Cinci locuri faine din Maroc

10-maroc

Cred ca am mai scris pe undeva, dar Marocul are un loc special in inima mea. Este prima tara din afara Europei in care am calcat si care m-a „obligat” sa doresc sa „cuceresc” lumea, sa descopar noi civilizatii si culturi, atat de diferite de vechiul nostru continent. Mi-aduc aminte, am traversat stramtoarea Gibraltar de la Algeciras la Tanger, iar in momentul in care am ajuns in Tanger, am vazut de departe un oras cum nu mai vazusem – case albe, patratoase, fara acoperisuri in panta sa curga apa ploii (in tari ca Maroc, apa ploii se strange cu mult zel) si o mare de barbati imbracati in niste halite albe lungi care o luasera la fuga in disperare spre vaporul cu care intram in rada portului. Dupa ce am trecut de controlul pasapoartelor, am descoperit cine erau – potentiali porteri, soferi, vanzatori de te miri ce… Am reusit sa-i driblez cu gratie. Si, de atunci, am driblat mii si mii. In schimb, nu am driblat niste tari superbe, niste culturi fascinante, niste obiceiuri interesante, niste experiente memorabile. De atunci, am revenit de inca doua ori in Maroc. Si, de fiecare data, am gasit un Maroc aparent mai modern, dar neschimbat in inima sa. Este una dintre putinele tari din lumea araba unde poti sa calatoresti safe si acum (Egipt, Turcia, Siria, Tunisia, din pacate, au mari probleme de siguranta) si sa descoperi lumea celor 1001 de nopti.

 

E greu sa aduni doar cinci locuri faine din Maroc, dar ma voi stradui. Din capul locului, vreau sa spun ca nu am vazut tot Marocul si sunt convins ca Chefchaouen, Essaouira, Volubilis sau Agadir ar putea sa ajunga pe aceasta lista, dar nu am ajuns inca acolo. Inca… Asa ca … let’s go.

 

  1. Marrakech – e imposibil sa nu pun Marrakech pe primul loc. Este o combinatie de vechi si nou, de traditional si modern, de decrepit si chic. In acelasi oras, poti descoperi o medina traditionala, cu bazaruri, oameni in haine traditionale, magarusi care trag carute, dar si cluburi chic si lounge-uri care ar fi mandria multor orase din Europa sau din America. In primul rand, orasul vechi, medina, cu stradute inguste, cu porti, moschei, bai publice si, mai ales, cu sute si sute de riaduri – vechi case din medina convertite in pensiuni, iar unele sunt de-a dreptul superbe. Iubitorii de locuri turistice nu vor fi nici ei dezamagiti – Marrakech are palate faine, vila lui Yves St. Laurent este incredibila – o combinatie de culori tari si verdele tropical al unei vegetatii luxuriante, moschei si… cluburi. Dar cred ca nu trebuie ratat pentru nimic in lume un singur lucru – Piata Jema el-Fnaa si „carnavalul” care are loc acolo zi de zi.
  2. Ait Benhaddou – este un sat berber, un sat-cetate construit dincolo de muntii Atlas, de unde incepe desertul stancos (mai sunt vreo suta – doua sute de kilometri pana la desertul nisipos). Cand il vezi pentru prima oara, pare ca o fata morgana, o citadela din lut construita pe malul unei ape, dar este cat se poate de reala. La fel de impresionati au fost marii regizori ai lumii, dovada fiind zecile de filme cu subiect istoric turnate aici, unele, megaproductii („Marco Polo”, „Isus din Nazareth”, „Gladiatorul”, „Mumia” sau mai recentul „Game of Thrones). L-am vazut prima oara in 1999, cand era un singur magazin de suvenire si restul tarani. Azi, a devenit mult mai turistic, dar in continuare poti gasi bastinasi in oras… hotelurile si restaurantele au fost construite in afara satului propriu-zis, dincolo de paraul care trece pe la picioarele zidurilor de cetate. In schimb, am descoperit o cafenea geniala de unde poti admira apusul soarelui peste vechile ziduri. Nu e mare, sunt doar cateva mese, asa ca trebuie sa te asezi din timp. Dar apusul acela nu il vei uita usor. In rest, merita sa te plimbi aiurea pe stradutele in panta, sa admiri arta arabescurilor in stil minimalist berber si, eventual, sa intri in vreuna dintre cladirile–cetate.
  3. Cascada Ouzoud – cine si-ar putea inchipui ca o tara desertica poate avea o astfel de cascada! Ei bine, poate! Undeva, in muntii Atlas, la vreo 150 km de Marrakech, poti descoperi o cascada incredibil de inalta – are 110 metri! In desert! Da, in desert. Ma rog, nu chiar desert, desert, suntem totusi in muntii Atlas, dar si asa, vegetatia nu este dintre cele mai exuberante posibil. Autovehiculele opresc undeva sus, la baza cascadei, si de acolo poti sa cobori, incet, incet, de-a lungul ei printre tot soiul de standuri cu snacksuri, bauturi si suvenire, pana la baza ei. Te sfatuiesc sa iti iei niste incaltari mai trainice si sa cobori. O sa simti nevoia de a face o poza la fiecare pas!
  4. Fes (sau Fez) – are, de departe, cea mai mare si mai labirintica medina din Maroc. Medina inseamna orasul vechi si arata fix ca in 1001 de nopti – stradute mici, imbarligate, incorsetate de ziduri ca de cetate (care, de fapt, sunt locuinte), moschei. Principalul obiectiv turistic de aici il constituie insa vopsitoriile de obiecte de piele, un festin pentru ochi, un calvar pentru miros – pute groaznic. De fapt, vanzatorii de suvenire care au magazine la fel de labirintice ca orasul, langa aceste vopsitorii (numite tanneries, in engleza), vor avea grija sa va dea frunze de menta sa va puneti pe nas… pentru cei mai simtitori. In rest, pur si simplu, lasati-va dusi de val, de strazi sau, eventual, de ghid, cand veti simti ca v-ati pierdut (lucru absolut normal, de altfel).
  5. Gorges de Dades – se afla dincolo de muntii Atlas, la sud, in zona desertica din apropierea orasului Dades… drumul este un festin, treci prin sate berbere, pe langa vechi citadele de lut decazute, pe langa niste versanti lipsiti de vegetatie, dar care arata ca si cum s-ar prelinge, ca niste miere scurgandu-se, pentru ca, intr-un final, valea sa se inchida brusc, sa treaca doar valea, iar drumul sa urce pe un drum serpuitor pana in varful pasului… de acolo ai o panorama cu adevarat de neuitat.

Cum ziceam, nu am ajuns peste tot. Pe langa ce am zis ca am vazut, parca as adauga, cum-necum, Rabatul, un oras elegant, aproape aristocratic, dar mai ales trecatorile Atlasului.

Voi pe unde ati fost in Maroc si ce ati adauga la lista aceasta? Sau poate recreati lista dupa cum va place… Jos, la comentarii !

 

Cum ajungi in Maroc

Nu exista vreo cursa directa intre Romania si Maroc, asa ca nu poti gasi decat cu conexiune. Atentiune, daca decideti sa zburati cu companii low-cost, conexiunile nu sunt garantate, asa ca luati-va mult timp de tranzit la dispozitie (eventual, sa dormiti peste noapte in Italia, Belgia, Spania sau unde schimbati). Daca zburati cu Air France sau cu alta companie de linie, conexiunea este garantata, dar, evident, si pretul e mai ridicat.

Alternativ, zbori la Malaga, iei un autobuz pana la Algeciras si apoi treci cu ferry-ul la Tanger. Fix cum am facut in 1999 :).

 

Cand sa mergi in Maroc

Vara, iulie – august, este foarte cald. Eu am fost la inceput de iunie si prin octombrie si vremea a fost minunata. Iarna poate fi neasteptat de frig, iar trecatorile Atlasului pot fi inchise din cauza zapezii (da, ninge in Atlas, exista chiar si statiune de schi). Toamna si primavara sunt super OK.

 

Excursii organizate

Daca doriti sa faceti parte dintr-un grup organizat cu ghid, totul organizat, sa nu va doara capul, vedeti ca cei de la Paralela 45 au un circuit in toamna asta cu plecare din 20 octombrie (vremea e superfaina in octombrie), acoperind multe din locurile despre care am scris. Aflati mai multe amanunte aici. In plus, daca va surade ideea unui Revelion in Maroc, iata o oferta pentru a intampina Anul Nou 2017 in Marrakech.

 

Imagini Maroc

01-piata-jema-el-fnaa-noaptea

Plimbare de seara prin Jema el-Fnaa

02-marrakech-cityline

Pe un acoperis din Marrakech

03-marrakech-maroc

La pas, prin oras

04-ait-benhaddou

Ait Benhaddou – satul-citadela al berberilor

05-ait-benhaddou-maroc

Case tip cetate cu turnuri crenelate

06-ouzoud

Ouzoud – exista cascade si in Sahara !

07-ouzoud-maroc

de 110 metri !

08-citadela-berbera

Urme de intariri berbere pe drumul spre …

09-gorges-de-dades

Gorges de Dades

Tripsta-logo
Categorii:
Maroc · Paralela 45

Comentarii

  • Nadir spune:

    Salutare! Eu as mai adauga pe lista Essaouira, superb port cu casele ei albastre, ruinele romane de la Volubilis, orasul imperial Meknes si partea de faleza din Casablanca. Intr-adevar, Marocul este o tara cu foarte multe locuri frumoase…

  • Ike spune:

    Eh,sa fim seriosi, si in turcia poti sa calatoresti safe aproape peste tot, cu exceptia anumitor locuri din sud-est, unde se bat cu PKK. Iar atentate pot fi si in Europa de vest, nu?

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest