In ultimele zile petrecute in Cuba am ajuns la Varadero, la plaja. Aveam trei zile pline acolo, asa ca am decis ca una dintre ele sa o petrec intr-un mod mai constructiv si anume sa fac un tur de o zi la Havana. Sunt cam 150 km pana la Havana si, in mod normal, faci doua ore, doua ore si ceva, asa ca m-am gandit ca decat sa zac la plaja si sa ma umflu prin all-inclusive, mai bine sa dau o fuga pana la Havana. Razvan si Alexandra au zis ca se alatura, asa ca iata-ne trei insi gata de mers sa bantuim prin Havana. Varadero nu este un resort obisnuit, nu are un centru propriu-zis si, totul fiind de stat, evident ca nu gasesti sute de agentii de turism ca prin alte locuri similare. Am intrebat la receptie de o masina, m-a trimis la un birou de excursii si acolo am primit oferta – 130 CUC (adica vreo 130 euro), masina cu sofer, plecare dimineata pe la 8:00 din Varadero, retur pe la 4:00, patru si ceva din Havana. Hmmm, cam scump, dar impartit la trei nu era chiar rau si, oricum, era mai bine decat sa stau in Varadero.

A doua zi dimineata, nor negru in Varadero. Si cu o zi inainte plouase, batuse vantul, in all-inclusive-ul in care stateam nu mergeau barcile de promenada din cauza conditiilor meteorologice. Taman bine sa plecam la Havana, poate se face soare pana acolo :). Ies la ora 8:00 in fata hotelului, nicio masina. Ei, suntem in Cuba, aici orarele sunt pur facultative, ora 8:00 poate fi oricat. Vad o masina clasica, din aceea din anii ’50, cum sunt atatea in Cuba zilelor noastre. Alba, stralucitoare. Iese soferul si pare sa caute pe cineva. Hmmm… nu cumva asta o fi masina mea? Ieri nu am intrebat ce masina avem. Ar fi prea frumooooos! Il intreb pe sofer pe cine cauta. Se uita pe SMS si imi zice numarul camerei mele. Iuhuuuuuu! Ce poate fi mai frumos decat sa merg in excursie la Havana cu o masina de epoca. Il intreb ce e. Un Chevrolet din 1953. Wow!

Apar si Razvan cu Alexandra, iar entuziasmul ajunge la cote maxime… Sa plecam, acum! Masina demareaza in forta (ma rog, in forta anilor ’50) si in curand iesim de pe limba de pamant care este Varadero. Cerul se intuneca insa din ce in ce mai mult si nu trece mult pana cand masina este biciuita de stropi mari de ploaie. Nu are decat un stergator, in dreptul soferului, in rest nu vezi mare lucru… iar in curand apa incepe sa se infiltreze, Dumnezeu stie pe unde, si in masina… ploua fix peste pedala de acceleratie, care va fi in curand infasurata intr-un prosop. Asa cum eram si noi inainte de Revolutie, cubanezii sunt niste improvizatori perfecti.

Trecem de Matanzas, principalul oras al provinciei, de unde provine majoritatea celor care lucreaza in industria turistica de la Varadero, trecem apoi pe langa ceva instalatii de prelucrare a titeiului si, intr-un final, pe langa fabrica moderna de rom unde se face Havana Club. Fabrica pe care am vizitat-o in Havana Vieja nu este functionala, este fabrica istorica, acum Havana Club se produce undeva in afara Havanei. In fine, iata-ne si in oras. Intr-un final, ajungem la celebrul tunel de sub portul Havanei, pentru a ajunge in centrul orasului. Fidel nu a fost foarte bun prieten cu infrastructura. Nici macar acest tunel foarte important pentru traficul din Havana nu a fost construit dupa Revolutie… a fost construit in 1957 – 1958, in timpul razboiului civil.

Soferul, care era si ghid, avea de gand sa ne faca un tur standard. I-am spus ca ne-am plimbat deja prin Havana Vieja si am fost si in Piata Revolutiei, vrem sa ne ducem in cateva locuri. Si unul dintre aceste locuri este Hotelul Nacional, unul dintre simbolurile decadentei pre-revolutionare ale Havanei. Sigur, nicio problema.

Rulam pe Malecon, iconica sosea care trece pe marginea Oceanului Atlantic, ale carui valuri sar constant, la cateva minute, de dig, si tragem in hotel. Este hotelul clasic al Havanei, iar aerul perioadei pre-revolutionare te invaluie inca de la intrare… cam toate masinile sunt din anii ’50. Pasim inauntru, lemn, marmura si lux… din cand in cand, cate o imagine cu Che sau Fidel. Hotelul este construit pe un deal unde inca din secolul al XVIII-lea era o baterie care avea scopul sa apere orasul de corsari. O parte din baterie este prezervata in gradina tunsa impecabil a hotelului. Aici, in anii ’40, aveau loc celebrele summit-ului ale mafiotilor americani, iar dupa victoria Revolutiei, tot aici Che si Fidel si-au construit bunkerul in care sa reziste unei eventuale invazii americane. Nu a fost cazul.

Cum ziceam, in anii ’40 – ’50, aici, a fost la belle epoque. Toti marii cantareti si actori ai Americii au locuit si au concertat in Hotelul Nacional. Tot aici, trageau toti politicienii si mafiotii americani (ma rog, se confundau unii cu altii), consumand la greu din romul, trabucele si cubanezele care dansau in cabaret Parisienne. Dupa ce dau cu nasul prin hotel, ajungem pe veranda de unde ai panorama incredibila a Maleconului. Vremurile din anii ’50 par sa fi revenit. Peluza este plina-ochi de straini, iar ospatari cubanezi impecabili vin cu pahare pline de mojito. Citesc in ghid ca exista un bar unde se afla portretele tuturor vizitatorilor. Ne ducem acolo, iar la intrare ne intampina un portret al fostului lider venezuelean Chavez, bun prieten al lui Fidel si Castro. Tot la intrare, un telefon istoric care inca functioneaza (da, a sunat!) si un bar plin cu pozele celor care au fost vreodata pe aici… e un adevarat almanah al tuturor starurilor artistice, sportive si politice, cu monarhi si presedinti… aranjati pe decenii. Perioada de dupa anii ’60 abunda in sovietici, reprezentanti ai tarilor din Est si cate un american care voia sa-i arate degetul regimului de la Washington. Odata cu anii ’90, oferta de personalitati devine mai variata – apar arabi, chiar si Paris Hilton, Danielle Mitterand, Arnold Schwarzenegger, Pierre Cardin, Francis Ford Copolla, insa marile staruri sunt tot aliatii – Chavez, Putin, presedintele chinez Hu, dar si Michael Moore sau celebrul Larry King Live de la CNN.

Urmatoarea oprire? La Ambasada Americana, proaspat redeschisa. Este, probabil, cea mai relaxata Ambasada Americana din lume. In orice parte din lume, daca faci o poza, vei primi un glont in cap, ceea ce nu e cazul in Havana. Nu mai sunt billboardurile care acuza imperialismul american, nu mai sunt imaginile cu eroii cubanezi care au fost prinsi spionand in „Imperiul Raului”, nu mai sunt scenele pe care oamenii muncii interpretau cantece patriotice, au ramas doar cele 138 de steaguri reprezentandu-i pe cei 138 de cubanezi ucisi in atentate de catre teroristi SUA – inclusiv cei 73 de cubanezi morti in urma exploziei puse la cale de CIA intr-un avion Cubana de Aviacion. Destindere, destindere, dar pana la un punct!

Apoi, m-am plimbat pe Malecon alaturi de cubanezi si de nu foarte numerosii turisti care ies din Havana Vieja… Spre deosebire de acum zece ani, acest bulevard iconic este in plina reconstructie. Au aparut cateva cafenele si restaurante cu staif, anumite blocuri sunt refacute, iaca si un hotel! Incet, incet, exista un aer de renastere… Daca insa faci doi pasi in spatele cladirilor de pe Malecon si patrunzi pe strazile din spate… aici nu s-a mai dat cu bidineaua din vremuri imemoriale… sa intri intr-un astfel de cartier in orice state latino-americane sau in Statele Unite ar insemna sinucidere curata… Nu si in Cuba, care continua sa fie unul dintre cele mai sigure state (daca nu cel mai sigur) din emisfera vestica… iar plimbarea printr-un astfel de cartier-ghetou nu poate fi decat fascinanta.

Ajung apoi si pe un alt bulevard istoric al Havanei – umbritul Passeo del Marti, flancat, de asemenea, de cladiri istorice foarte frumoase… Din pacate, renovarea nu a ajuns inca pana aici, dar sunt sigur ca, in cativa ani, va ajunge. Acum zece ani, aici erau copii care alergau sub comanda unor profesori de sport. Acum, e plin de artisti care vand picturi mai mult sau mai putin inspirate… Cuba este o tara plina de artisti, plina de boema… probabil, prea boema. Si va avea probleme cand va veni capitalismul cel eficient.

Razvan a preferat sa se duca la Muzeul Revolutiei, pe care il vazusem. Am vrut sa ma mai plimb prin Havana Vieja, asa, fara niciun obiectiv de vazut. Si am descoperit ca exista deja doua Vieja – unul, cel refacut, cel stralucitor, cel plin cu restaurante si cafenele care gem de turisti straini, si altul, cel cubanez, cu magazine socialiste de stat cu aer desuet, cu cozi la inghetata din colt care costa juma’ de CUC. Nu ma pot abtine sa cumpar un trabuc la Museo del Chocolate (trabuc de ciocolata, ce credeti?) si parca as vrea sa beau un mojito la Bodguita del Medio, barul favorit al lui Hemingway. Da’ de unde, aici nu poti decat intra un pas, sa nu zici ca n-ai fost, sa faci doua poze si sa pleci mai departe. Dar aici nu e inghesuiala de cubanezi ca la Copellia, ci de turisti straini. Probabil, asa va fi peste tot in cativa ani.

Am ajuns cu o oarecare intarziere la locul de intalnire de langa Malecon. A inceput ploaia. Fix cand am ajuns la masina. Soferul parea sa aiba o intalnire pe seara, inapoi la Varadero. Ca prea tragea de biata masina. Dar a avut ghinion. Daca vremea in Havana a fost frumoasa, in majoritatea timpului chiar insorita, pe drumul spre Varadero ne-au luat in primire mai multe reprize de ploi tropicale… Dar si ele au fost spectaculoase, de altfel :). O experienta faina.

Odata ajunsi in Varadero, aveam sa aflu ca plouase toata ziua… Asa ca mai bine ca am mers la Havana :).

Harta Varadero – Havana

Imagini Havana

Mai, asta sa fie masina pentru Havana ?

Da, ea e ! Ce tare !

Oprire la benzinarie

Drumul spre Havana

O parcare oarecare in Cuba. Nu e muzeu de automobile 🙂

Remember Alimentara ? Rafturile noastre erau mult mai goale

In schimb, lupta continua

Hotel Nacional de Cuba, THE Hotel

Ia sa intram …

Pe aici s-au fatait sute de staruri, oameni politici, mafioti

La plimbare prin gradina

Ce bine pica un mojito 🙂

Jos pe Malecon, fetele continua sa fie agatate

Sau sa chiuleasca de la scoala 🙂

Celebrele valuri ale Maleconului

Sa trecem in revista stelele… incepem cu Chavez ?

Barul cu celebritati

Ambasada SUA din Havana. Probabil unica din lume pe care dac-o pozezi nu esti impuscat

Au ramas betele de la steaguri

Stupefiant. Poti sa marchezi pe o arie de 2 km in jurul ambasadei

Cocotaxi, o inventie cubaneza

La pas pe Malecon

Renovat langa ruina… in cativa ani, totul va fi reconstruit

Un val peste tine… motiv de distractie

Orice cubanez este mecanic priceput

Inca mai exista motociclete cu atas 🙂 Pentru copii

Pe Marti au aparut artistii

Havana Vieja varianta nerestaurata (deci populara)

Cam asa arata farmaciile pe Obispo

Nu, nu sunt muzee, sunt functionale 🙂

Muzeul de ciocolata este insa cool

Cam inghesuiala. Si ziceam sa beau un mojito. Pas

Driving in the rain 🙂

Cam asa e o ploaie tropicala

In afara de radio, totul e autentic

Chiar si ploaia din masina 🙂