Ca sa mergem din Trinidad spre Varadero, trebuie strabatuta toata insula. Slava Domnului, nu de la Vest la Est, pentru ca este foarte lunga, ci de la Nord la Sud, de pe malul Caraibelor pe malul Atlanticului. Nu e totusi un drum scurt, se merge timp de vreo 5 – 6 ore, asa ca orice excursionist face un popas la Santa Clara, cunoscut drept orasul lui Che Guevara. Nu, nu s-a nascut aici, omul este argentinian de bastina, nu, nu a locuit aici, in schimb aici a repurtat victoria cruciala in urma careia Batista a hotarat sa fuga din tara si Revolutia Cubaneza a triumfat. Sa nu credeti ca a fost o batalie crunta care a durat saptamani si a lasat pe campul de lupta sute de mii de morti. Lupta a durat vreo doua–trei ore si se pare ca nu au fost mai mult de cativa morti… Dar a fost lovitura finala pentru regimul lui Batista.

Drumul de la Trinidad spre centrul insulei este pitoresc… Traversam dealuri verzi si sate uitate de lume. Cubanezii se leagana in hamace, din cand in cand ne intersectam cu cowboy calare, mai cate o masina din perioada lui Batista… liniste si pace. Din pacate, e nor, vremea excelenta de la Trinidad s-a cam dus, dar, cel putin, nu ploua… decat pe alocuri, cand ne oprim pe autostrada :).

In fine, intram in Santa Clara. Suntem intampinati de transportul in comun… Nu, sa nu va asteptati la trenuri suspendate sau la autobuze cu etaj… sunt, practic, niste carute tractate de niste cai cam tristi… Ne vor urmari prin toata Santa Clara. Cand am fost aici in 2005, in piata centrala, copilasii se distrau intr-o minisareta trasa de un tap. Din pacate, nu m-am reintalnit cu tapul, care pare sa fie o traditie locala. Se pare ca trage sareta cu copii doar in weekend.

Ne oprim la principalul obiectiv turistic al orasului – monumentul lui Che Guevara. Che nu s-a nascut aici, nici macar nu a trait prea mult in Santa Clara, in schimb aici si-a gasit odihna vesnica. Intr-o piata ampla unde pot intra cateva zeci de mii de oameni daca marile manifestatii ar mai fi la moda, se afla o imensa statuie a celebrului revolutionar, cu o mitraliera in mana, evident J. Sub monument se afla mausoleul lui Che, un soi de panteon al eroilor Revolutiei din 1959, dar in care, din pacate, nu e voie sa faci poze. De altfel, mi-am lasat aparatul foto si telefonul mobil in autocar… just in case.

Povestea Revolutiei cubaneze este destul de simpla. Cuba a dus-o pe picior mare inainte de 1959. Dar doar o proportie infima a populatiei si expatii americani care cumparasera aproape pe nimic totul. Se estimeaza ca jumatate din populatia Havanei din 1959 nu avea unde sa doarma noaptea, traind in niste shanty town-uri. Desi, daca ne uitam la cifrele economice, Cuba nu o ducea rau, distributia veniturilor era la fel de dezastruoasa ca si in restul Americii Latine, ceea ce, evident, ducea la mari frustrari si revolte. La nivel politic, Cuba urma sablonul latino-american, cu numeroase lovituri de stat si dictaturi. In acest context, mai multi studenti, inclusiv un tanar avocat numit Fidel Castro, au incercat sa preia puterea. Fidel nu era un amarat, dimpotriva, parintii sai emigrasera din paupera Spanie si se imbogatisera in Cuba. Sa nu credeti ca erau milionari, dar erau avuti, asa ca l-au putut tine pe Fidel in universitate, un lux extravagant in Cuba epocii respective. Fidel a devenit militant de stanga si, dupa ce a absolvit Facultatea de Drept, a participat la o tentativa de lovitura de stat. A esuat, a fost arestat, era sa fie executat, dar, datorita unor interventii, a scapat si, dupa trei ani de puscarie, a fost iertat si a plecat in Mexic sa coaca o Revolutie care sa aiba succes. Acolo s-a intalnit cu Che si, impreuna cu alti 180 de revolutionari, a decis sa schimbe istoria.

La bordul vasului Granma (astazi, ziarul partidului poarta numele legendarului vas), camarazii au debarcat in Cuba, dar au fost depistati rapid de trupele lui Batista, care i-au ucis pe cei mai multi… Au scapat doar 12 – Fidel, Raul Castro, Che Guevara, Camillo Cienfuegos, Celia Sanchez si alti cativa… Acestia aveau sa puna la cale cel mai spectaculos razboi de gherila din emisfera vestica, sa atraga mii de partizani si sa izbandeasca, pana la urma. Razboiul intre barbudos si trupele lui Batista a durat vreo trei ani. Fidel nu a fost numai un maestru al razboiului de gherila, ci si al propagandei… Intreaga opinie publica cubaneza a trecut de partea sa, Revolutia din 1959 avand un imens sprijin popular. Fidel a fost un maestru al PR-ului, l-a invitat pe ziaristul Herbert Matthews de la The New York Times sa il viziteze la baza sa din Sierra Maestra, devenind peste noapte o celebritate internationala. Publicul american a fost imediat cucerit de romanticii barbosi care luptau contra dictaturii… Sub presiunea opiniei publice, presedintele Eisenhower a trebuit sa taie sprijinul acordat regimului Batista. Intre timp, Fidel si trupele sale au reusit sa castige victorie dupa victorie… Zone din ce in ce mai mari din Cuba de Est erau cucerite de trupele Revolutiei.

Si, totusi, de ce batalia de la Santa Clara a fost asa de importanta? Simplu, atacul detasamentului lui Che a blocat circa 4.000 de militari sa ajunga pe frontul de lupta din est. In plus, minibatalia a semnalat clar ca lupta este pierduta – circa 350 de barbudos au invins o armata de 4.000 de oameni, luand 3.000 de prizonieri. Vestea de la Santa Clara l-a convins pe Batista ca lupta e pierduta. Cateva zile mai tarziu, trupele lui Che intrau in Havana si Revolutia triumfa.

Ma rog, a urmat o perioada in care Cuba si SUA s-au jucat „ba pe ma-tii”… Cuba a impartit pamantul taranilor (in 1959, 78% din pamantul arabil al Cubei era detinut de americani), America a decis sa nu mai importe zahar din Cuba. Atunci, URSS a sarit in galceava, anuntand ca ea va cumpara zaharul cubanez si ca va plati zdravan pentru el. URSS a trimis nave sa ia zaharul, rafinariile din Cuba (detinute de americani) au anuntat ca nu vor aproviziona vasele sovietice. Fidel a nationalizat rafinariile, asa ca acestea au dat petrol. Americanii au raspuns cu un embargo comercial total. Evident, nu inainte ca presedintele Kennedy sa se aprovizioneze cu sute de trabucuri cubaneze…

Anumite voci spun ca Fidel nu ar fi fost comunist, ci un om de stanga, in timp ce Raul si, mai ales, Che ar fi fost comunisti „puri si duri”, iar Fidel a fost obligat de americani sa treaca la religia cu secera si ciocanul. Poate ca e adevarat, poate ca nu e… Primii ani de dupa Revolutie au fost extrem de favorabili – conditiile de viata s-au imbunatatit spectaculos. Rusii pompau bani si investitii, scoala a devenit gratuita pentru oricine si echipe speciale au alfabetizat Cuba in doar cativa ani, asistenta sanitara s-a generalizat (milioane de cubanezi habar n-aveau ce e ala un medic) si s-a investit enorm atat in spitale, cat mai ales in dezvoltarea resurselor umane – pana in ziua de azi, Cuba produce un numar record de medici, multi foarte competenti. Realizarile regimului au fost spectaculoase si rapide… dar, evident, sistemul socialist a inceput sa dea rateuri ca peste tot, iar embargoul american si-a pus amprenta pe situatia economica si pe dezvoltarea Cubei.

Fidel si-a jucat cartea inteligent. Raul ii era fidel, era, totusi, fratele mai mic, dar Che devenise un star. Asa ca a fost tras, cumva, deoparte… Fidel i-a spus lui Che ca ii da cea mai importanta pozitie – cea de guvernator al Bancii Nationale. Va dati seama cum i s-a potrivit lui Che, un revolutionar de profesie, slujba de sef al finantelor – sa calculeze, sa urmareasca tendinte economice, sa se ocupe de buget. Cred ca si-ar fi tras, mai degraba, un glont in cap. Asa ca dupa ce a suferit ca sef la Banca, a hotarat sa-si urmeze vocatia de a raspandi Revolutia in lume. In Cuba, Revolutia triumfase, ii trebuia o alta provocare. Asa ca s-a gandit sa exporte Revolutia pe un alt continent si a ales… Congo. Aici, a luat o tapa, ca revolutionarii congolezi erau extrem de lenesi, luptele se opreau cand venea siesta, asa ca, dezamagit, Che a revenit pe continentul natal… A ales Bolivia. Acolo si-a gasit sfarsitul. A fost capturat si executat de americani.

In 1997, ramasitele lui Che si ale ultimilor sai combatanti au fost gasite in Bolivia si aduse acasa, acum fiind gazduite in monumentul din Santa Clara. Cum ziceam, Fidel a jucat inteligent. Dintotdeauna, el nu si-a creat un cult al personalitatii ridicol, intotdeauna l-a pus in fata pe Che ca fiind eroul… Ei, si Fidel a fost pe acolo, dar Cuba s-a umplut cu statui si picturi murale ale lui Che, nu cu ale lui Fidel.

Sub imensa statuie se gasesc tot soiul de amintiri legate de Che – revolutia cubaneza, prezenta lui la ONU, continuarea revolutiilor in Congo si Bolivia. Pe langa el, poti descoperi si povestea celorlalti care au murit in Bolivia – de la nemtoaica Tania https://en.wikipedia.org/wiki/Tamara_Bunke la peruvienii care au reprezentat majoritatea in miniarmata boliviana a lui Che.

Dupa ce ne-am invartit prin jurul mausoleului, am purces spre centrul orasului… Ca orice oras latino-american, exista o piata centrala in jurul careia se invarte viata orasului… Dar totul pare incremenit undeva in anii ’60. Pana si hotelul Santa Clara Libre (exista si un hotel Havana Libre) pare incremenit in timp. E drept, se vede ca, la un moment dat, orasul a avut o perioada prospera, judecand dupa cladirile din jurul pietei. Il caut pe tap, dar nu e… In schimb, parcul din centrul orasului este un loc strategic pentru conectare. Internet exista in Cuba doar in parcuri publice, in hoteluri de lux (Santa Clar Libre nu se califica) si prin putinele internet café-uri… Asa ca toata lumea care vrea sa frece netul se duce in parc. Prin Trinidad, ma duceam si eu prin parcul central al orasului, dar nu aveai vreo sansa seara, cand multi veneau sa-si verifice mailul si facebook-ul…

Ultimul stop la trenul celebru, cel oprit de Che. Am luat-o pe jos, pe o strada pietonala comerciala, cu magazine aducand cu cele din România anilor ’80 (cele smechere aduc cu cele din 1990), pentru a ajunge la celebrul tren. Trenul cu militari si armament a fost oprit de oamenii lui Che cu ajutorul unui Caterpillar. Ai naibii capitalistii astia, fac lucruri bune! Vagoanele sunt acolo, deraiate, mai sunt urme de gloante in ele, iar in interior sunt tot soiul de uniforme si poze omagiale…

Am iesit din muzeul Treno Blindado… Peste sinele de tren care arareori mai sunt deranjate zilele acestea, trece agale un cal care trage obosit dupa el o caruta–tramvai… Este transportul in comun. Se pare ca in Santa Clara nu s-a schimbat mare lucru de cand Che a deraiat trenul blindat si a castigat lupta.

Imagini Santa Clara, Cuba

Zambitoarea mea gazda din Santa Clara

La revedere, Trinidad

Transportul in comun prin Santa Clara

Dar poporul se bucura

La coada, la intrarea la mausoleul lui Che. Suntem in Cue…ba, nu ?

Statuia lui Che cu mitraliera in mana

Hasta la Victoria Siempre !

Tapul din Santa Clara are zi libera

Poti sa-l cumperi pe Che in orice forma

Piata centrala din Santa Clara

Hotelul Santa Clara Libre. Inainte de 1959, era Hilton sau ceva de genul asta

Piata centrala – aici gasesti un pic de net

Peste tot, masinile de epoca…

Mc Donald’s de Santa Clara

Celebrul buldozer care a deraiat trenul blindat

Muzeul Trenului Blindat

Cam asa arata interiorul

Calea ferata cubaneza… nu vei fi deranjat

Imaginile cu Fidel sunt putine

Autobuzul din Santa Clara

Din intelepciunea popoarelor