala armelor

Sala florentina

Sala orientala

Sala turca

Teatrul, devenit si cinema

Marea Sala de onoare

Apartamentele private ale regilor

Normal, aici a dormit o Regina !

Coridoare interioare

Din pacate, nu a mai fost timp si de Pelisor… oricum, l-am vazut de cateva ori