Orice natie din lume are legende, eroi, povesti stralucitoare (sau, uneori, tragice) de care se leaga. Ideea de nationalitate a aparut acum cateva secole si continua sa fie extrem de prezenta in zilele noastre, cu atat de multe uniuni. Poti sa fii sovietic, dar am vazut la inceputul anilor ‘90 ca erai mai degraba leton, turkmen sau armean, poti sa fii european, dar mai degraba esti olandez, român sau leton. Toate natiunile isi pretuiesc eroii (in general, pe cei gloriosi), sarbatoresc victoriile, jelesc infrangerile sau isi viziteaza meleagurile locuite de stramosi. Kosovo este pentru sarbi leaganul poporului sarb, locul de unde a rasarit cea mai glorioasa dinastie din istoria sarbilor, dinastia Nemanjic, care l-a dat istoriei pe tarul Stefan Dusan, dar si zona geografica in care se afla cele mai vechi manastiri construite de aceeasi dinastie Nemanjic. Kosovo este o combinatie intre Transilvania si Bucovina pentru români. Iar istoria, perversa ca de multe ori, a facut ca pe acest pamant sarbesc sa traiasca o imensa majoritate albaneza.

Regatele sarbesti medievale au avut centrul mai la sud de unde se afla acum Serbia. Primii slavi s-au asezat pe langa Salonic si in zona macedoneana. Cam in toata perioada respectiva, Belgradul si raul Sava au reprezentat granita nordica a Serbiei si, de obicei, mai nimeni nu-si pune capitala fix pe granita. Centrul de greutate al sarbilor a fost fie in actuala Bosnie, fie in actualul Kosovo. Deci, sa le luam pe rand – aici se afla manastirile istorice, aici a fost centrul, aici s-a format limba sarba si tot aici a avut loc cea mai importanta si mai jelita batalie din istoria Balcanilor – batalia de la Kosovopolje intre sarbi (cu sprijin croat, albanez si romanesc) si turci (cu sprijin grecesc si bulgar). Ca o paranteza, Kosovopolje inseamna Campia Mierlei, asa am gasit si eu in cartile istorice mai vechi – Batalia de la Campia Mierlei. Legendele populare sarbesti neaga cumva existenta aliatilor, dar anumite izvoare sustin ca numarul aliatilor a fost important – se pare ca inclusiv tatal lui Skenderbeg, eroul national albanez, ar fi luptat cot la cot cu cneazul Lazar pe Campia Mierlei.

Astazi, desi imensa majoritate a populatiei este albaneza (88%, conform ultimelor statistici, dar candva prin secolul al XIX-lea nu reprezenta decat jumatate), principalele obiective turistice in Kosovo continua sa fie cele sarbesti. Daca este sa trag o concluzie la ce am vazut, pot spune ca locurile cele mai frumoase din Kosovo sunt manastirile sarbesti, orasul vechi albanez Prizren si muntii. Iar aceste manastiri sarbesti sunt cam peste tot prin Kosovo.

Prima manastire sarbeasca pe care am vizitat-o a fost Patriarhia de la Pec (Peje, in albaneza). Aflata undeva in vestul tarii, la poalele muntilor care despart Kosovo de Albania, patriarhia de la Pec a fost centrul religios al sarbilor din perioada de glorie a regatelor medievale, pana cand patriarhul de Pec s-a refugiat, impreuna cu mii si mii de sarbi, in sudul Ungariei, in actuala Vojvodina, in 1691. De atunci, centrul patriarhal sarbesc nu a mai fost in Kosovo, acum Patriarhia fiind, evident, la Belgrad. M-am dus la Pec pentru patriarhie. Am descoperit un oras efervescent, cu mii si mii de masini avand placute din toata Europa forfotind in sus si in jos prin oras. Oricum, telul era sa ajungem la Patriarhie, dar GPS-ul dadea rateuri semnificative – ne trimitea pe sosele cu sensuri unice contrare sensului nostru de mers, totul culminand cu piata centrala care, evident, era pietonala. Asa ca am decis sa lasam masina la umbra intr-un loc care parea a fi parcare. In mod surprinzator, am descoperit la doi pasi si biroul de informatii turistice plin cu brosuri si harti, iar tipul de acolo ne-a spus din capul locului ca atractia nr. 1 este Patriarhia Sarba, care este undeva la iesirea din oras spre munti, la vreo 15 minute de mers pe jos. Ce sa mai luam masina? Asa ca am luat-o pe jos pe o strada plina de vilute dragute, ajungand, in fine, la intrarea in zona imprejmuita a Patriarhiei. Nu parea sistemul de aparare fioros la care ma asteptam. Vis-à-vis de intrare, un birou de informatii turistice si un tip plictisit care vindea suvenire, iar la intrare, doi politisti kosovari care mi-au tinut pasaportul cat timp eram inauntru. Era si un loc in care sa-ti lasi armele, dar era complet nefolosit. Asa ca am luat-o la picior de-a lungul unui rau, pe o vale cultivata (probabil, de calugaritele sarboaice) si am ajuns la Patriarhie.

Aici, se afla mai multe cladiri – unele, dormitoarele calugaritelor, o biserica imensa din care nu a mai ramas decat fundatia. Intru si in biserica. Se pare ca dusmanii cei mai mari ai bisericilor sarbesti din Kosovo sunt pistolul si aparatul foto, pentru ca peste tot sunt interzise in biserici. “No photo. Nu gun”. In engleza, both of them shoot J.

Pana la urma, am scapat de calugarita cam artagoasa vorbind un pic sarbeste si cumparand niste lumanari, asa ca am pozat destul de linistit. Interioarele bisericilor sarbesti sunt similare cu ale noastre, sfinti pictati in stil bizantin, mult albastru si o lumina difuza, enigmatica, misterioasa. Personal, simt ca in cazul bisericilor ortodoxe vechi (nu matahalele moderne) te conectezi mult mai bine cu divinitatea. Sau asa simt eu.

Dupa ce am parasit manastirea, ne-am impartit – Niki a luat-o direct spre masina, eu si cu Dan am luat-o pe un drum mai lung, sa vedem vreo doua case de patrimoniu si biserica catolica (se pare ca nu sunt chiar asa de putini catolici pe cat ma asteptam in Kosovo). Si cand sa ajungem in piata centrala, hop, telefon de la Niki. Disparuse masina !!! Marim compasul, el jurase ca nu e o farsa si nici nu era, disparuse masina… Deodata, mi-am dat seama ca suntem intr-o zona albaneza, iar albanezii sunt faimosi prin Occident pentru disparitii de masini. Dar chiar asa, ziua in amiaza mare si in centrul Pec-ului! Intram in magazinul de langa si vanzatorul ne lamureste ca “Police”. Mai apare si un tanar care vorbeste engleza bine si ne lamureste ca acolo nu e voie sa parchezi, iar masina a fost ridicata. De altfel, tanarul a mers cu noi pana la un taximetrist, i-a explicat care e treaba si am plecat sa recuperam masina. Mai intai, la locul unde erau depozitate masinile ridicate (mai degraba, un cimitir de rable), apoi pe ruta Politie – Banca – Politie – Parcare. Destul de eficient, totul a durat un pic peste o ora si a costat vreo 70 de euro. Barem aveam masina !

Urmatorul stop a fost la manastirea Visoki Decani, aflata undeva, tot pe langa munte, langa satul Decani. Aici, nivelul de securitate este mult mai ridicat. Langa manastire, se afla cazarma KFOR Italia, iar ca sa ajungi la manastire treci printre tot soiul de obstacole defensive si, intr-un final, iti lasi pasaportul la un soldat austriac care sta intr-o ghereta blindata. Hmmm, aici se pare ca e mai serios. Dar tensiunea care o poti percepe afara contrasteaza teribil cu linistea si calmul din interiorul manastirii. Ca si manastirile noastre, manastirea Visoki Decani are o biserica in centrul unui patio, inconjurat de ziduri de cetate in care sunt construite chilii, sala de mese, iar acum, si un magazin de suvenire. Desi si aici “No photo. No gun”. Nimeni insa nu pare sa fie agresat de aparatele noastre foto, asa ca fotografiem in liniste. La magazinul de suvenire, gasim si faimoasele branzeturi si miere facute de calugari (citesc ca sunt chiar faimoase), dar si magneti, carti, vederi, icoane etc. Ma uit la carti. Sunt si in limba romana! Evident, voi cumpara o carte despre manastire in romaneste.

In cursul dupa-amiezii, am ajuns la Prizren, dar, din pacate, un nor negru (care s-a transformat si intr-o ploaie dezlantuita) a pus stapanire pe cer. Si orasul asta ne-a placut asa de mult incat toti trei am hotarat sa revenim a doua zi dimineata, pentru a-l savura pe soare. Asa ca voi scrie despre Prizren intr-un alt episod.

In schimb, pentru a termina povestea sarbeasca a Kosovo-ului as vrea sa precizez ca, a doua zi dimineata, am mers la manastirea Gracanica. Era la vreo zece minute cu masina, de la hotel, si am decis sa o vedem dimineata, inainte de a incepe ziua. Asa ca am luat-o catinel… dupa un sat plin de case aratoase, care aratau ca peste tot, deodata, ca prin minune, ne-am trezit in mijlocul Serbiei…! Gracanica nu este doar o manastire, ci si una dintre acele enclave in care traieste populatia sarba care mai rezista in Kosovo (cam 8% din populatie). Dintr-odata, au aparut steaguri ale Serbiei fluturand pe fiecare stalp si semne cu litere preponderent chirilice… iar in magazine, plata se poate face cu dinari sarbesti si mai apoi cu euro. Ne aflam in niste enclave ale Serbiei care fac orice sa nu recunoasca independenta Kosovo. Pana si numele de strazi sunt din alt film – Tar Lazar (principala strada din Gracanica), Nikola Tesla, Stefan Decani. Parcam sub zidul manastirii. Aici nu mai trebuie sa arati pasaportul, dar in continuare “No photo. No gun”. Biserica mi se pare insa mai creativa, mai spectaculoasa, mai frumoasa decat celelalte vizitate pana acum. Interiorul este similar, cu fresce pictate acum sute de ani, iar ctitorul ei, regele Stefan Milutin, apare imbracat ca un bazileu bizantin, avand biserica in mana. Ca marea majoritate a regilor din dinastia Nemanjic, a fost proclamat sfant si este sarbatorit de intreaga ortodoxie sarba la final de octombrie.

Ultima oprire din traseul nostru sarbo-kosovar a fost, unde altundeva?, pe Campia Mierlei, pe campul de batalie de la Kosovopolje (sarbii amintesc in general de batalia de la 1389, dar aici, la 1448, a avut loc o noua lupta intre trupele pro-crestine conduse de Iancu de Hunedoara, care au fost invinse de alianta musulmana otomano-sarba. In 1448, albanezii lui Skenderbeg luptau de partea crestinatatii, dar nu au putut sa ajunga la Kosovopolje pentru ca au fost intarziati de sarbii lui Brankovic si de românii/vlahii lui Vladislav II, care au luptat de partea osmanlailor… Aliantele in Balcani se schimbau fulgerator, nu-i asa?).

Pe campul de batalie de la Kosovopolje (ma rog, de fapt la cativa kilometri langa, pentru ca pe campul de batalie propriu-zis se afla azi o mare termocentrala), sarbii au construit un mare monument numit Gazimestan – un turn (cu aparente feudale) inconjurat de niste turnulete aducand mai degraba cu niste tevi uitate. Si aici, securitatea este relaxata – doar doi politisti kosovari, dintre care o femeie. Ii dau pasaportul si ea imi raspunde cu “Izvolite”. Aha, monumentele sarbesti aparate de politia kosovara sunt, de fapt, aparate de politisti de nationalitate sarba. Are sens! Pe turn, se afla scris cu litere mari celebrul “blestem al cneazului Lazar”, care ii blestema pe sarbii care nu au venit sa se bata alaturi de el la Kosovopolje (un motiv al inferioritatii numerice a sarbilor a fost ca nu toti regisorii si baronii locali au venit la lupta, inclusiv unii dintre cei care acum sunt mari eroi, cum ar fi printul Marko Kraljevic, ucis de armata lui Mircea cel Batran la Rovine).

Dar acest loc este triplu blestemat pentru sarbi. In 1389, aici au fost infranti de Baiazid si o buna parte din Serbia a devenit pasalac. In 1448, Iancu de Hunedoara a fost invins de Murad II si, in cativa ani, intreaga Serbie a devenit pasalac. In 1989, cu ocazia implinirii a 600 de ani de la prima batalie, Slobodan Milosevici a tinut un discurs incendiar in fata a un milion de sarbi, discurs care, pentru multi istorici, a insemnat inceputul razboaielor si dezintegrarii fostei Iugoslavii, in ultimul deceniu al secolului trecut. La doar zece ani de la discurs, Serbia fusese redusa la doar o fractiune din ce a fost vechea Iugoslavie.

M-am urcat pe turn, pentru a incerca, de sus, sa recreez mental marile batalii de la Campia Mierlei. E foarte greu… Pe campul pe care calaretii lui Lazar au infruntat spahiii lui Baiazid acum se afla o mare termocentrala, iar de jur-imprejur se afla autostrazi. Singura amintire adevarata a bataliei este insa mausoleul sultanului Murad II, tatal lui Baiazid, care a fost ucis in timpul bataliei. Daca corpul sultanului a fost adus acasa, la Bursa, organele sale interne au fost ingropate acolo, pe campul de bataie, iar mausoleul sau este prima cladire de arhitectura musulmana construita in Kosovo chiar de Baiazid, la putin timp dupa batalie. Si, de atunci, musulmanii, din ce in ce mai multi in zona, fac pelerinaje la mausoleul celui care a adus religia lui Allah si a lui Mohamed in mijlocul Balcanilor.

Biserici si monumente sarbesti din Kosovo

Spre Patriarhia din Pec. Paza e asigurata de 2 politisti din cabina din stanga

Dupa ce am lasat pasaportul la intrare, am luat-o la picior spre manastire

Ruinele vechii Patriarhii

Patriarhia din Pec

Picturi murale de interior

Am gasit masina ridicata de politisti 🙂

Manastirea Visoki Decani

Si interiorul sau pictat

Branza facuta de calugari

Am gasit carte in limba romana !

Strada mare din Gracanica – plina cu steaguri ale Serbiei

Statuia lui Milos Obilic care l-ar fi omorat pe sultanul Murad in batalia de la Kosovo Polje

Mc de Gracanica 😉

Aruncam o privire de dincolo de zid

Biserica din spate

Si imagini din interior

Stefan Milutin, rege al sarbilor, ctitor al bisericii

Centrul oraselului Gracanica, enclava sarba din Kosovo

Drumul spre Gazimestan

Am vazut monumente mai reusite

Blestemul cneazului Lazar

Asta e Campia Mierlei. Fix aici s-a batut cneazul Lazar cu Murad si Baiazid

Kosovo de azi

Mausoleul sultanului Murad

Schema bataliei