Am descoperit-o pe Anca Onuta on-line. Pur si simplu cautam informatii cum se trece granita rutiera dintre Panama si Costa Rica. Gasisem niste informatii, dar erau putin contradictorii, asa ca am sapat mai mult in Google. Am dat peste un blog care povestea cu destule amanunte cum sa treci dintr-o tara intr-alta. Dupa ce am citit cu atentie. Ma uit la numele blogului – ancaonuta.wordpress.com. Pfff… e scris de o romanca (articolul era scris in engleza). Ma uit la “Me & myself” si mi se confirma. O caut pe impricinata pe Facebook. O gasesc, connect si, evident, intram in conversatie pentru mai multe informatii. De atunci, continui s-o urmaresc pe Anca bantuind prin lume, dar ne-am si cunoscut acasa… Intre timp, Anca a plecat pe o perioada mai lunga in America de Sud. Nu a fost sa ne vedem pe acolo, dar, poate, o sa ne intalnim undeva pe vreun meridian. Dar pana atunci, am rugat-o sa scrie cate ceva despre plecarea ei in America de Sud si sa va invit sa-i urmariti noul ei blog.

Ce-ti trebuie tie sa pleci in lume?

Nu ai tot ce-ti trebuie acasa? Ba aveam de toate, nimic nu ma dadea afara, dar nici nimic nu ma retinea.

Ultima mea plecare in America Latina pe timp nelimitat si fara planuri a fost un vis vechi, gandit, planificat, muncit, trait.

La inceput, am plecat sa vad cum e in afara, sa vad si eu ce tot vorbesc oamenii astia mai „destepti” si mai „traiti” ca mine. Am plecat la inceput de 2009 si m-am intors dupa terminarea crizei financiare, la sfarsit de 2010. M-am intors cu un spor nebun sa fac ceva in tara mea si pentru tara mea. Eram printre cei care promovau Romania cand toata lumea o blama. Si am stat in Romania cinci ani. Cinci ani in care mi-am facut noi prieteni pe viata, mi-am construit o cariera apreciata international, am promovat Romania si am contagiat strainii cu pasiunea mea pentru Romania, cinci ani in care m-am trezit cu multi straini cunoscuti in lumea intreaga care, intr-o seara, imi scriu: Anca, I’m in Bucharest, not Budapest, let’s catch up!

Si totusi ce mi-a trebuit sa plec, iar?

Mi-a lipsit deschiderea societatii initial. Pentru mine, societatea romaneasca e una de circuit inchis, rezervata, nu poti intra asa usor, intr-o seara, stand la bar, ca in alte tari.

Mi-a lipsit sa traiesc intr-un mediu international, setea de cunoastere a altor culturi, glumele pe seama diferentelor culturale.

Si cel mai important: mi-au lipsit prietenii cu care crescusem si care erau acum plecati cu totii in alte tari, caci criza financiara ne-a lovit cel mai tare pe noi cei care abia ieseam de pe bancile scolii.

Acesta a fost inceputul si apoi a venit totul ca un bulgare de zapada: cu cat calatoream mai mult, cu atat descopeream oameni si mai interesanti si locuri extraordinare pe care imi doream sa le cunosc, locuri care aveau nevoie de mai mult timp. Vizitasem Asia in timp ce traisem acolo, Europa, Orientul Mijlociu, Nordul Africii si jumatate de America si imi doream sa descopar cealalta jumatate a Americii. Paradoxul era ca nu imi trebuiau mai multi bani, ci doar timp. Imi doream sa nu alerg, sa descopar bine locurile minunate ale Americii Latine, sa le cunosc trecutul, traditiile, aspiratiile de viitor.

Cred ca decizia de a-mi lasa job-ul si a pleca intr-o calatorie lunga in America Latina am luat-o prin 2012.

Eu sunt o persoana care, atunci cand are un obiectiv, se concentreaza foarte clar si fix in a-l atinge si nu prea exista lucruri care sa ma poata face sa renunt la visele mele. Mai bine de trei ani, motivatia mea de a ma ridica dimineata din pat era clara: era inca o zi in care cladeam la visul meu. Pentru a pleca sa calatoresc mai mult timp, aveam nevoie de dou lucruri: cativa bani de plecat si experienta profesionala pentru a-mi putea gasi un job usor la intoarcere.

Cum am strans bani sa calatoresc?

Raspunsul la intrebare e: Da, ca roman, tanar, care castiga doar un salariu de Romania, si doar cu sacrificii poti sa strangi bani:

– am incetat sa imi cumpar lucruri: am tocit trei perechi de pantofi si o pereche de adidasi cinci ani si cele pe care le cumparam erau la reduceri;

– investitiile pentru casa le-am lasat strict pentru proprietari, eu fiind chirias toata viata mea;

– am folosit transportul public pe cat posibil: masina este o cheltuiala, niciodata o investitie;

– fiind mereu plecata de sarbatori, nu era nevoie sa fac cadouri si sa cheltuiesc ceva in plus pentru asta;

– eram atenta la cheltuielile marunte dar repetate si am taiat acolo unde cumparam lucruri de care nu aveam nevoie.

Acum sa facem o socoteala cu doua exemple.

1. Chestiile marunte: snickers, tort de inghetata, desertul de la restaurant care imi facea cu ochiul, un cocktail mai fitos in loc de o bere sau de un pahar de vin, din astea care erau cam 10-20 de lei si vreo 50 de lei pe saptamana. Intr-un an erau 2.500 de lei, iar in trei ani, 7.500… cam 2.000 de euro. Cu 2.000 de euro am calatorit mai bine de doua luni.
2. Hainele de care nu am avut nevoie.

Dragele mele, daca va luati macar o geanta pe an a cate 300 de lei, in trei ani sunt 900 de lei, si trei perechi de sandale/pantofi/cizme pe an a cate 300 de lei, in trei ani sunt 2.700, vreo patru-cinci haine/bluze/pulovere/rochii si altele a cate 100 de lei fiecare pe an sunt 500 de lei, in trei ani sunt 1.500 de lei. Unghii si cosmetica, cam 50 de lei pe luna, sa zicem… 600 de lei pe an, 1.800 de lei in trei ani.

Si uite asa am mai strans 2.000 de euro de care nu am avut nevoie in trei ani, cu care am calatorit mai bine de doua luni.

Mai bine de jumatate din visul meu l-am finantat renuntand la lucrurile de care nu aveam nevoie.

Cum mi-am planificat plecarea?

Am pe telefon o lista cu ce trebuie sa impachetez pentru orice tip de excursie pe care o fac. Intre o excursie de o luna si una pe perioada nedeterminata e o singura diferenta: trebuie sa ai toate contractele incheiate.

Plecarea mea a fost gandita mult timp si mi-am incheiat socotelile incetul cu incetul. Cateva exemple:

Cu cateva luni bune inainte de plecare:

• Control medical general inainte de plecare, am inceput cu cateva luni inainte pentru a avea timp sa imi rezolv eventualele probleme;
• Mutatul lucrurilor. Eu am plecat din Romania la sfarsit de vara – august. Imediat ce s-a dus iarna, am inceput sa imi duc lucrurile de iarna (pilote, patine etc) acasa in Iasi, la sfarsitul primavarii, lucrurile de primavara;
• Am verificat daca trebuie sa imi mai iau ceva pentru calatorie – eu mi-am facut cadou un sac de dormit, o lampa frontala si, in sfarsit, pentru prima data in viata mea: ghete de trekking. Si, da, am asteptat ofertele de -50% ca sa mi le cumpar.
• Am facut o triere de lucruri pe care le arunc, pe care le duc acasa, ce iau cu mine, ce fac cadou.

Cu 1-2 luni inainte de plecare:

• Plecarea de la serviciu mi-am anuntat-o imediat ce am putut – cu șapte saptamani inainte, aici fiecare cum stie. Legea spune 20 de zile lucratoare (patru saptamani).
• Incheierea de contracte telefonie/internet/cablu/inchiriere cu o luna inainte;
• Asigurare de calatorie.

Cu cateva saptamani inainte de plecare:

• M-am intalnit cu toti cei cu care am lucrat si mi-am luat ramas bun de la fiecare in parte;
• Am impachetat rucsacul cu ce aveam mai rau prin casa, dar care nu erau lucruri de aruncat inca, in fine, am adunat toate lucrurile intr-un colt. Eu am tinut mult sa imi petrec ultimele zile inainte de plecare cu oamenii dragi.

In saptamana plecarii:

• Mi-am trimis acasa, la prieteni sau la dat de pomana ultimele lucruri ramase;
• Mi-am luat ramas bun de la prieteni si familie si…

dusa am fost.

Am ajuns la Otopeni cu trei ore inaintea zborului, ca niciodata. Imi duceam rucsacul ca un om care stia foarte clar ce face si, totusi, aveam o strangere de inima a unui om care paseste in necunoscut cu biletul doar dus catre visul sau. Un bilet care avea cinci pagini de termeni si conditii, care nu m-a lasat sa-mi fac check-in-ul on-line, cu o demisie deja semnata, o casa deja lasata. Dar totul a fost in regula. Mi-am pierdut doar bagajul de cala, dar asta era deja prevazut.

Si dupa ce toata adrenalina si planificarea era terminata, m-am trezit intr-un avion, la 6 dimineata, directia Frankfurt si ma gandeam: Wow! Zbor catre visul meu! Totul s-a incheiat acum! Si totusi totul a inceput!

Imagini Anca Onuta

Cel mai periculos drum din lume – Drumul Mortii din Bolivia

Romie la Salar de Uyuni

Fix la Ecuator. Langa Quito

Trekking in Colca Canyon

Pietrele rosii din Altiplano-ul chilean

Scufundari in Galapagos

Surfing la Lima

Trekking in Huayhuash, Peru

Valle de la Luna, langa San Pedro de Atacama