Karakorum

Dupa tura prin desertul Gobi cel plin de fosile de dinozauri, urma sa strabatem o buna parte din tara spre Karakorum, orasul care le aminteste mongolilor de perioada lor de glorie, cand China, Asia Centrala, Caucazul si o buna parte din Europa se prosternau la picioarele cailor lor. Karakorum a fost capitala Marelui Imperiu Mongol fondat de Genghis Han, dar nu a durat prea mult. Dar sa nu anticipez: toate, la timpul lor. Urmau doua zile pe drumuri neamenajate prin mijlocul campiei mongole, pe drumuri cunoscute doar de soferii nostri, al caror simt de orientare este aproape imposibil de descifrat. Dar nu m-am chinuit nicio secunda sa incerc… i-am lasat pe ei 🙂

Am parasit zona Bayanzag dupa ce am vizionat excelentul documentar „Weeping Camel”, despre care am scris in episodul anterior si am pornit prin pustiu. Dupa cateva ore, am ajuns la Terelj Ger camp, unde ne-am luat ger-urile in primire si apoi am vizitat ruinele unei mari manastiri budiste, numite Ongi. Aceasta a fost una dintre cele mai mari manastiri budiste ale Mongoliei, avand mai bine de 1.000 de calugari rezidenti, dar odata ce a venit comunismul la putere, calugarii au fost ucisi, laicizati, trimisi in armata in Siberia, iar manastirea, complet distrusa. Asta s-a intamplat in 1939. Dupa eliberarea de sub comunisti, ca peste tot in Mongolia, au inceput lucrarile de refacere, dar, ca si UIaan Bataar, e departe de a fi reconstruita. Exista un mic templu care a fost reconstruit, un foisor si cateva stupe. In schimb, este liniste, o liniste budista, as putea zice, si o panorama a dealurilor din jur.

In ger camp, asteptam sa vad care e programul artistic. Fiind undeva unde nu bate nici telefonia mobila si nici televizoare nu prea sunt, te astepti la un program artistic. Ma rog, asa am fost „educati” – dincolo am vazut documentarul, aici am avut parte de o prezentare de moda istorica. Adica, angajatii camp-ului – ospatarite, bucatari, cameriste – au prezentat diverse costume traditionale din vremurile demult apuse ale Mongoliei – printre noi au aparut razboinici, printese si un shaman „fioros”. Iar la final, pentru cativa tugriki, am putut sa ne imbracam si noi in ce ne doream.

A doua zi, din nou o zi lunga, practic intreaga zi pana la Karakorum, dar drumul a fost mai variat, dupa ce ne-am oprit intr-un mic orasel uitat de lume, pentru ca unii dintre noi sa schimbe dolari in tugriki si sa luam ceva de rontait de la Alimentara, apoi ne-am oprit la niste oameni acasa, care ne-au pregatit niste supa cu noodles si tortellini-urile mongole umplute cu carne. Am calarit pe caii gazdelor noastre, ne-am oprit langa o turna de iaci, am mai oprit la niste cetateni pe drum sa inchinam un pahar de palinca mongola (nu are cine stie ce grade, e destul de light) si, spre sfarsitul zilei, am ajuns la Karakorum. Si cum promiteam sa va povestesc un pic despre el, hai sa ma tin de promisiune.

Karakorum nu a fost construit de Genghis Han, ci de fiul sau Ogudai Han, care l-a succedat. Se pare ca aici se intalneau hoardele lui Genghis inainte de a purcede sa faca prapad prin Asia, dar pana la moartea lui Genghis nu a fost decat un oras format din geruri. Daca hanul decidea, orasul disparea in cateva ore, in fuga cailor. Dupa ce mongolii au cucerit lumea, au descoperit ca altii locuiesc in orase construite din lemn si piatra, mai confortabile si mai impresionante. Si doar nu putea stapanul lumii sa ramana mai prejos, asa ca Ogudai a hotarat sa construiasca un oras propriu-zis, primul din istoria Mongoliei. Acesta si urmasii sai au construit un oras foarte intins, un oras multinational (mongolii, ca si Timur Lenk dupa ei, dupa ce cucereau un oras, in general crutau mestesugarii, artizanii si constructorii, pe care ii trimiteau in capitala lor) care avea, la un moment dat, numeroase temple budiste, moschei si chiar o biserica crestina – nestoriana (aceasta ramura a Bisericii Rasaritene a facut numerosi prozeliti in Asia Centrala, Afganistan, China si chiar in Mongolia). La un moment dat, cei mai influenti curteni de la curtea marelui han mongol erau crestini, iar Genghis Han, desi urma religia ancestrala samanica, a cochetat si el un pic cu crestinismul.

Cel mai cunoscut monument al orasului este un arbore construit din argint, la picioarele caruia se aflau patru lei de argint pe gura carora curgeau lapte si diverse tipuri de alcool. Arborele de argint, simbolul orasului, a fost construit de un francez ajuns tocmai in Mongolia dupa ce a fost capturat in timpul atacului mongol in Europa. Nu era, de altfel, singurul european – un trimis al papei, la mai bine de un deceniu de cand armata mongola a zdrobit Polonia si Ungaria in lupta, a gasit aici o femeie din Lorena care era experta in construirea de geruri, dar si mineri din Silezia capturati in batalia de la Legnica si dusi in Mongolia sa ii invete pe mongoli cum sa exploateze diverse minereuri (nu au prea reusit, dovada ca de abia acum Mongolia incepe sa-si exploateze minereurile felurite, fiind un fel de nou El Dorado). Trimisul papei nu a fost dat insa pe spate de monumentalitatea orasului, fusese inaugurat doar de vreo doua decenii, palatul hanului nu era prea impunator, iar populatia mongola a orasului continua sa locuiasca in geruri, lasandu-i pe straini sa isi construiasca case, biserici, magazine si temple.

Karakorum a fost capitala imensului imperiu mongol doar intre 1235 si 1260. In 1260, Kublai Khan, care intre timp devenise Imparat al Chinei (dinastia Yuan fondata de mongolul Kublai este o mare umilinta a istoriei Chinei, pentru ca a fost prima dinastie straina – si inca mongola, vai, vai, barbarii s-au urcat pe tronul imperial), a decis mutarea capitalei imperiului la Beijing. Karakorum a ramas insa un oras vital al imperiului, orasul „de bastina” al dinastiei, si a continuat sa prospere si sa joace un rol de prim ordin in geopolitica si negotul mondial. Dinastia mongola Yuan a rezistat in fruntea Chinei doar 100 de ani, pana in 1368, cand Zhu Yuanzhang, fiul unui taran de o saracie lucie, ajuns conducator de osti, i-a alungat pe mongoli din Beijing si a proclamat dinastia Ming. Trupele dinastiei Ming nu se vor multumi doar cu alungarea Yuanilor mongoli de pe teritoriul Chinei, ci i-a urmarit si dincolo de zid, zdrobindu-i armata in Mongolia ancestrala si distrugand complet Karakorumul, simbol al Yuanilor. In urma orasului care a stapanit lumea mai bine de un secol, au ramas doar pietre si caramizi. Si niste broaste testoase de piatra care marcheaza capetele metropolei.

Astazi, Karakorum nu este decat un oras adormit de provincie, dar care, incet-incet, creste datorita turistilor straini. Principalul punct de atractie este o manastire budista, singura din tara care mi-a dat senzatia de minioras calugaresc, numita Erdene Zuu, construita de un han local care, dupa ce s-a intalnit cu cel de-al treilea Dalai Lama, a decis sa se converteasca la budism si sa renunte la samanismul ancestral (care a supravietuit pana in ziua de azi, atat in Mongolia, cat si in regiunile locuite de mongoli din Rusia). Erdene Zuu a fost construita folosind materialele ramase din ruinele marelui oras imperial si a fost una dintre cele mai mari si mai impunatoare manastiri ale Mongoliei pana in fatidicul an 1939, cand comunistii au decis distrugerea budismului si au ucis calugarii, si s-au apucat sa demoleze manastirea. A fost salvata, surprinzator, de Stalin, care a dat ordin vasalilor mongoli sa o pastreze alaturi de manastirea Gamden din Ulaan Bataar, ca o dovada ca religia este tolerata in statul de dictatura a proletariatului (de altfel, inexistent in Mongolia anilor ’20–’30). Cele mai multe cladiri au fost insa distruse, au ramas totusi mai multe temple transformate in muzee si, mai ales, zidul inconjurator, care da senzatia ca este un oras monastic dupa model tibetan.

Dupa eliberare, manastirea a revenit calugarilor si astazi este o manastire functionala, dar si muzeu. De altfel, am si asistat la o slujba budista care mi-a adus aminte de experientele similare din Tibet, Nepal si Bhutan – calugari cu cusme galbene (ordinul monastic condus de Dalai Lama) sufland in niste goarne ca sa cheme lumea la slujba si, apoi, in interiorul manastirii, acele incantatii budiste aproape hipnotice.

Cel de-al doilea punct de interes il reprezinta Muzeul Karakorum, care prezinta istoria Mongoliei si diverse artefacte istorice pastrate miraculos peste secole, dar mai ales harti si imagini care explicau aproape didactic celor care aveau timp si interes sa le parcurga remarcabila istorie a imperiului fondat de Genghis Han. Am urcat apoi pe un deal, de unde am avut parte de intreaga panorama a vechii asezari, langa un monument nu tocmai o minune a arhitecturii, dar care infatisa harta vechiului imperiu… si, ah!, ce frumos arata China ca parte din Mongolia! Ma rog, alaturi de Persia, Asia Centrala, Rusia si Birmania, dar nu asta conta… ci faptul ca China, urata China a fost parte din Mongolia!

Seara, evident, program artistic. Unul de-a dreptul incredibil… pentru ca a venit o trupa din micul orasel care a interpretat celebrele „cantece din laringe” ale mongolilor, care permit producerea simultana a doua note muzicale de inaltimi diferite, avand ca efect o polifonie ciudata. Greu de explicat, greu de redat… cel mai bine, de ascultat :).

Imagini Karakorum

O casa pe drum…

Inca un ger camp

Mongola luptatoare 🙂

Parada modei istorice

Trebuia sa ma pozez si eu, nu ?

La revedere, tabara draga !

Autostrazile Mongoliei

Ce caluti draguti

Ne oprim pe drum la o familie sa mancam

Gazdele s-au si apucat de treaba in gerul – bucatarie

Doua generatii de mongoli

Pana e gata mancarea, dam o tura 🙂

Sunt si yaci in Mongolia, nu numai in Tibet !

Noua resedinta de noapte

Manastirea Erdene Zuu

Porti in stil chinezesc (pssst, sa nu le spuneti !)

Templele care au surpavietuit terorii comuniste

Cu goarne, calugarii sunt chemati la slujba

Adica aici

Gardul despartitor al manastirii

Una din cele patru broaste testoase care marcau teritoriul capitalei

Si aici a trebuit sa incerc o uniforma al lui Genghis Han

Muzeul Karakorum

O mica parte din interior. Nu sunt foarte multe exponante, dar multa istorie

Actualul Karakorum

Mongolia care a cucerit lumea

Un concert cu totul deosebit la ger camp

Si un pic de contorsionism

Trupa de la Karakorum