Istoria parea inghetata in Cuba. Din 1959 incoace, americanii latrau la cubanezi, incercand sa le blocheze orice relatie economica, iar cubanezii se ambitionau sa reziste in spatele lui El Lider Maximo. Dar dupa zeci si zeci de ani, dupa ce maica protectoare Uniunea Sovietica si-a dat obstescul sfarsit, iar urmasa sa, Federatia Rusa, nu mai parea dornica sa-si strice relatiile cu Uncle Sam pentru micuta Cuba, dupa ce insula a supravietuit crizei anilor ’90 sub istoricul indemn „Socialismo or Muerte” si a cotit-o spre dezvoltarea turismului extern aducator de valuta forte (iar simbolul national Havana Club a fost preluat partial de francezii de la Pernod Ricard), ceva, ceva trebuia sa se intample. A trebuit ca Fidel sa cedeze puterea mult mai pragmaticului sau frate, Raul, iar la Casa Alba sa vina la putere primul presedinte de culoare din istoria SUA – Barack Hussein Obama!

Primii pasi au fost, evident, simbolici. Obama da mana cu un foarte zambitor Raul la funeraliile lui Nelson Mandela, scena urmata de intalnirea dintre cei doi la summitul Organizatiei Statelor Americane… In ciuda zbaterilor conservatorilor republicani si ale altor politicieni si activisti cu mintea incremenita in Razboiul Rece, bulgarele de zapada a inceput sa se invarta… avioanele au inceput sa zboare intre SUA si Cuba, prizonierii capturati atat de Cuba, cat si de SUA au fost schimbati, interdictiile de calatorie au fost imblanzite, ambasadele au fost redeschise simultan la Washington si Havana, orchestrele simfonice americane au cantat in Cuba, in fine, au aparut acei pasi mici, dar istorici… orice pas e istoric. Zilele acestea, insusi Obama viziteaza capitala cubaneza, fiind primul presedinte american care face asta de vreo 90 ani, iar peste cateva zile Rolling Stones sustine un concert gratuit la Havana.

Ei, bine, nu mai dureaza mult pana relatiile cubano-americane vor fi normalizate si, in mod indiscutabil, milioane de turisti americani vor lua cu asalt Cuba pentru a redescoperi o tara inghetata in timp, o tara de o frumusete rara, o tara care a fost un paradis turistic (si sexual sau bahic) pana la sfarsitul anilor ’50 pentru numerosi americani. Evident, alaturi de ei, vor da navala si McDonald’s, Pizza Hut si alte simboluri iubite sau urate ale globalizarii… Eu am fost in 2005 intr-o Cuba inca condusa de Fidel, dar unde aparusera primii muguri ai capitalismului (restaurantele private, asa-numitele paladares sau casa particular), dar voiam musai sa revin pe insula cu un pas inaintea hoardelor de americani. Am revenit la sfarsitul lui 2015, mai precis, la un inceput de decembrie, cand acasa incepeau gheturile, iar in Cuba, sezonul secetos J. Si am fost impreuna cu alti 11 oameni, sa vedem Cuba inainte de „a veni americanii”.

Am ajuns in Cuba intr-un mod relativ original… nu am zburat cu Air France / KLM (singurele companii care opereaza atat in Romania, cat si in Cuba), ci am zburat mai intai spre Madrid (cu Tarom la dus si Blue Air / Wizz Air la retur), cand am stat o noapte la dus si o dupa-amiaza la retur si mai departe aveam bilet la compania Cubana de Aviacion. Uitandu-ma pe net, subsemnatul, pasionat de aviatie, imediat m-a lovit bucuria – nu numai ca urma sa zburam cu Cubana de Aviacion (una dintre companiile aeriene care nu se aflau in palmaresul meu si, vorba’ceea, intram in mood-ul de Cuba inca din Madrid), ci urma sa zburam si cu un avion Ilyushin 96, o adevarata raritate – Cubana este unica companie aeriana de pasageri din lume care opereaza un IL-96, celelalte avioane fiind folosite doar de Putin, Medvedev si Fortele Aeriene ale Federatiei Ruse. Asa ca asteptam cu emotie maretul eveniment. Nu pot sa zic ca n-am dormit noaptea in Madrid de emotie, dar chiar imi doream sa zbor. Asa ca, dupa ce am gustat un pic din atmosfera festiva de ajun de Craciun din capitala Spaniei (ma rog, pigmentata cu baieti cu mitralierele umplute, in caz de ceva), m-am infiintat in aeroportul Barajas dornic de un pic de Ilyushin. Cand colo, tzapa, dar tzapa mare. Nu a venit sa ne ia Ilyushin, nu era nici macar un avion al Cubana de Aviacion, ci un avion euroatlantic, un Boeing 767 destul de obisnuit, operat de o companie de chartere portugheza angajata de cubanezi sa zboare pe ruta lor. Pfff!

Drumul a fost destul de lung si relativ plictisitor (nu am avut nici macar un televizor in tot avionul, de samanta macar), am aterizat dupa un drum fara istorie pe aeroportul Jose Marti din Havana. Uraaa… dupa zece ani si jumatate, reveneam pe taram cubanez. Si, evident, era caaald. Ma rog, cam toata ziua plouase, era ud, dar ce mai conta, era cald si bine.

Am fost intampinati de ghidusa noastra si de un autocar chinezesc. Serviciile turistice in Cuba sunt extrem de standardizate… exista doar cateva companii, toate de stat si toate folosind acelasi model de autocar – Yutong, venit de la prietenii lor cu ochii oblici. De altfel, inainte ca Fordul si General Motors sa dea navala aici, soselele Cubei (inca revigorant de goale) sunt dominate de masini vechi (mult mai multe decat in 2005, intre timp, s-a rezolvat criza benzinei, asa ca tot mai multi cubanezi si-au scos masinile din garaje) si de masini noi frantuzesti (automobile), precum si de cele chinezesti (atat automobile, cat si autobuze). Cum am aterizat destul de tarziu, era cam intuneric pe strazile Havanei, asa ca primele mele impresii au fost ca soselele sunt mult mai bune (si asta aveam sa constat in toata tara), ca orasul este mult mai bine luminat (ei, nu e Bucuresti, dar nu mai e cate un bec, unul aici si altul mult mai incolo), ca au aparut, timid, cateva reclame luminoase (nu la Coca-Cola, inca), ci, mai degraba, la restaurantele private, asa-numitele paladares care acum sunt cam peste tot si nu mai au aerul acela minunat de semiclandestinitate. Am vazut chiar si transport in comun (cum ziceam, autobuzele chinezesti, nu clasicele „acordeon” – adica Ikarusurile cu burduf sau „camila” – un container metalic tras de un camion)… Incet-incet, Cuba evolua. Dar sa vedem si cat.

Prima noapte (ca si restul noptilor petrecute in Havana) am petrecut-o in hotelul Memories Miramar. Miramar este unul dintre cartierele sic ale Havanei (ma rog, cel mai cel este Vedado, plin cu vile clasice construite de americani prin anii ’20 – ’30) ridicate pentru nomenclatura comunista. De fapt, aici se afla si ambasada rusa (ex-sovietica), un bloc imens, avand forma unui robot din prima serie a Razboiului Stelelor… Dar sa lasam ambasada in pace si sa inspiram adanc aerul sarat, umed si cald al marii la Havana. A doua zi dimineata, urma sa vizitam Havana. De abia asteptam sa vad ce s-a mai schimbat :).

Din Spania spre Cuba

Un loc care imi place foarte mult in Madrid – gara Atocha si gradina sa tropicala 🙂

Craciun la Madrid

Zborul de Havana, gata de imbarcare !

In avionul… Euro-Atlantic din pacate, nu in Ilyushinul Cubana de Aviacion

Una din gustari

Am sosit la Havana

De acum inainte, cu autocarul acesta vom cuceri Cuba

Hotel Miramar Memories – Havana

Cam asa arata o camera. Ca oriunde in lume

Doar ca la receptie, troneaza El Lider Maximo 🙂