Vă ziceam ieri că Raluca Feher lansează a treia carte, după primele două volume dedicate Americii face un salt peste Pacific, în Asia. Noua carte (consistentă, are 440 de pagini, să tot citiți) va fi lansată azi, la librăria Cărturești Carusel, de pe Lipscani, la ora 18:30, și sper să ne vedem pe acolo. Dacă nu aveți timp sau nu sunteți din București, o puteți comanda on-line de pe site-ul editurii care o lansează, adică aici. Dar până să o aveți în mâini, vă ofer un mic fragment din poveștile Ralucăi din Coreea.

Dacă auzi aplauze în cârciumă, nu trebuie să te arunci după paravan, cântând „ciii-neee săăă trăiaaaas-căăăăă, ciii-ne…“ şi crezând naiv că ar fi ziua vreunui mesean. Nu. Se aplaudă că s-a dat drumul la jocul de societate al şpriţului, în care toţi coreenii se bălăcesc veseli ca vrăbiile în băltoaca de lângă trotuar, încântaţi să se facă praf în numele triumfului literaturii.

Exact. Li-te-ra-tu-ră. Căci jocul şpriţului, vechi de pe vremea dinastiei Silla, predat ca pe sfintele moaşte Joseonilor şi ajuns viu şi nevătămat în secolul al XXI-lea, presupune o temeinică stăpânire a bidiviului literar care, dacă te simte că baţi câmpii, se va scutura năbădăios şi te va arunca din spate, lăsându-te beat-mort în şanţ. Ceea ce nu e neapărat rău, dar este lipsit de romantism. Iar coreenii sunt nici mai mult, nici mai puţin decât nişte romantici incurabili. Dovadă e numărul uriaş de telenovele cu care au cucerit Ulan Batorul, Tecuciul şi Melbourneul.

Dar să purcedem la joc. Pe locuri, fiţi gata, start!

1. Se umplu cu soju păhăruţele comesenilor.
2. Primul concurent trebuie să rostească un eseu, să declame o poezie.
3. Dacă audienţa se declară mulţumită, îţi bei elegant păhăruţul şi leapşa trece la următorul mesean. Dacă însă ai scăldat-o, eşti pedepsit crunt. Trebuie să dai peste cap, îndată, trei pahare de soju.
4. Însoţit de aplauzele şi chiotele petrecăreţilor, jap-jap-jap, ochii se umezesc, limba se îngroaşă şi stafia care ascunde telecomanda vine acum să-ţi pună piedică în drumul tău spre baie. La steaua cale-a lăsălit io cale atât de dungăă, că mii de ani şi-un pepsi mic îmi intlă acum în pungă. Izvoarele istorice vorbesc pline de stimă despre propensiunea către alcool a poporului coreean. La curtea regelui Munmu, pârâiaşele din grădini erau deturnate, canale noi trasate şi pe acestea erau lansate cupe de vin, lăsate să plutească lin, duse de apă spre podiumul pe care tu, curteanul, te scremeai să compui iute un poem care să-i mângâie urechile regelui până când vinul ajungea la el.

Și Munmu avea aceeaşi pedeapsă pentru lipsă de elocvenţă ca în contemporanul joc al şpriţului: dacă nu reuşeai să impresionezi stăpânirea, erai pus să dai paharul peste cap. Izvoarele istorice spun că Vadimii şi Păuneştii lor greşeau intenţionat ca să nu li se usuce gâturile, iar literatura înflorea cu lirisme de tipul: „În fiecare râu există o lună reflectată, însă o singură lună este pe cer. Aşa şi regele e numai unul, iar supuşii săi sunt doar reflexii ale bunătăţii sale“. Eeeeee? Soju, se vede treaba, te ajută să ridici ştacheta de la „avem în fruntea noastră un fiu al ţării, cel mai iubit şi cel mai ascultat, ce-n lume până-n depărtarea zării, e preţuit de oameni şi stimat“. Deşi aici ar fi mers şi o rimă cu rahat pansat. Alcoolul este îmbrăţişat de întreaga populaţie, vârstnici şi sugari, femei, bărbaţi şi indecişi.

Sâmbătă, ora 19:47, Seul. Îmbrăcaţi în echipament de trekking, cetăţeni în etate ies din baruri în patru labe, folosindu-se de beţe, coate şi pinioane, în încercarea disperată de a înfrânge gravitaţia care-i lipeşte de trotuare.

Sâmbătă, ora 21:47, tot Seul. O domnişoară dusă pe după umeri de un domn solid se împleticeşte, alunecă din îmbrăţişarea sumoistului, se scurge ca un ţipar, dar până să atingă trotuarul este recuperată şi atârnată la loc. Bălăngăneala continuă. Nimeni nu le dă importanţă, sunt cu toţii victimele literaturii şi ale milenarei tradiţii a băutului.

Joi, 23:58, Busan. Pe promenadă, lângă o intersecţie năpădită de terase, e ridicat un podium pe care sunt înşirate trei sticle de Jagermeister şi una de Johhny Walker. O doamnă cu portavoce invită trecătorii să le câştige, să nu le lase acolo pe podium singure, neiubite, să se strice. Un pepene roşu, imens, zace strivit la baza podiumului, şi o altă madamă se-nvârte cu-o eşarfă în mână, îmbiind trecătorii: care vreţi, care vă băgaţi? Un rotofei voios se lasă legat la ochi. Doamna cu eşarfa îi vâră între palme o bâtă de basebal şi apoi îl apucă de coate şi-l învârte hotărât. Unde sunt, ce fac? Cu pas mecanic, de Robocop, grăsciorul crede că porneşte către podium. Femeile urlă la el să meargă mai la dreapta, ba nu, la stânga. Bărbatul face un pas–doi–trei, ridică bâta şi loveşte ca o figurină de ceas praghez, vestind ora. Zdranc, sună metalic bâta de oţel izbită de beton. Pepenele zâmbeşte spart la doi metri distanţă de beţivul dezorientat şi sticlele rămân, de data asta, necâştigate. Dar deja s-a făcut o coadă de cheflii cu ochi sticloşi, împinşi să participe la turnir de prieteni la fel de mucilaginiţi. Sticle goale de soju cresc în munţi lângă cârciumi care par să fie peste tot. Neoane ţipă dintre blocuri, pe sub scări şi printre tufe, lansând strigăte roşii şi albe, şi albastre, verzi şi roz. Turbare bahică. Doi beţivi se îmbrăţişează la metrou, prieteni pe viaţă, se iau de după umeri şi-şi şoptesc secrete la ureche. Alţi doi dorm cu tâmpla pe mânerul umbrelei.

Luni, 2:21, Seul. În cârciuma japoneză îşi face vânt, târându-şi un picior răzvrătit, care nu-l mai ascultă, un domn pe la 40 de ani.

— Haaaaaaaai!, faţa i se luminează într-un zâmbet viclean, când mă vede.

— Hai noroc şi apartament la bloc!!!, îi răspund cu politeţea recunoscută a celor care împart dragostea de soju. Omul îşi lasă prietenii şi porneşte să mă mulineze: eşti singură, măritată, de unde eşti, n-am fost niciodată în România, hai la noi la masă. Iulian e la baie, mă găseşte măritată până iese de acolo. Vocile ne sunt acoperite de răgetele din spatele panoului de hârtie unde este faza pe ţară la concursul de băut. Bere şi sake, şi soju se amestecă armonios cu vocalele, le diluează, le-nmoaie.

— Ce zici?

Pisoarul nu mai poate fi nimerit nici măcar de campionul mondial de tir, jetul e pe pereţi. Coreea întreagă e umedă şi în călduri. Dacă băieţii de la nord şi-ar pune problema, într-o sâmbătă seara ar cuceri întreaga peninsulă, fără probleme. Dar ce folos? Niciodată nu o să ne luaţi poezia.

Imagini Coreea de Sud