Reporter de “razboi” in Grecia. In Creta, e liniste si pace

18. Hotel Royal Mare - Herssonisos

In acest moment, va scriu de pe ferry-ul care pleaca dimineata din Heraklion, Creta, spre Santorini. Vasul geme de turisti care stau in Creta si se duc in Santorini in excursii de o zi. Pleaca dimineata si se intorc dupa amiaza. Intamplator este fix acelasi vas cu care am venit din Mykonos. Dar articolul acesta nu va va povesti nimic despre Creta, pentru ca nu am vazut nimic. Adica, da, am sesizat ca e o insula pitoreasca, cu munti faini si plaje, dar cea mai mare parte din timp am petrecut-o in intalniri cu autoritati locale si hotelieri. Ce pot sa va spun este ca au sosele aproape la fel de faine ca in Turcia – adica pline de flori :).

In Creta, spre deosebire de Mykonos, ne-am intalnit cu tot soiul de oficialitati (primari, vice-guvernatori), hotelieri si romani care locuiesc aici in Creta de ani de zile. Faptul ca totul opereaza normal nu e o surpriza, am vazut-o in Mykonos. Nu am vazut aici niciun supermarket sau benzinarie, dar presupun ca nu sunt diferente. Am vazut vreo 2-3 oameni la coada la bancomate, recordul fiind batut de un bancomat din centrul nou al Haniei, unde cred ca vreo 10-12 insi stateau la coada. Dar acolo era fix-pix in mijlocul urbei. In schimb, puteai simti incordarea asteptarii deciziei Eurogrupului. Decizia finala va fi luata duminica, cu ocazia intalnirii la varf a sefilor de stat si de guvern ai Uniunii Europene, nu numai a tarilor din zona euro. Este ziua in care se va decide „euro sau drahma“. Daca va fi euro, vor urma ani de austeritate si suferinte pentru greci. Daca va fi drahma, va fi dezastru. Seful turismului grec a spus ca statiunile turistice vor trebui aparate de forte militare si nu asta vor. Taman asta e sarmul Greciei – poti sa bantui prin insule, sa descoperi plaje mai mult sau mai putin virgine sau panorame de neuitat.

Dar lucrurile par sa evolueze in directia buna. In al doisprezecele ceas, Tsipras a realizat ca jocul sau de poker de santajare a Europei si a intregii omeniri nu functioneza. Bursele au fost insensibile la Ohi, euro si-a revenit la cateva ore dupa ce pierduse vreo 2-3% in raport cu dolarul american si valutele asiatice, iar economia globala a tratat „criza greaca“ cu nesimtire. In ultima instanta, Grecia reprezinta 2-3% din PIB-ul Uniunii. Lovitura ar fi mai mult psihologica. Dupa cateva zile in care Tsipras & co au vazut ca Apocalipsa economiei mondiale s-a amanat la o data indefinita, a capitulat fara conditii. Cu alte cuvinte, cu conditii mai dure decat in cererea Europei ce a fost refuzata de 61% din alegatorii greci, care s-au prezentat la cel mai straniu referendum tinut vreodata in vreo tara a Uniunii Europene. Vineri, bursele care au fost foarte cool in timpul saptamanii, au jubilat la auzul stirii ca Tsipras a capitulat.

Care sunt principalele prevederi – cresterea TVA-ului (inclusiv in turism de la 6 la 13%), renuntarea la taxele scazute in insulele din Egee, cresterea varstei de pensionare, reducerea aparatului birocratic si o lista intreaga de conditii care acopera documente groase si la care nu are rost sa ma refer. Vreau insa sa ma refer la conditiile care ar avea efect asupra calatorilor de o zi, o saptamana sau mai mult prin Grecia. Nu a locuitorilor. Tare are 3 milioane de locuitori care traiesc sub pragul saraciei si anul trecut 11.000 greci s-au sinucis. Si, vorba lui Churchill de la inceputul bataliei Angliei, „Nu va pot promite decat lacrimi si sange“. Anglia a izbandit, Grecia nu se stie. Pentru ca in Grecia nu trebuie doar austeritate, ci o reforma mult, mult mai dura, o reforma a mentalitatii. Si asta e mult mai dificila.

Deci, TVA-ul va creste. La multe produse, va ajunge la 23%, iar in turism, TVA-ul creste de la 6 la 13%. Asa ca am intrebat pe hotelieri daca vor creste preturile. Raspunsurile au fost nuantate. Hotelieri individuali au spus ca vor face fífty-fífty cu clientii – nu vor creste preturile sa acopere intreaga crestere de TVA, ci vor imparti cu clientii. Asociatiile hoteliere au spus ca 90% din hotelieri au decis sa suporte ei anul acesta cresterile de TVA (oricum, multe camere au fost deja vandute agentiilor de turism din lume, inclusiv Romania, deci nu pot fi afectate de noul TVA), dar incepand de la anul vor fi cresteri graduale de circa 2% pentru ca in 3 ani sa poata compensa pentru intreaga crestere. „In ultima instanta, e o competitie acerba si pretul este o componenta importanta pentru turisti.“ Corect, dar eu ma astept ca, totusi, Grecia sa fie mai scumpa decat e acum. Asa ca nu pot sa zic decat sa va grabiti sa veniti anul acesta. Pana la anul, vom trai si vom vedea, pentru ca nici grecii nu vor sa piarda turisti.

Preluand cateva din intrebarile voastre, am intrebat ce se va intampla peste o luna sau doua. Acum, totul merge ceas, supermarketurile, restaurantele si benzinariile sunt full, cardurile sunt acceptate, iar bancomatele scuipa cati bani vrei (pentru turistii straini). Dar ce va fi pentru peste o luna? Raspunsurile au fost unanime – garantam ca sezonul acesta nu vor fi probleme. Unii s-au pregatit si au stocuri, iar altii vor opera cu bani din strainatate. Unul dintre hotelierii cu care m-am intalnit tocmai isi deschisese doua conturi in alte tari din Uniunea Europeana. Grecia este inca tara membra a Uniunii Europene si orice cetatean grec poate sa-si deschida conturi curente sau depozite in orice tara a UE. Poate mai greu cu creditele, dar nici acest lucru nu este imposibil. Vor primi banii in conturile hotelurilor si agenti din Germania, Marea Britania sau Romania si isi vor achita importurile. In schimb, la unison au spus NU VOR FI PROBLEME. Si am si eu dubii.

In Creta nu am fost nicaieri si nu pot spune ca am vazut daca sunt sau nu turisti. In cele doua hoteluri in care am dormit parea plin, dar probabil nu 100%. Reprezentantii asociatiilor hoteliere din Creta spuneau ca gradul de ocupare variaza intre 85 si 95%, dar in mod normal e 100%. In mod normal, nu ar fi avut camere unde sa ne gazduiasca. Dar cea mai mare problema a turismului grecesc nu este paradoxal criza greceasca, ci criza… ruseasca. In 2013, 650.000 rusi au vizitat Creta si au lasat milioane si milioane de euro, pentru ca rusii sunt turistii care cheltuiesc cel mai mult dintre cei care viziteaza Grecia. Cand a izbucnit razboiul ruso-ucrainean in 2014, numarul rusilor a scazut la 500.000, iar in 2015, nu sunt asteptati mai mult de 300.000. „Asta e problema, nu criza. Iar asta, nu tine de noi“, au spus la unison grecii. Solutii? Sa incerce sa aduca mai multi occidentali (inclusiv romani) in Grecia. O alta solutie ar fi prelungirea sezonului. „In octombrie, avem 24-26-28 de grade. Da, zilele sunt mai scurte, dar Creta nu inseamna doar plaja.“ Ma rog, banuiesc ca nu, nu stiu prea multe despre Creta decat Knossos si cheile Samarei, dar nu am nici un dubiu ca ascunde mult mai multe experiente memorabile.

Ce se va intampla cu Grecia? Grecilor nu le va fi bine. „Trebuie sa platim pentru 30 ani de greseli“, a spus un oficial. Vor urma lacrimi si austeritate. Poate o generatie de sacrificiu pentru huzurul parintilor si bunicilor. Dar in mod cert, nu cred ca turismul va fi afectat. Turismul e mult prea important pentru tara asta. 24% din PIB vine din turism si grecii se vor da de sapte ori peste cap ca turistul sa se simta bine, sa manance si sa bea bine, sa cumpere excursii si sa-si lase euroii in tara lor. Si pentru ca asta se intample, toti stiu ca trebuie sa ofere experiente inca si mai frumoase. In ultima instanta, turismul modern s-a inventat in Grecia cand englezii au inceput sa viziteze tinuturile lui Zeus si ale Afroditei inca de la sfarsitul secolului XVIII. E drept, unii au plecat cu suveniruri gen cariatidele, altii doar cu magneti si ulei de masline. Dar imensa majoritate cu amintiri de neuitat. „40% din turistii care ne-au vizitat in mai sunt oameni care vin an de an aici“, mi-a spus un oficial din industria turistica. Si asta spune multe. Creta primeste 5 milioane din cele 22-23 milioane de turisti care vin anul in Grecia. Asa ca stiu sa faca turism.

Sunt in drum spre Santorini. Sper ca aici sa avem timp sa vedem ceva. Am cam 24 ore la dispozitie. Nu sunt destule, dar sper sa ma pot imbogati cu imaginile superbe pe care le-am vazut prea des pe ecranele computerelor. Si aceea este cea mai mare bogatie. Si ca sa inchei pe un ton optimist, sa il citez pe un localnic „Nu va mai uitati la telvizor, veniti in Grecia!“ :).

Am fost in Grecia impreuna cu alti cateva zeci de ziaristi de TV, presa scrisa si presa on-line pentru a constata la fata locului cum se simte criza greceasca in mai multe destinatii populare de vacanta. Calatoria de informare a fost organizata de ANAT, cu ajutorul principalilor tour operatori de Grecia – Paralela 45, Cocktail Holidays si Prestige Tour.

01. Piata centrala din Chania

Piata centrala din Chania. Plina

02.Fructe in Creta

Sunt si fructe si legume

03. Baclava in Grecia

Dulciuri, grupa mare !

04. Miere in Creta

 In Grecia, curge ouzo si mierea 🙂

05. Suc din Creta

90% din alimentele consumate in Creta sunt produse locale

06. Portul vechi - Chania

Vechiul port din Creta. Plin de turisti 🙂

07. Realitatea in Grecia

A fost si Realitatea sa vada care e realitatea prin Grecia

08. Viceguvernator Chania

Viceguvernatorul Cretei – o discutie chiar foarte interesanta

09. Autoritati turistice Herssonisos

Intalnire cu autoritati si hotelieri din Herssonisos, principala localitate turistica de langa capitala Heraklion

10. Intalnire autoritati locle in Herssonisos

Presa romana si gazdele cretane

11. Rent a car in Crete

Ce v-am zis eu… merge sa platesti cu cardul 🙂

12. Hotel in Creta

Din discutie in discutie, am ajuns si pe la niste hoteluri faine

13. Dulciuri in Creta

Mmmm, ce bune sunt

14. Fructe in Creta

Dar si fructele sunt traznet

15. Micul dejun cu fructe

16. Royal Mare - Herssonisos

N-am ajuns decat noaptea sa ma bag in piscina 🙂

17. Rasarit de soare in Creta

Dar am prins si un rasarit de soare minunat 🙂

Categorii:
Corespondențe · Grecia

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest