Distribuie articolul:

Și a venit și ziua în care urma să explorez Antalya. Prietenii de la Paralela 45 mi-au aranjat o mașină la dispoziție pentru a bântui prin Antalya, să descopăr ce vreau. Like it. Așa că am pus mâna să studiez Lonely Planet (știți, poți să downloadezi un singur capitol pentru 2 lire și ceva, așa că am downloadat capitolul cu Antalya & Tourquoise Coast) și mi-am făcut traseul. Din păcate, nu am găsit o hartă decentă, chiar am oprit în vreo două benzinării, am găsit una așa și așa și am plecat un pic în necunoscut. Dar noroc că semnalizările din Antalya sunt impecabile și că știam totuși direcția în care să conduc.

Mi s-a părut straniu faptul că am primit mașina cu benzina la minimum și urma să o dau tot la fel. Peste tot în lume, am primit mașinile închiriate cu plinul făcut, să nu-mi mai bat capul să caut disperat o benzinărie și s-o las cu plinul făcut (sau turcii mai vor să mai “tragă o țeapă”, ca pe lângă banii de la închiriere, să mai rămână și cu ceva benzină, pentru că e puțin cam greu să te planifici să o aduci cu jumătate de litru în rezervor). Noroc că, cel puțin în zona Antalya, am descoperit probabil cea mai mare densitate de benzinării pe kilometru de șosea pe care am văzut vreodată (literalmente, aproape la fiecare kilometru, era una), așa că am băgat benzină în Lara și am plecat liniștit…

Prima destinație? Orașul Termessos, aflat la nord-vest de Antalya (Lara este în est), așa că am făcut cunoștință cu autostrăzile care ocolesc Antalya, am salutat aeroportul în viteză și am dispărut printre niște dealuri puțin pleșuve, dar spectaculoase. Ce frumos… După vreo 30 km de la ieșirea din Antalya, un semn îmi indica că trebuie să o iau la stânga spre Termessos. Intru frumos, plătesc o taxă de intrare (5 lire – 1,66 euro) și o iau pe un drum de munte, plin de serpentine. Nu pot să nu mă opresc ici și colo pentru o panoramă splendidă, pentru ca, într-un final, să ajung într-o parcare străjuită de ruinele unui templu al lui Apollo. Las mașina și o iau la picior pe deal.

Termessos este un oraș cu o istorie aparte. Marea majoritate a locuitorilor zonei erau greci și licieni, dar aici au locuit pisidiii, un popor cu legi, limbă și zei proprii (deși, ulterior, principala zeitate s-a metamorfozat în Zeus). Termessos a fost un adevărat cuib de vulturi, un oraș aproape inexpugnabil, construit pe munți la o altitudine de 1.000 de metri. Fiind extrem de greu de cucerit, atât Alexandru, cât și romanii l-au lăsat în pace, recunoscându-i independența. Termessos a fost părăsit în urma unui cutremur care a distrus un apeduct vital, care aducea apă în oraș, rămânând destul de neatins de prezența umană. Da, imensa lui majoritate este formată din clădiri destul de ruinate, așa că îți trebuie un exercițiu zdravăn de imaginație să-ți dai seama cum arată. Dar dacă iei o pauză, te așezi pe o piatră și închizi ochii, descoperi un oraș ca din Lord of the Rings… Sau așa mi l-am închipuit eu. Peste tot, vedeam câte un indicator îndreptându-ne spre Theater. Ăsta o fi principalul obiectiv din oraș. Și este!

Pentru că după ce m-am urcat pe un bolovan, am rămas stupefiat… Doamne, cum poate să arate Teatrul din Termessos. Pentru o secundă, am avut acel sentiment de la Macchu Picchu… Un teatru impozant (capacitate 4.000 – 5.000 de spectatori), într-o stare destul de bună, construit pe vârful unui munte, iar din spatele scenei răsare falnic un colț de munte cu alura lui Huayna Picchu… teatrul este construit practic în vârf de munte, direct deasupra prăpastiei. Și, de jur-împrejur, incredibilul peisaj anatolian, dealuri pleșuve, acoperite ici și colo de pâlcuri de arbori mediteraneeni, iar în dreapta, undeva departe, albastrul turcoaz al mării în Antalya. Nu am putut să nu mă așez și să mă îmbib cu această imagine de neuitat. În acel moment, pentru mine Antalya a devenit Termessos. Doamne, cum poți veni aici și să nu vezi Termessos? M-am mai învârtit un pic prin vechiul oraș. Există și niște morminte săpate în stâncă, în acel stil oriental pe care l-am văzut la Persepolis, dus la sublim de Petra și de alte câteva locuri interesante, dar aproape că nu mai contau… Cu greu m-am desprins. Mai voiam să ajung și prin alte părți.

Așa că am purces spre Perge, un alt sit istoric, aflat la 17 km de Antalya City și la un pas de loc de zona Lara – Kundu. Marea majoritate a statuilor romane care m-au fermecat în Muzeul din Antalya City provenea din Perge, așa că mă așteptam la tot ce e mai frumos. Am ajuns în mijlocul zilei, când termometrul indica 34 – 35 grade Celsius, dar în ciuda faptului că totul fierbea în jur, am avut un avantaj cert… am avut Perge doar pentru mine… and I loved it !

Plătesc 20 de lire (6,66 euro) intrarea și pășesc într-unul dintre cele mai importante orașe greco-romane ale zonei. O poartă impozantă, dar departe de a fi impresionantă, îmi urează bun-venit. În interior, nimic deosebit, două turnuri masive, unul îmbrăcat în schele, niște clădiri masive, dar fără nimic deosebit. Or fi cărat aștia totul la muzeu, în Antalya. Ei bine, nu… Am mai văzut orașe clasice din perioada greco-romană, am rămas cu gura căscată cu Jerash-ul la picioare, am iubit orele petrecute la Palmyra, am dansat de bucurie când am descoperit Pompeiul… A, și încă un hint, îmi plac coloanele, străzile acelea care acum 2000 de ani au fost umbrite de coloane – corintiene, dorice, nu contează, coloane să fie. Și asta mi-a plăcut la nebunie în Perge… bulevardul central al anticului oraș are, cred, kilometri… kilometri de coloane. Ajung la o intersecție… coloane în spate, coloane în față, coloane la stânga. Vreau panoramă, vreau să mă urc undeva. Încep cu micul deal de lângă bulevard, apoi decid să mă urc pe un deal mult mai înalt, unde pe vremuri se afla Agora (din păcate, nu a mai rămas mare lucru). Și Perge, cel cu mii și mii de coloane, se arată sub ochii mei uimiți. Spre deosebire de Termessos cel împădurit, Perge este mai arid, nicio urmă de umbră, totul fierbe în jurul meu, dar îmi place rău de tot. De ce aveam o impresie atât de proastă cu privire la Antalya? Există Antalye și în afara țarcurilor aurite, există locuri superbe când ieși din all-inclusive-uri. Pierzi o masă? Nicio problemă, găsești de mâncare peste tot, pentru câteva lire. Și e mâncarea aia turcească de te lingi pe dește de ce bună e!

Aș mai fi țopăit prin Perge, dar voiam să ajung și la Aspendos. Și mă rodea un gând de Side, de asemenea. Așa că, după mai multe poze și după ce m-am mai jucat de-a v-ați ascunselea printre coloane, am tulit-o spre mașină. Pe care am călcat-o spre Aspendos. Sper că nu m-a luat radarul :).

Aspendos este un oraș ajuns pe culmi înainte de Perge sau de Antalya City, dar care nu a jucat un rol politic de prim ordin. Spre deosebire de Perge și de Termessos, nu a rămas mare lucru din oraș, dar acel lucru este impresionant – Aspendos găzduiește cel mai bine păstrat teatru antic din lume. Nu, nu Colliseumul e cel mai bine păstrat teatru, nici la Jerash sau Petra nu îl găsești, nici măcar la El Jem sau la Verona, ci la Aspendos, în Antalya! Atatürk a trecut pe aici în anii ’30, a rămas cu gura căscată și a dat ordin ca Aspendos să fie restaurat și să fie deschis publicului. Mă rog, rezultatul restaurării nu a mulțumit prea mulți istorici, dar a încântat mult mai mulți turiști. E drept, se vede cu ochiul liber care e marmura aia nouă, inserată ici și colo, dar contează mai puțin. Teatrul este cu adevărat impresionant. E și mare, putea găzdui 15.000 de oameni, dovadă că Aspendos era o municipalitate serioasă. Aici, are loc an de an Aspendos Opera & Ballet Festival, cred că e un eveniment de neratat dacă ești prin zonă. În fine, după ce m-am cățărat peste tot, am decis că parcă aș vrea să văd și o cascadă. Și uitându-mă în Lonely Planet, am descoperit că există o cascadă, Manavgat, care la un moment dat a figurat inclusiv pe o bancnotă de lire turcești. După o zi plină de istorie, parcă pică bine și un pic de natură. Dar n-a fost să fie… cascada era semnalizată în turcește, am trecut de ea, m-am învârtit prin Manavgat, soarele apunea, așa că am decis să renunț și să mă duc direct în Side, un alt oraș istoric, dar, de data asta, locuit.

Sincer, aveam mari așteptări de la Side. Am intrat pe lângă niște structuri antice (temple, evident, și un teatru), am parcat mașina și mă așteptam la un oraș cel puțin la fel de frumos ca vechea Antalye. Țeapă! Orașul este un imens bazar, toate clădirile, unele vechi și faine, sunt îngropate în tricouri de echipe de fotbal, chiloți, sutiene, cămăși Polo și multe altele. Am renunțat să-l mai bat și am mers direct spre templul lui Apollo, despre care Lonely Planet susținea că este cel mai romantic loc din zonă… Da, este frumos, pe malul mării, un loc unde ți-ar plăcea să îți petreci asfințitul cu cineva drag, dar mi-a venit în minte capul Sounion. Dar și așa, este foarte fain.

Apoi, am ochit o terasă și am mâncat aici. Mâncarea de la Mardan Palace era bună și variată, dar satisfacția culinară din această călătorie am trăit-o aici, pe terasa unui umil restaurant din Side. Aici am înfulecat vinovat o pâine din aceea turcească, fierbinte, o salată cu roșii cu gust de roșii, am mâncat niște tzatziki superb (doar toată ziua am pendulat între orașe grecești :)) și kebab, care a fost gustos. Și atunci, mi-a plăcut Side. Aceasta este Turcia mea, Turcia gustoasă, Turcia care găzduiește atâtea comori istorice, Turcia oamenilor care zâmbesc din inimă, Turcia pe care o iubesc.