La Paz

Auzisem multe despre La Paz, inainte de a ajunge aici. Ca e haotic, ca e periculos, ca e ciudat, dar si ca arata foarte spectaculos. Ca e capitala sau, mai precis, cel mai mare oras al celei mai sarace tari din America de Sud (Bolivia se situeaza pe un spectaculos loc 12 din 12 natiuni la indicatorul PIB / locuitor, dar in urma ultimelor evenimente, banuiesc ca Venezuela a preluat lanterna rosie pentru o scurta perioada). In lumea fotbalului, La Paz a devenit faimos in urma controversei fotbalului jucat la altitudine. Intr-un meci foarte important, Bolivia, care niciodata nu a excelat in fotbal, a reusit sa invinga mareata Brazilie la La Paz, pe un stadion la peste 3.700 de metri altitudine (cativa ani mai tarziu, ii umileau si pe argentinieni cu 6–1). Brazilia a cerut interzicerea meciurilor oficiale internationale la stadioane aflate la peste 2.500 de metri altitudine, dar asta insemna ca orase ca La Paz, Quito sau chiar Bogota, capitala Columbiei, sa nu mai poata organiza meciuri oficiale, iar Mexico City (aflat la 2.250 de metri) era la limita, desi acolo se jucasera doua turnee finale de Campionat Mondial. In urma protestelor, FIFA a decis sa ridice limita la 3.000 de metri, practic excluzand doar La Paz, ceea ce a dus la protestele Boliviei, care a acuzat FIFA de „apartheid fotbalistic”. In 2008, toate restrictiile au fost ridicate, in ciuda protestelor Braziliei, si acum se poate juca linistit prin toata Bolivia.

Urma sa zburam la La Paz cu o companie de care n-am auzit, Amaszonas. Nu e principala companie a Boliviei, este una mica si privata, care opereaza doar niste mici Bombardiere CRJ, si acelea un pic cam obosite. Dar, oricum, zborul era scurt, nu trebuia sa fie vreo problema. Singura necunoscuta era la ce ora decolam… Amaszonas avea obiceiul sa isi schimbe orarul saptamanal, iar in sezonul de varf, chiar si zilnic. Pana la urma, am aflat ora de decolare (era o diferenta de doar 45 de minute fata de orarul de pe biletul de avion), care chiar a fost respectata. Si dupa cateva zeci de minute survolam lacul Titicaca, admiram Cordiliera Real si varfurile sale inzapezite, pentru ca mai apoi sa intram in Bolivia. Ne-am invartit deasupra unui desert de piatra, aproape selenar, plat ca o clatita, pentru ca mai apoi sa inceapa spectacolul… survolul asupra La Pazului… sincer, m-am simtit ca intr-un roller coaster, zburand peste bucati de munti si stanci pe care se catarau mii si mii de cladiri maronii ca niste termite. Avionul zbura la joasa altitudine peste prapastii pline cu cladiri, iar noi, care aterizam pentru prima oara aici, ne intrebam … “oare unde o fi aeroportul?”.

Si cu mai putin de un minut de a pune rotile pe o pista, a reaparut Altiplano cel plat si pietros si am aterizat pe celebrul aeroport El Alto, aeroportul international aflat la cea mai mare altitudine din lume (mai sunt patru aeroporturi comerciale la altitudini mai mari, toate, in Tibet, dar nu sunt internationale). Cladirea aeroportului nu excela prin nimic, in schimb undeva, rasarind parca din mijlocul pistei, aparea o culme inzapezita – era Illimani, varful de peste 6.000 de metri care domina maiestuos metropola boliviana.

Bolivia nu are o geografie prea generoasa – o buna parte din tara se afla la altitudini de peste 3.000 de metri – si, in ciuda rezervelor gigantice de minereuri naturale (o buna parte din argintul lumii a fost extras din podisurile Boliviei si, mai nou, litiul), este o tara saraca. Motivele sunt multiple, dar, indiscutabil, situatia politica si sociala se afla in spatele situatiei – in cei aproape 200 de ani de la independenta, in Bolivia au avut loc aproape 200 de schimbari de guvern prin forta, iar Constitutia a fost rescrisa de prea multe ori. In plus, desi Bolivia a scapat de statutul de colonie spaniola, pentru imensa parte a populatiei nu a fost nicio diferenta. Revolutiile latino-americane au fost incepute si conduse de lideri din patura superioara, lideri cu aproape 100% sange spaniol care s-au rasculat fata de Spania nu pe baze etnice, ci pentru ca Spania le punea frana in a desfasura un comert liber cu alte tari, in special cu Statele Unite. Independenta nu a adus insa nimic bun marii majoritati a populatiei, care este formata din bastinasi vorbitori de quechua si aymara, ocupati de conchistadori, lipsiti de intelighentia care a fost ucisa in primele luni de ocupatie si redusi la sclavie. Iar relatiile sociale au continuat pana in zilele noastre – Bolivia (ca multe alte tari latino-americane) are o patura foarte bogata, formata din urmasii conchistadorilor, si o multime foarte-foarte saraca, formata din bastinasi.

E drept, Evo Morales, presedintele de stanga al Boliviei, a imbunatatit situatia celor extrem de saraci, dar masurile socialiste duc, in general, la o crestere a nivelului de trai pentru cei mai saraci, dar nu si la dezvoltare economica… In plus, conflictele istorice dintre cei care traiesc la inaltime in Altiplano si cei din campii continua… Bolivia are si problema ca nu are iesire la mare. A pierdut-o intr-un razboi din secolul al XIX-lea, cand trupele peruviano-boliviene au fost zdrobite de cele chiliene (Chile a ocupat timp de doi ani Lima si asta a ramas adanc inradacinata in mentalul colectiv peruvian care uraste Chilele din tot sufletul), iar Bolivia, care avea iesire la Pacific, a pierdut respectivele provincii.

In fata aeroportului, am fost asteptat de ghid, extrem de volubil si plin de sotii si bancuri. Dupa ce am parasit aeroportul aflat in orasul El Alto, am inceput sa coboram spre La Paz… panorama absolut incredibila. Desi este orasul cel mai important din tara, nu este nici cel mai mare, nici macar capitala Boliviei. Oficial, capitala constitutionala a Boliviei este orasul Sucre, dar atat Parlamentul, cat si guvernul sau presedintia au sediul in La Paz. In Sucre, nu se afla decat puterea judiciara, reprezentata de Curtea Suprema de Justitie. In schimb, cel mai mare oras este Santa Cruz (asta, daca iei in considerare faptul ca El Alto si La Paz sunt considerate doua orase diferite).

Vazut din avion sau de pe buza canionului, La Paz este spectaculos. Chiar foarte spectaculos… Orasul se catara pe versantii unor dealuri abrupte, in timp ce El Alto este sus, deasupra lui La Paz, construit pe campia plata de mare altitudine. La Paz se afla la o altitudine de 3.650 m, iar El Alto, la vreo 400 de metri mai sus, la 4.150 m. Diferenta nu pare prea mare, dar diferentele de temperatura pot fi socante… cartierele din vale au, in general, o temperatura cu 5–10 grade Celsius mai ridicata decat cele „de sus”… De altfel, El Alto a fost intotdeauna localitatea saracilor, in timp ce boierii stateau „jos”, in La Paz, unde era mult mai bine. Dupa ce am vazut insa La Paz si, in fuga autocarului, El Alto, am vaga impresie ca El Alto este mult mai ingrijit, mai curat si mai spatios. La Paz este un haos… pentru ca orasul a crescut, asa, la intamplare, fara un plan arhitectonic gandit (cam ca Bucurestiul), cu strazi „bombardate” de gropi care urca… uneori pante aproape imposibile, si totusi catarabile de autobuzele si de microbuzele istorice din La Paz.

La Paz are insa farmecul sau, farmecul acela putin nebunesc care iese din haos, farmec pe care il descoperi si in India (totusi, totul are o limita, La Paz o fi haotic, dar este muuult mai curat decat Delhi sau Mumbai, ma rog, e imposibil sa gasesti niste orase mai murdare decat cele doua metropole indiene), din strazile contorsionate, din blocurile obosite, din dealuri si vai, din sosele inghesuite pana la maximum.

Prima oprire in La Paz a fost in celebra Valle de la Luna, aflata intr-una dintre suburbii. Inainte de a ajunge aici, ma asteptam sa ma simt cu adevarat pe luna. Nu e chiar asa, pentru ca Valle de la Luna este destul de mica si inconjurata de numeroase cladiri… asa ca nu te simti chiar ca pe luna… Dar trecand peste asteptarea asta, ca ajungi undeva in desert si nu vezi nimic, care a fost inselata, este chiar o plimbare faina prin tot soiul de forme de relief care mai de care mai haioasa.

A urmat partea urbana. Nu am ajuns in piata centrala pentru ca era inchisa din cauza unor demonstratii. Desi de vreun deceniu e la putere „guvernul poporului”, asta nu inseamna ca nu continua ploaia de greve si demonstratii care au contribuit si ele masiv la nivelul actual de dezvoltare a Boliviei. Asa ca am vizitat catedrala orasului – foarte faina pe interior, un pic cam masiva si fara un fason artistic la exterior, dar partea cea mai interesanta a fost cand am pasit in micul cartier al muzeelor din La Paz. Aici, in case traditionale cu patio se afla muzee, cum ar fi cel al instrumentelor muzicale, cel al litoralului bolivian (acesta este un muzeu dureros pentru orice bolivian, comemoreaza pierderea razboiului cu Chile si apoi a litoralului – mi-as fi dorit sa-l vad, dar, din pacate, nu am avut timp) si, in fine, Muzeul Metalelor Pretioase – o colectie nu foarte mare (Bolivia a fost si in perioada precolumbiana in umbra si sub dominatia zonelor care azi formeaza Peru, poate exceptand perioada Tiahuanaco). Cum ziceam, nu este mare, sunt doar patru camere in casa unui revolutionar bolivian, dar acele putine capodopere care au rezistat timpului si apetitului spaniol pentru aur merita vazute… pentru ca sunt cu adevarat speciale.

Dar, poate, cele mai haioase momente din La Paz au fost in… magazinele de suvenire si in restaurante. Am ajuns la magazinele de suvenire de langa Piata Vrajitoarelor, unde nu se vand doar suvenire-standard, precum pulovere, caciulite, tricouri, magneti, ci si fetusi de lama, fetusi de tot soiul de alte vietati, potiuni miraculoase pentru ce altceva decat virilitate, talismane si tot soiul de prafuri care sa te ajute sa te faci sanatos, sa o dezbraci pe Miss Bolivia sau sa castigi la loto. Dar, probabil, cele mai populare sunt fetusii de lama… se pare ca se gasesc sub orice casa din Bolivia, ca ofranda adusa lui Pachamama.

Iar restaurantul… desi era unul megaturistic (recomandarea ghidului, care nu a vrut sa riste, probabil), avea tot soiul de lucruri exotice… cum ar fi Napolitan llama steak (de parca s-ar face foarte multa friptura de lama in… Napoli) sau bere din porumb (palinca locala, chicha, se face din porumb), bere de coca (strici orzul pe gaste) sau quinoa, una dintre cele mai populare cereale din Altiplano (supa de quinoa – te lingi pe degete, berea de quinoa – dai si fugi!).

La Pazul este impresionant de departe, de pe dealuri, incepi sa te intrebi ce naiba cauti aici cand ajungi efectiv in el… dar daca o iei la pas si incepi sa-l rascolesti, dimpotriva, iti pare bine ca l-ai cunoscut. Din pacate, nu am avut prea mult timp, pentru ca urmatoarea zi urma sa facem una dintre „nebuniile” pe care o asteptam cu totii – sa coboram pe celebrul Drum al Mortii, de la 4.800 la 1.200 de metri, unii cu bicicleta, altii cu microbuzul… Dar despre asta, in alt episod :).

Imagini La Paz

Imbarcarea la Cuzco.

Survoland imensul lac Titicaca

El Alto la peste 4000 metri altitudine

Cel mai inalt aeroport international din lume

Zona La Paz – un loc pitoresc oriunde arunci ochii

O femeie in port traditional bolivian

Valle de la Luna

Bolivia nu are iesire la mare ? Nici o problema ! Facem valuri din soselele din La Paz 😉

Catedrala din La Paz

Tara cea mai saraca din America de Sud, dar ambuteiajele sunt la ordinea zilei

Strada cu suveniruri

hmmmmm

Fetusii de lama, temelia oricarei case 🙂

Ceaiuri de toate felurile… de la coca la musetel 🙂

Friptura de lama – o traditie napolitana ? 🙂

Celebra chicha

Panorama junglei urbane La Paz

Si zona de business

Stanci spectaculoase peste tot

Oras catarator – atunci trebuie sa existe si teleferice pe post de transport in comun. Exista trei linii

Zburand deasupra cartierelor