Cred ca daca intrebi pe oricine, care nu stie mare lucru despre Mongolia, si tot asociaza aceasta tara, cel mai probabil, cu calul… stiti emisiunea aceea cu „am intrebat 100 de romani…”. Intr-o tara de nomazi si de razboinici cum a fost Mongolia, calul a fost cel mai bun prieten al mongolului. Caii i-au hranit (laptele de iapa a fost consumat pe scara larga in Mongolia, din el fac chiar si un soi de tuica J), caii i-au transportat atat pe ei, dar au tras dupa ei si casele lor mobile, calaretii mongoli au cucerit lumea si au bagat frica in oasele chinezilor, birmanezilor, turcilor, ungurilor, rusilor, persilor si atator si atator neamuri, calul reprezinta mai mult decat un animal pentru mongoli. Atat in trecut, cat si in prezent. Asa ca nu se poate sa fie o tara mai nimerita drept gazda singurilor cai salbatici „adevarati” din lume – caii lui Przewalski sau „caii salbatici mongoli”, o specie inrudita, dar diferita de cea a cailor domestici.

Sigur, afirmatia ca sunt singurii cai salbatici din lume ar ridica niste sprancene de connaisseuri. Exista caii Mustang din Vestul Salbatic american, exista Brumby in Australia, dar acestia sunt, de fapt, cai domestici care, dintr-un motiv sau altul, au fugit in libertate, unde continua sa traiasca si in ziua de azi. In ultima instanta, avem si noi o mica herghelie de cai salbatici la Letea, in Delta Dunarii, dar sunt urmasii cailor lipovenilor lasati sa pasca si sa traiasca liberi. Caii salbatici mongoli sunt o alta specie, desi foarte similari cailor domestici. Numarul de cromozomi al cailor salbatici este mai mare decat al cailor domestici si mult timp s-a crezut ca sunt stramosii cailor domestici, dar testele ADN au infirmat aceasta teorie – caii lui Przewalski s-au separat acum cateva milioane de ani de caii domestici si au evoluat separat.

Povestea cailor salbatici este interesanta nu numai prin prisma cromozomilor si a intrebarilor zoologilor daca este o specie diferita ori nu. Numele Przewalski provine de la un geograf si un explorator polonez din armata tarista care a fost trimis sa cartografieze Asia Centrala, dar fiind pasionat de flora si de fauna, a raportat despre camilele salbatice bactriene, dar si despre caii si despre gazelele care ii poarta numele. Caii salbatici mongoli au devenit o rasa disparuta in libertate imediat dupa razboi, cand comunistii i-au exterminat (comunistii nu au avut ceva numai contra oamenilor, ci si contra cailor, atat in Mongolia, cat si in Romania). Dar existau mai multe exemplare prin diverse gradini zoologice (in Praga si Munchen), deoarece cea mai mare herghelie care traia in Ucraina (fusese adusa aici de oamenii lui Przewalski) fusese impuscata si mancata de trupele germane in Al Doilea Razboi Mondial. In 1992, mai multe exemplare au fost aduse din Europa si li s-a dat drumul in libertate in Mongolia, in special in parcul national Hustai, nu foarte departe de Ulaan Bataar. Un alt lot de cai a fost eliberat in Ucraina, in zona de excludere de la Cernobal. De asemenea, mai multe exemplare au fost eliberate in Mongolia Interioara, in China… si se pare ca le-a priit… numarul de exemplare este in crestere, actualmente fiind aproape o duzina de herghelii in parcul national Hustai si in imprejurimi… se pare ca dupa ce „au reusit” sa extermine mii si mii de specii, oamenii reusesc sa mai readuca la viata o specie.

Dar pana sa ajungem sa vedem calutii salbatici, mai era drum de parcurs. Ore si ore printr-un peisaj in care nu vezi decat campii verzi si cer albastru. Pare plictisitor, dar nu e. Nu stiu de ce. Daca cineva mi-ar fi spus ca voi calatori ore in sir intr-un 4×4 prin campii verzi fara nimic, as fi zis ca as muri de plictiseala. Nu s-a intamplat. Nu stiu de ce… ceva din magia Mongoliei.

Pe drum, am oprit intr-o fosta manastire dintr-un alt parc national, de asemenea distrusa de comunisti, dar care se reface, incet-incet, datorita unicei calugarite care are grija de manastire. Spre deosebire de alte tari comuniste (mai ales cele din Europa de Est, cum ar fi Polonia sau Romania), religia nu a „explodat” in Mongolia… numarul calugarilor este destul de mic (desi, inainte de epurare, erau zeci de mii), iar reconstruirea templelor se desfasoara intr-un ritm de melc. In paralel, religia samanista care, in ciuda budismului, nu a disparut niciodata, are si ea parte de un comeback… dar, probabil, incet-incet, vechile manastiri vor fi reconstruite, dar nu intr-un ritm prea alert.

Drumul spre Hustai ne-a readus pe sosele asfaltate… Parca incepusem sa le simt lipsa dupa cateva zile de off-road, dar nu a durat mult. Am ajuns la ger camp-ul din Hustai, probabil unul dintre cele mai putin organizate, pentru ca este… ati ghicit, de stat. Hustai este parc national, deci in interior nu au voie privatii sa construiasca, asa ca este doar un singur ger camp de stat. Mai e unul privat, in afara parcului, dar, dintr-un motiv care imi scapa, nu e cine stie ce. In ultima instanta, doream sa avem un pat in care sa ma asez si un ger in care sa nu ploua (era cam nor la Hustai) si apoi am plecat in graba, ca se insera, sa prindem caii salbatici. In masina cu noi a venit si o rangerita… dupa cateva opriri lipsite de rezultate (evident ca rangerita stia pe unde sunt caii), am oprit intr-un loc unde se vedeau vreo doi-trei cai departe rau, sus, in varf de munte. Foarte timizi, caii astia. Dar, spre bucuria noastra, am ajuns undeva unde se afla ditamai herghelia. Pozele pe care le vedeti sunt facute din masina (fiindca incepuse sa ploua serios) si am incercat sa nu ud obiectivul, dar am avut noroc ca aveam in teste un Nikon P900, aparatul de fotografiat cu cel mai mare zoom din lume, si jur ca m-a ajutat rau de tot sa surprind calutii… iesiti linistiti la pascut.

A doua zi, am ajuns din nou prin Ulaan Bataar, unde am dat chiar si de un mall plin cu schelete de dinozauri – pe langa cai, mongolii au si fetisul dinozaurilor, de care sunt foarte mandri. Unul dintre ei a fost furat de niste americani, dar a fost recuperat, cum, de altfel, si Nicholas Cage a returnat Mongoliei craniul unui dinozaur pe care il cumparase la o licitatie organizata in Beverly Hills, batandu-l pe… Leonardo di Caprio… Cateva luni, politia i-a batut la usa si l-a informat ca craniul fusese furat din Mongolia. Pana la urma, sa evite scandalul, Cage l-a returnat Mongoliei, lucru de care sunt foarte mandri (pare straniu, dar mongolii isi protejeaza dinozaurii inca din 1924: la doar patru ani de la descoperirile din desertul Gobi, guvernul a interzis exportul de fosile de dinozauri!).

Dar nu era finalul turei noastre prin Mongolia… Dupa stopul la mall (unde sa vedem dinozaurii), ne-am continuat drumul spre Nord, unde ne-am oprit sa vizitam cea mai mare statuie ecvestra a lumii – o statuie gigantica a lui, ati ghicit, Genghis Han, construita de o agentie de turism mongola. Dupa ce am evitat capitala Mongoliei pe soseaua de centura (da, au asa ceva, dar nu e autostrada), am vazut imensa statuie stralucind in soare in departare. Nu stiu din ce e facuta, presupun ca e aluminiu, este alba, stralucind in soare, dar este cu adevarat impresionanta. Se spune ca asta este locul unde tanarul Genghis a descoperit un bici de aur, lucru interpretat ca un semn divin ca va fi un mare lider.

Statuia este, in mod evident, un loc megaturistic pentru locuitorii din Ulaan Bataar. Sub statuia care are 40 de metri inaltime se afla un imens centru turistico-istoric cu „de toate” – restaurant, magazine de suvenire, bar unde se serveste vodca Genghis Han si, desigur, un mic muzeu. Este una dintre acele extravagante asiatice de care un intreg popor e mandru. Si, ca de obicei, s-a gasit un „unghi” pentriu a o putea declara „cea mai mare din lume” – este cea mai mare statuie ECVESTRA din lume, desi se afla pe un loc 60 in lume (pe locul 1 este o megastatuie a lui Buda construita in Myanmar, care are 115 metri, iar in clasament se afla si o „Statuie a Tineretului” de 50 de metri la Straja, Constanta (habar n-am care e, n-am auzit de ea, doar de pe Wikipedia :)). Inteleg ca in jur se vor mai construi tot soiul de centre turistice, dar si statui reprezentandu-i pe toti hanii mongoli, precum si centre de conferinta, terenuri de golf etc., etc., evident, si geruri de lux J.

Urcat pe coama calului de aluminiu, privelistea este insa superba. Aceasta imensitate a Mongoliei devine marginita, apar muntii, iar peisajul se schimba. De altfel, incepe sa semene din ce in ce mai mult cu Romania, iar asta voi constata in parcul national Terelj, in care vom si incheia ziua… un parc national care aduce asa de mult cu Carpatii, extrem de pitoresc, dar in care am regasit o adevarata gradina botanica de flori superbe. Am descoperit chiar si atat de rarele flori-de-colt (nu, aici nu trebuie sa te cateri pe vreo stanca sa le admiri), dar si multe alte flori care imi aduceau aminte de florile de munte de acasa… Dupa mai bine de o saptamana de bantuit prin pustiurile Mongoliei, aveam un pregnant sentiment de acasa… muntii erau ca acasa, florile erau ca acasa, iarba era ca acasa. Sunt la mii si mii de kilometri si ma simt ca acasa… Totusi lumea asta este destul de mica, nu-i asa?

Imagini Mongolia

Autostrazile Mongoliei 🙂

Ajungem la o mica manastire in Khungu Khan National Park

O mica manastire

In care se afla o singura calugarita (doamna mai in varsta)

Peisajul este insa fain

Urmatorul ger camp in care am dormit – cele de la Hustai

Cam asa arata gerul „premium”

Caii salbatici mongoli

Pozati cu aproape 90 de zoomi 🙂

Ii regaseam si pictati in restaurantul taberei

Si caii domestici sunt destul de liberi 🙂

O alta mandrie a mongolilor – un dinozaur prin mall

Imensa statuie al lui Genghis Han

La asa statuie, asa ciubota !

Peisajul din jur este tare fain

Apar din ce in ce mai multe ger campuri langa statuia lui Genghis Han

Constructii peste tot

Muzeul de sub statuie

Flutura in vant…

Terelj National Park – extrem de pitoresc, dar aducandu-mi aminte de Romania

Suntem intampinati cu drag

Welcome to Terelj Ger Camp !

Mica manastire din Terelj

Plina de pilde si vorbe de duh

Pretioasa floare de colt

Florile din Terelj mi-au adus aminte de muntii de acasa

Nu chiar astea 🙂

Munti ca la noi

In ger

Au venit fetele sa imi faca focul 🙂

Calduraaaa