Romania are multe locuri minunate si multe dintre ele nu prea bine cunoscute, dar de fiecare data cand plec in explorare pe undeva prin tara, descopar niste locuri absolut fantastice. Dar printre toate aceste crampeie de frumusete, sunt doua regiuni cu adevarat magice care, desi sunt departe de Bucuresti de exemplu, e musai sa le vedeti – unul este Maramuresul si celalalt este Moldova de Sus. Dar, cum ziceam, din pacate sunt destul de departe de Bucuresti si de multe ori e mai usor si chiar mai rapid sa ajungi la Barcelona decat la Sighet sau la Radauti si parca o lasi pe alta data. Am fost in Maramures ultima oara in 1998, iar in Bucovina prin 2002, asa ca am decis in toamna aceasta ca trebuie neaparat sa revin in Maramures (si in Moldova de Sus, poate la primavara). Si cum urasc sa conduc atat de mult (de fapt, nu imi place sa conduc deloc), m-am gandit sa accept invitatia lui Costin de la Scorilo Turism care la mijloc de septembrie organiza o excursie de 4 zile in Maramures. Am acceptat imediat.

O sa ma intrebati cine e Scorilo Turism. Posibil sa nu fi auzit multi dintre voi despre ei, pentru ca sunt o agentie de nisa. Adica ofera produse care nu prea au multi clienti din industria turistica romaneasca – tururi prin Romania. Da, exista o agentie (or fi mai multe, nu neg) care organizeaza tururi exclusiv in Romania. Sau in proximitate in acele locuri pe care le numesc “Romania de langa noi” , locuri care in zilele noastre nu se afla in fruntariile Romaniei, dar care au o semnificatie in istoria noastra – fie ca e vorba de Tarnova Asanestilor sau Hotinul lui Stefan cel Mare, Soroca lui Petru Rares sau Chisinau, capitala celeilalte Romanii. Da, Costin iubeste tare mult Romania (si asta se vede in rutele care le creeaza, dar si din felul in care impartaseste cunostintele sale de ghid) si vrea sa o arate cat mai multor romani. Si unii il urmeaza. In Maramures, a fost un autocar plin si ma bucur.

Am plecat de la Podul Izvor cu noaptea in cap, pentru ca lung ii drumul pana in Maramu’. Am iesit rapid din Bucuresti si incredibil de repede am ajuns in vechea cetatea saseasca a Sibiului, unde urma sa facem un stop de pranz si un mic tur pietonal. Nu pot sa zic ca am aprofundat fosta Capitala Culturala a Europei, fiindca nu acesta era obiectivul excursiei, totusi am putut revedea niste locuri dragi – de la Piata Mare la catedrala evanghelica… dar ce mi-e drag in Sibiu nu sunt monumentele, ci atmosfera aceea de burg medieval, stradutele linistite, inghetata de pe strada pietonala si oamenii pe care ii stiu – pe care nu am putut decat sa-i sun si sa le zic ca sunt in Sibiu J.

Apoi am plecat decisi spre Maramures. Mai urmau doar opriri pe parcurs, cand, dupa ce am plecat in forta din Sibiu, poc… drumul blocat de TIR-isti care erau suparati pe soferii masinilor private fiindca le-a crescut pretul la RCA (la cum conduc unii, nici nu ma mir). Asa ca, in loc sa ajungem la destinatie, am stat ore in sir uitandu-ne la basculantele care lucrau furibund pe autostrada invecinata sa repare tronsonul de drum care a luat-o la vale. In fine, cam pe la 5 dupa-amiaza, TIR-istii si-au mutat fundul si am putut sa plecam… Dar lung e drumul pana in Maramu’.

In fine, am mers ore in sir, stop langa Cluj-Napoca, apoi mai departe, inainte de Bistrita, am luat-o spre nord pe langa Nasaud sa descoperim ca prin Maramures drumurile sunt mai crancene ca in restul tarii. Am ajuns in locul unde urma sa dormim 3 nopti, intr-un sat numit asa de frumos Poienile Izei, pe la 1 noaptea. Ma asteptam ca, in cel mai bun caz, gazda noastra, pe jumatate adormita, sa ne dea cheile. Da’ de unde… Desi era 1 noaptea, ne-au asteptat si cantaretii din sat, si masa pusa… Supertare. Da, la 1 noaptea. Asa am simtit intr-adevar ca gazdele noastre din Poinenile Izei sunt cu adevarat bucuroase de oaspeti. Dupa o serie de cantari si o masa imbelsugata, camerele au fost impartite… tu la Maria, el la Maria 2, voi la asistentu’… In Poienile Izei, fiecare casa este o vila, nu stiu cate camere si toti sunt bucurosi de oaspeti… Asa ca m-am culcat… A doua zi, urma o zi lunga, dar frumoasa.

Ducandu-ma in Maramures la mijloc de septembrie, am avut temerea ca vom avea parte de o vreme proasta. Nici prognoza nu era prea buna. Dar, in mod fericit, in fiecare zi, amenintarea diluviului se amana cu inca o zi… si pana la urma a fost o vreme minunata… pana spre sfarsitul ultimei zile, cand oricum ne intorceam acasa J. Dimineata in Fantanile Izei mi-a relevat un tinut de basm… ceata fina se combina cu focul din case, iar turlele bisericilor de lemn erau invaluite in mister. Evident, m-am catarat pe deal pentru panorama. Doamne, ce frumos e!

A urmat micul dejun, strangerea grupului si plecarea. Si asa, am rulat prin satele Maramuresului, incercand sa-mi reamintesc ce am vazut atunci in 1998. Am descoperit un tinut de basm si care pare bogat. Satele gem de vile care ar face Pipera sa paleasca de invidie, dar sentimentul acela de pastrare a arhitecturii traditionale s-a cam dus. Eu mi-aduc aminte de un Maramures de lemn, cu portile acelea faimoase. Acum am descoperit un Maramures de beton si ciment, cu case mari si frumoase ca prin Spania sau Italia, dar nu ca prin Maramures. Da, aproape in fiecare curte mai era ceva de lemn, mai existau si niste porti, dar Maramuresul s-a schimbat enorm. In fiecare sat, au ramas celebrele biserici de lemn (nici acelea nu erau prea mici, dimpotriva, turnurile sunt foarte inalte). In schimb, in fiecare sat, s-au construit niste megabiserici, adevarate Catedrale ale Mantuirii satului respectiv in care s-ar putea lafai in lux cam tot satul. Evident, prefer lemnul si spatiile (mai) mici…

Primul stop – la complexul Manastirii Barsana. Pe un picior de plai, pe-o gura de rai, sus pe un deal frumos, a aparut acest complex monastic superb. Manastirea Barsana are o istorie veche, este o ctitorie a familiei Dragosestilor, fondatorii Moldovei, dar care au fost alungati din Moldova de catre vechii lor inamici din familia Bogdanestilor, cei care au fondat si condus Moldova timp de secole. Toti stim povestea lui Dragos Voda, care a fugarit zimbrul pe care l-a ucis si a ramas prin Moldova. Dar urmasul sau, Drag, a fost invins de Bogdan Voda care intrase in baza cu Regele Ungariei si a trebuit sa se retraga in Maramures. Practic, au facut un schimb de proprietati… Bogdan a ramas stapan peste Tara Moldovei, urmasii lui Dragos in Maramures, unde, dupa doua generatii, s-au ungurizat, au preluat numele de Dragfy si au dat numerosi grofi si voievozi ai Transilvaniei.

Manastirea Barsana a fost insa distrusa de nevoia timpului, in 1791, ultimul episcop ortodox al Maramuresului a fost alungat de austrieci, iar manastirea cedata greco-catolicilor. Calugarii s-au refugiat in Moldova pe urmele lui Bogdan, la Manastirea Neamt, iar biserica de lemn a fost mutata intr-un alt sat ramas ortodox. Traditia de 400 de ani a Manastirii Barsana a parut ca s-a oprit in acest an. 200 de ani mai tarziu, in 1993, insa, Manastirea Barsana a reinviat si un complex spectaculos a fost construit in acesti ultimi 20 de ani… numeroase biserici cu acele turnuri neobisnuit de inalte, un muzeu si, dupa cum spunea o calugarita, exista si cladiri de oaspeti, sali de conferinta si tot ce trebuie unui complex turistic… Acum nu stiu cat de manastire mai e, cert este ca locul este spectaculos, construit in stil traditional si atat de multe flori… ceea ce te face sa il iubesti instantaneu. Am intrat nu numai in muzeul care adaposteste numeroase obiecte populare, ci si in biserica. Pictura ciudata, diferita, inedita, cum nu am mai vazut. Foarte mult lemn… si surprinzator pentru mine, textele de pe pereti scrise in romaneste, dar cu litere chirilice… din acelea vechi, nici macar alfabetul rusesc nou, literele lui Chiril si Metodiu. Il intreb pe Costin de ce. Se pare ca singurii care au sarit in ajutorul Barsanei in perioada de restriste a austriecilor au fost rusii, iar faptul ca se foloseste alfabetul chirilic ar fi o forma de multumire. Nu stiu, asa o fi.

Am trecut prin Sighet, capitala incontestabila a Maramuresului (Baia Mare, capitala moderna a judetului Maramures nu este de fapt in Maramures), un oras nou, cu niste catedrale de toate confesiunile absolut gigantice si dupa ce am aruncat un ochi dincolo de Tisa, in Maramuresul de Nord, Maramuresul ucrainean (locuit de romani, cel putin pe Tisa), am ajuns si la Sapanta, localitate anonima care a devenit faimoasa datorita unui artist local plin de umor care a creat… Cimitirul Vesel, unde povestea raposatului este desenata intr-un stil naiv si versificata cu haz. Creatorul cimitirului, omul care a venit cu ideea, se numea Stan Ioan Patras si, din 1935, de la prima cruce, pana acum, au fost create aproape 800 de cruci. Evident, Stan Ioan Patras a murit, dar opera sa este continuata si pana in ziua de azi, mortii Sapantei fiind ingropati in acelasi cimitir, sub aceleasi cruci “vesele”.

Este fascinant sa te plimbi printre randuri, randuri de cruci, cu desene si versuri, unele haioase, altele triste, reusind sa le recreeze profilul si celor mai anonimi oameni – gospodina cutare, tractoristul si asa mai departe. Evident, nimeni nu rateaza prilejul de a fotografia epitaful soacrei:

Sub aceasta cruce grea/ Zace biata soacra-mea./ Trei zile de mai traia/ Zaceam eu si cetea ea./ Voi care treceti pa aici/ Incercati sa n-o treziti/ Ca acasa daca vine/ Iara-i cu gura pa mine/ Da asa eu m-oi purta/ Ca-napoi n-a inturna/ Stai aicea, draga soacra-mea.

Dupa portia de haz, nu foarte departe de Sapanta, la doi pasi de raul Tisa, care marcheaza granita cu Ucraina, s-a construit tot recent, dupa Revolutie, la fel ca si Manastirea Barsana, un alt complex monahal, tot din lemn, dar care detine un record… este cea mai inalta biserica de lemn din lume si este a treia ca inaltime in Romania, dupa catedrala ortodoxa din Timisoara si catedrala catolica din Cluj-Napoca. Si este o cladire din lemn ! Are 78 de metri inaltime!

Povestea manastirii este similara cu cea a Barsanei. Cei care stiu un pic de istorie probabil au auzit de Manastirea Peri, construita de Drag, nepotul lui Dragos Voda si alungat de Bogdan din Moldova inapoi in Maramures. Drag a construit la Peri, in voievodatul Maramuresului, o manastire din piatra, un adevarat izvor de spiritualitate ortodoxa-romana si care a gazduit episcopia ortodoxa a Maramuresului timp de secole (Manastirea Peri, desi aparent mai veche, a devenit episcopie in 1391). Ca si in cazul Barsanei, manastirea a fost distrusa de austrieci in perioada de prigoana a ortodoxiei in Ardeal si Rutenia, cu cativa ani inaintea Barsanei. In zilele noastre, Peri nu se afla in fruntariile Romaniei, ci dincolo de Tisa, in Ucraina, asa ca, in 1997, un preot local s-a gandit sa refaca Manastirea Peri, dar nu pe locul initial, ci langa Sapanta, insa pe malurile Tisei, nu departe de Peri-ul original. Motivatia construirii unui turn asa de inalt a fost de a fi vazut de toti romanii din Maramuresul de Nord, iar clopotul de la Sapanta-Peri sa fie auzit si in Rahau, Teceu si cele doua Apse, Slatina, Peri sau Biserica Alba, in satele romanesti de dincolo de Tisa.

Sincer, biserica este cu adevarat spectaculoasa. Nu stiu cum au construit-o, nu stiu cum o intretin cele cinci calugarite rezidente, cert este ca arata impecabil. In apropierea manastirii, se afla o mica padure, iar cadrul este cu adevarat linistit, dar si idilic. Daca ajungeti acolo, in nord, unde se atarna harta in cui (desi dincolo de cui, mai sunt orase si sate romanesti), nu o ocoliti…

Apoi, evident, nu se putea sa nu ne oprim si in Sighetul Marmatiei. Mi-ar fi placut sa avem timp sa iau un pic Sighetul la pas, dar nu am putut merge decat intr-un singur loc – Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, mai mult decat un muzeu, o adevarata carte de istorie si document de acuzare a acestei utopii criminale care a insangerat omenirea in secolul XX. Construit in vechea inchisoare din Sighet, acolo unde au murit Iuliu Maniu sau Gheorghe Bratianu, Memorialul Victimelor trebuie vizitat de orice prost care continua sa sustina ca “pe vremea lui Ceausescu a fost mai bine”. Sunt greu de descris aici sentimentele pe care le ai, atmosfera din fiecare celula – muzeu in parte. Intreaga arhitectura a terorii, indoctrinarii, indobitocirii. Aici sunt rememorate toate victimele – oamenii politici interbelici, intelectualii, savantii, militarii, ziaristii, taranii, preotii de toate religile, pana si caii… da, caii au fost si ei victime ale regimului comunist in anii ’50. Am fost la Auschwitz si este un loc cutremurator. Am fost la liceul S-21 la Phnom Penh. Dar avem si noi Auschwitz-ul nostru sau S-21 al nostru si este mult mai cutremurator… pentru ca este al nostru. Si orice roman trebuie sa-l viziteze. Poate o sa mai revin candva cu un articol. Daca voi reusi sa povestesc…

Dupa impactul Memorialului din Sighet, a fost greu sa-mi revin. Am mai facut o oprire scurta la biserica de lemn din Budesti, una din cele 8 biserici istorice de lemn aflate pe lista patrimoniului mondial UNESCO, construita in 1643, cu picturi murale din 1762. La vremea respectiva s-a spus despre ea ca e o “constructie magnifica” si este cu adevarat magnifica. Este masiva, extrem de masiva pentru vremea aceea, doar turnul are o inaltime de 62 de metri. Este biserica greco-catolica (retrocedata in 2011), asa ca printre picturi si iconostas, veti descoperi nu numai sfinti si arhangheli, ci si papi, dar asta adauga o dimensiune interesanta bisericii. De asemenea, aici se gaseste si o za metalica care i-a apartinut faimosului haiduc Pintea Viteazul.

Pe drumul spre casa, o surpriza. Am urcat dealul de la Budesti pe drumul spre Cavnic unde Costin voia musai sa ne arate o ciudatenie… Dupa mai multe serpentine, exista un loc magnetic care face ca lucrurile lasate pe drum sa urce dealul in loc sa-l coboare asa cum ne invata legea gravitatiei. Testul a fost facut fix cu autocarul nostru – scos din viteza, cheia scoasa din contact a inceput sa urce miraculos dealul si inca in viteza. Am mai vazut asa ceva in Atacama, in Chile, testul a fost facut tot cu ditamai autocarul. Probabil exista numeroase explicatii de la iluzie optica (nu e) la un camp magnetic straniu, cert este ca e un experiment foarte fain de facut daca ajungeti pe soseaua Cavnic – Budesti.

Seara, inapoi la Poienile Izei, unde gazdele noastre, cu gura pana la urechi, ne asteptau cu o masa de sa te lingi pe degete. De multe ori, am spus si am scris ca marea problema a turismului romanesc nu o reprezinta lipsa autostrazilor, ci lipsa zambetului de pe fata celor care lucreaza in turism. Acest zambet, acest ras, aceasta buna dispozitie le-am gasit intr-un colt de Romanie unde nu au ajuns programele de formare profesionala finantate si manualele savante de turism. In schimb, aici traiesc oameni care stiu cum sa te faca sa te simti bine. Si unde chiar m-am simtit minunat.

Imagini Maramures

Spre Ardeal prin defileul Oltului

Biserica din Sibiu

Greva tiristilor impotriva soferilor

La 1 noaptea, asteptati cu cantece

Patul meu din Poienile Izei

Buna dimineata, Maramures

Poarta maramureseana

Manastirea Barsana

Biserica Manastirii

Altarul

Limba romana scrisa cu litere chirilce. Daca nu intelegeti „chirilita”, inseamna „Drumul crucii”

Curtea manastirii

Flori absolut superbe

Muzeul din cadrul manastirii

Biserica si cimitirul vesel din Sapanta

Sapanta a dat si eroi

Celebra cruce a soacrei

Stan Ioan Patras, creatorul Cimitirului Vesel din Sapanta

Manastirea Sapanta – Peri

cea mai inalta biserica de lemn din lume

Sa se vada si dincolo de Tisa

In interior

Memorialul din Sighet

Harta gulagului romanesc

In 1945, comunistii au vrut sa cedeze Maramuresul URSS-ului. Nu au reusit

Cortegiul sacrifcatilor, sculptura simbol a inchisorii din Sighet

Casa din Maramures

Biserica Budesti, patrimoniu UNESCO

Pictura sa multi-seculara

Drumul cu enigme spre Cavnic

Apa si autobuzul urca singur la deal

O cina de sa te lingi pe degete