Una dintre caracteristicile Nepalului este ca ei au amestecat la greu culturi, rase si religii. Nepalul este un sandvici intre India si China, intre cele doua mari culturi ale Asiei, un loc in care s-au intalnit religii, traditii si cunostinte. Daca te uiti mai atent la nepalezi, o sa vezi ca genele lor sunt atat caucaziene, cat si asiatice. Au asimilat si momo tibetan, dar si tandoori indian. Desi, nominal, sunt hindusi, nu sunt hindusii aceia “puri” ai Indiei, aici se intrepatrund hinduismul cu budismul. Hindusii se duc sa se roage la statuia lui Buda, care este pus pe acelasi piedestal cu Shiva si Vishnu. Asa ca nu e de mirare ca Pashupatinath, cel mai sacrosanct templu hindus din Nepal, este la vreo 2 km de cel mai important loc de rugaciune budist – Bouddha.

Pashupatinath nu este numai un templu, este si cel mai auspicios loc de incinerare pentru hindusi. Chiar daca un nepalez moare departe (si sunt milioane care sclavagesc prin tarile semifeudale din Golf), familia face pe dracu-n patru sa-l aduca sa-l arda la Pashupatinath, deoarece are mari sanse sa aiba parte de o reincarnare superioara in viata urmatoare. Evident, Pashupatinath nu este singurul loc de incinerare in Kathmandu, asa ca nu oricine are sansa de a-si transforma corpul temporar in cenuse aici.

Pentru multi straini, la Pashupatinath, moartea este un show. Pe de o parte se afla templul (accesul este interzis nonhindusilor), sub templu se afla platformele pe care sunt arsi mortii, fix pe malul unui parau tulbure, si, de partea cealalta, o sarabanda de turnulete, un soi de capele dintre care localnicii privesc, iar turistii pozeaza. Dupa slujba de rigoare, spalarea si imbalsamarea corpului, are loc momentul-cheie al aprinderii focului. Focul trebuie aprins de fiul cel mare. De aceea, orice familie isi doreste sa aiba baremi un fiu, care sa poata sa-i aprinda focul la incinerare. Apoi, treaba este facuta de cioclii, pana cand corpul este complet mistuit de flacari, iar cenusa aruncata in rau. Exista doua zone – ghaturile regale (unde acum mai prinde loc si cate un mort bogat) si cele pentru plebe. E de asemenea obligatoriu sa fie ars baremi un mort pe zi, dar cum Katmandu are peste un milion de suflete, nu e vreun risc. In plus, cum zicem, si Diaspora contribuie cu morti adusi de peste mari si tari in burta avioanelor. Totul dureaza o ora, o ora si ceva. Poate nu stiti, dar si dacii isi incinerau mortii, de aceea nu prea exista morminte dacice, in general, mine de aur pentru arheologi si istorici. Dar dacii petreceau plini de bucurie cand cineva murea, pentru ca se ducea in imparatia lui Zamolxis, unde e cald si bine, in timp ce cei ramasi in viata continua sa se chinuie cu vrajmasii si cu Fiscul. In Nepal, nu se sarbatoreste, dar nici nu se boceste. Rudele si prietenii mortului stau la doi pasi de rug in liniste si in tristete. In plus, nici nu stau pana cand se termina de ars… de asta se ingrijesc cioclii.

Trecand peste aspectul sumbru, turistii vin la Pashupatinath sa pozeze sadhu. Sadhu sunt niste pustnici hindusi, care teoretic au renuntat la aspiratiile materiale ale vietii si se dedica meditatiei, pregatindu-se de o incarnare superioara certa in viata urmatoare. Teoretic, acesti oameni nu au nevoie de bani, mananca foarte putin (ma rog, legendele urbane spun ca exista sadhu care nu au mancat de ani, dar sunt sigur ca astea sunt legende) si se dedica zeilor. Adevaratii sadhu renunta si la haine, si la rude, la tot. Nu o sa prea gasesti insa astfel de sadhu prin Pashupatinath (ii gasesti doar in locuri foarte izolate si cunoscute de putini). Sunt niste caractere haioase, cu par extrem de lung si coafuri funky, care pozeaza in schimbul a cateva rupee. Iar daca nu le dai, isi acopera fata cu furie… “ce, ba, turistule, nu pot sa dai si tu niste rupee pentru mecla mea ?”.

Dupa ce treci dealul de la Pashupatinath, ajungi intr-un cartier mai afluent al orasului. Aici s-au asezat numerosi refugiati tibetani, alungati din tara lor de ocupantii chinezi. Unii au fugit in 1959, cand chinezii si-au impus dominatia si au masacrat sute de mii de tibetani, altii au fugit in timpul Revolutiei Culturale, care a avut obiectivul de a oblitera cultura tibetana (dar si pe cea chineza din China), unii se refugiaza si in zilele noastre. Comunitatea tibetana este insa foarte muncitoare, organizata si solidara si a reusit sa-si faca un rost in exil. Casele tibetanilor sunt mari si frumoase, cartierele tibetane sunt mai curate ca restul, iar templele lor se invart dupa soare. Tibetanii sunt de asemenea buni comercianti.

Inima cartierului este imensa stupa de la Boudha (sau Boudhanath). Nu exagerez, dar probabil acesta imi este cel mai drag loc din Kathmandu. Incantatiile tibetane care sunt cantate non-stop din boxele magazinelor de suveniruri, atmosfera calma, zambetul tibetanilor (dar si al nepalezilor care vin aici sa se roage), viata care trece fara pic de graba, restaurantele de pe acoperisuri cu panorama de rigoare, ochii lui Buda pictati pe auriul din varful imensei stupe… Dar stai… cum am intrat in zona stupei, ceva s-a frant in mine… Varful stupei nu mai exista. A cazut la cutremur. Doamne, asa ceva nu se poate. Si nu mai poti sa te cateri si sa te plimbi pe stupa! Stupa a fost afectata. Dar, imediat, am avut un sentiment pozitiv… daca in pietele centrale din Kathmandu, Bhaktapur si Patan, nu am vazut nicio tentativa de punere a vreunei caramizi peste alta, la Boudha se lucra din plin la reconstructie. Aici, s-au mobilizat tibetanii cei intreprinzatori, in rest, se asteapta banii din afara, decizia politica, votarea Constitutiei, semnul lui Brahma, Shiva stie ce… Sper ca pietele centrale si aceste temple superbe, care impodobeau orasele istorice ale Nepalului, vor fi reconstruite curand, dar nu prea sunt semne. La Boudha, se lucra din plin si ma astept ca, pana la primavara, sa fie totul cum era…

Am intrat si in templul budist tibetan fix din fata stupei (pe aleile alambicate ale cartierului tibetan mai sunt numeroase alte temple). M-am uitat in ochii ficsi si imobili ai statuilor de Buda si de Lama, ai zeitelor si zeilor budisti, gandindu-ma ca in cateva zile voi fi in Tibet. Am primit binecuvantarea unui preot budist si am simtit linistea tipica lacasurilor de cult budiste tibetane. Nu la fel va fi din pacate in Tibet si mi-am reamintit sfatul pe care il dau de fiecare data… vreti sa simtiti adevaratul budism tibetan. Nu in Tibet il veti gasi din pacate… ci in Tibetul din exil. In Nepal, in Ladakh, in Dharamsalla si pe unde se mai afla manastiri budiste.

Imagini Pashupatinath si Boudha

Spre Pashupatinath

In Nepal, cred ca si porumbeii sunt sacrii

Nu stiam ca sunt si sadhu de sex feminin

Credinciosi adevarati – desculti si cu ofrande

Templul Pashupatinath. Intrarea interzisa ne-hindusilor !

Sadhu – fotomodel. Dai rupia faci poza

Daca dai, apare in toata splendoarea

100 rupee plizzz

Prin complexul sfant de la Pashupatinath, cel mai sacru loc din Nepal

Comemorarea unei moarte

Aici este cel mai favorabil loc sa fi incinerat. Ai sanse sa ai parte de o reincarnare superioara

Procesul de incinerare incepe cu o imbaiere in apa cam maloasa si jegoasa, dar atat de sfanta a paraului Bagmati

Se lucreaza la mai multe ghaturi deodata

Pregatirea pentru incinerare

Fiul cel mare este cel care aprinde focul

Care apoi cuprinde tot corpul

Prin Pashupatinath, exista tot soiul de temple si capele

Dar in zare, se profileaza templele budiste ale refugiatilor tibetani si cartierul tibetan

Maimuta e sacra fara indoiala

Ca si podurile peste rauri (mai ales cand e vorba de Bagmati)… plin de steaguri de rugaciune

Auci… a cazut stupa de la Boudha !

Dar reconstructia este in toi

Restul cladirilor par neafectate

Pe vremuri, puteai topai pe aceste cladiri. Azi, se reconstruieste

Poti sa meditezi si on-line 🙂

Momo, traditional tibetan

Unul din numeroase temple tibetane din zona

In interiorul templului

Si binecuvantarea unui preot budist

Boudha vazut de sus

Munca grea in Nepal