De la Revolutie incoace, mai ales dupa intrarea României in Uniunea Europeana, am asistat la un proces spectaculos de reinnoire urbana. Mi-aduc aminte, bantuind prin tara pe la sfarsitul anilor ’80 si prin anii ’90, orasele noastre erau gri, numeroase cladiri intr-o stare avansata de degradare, parea ca tocmai ieseam din razboi… Dar odata cu perioada de preaderare si, mai ales, in perioada de dupa aderare, pe unde am fost am descoperit orase mai frumoase, mai luminoase, cu mobilier urban de bun-gust, iar numeroase cladiri si obiective istorice, restaurate. As incepe cu Centrul Vechi al Bucurestiului (unde, pana prin anii 2000, s-ar fi putut filma linistit productii care sa sugereze ghetoul), cetatea Alba Iulia, Rupea, Sibiul si multe altele. Chiar si in orase care nu se prea afla in atentia turistilor, zonele centrale au fost rearanjate, iar multele, putinele obiective istorice au fost sau sunt restaurate. Chiar zilele trecute, scriam despre Drobeta – Turnu Severin, care chiar arata bine. Evident, mai sunt multe lucruri de facut, drumuri de construit, case, palate sau monumente de refacut (am fost chiar zilele trecute din nou pe langa Cazinoul din Constanta si te apuca jalea), dar cam peste tot in tara am vazut lucruri facute, si multe facute frumos. Ei bine, am descoperit si o localitate fabuloasa in care nu s-a facut nimic, aproape nimic. Peste tot, dai de trecutul ei grandios si astazi e o ruina. Baile Herculane sunt cele mai frumoase ruine ale României. Dar si cu cel mai mare potential, daca chiar ar vrea cineva sa realizeze ceva.

O sa ma intrebati ce am cautat la Baile Herculane, cand eu m-am dus sa vad Mehedintiul. Fix asta m-am intrebat si eu cand am vazut Baile Herculane in program. Din limitatele mele cunostinte geografice, stiam ca Baile Herculane se afla in judetul vecin, Caras-Severin. L-am intrebat pe Ionut Sibinescu, consilierul judetean care s-a aflat in spatele actiunii de promovare a Mehedintiului, care mi-a dat un raspuns care chiar are sens. Baile Herculane se afla in proximitatea Mehedintiului (din statiune pana la “granita” judetului sunt doar cativa kilometri). Si daca cineva vine dinspre Muntenia, in mod cert va trece si prin Mehedinti, va consuma ceva prin Mehedinti, poate chiar se va caza in Mehedinti sau vizita si ceva din Mehedinti. Pare ciudat, dar luand la un nivel mai mare, Thailanda a inceput sa promoveze de cativa ani Myanmarul, Laosul si Cambodgia. Pare ciudat, sunt alte tari, nici macar judete. Dar daca vrei sa ajungi in Laos sau Myanmar, in 70 – 80% din cazuri e cam obligatoriu sa treci si prin Thailanda. Si daca ai mai fost in Thailanda si vrei sa vezi ceva nou, poate vei fi atras de Angkor Wat si astfel vei reveni vrei-nu vrei si in Thailanda. Si asta chiar se intampla, exista date in acest sens. Daca stau sa ma gandesc, acum cativa ani am vrut sa vad Cheile Nerei si cascada Bigar care se afla in Caras-Severin. Dar am dormit intr-o pensiune de pe Clisura Dunarii, din judetul Mehedinti !

In ultima zi de infotrip, cu ochii mici si goi de prea mult party in noaptea precedenta, trupa de bloggeri s-a imbarcat in autocar si a pornit din nou de-a lungul Dunarii, pana la Orsova. Nu conteaza de cate ori o iei razant cu Dunarea, de fiecare data ramai fermecat. De la Orsova, in loc s-o luam spre Cazane, am luat drumul drept, spre Timisoara, si dupa nici o jumatate de ora o luam la dreapta spre Baile Herculane… Un indicator rutier ne semnala “orasul imperial”… ha, ha, asta e de mine, nu ?

Nu am fost niciodata in Baile Herculane, dar, de la inceput, cadrul natural mi s-a parut superb. De altfel, desi toata excursia am stat linistit in banca mea in autocar, nu am putut sa nu ma duc in fata si sa nu ma asez pe scaunul ghidului pentru a admira, poza, filma. Un masiv ne-a blocat drumul, iar noi ne scurgeam pe o vale pitoreasca, inconjurati de alti masivi spectaculosi. O splendoare.

Am intrat in Baile Herculane “cele noi”. Mai intai, niste blocuri gri, din mostenirea „Epocii de Aur”, apoi niste hoteluri inalte care nu arata rau, dar nu m-am apropiat destul de mult sa ma lamuresc daca s-a mai bagat vreun leu in ele din 1970 toamna, pentru ca intr-un final sa ajungem in Baile Herculane “clasice”, orasul imperial, statiunea care in perioada Imperiului se batea cu Karlovi Vary, cea mai sic statiune montana din Austro-Ungaria ! E greu de descris ce e acolo… Nu stiu, de ce mi-am adus aminte de Pompei sau de Palmyra, sau de Petra. Nu, nu seamana deloc din punct de vedere arhitectural, dar am avut acelasi sentiment – un oras fastuos, superb, din care au mai ramas ruine mai bine sau mai prost pastrate. Ruine care sa-ti spuna povestea locului, ruine care, cu un pic exercitiu de imaginatie, sa-ti spuna cat de mareata era respectiva localitate. Dar Pompei a fost ingropat de un vulcan acum mai bine de 1900 de ani. Palmyra si Petra au fost abandonate acum 1500 de ani. Epoca de aur a Bailor Herculane a fost nici macar acum 100 de ani.

Am oprit autocarul, undeva, langa un hotel la capatul unei strazi pe care se afla statuia-simbol a lui Hercule. De fapt, numele „Baile Herculane” provine taman de la legendarul erou grec despre care am citit in copilarie in “Legendele Olimpului”. Romanii cunosteau magia acestor ape minerale si aici veneau soldatii betegiti in luptele de-a lungul si de-a latul imperiului pentru a-si regasi sanatatea pierduta. Si chiar si-o gaseau. Dupa retragerea aureliana, baile unde puteai sa recastigi puterea lui Hercule au disparut, dar au fost redescoperite de austrieci, care au construit aici o statiune de mare lux in perioada romantica a turismului de elita din secolul al XIX-lea.

Am luat-o la picior pe stradute. Cladiri pe care a inceput sa creasca vegetatia (inca nu copaci, ca la Angkor Wat !) sunt toate din “La Belle Epoque”. Aici erau hoteluri cu staif si calesti cu aristocrati, acum, dupa ce o perioada a fost popota armatei, nu mai e nimic. Niste cladiri in stare de semiruina unde, cu un pic de spirit de arheolog, poti sa percepi maretia trecutului. M-am pozat cu Hercule (in mod surprinzator, e intr-o forma destul de buna, nu si-a pierdut nici vreun picior, nici ghioaga) si apoi am continuat sa descopar statiunea imperiala. Da, aici, venea si imparateasa Sissi, un indicator ne spune ca o vila parasita a fost a imparatesei austro-ungare. Si, toti aici, a venit regina noastra, Regina Elisabeta, sotia Regelui Carol I, pentru a se intalni cu omoloaga sa de la Viena, cu care impartasea aceleasi pasiuni – poezia si muzica. Suna romantic, nu ? Adevarul este ca Baile Herculane ar fi putut sa fie cel mai romantic oras al Romaniei.

Ionut ne spune ca stie el o baie privata unde mai poti sa te arunci in apa celebrata de la romani pana la habsburgi. Vechile terme austriece sunt in ruina. Dar nu puteam sa alerg dupa grup, cand in dreapta mea, peste rau, se afla o cladire fastuoasa, un adevarat palat. O iau printr-un parc unde vegetatia a napadit o parte din alei si ajung in fata unui pod de fier care duce direct la intrarea in Baile Austriece. Ma uit cu un sentiment de neliniste. Oare se poate pasi pe podul asta? Nu pica cu mine? Din partea cealalta, trece un cuplu, deci, probabil, ma va tine. O iau cu atentie peste pod. O parte din el e cazut, asa ca trebuie sa fiu atent. Ajung dincolo. Cladirea arata fenomenal. E din familia cazinourilor de la Sinaia si Constanta, dar e o ruina… iarba creste pe ici si colo, peretii sunt scorojiti. O poarta de fier cu zabrele ca la puscarie inlocuieste, probabil, poarta imperiala. Arunc o privire si descopar interiorul somptuos. Ma rog, care a fost somptuos candva.. Evident, descopar si o gaura in zid si ma infiltrez. Doamne, locul asta ar putea sa se bata cu orice spa istoric de la Budapesta.

Ceva mai jos, de partea astalalta a Cernei, descopar langa hotelul Cerna (ma rog, e functional), un alt spa. Tot din perioada de aur. Incerc o usa. Se deschide. Si da, sunt inauntru ! Ce tare. Si, iata-ma, ajuns ca prin minune, intr-un strand. Nu, nu e deschis, dar pare functional. Un nene si o tanti sunt prin zona. Ma uit… vestiarele proaspat vopsite, piscina pare noua, e drept, nu are apa, dar totul pare nou. “Strandul asta este din 1871”, imi spune doamna. Uite acolo… ma uit pe tavanul din lemn care pare sa provina din perioada de aur a Bailor Herculane. Bazinul acesta este, probabil, unica cladire functionala din perioada imperiala. Sau, ma rog, una dintre foarte putinele. Uite ca se poate.

Ma mai invart putin prin zona veche, fotografiez si incerc sa-mi imaginez cum a fost… din pacate, mi-e mai usor sa-mi imaginez cum a fost decat cum va fi. Si mai ales cand va fi… pentru ca Baile Herculane pot sa redevina in competitia lui Karlovi Vary. Dar cineva trebuie sa se ocupe si sa fie competent.

Am plecat apoi pe Valea Cernei in sus, apucand drumul care strabate muntii spre Baia de Arama. Este o sosea mai putin umblata si mai putin cunoscuta, dar la fel de pitoreasca. Trecem de o mica hidrocentrala si apoi rulam pe langa un baraj. Ca peste tot prin Romania, e o zona de picnic cu gratare si popor iesit la iarba verde la doi metri de sosea. Cu adevarat aer curat.

Dupa un stop in Baia de Arama, ne indreptam spre o alta celebritate a Mehedintiului, asa-numitul Pod al lui Dumnezeu. Este undeva pe langa Baia de Arama, intr-o zona plina de relief carstic unde apa a sapat zdravan in piatra, creand diverse pesteri si pesterici. Podul lui Dumnezeu este o pestera al carei tavan s-a surpat in urma cu milioane si milioane de ani de vant si apa, ramanand doar frontonul pesterii, care a luat o forma de arc… sau de pod… Si pentru ca numele de pod sa se justifice, fix peste el a fost construita o sosea. Oare o fi suficient de puternic sa poata sustine trafic de masini sau camioane? Se pare ca da. Vizavi de pod, care este, cum ziceam, o pestera cu tavanul prabusit, se afla o pestera care este, pana una-alta, completa… tavanul e la locul lui, dar cine stie ce se va intampla in urmatorul milion de ani? Poate ca va mai aparea un pod… sa speram ca nu al diavolului.

Si daca am inceput articolul pe un ton trist, povestind despre niste ruine, hai sa termin pe un ton optimist. Pentru ca omul sfinteste locul. Si asta am vazut la pensiunea Steaua Muntilor, unde un cuplu inimos si curajos a construit o pensiune frumoasa intr-un cadru natural superb, departe de orice oras. El, arbitru de fotbal, si ea, doctorita la Severin, au hotarat sa-si investeasca banii intr-o pensiune. Nu, nu au lucrat in turism, dar s-au apucat sa invete, iar pensiunea arata foarte bine, de parca ar fi fost facuta de oameni care au lucrat de o viata in turism. I-am intrebat cine cred ca le vor fi clientii – este cu adevarat in natura, dar relativ departe de atractii consacrate. Pai, in primul rand oameni care vor sa se relaxeze, care nu vor sa faca nimic, decat sa le cante cucul la ureche si sa se odihneasca in natura. Si, in al doilea rand, pentru ca patronul e arbitru de fotbal, oameni din sfera sportului. In apropierea pensiunii, vor construi terenuri de sport unde echipe de fotbal se pot antrena. Si sa nu va ganditi doar la d-alde Steaua, CFR Cluj sau Astra Giurgiu. Exista atatea echipe mici sau de juniori, scoli de fotbal care au nevoie de cantonamente. Si acesta mi se pare locul perfect – liniste si ozonificare asigurata, plus ca locul e departe de orice tentatii extrasportive. Bravo lor si sper doar sa le fie bine! Pentru ca, datorita acestor oameni, România va merge mai departe. Si sper ca astfel de oameni vor ajunge intr-o zi si la Baile Herculane…

Proiectul #prinMehedinti a fost pus la cale de consilierul judeţean Ionuț Sibinescu pentru a oferi unui grup de bloggeri bucureşteni ocazia de a vizita cele mai importante atracții turistice din judeţul Mehedinți.

Imagini Baile Herculane si nu numai 🙂

Imperial ? Hmmm… aici e de mine 😉

Baile Herculane noi… ca orice oras

Dar in centrul imperial … numai cladiri superbe intr-o stare jalnica

Hercule, prietene… cred ca cea de-a 13-a munca care ar trebui s-o indeplinesti este sa refaci Baile Herculane

Da, placute sunt

Ca pe cladiri, au inceput sa creasca vegetatie ca la Angkor Wat !

Wow… un hotel functional !

Si surprize, surprize… chiar si niste bai istorice

Mai precis, din 1871

Gata de redeschidere ! Deci, se poate

Acesta era un palat !

Iar acum e o rugina…

Atentie, sa nu cazi !

Ce a mai ramas din interior… ar fi o minunatie !

Pe aici, au oprit mii de calesti

Pe la podul lui Dumnezeu

Pensiunea Steaua Muntilor – nou, nouta

Linisteee