Personal, am o pasiune pentru tarile mici, enclavele aparute din cine stie ce distorsiuni ale istoriei, regiunile autonome, tarile liliputane. Am fost prin Vatican si San Marino, Liechtenstein si Andorra, Kosovo si Transnistria, Nagorno-Karabakh si Macao, dar ratasem Gibraltarul. E drept, nu ajunsesem prin zona, dar acum, cand am venit sa descopar Andaluzia de Sud, era imposibil sa ratez taman micul teritoriu care invenineaza relatiile britanico-spaniole de sute de ani – micul Gibraltar.

Britanicii au acaparat stanca Gibraltarului (numele e de provenienta araba, provine din toponimul Jebel-al-Tarik, adica Muntele lui Tarik, Tarik fiind liderul arab care a cucerit intreaga Spanie in 711- 714. Aici, la picioarele celebrei stanci, au debarcat Tarik si cei 7.000 de calareti ai sai care au distrus regatul vizigot cu ajutorul unui senior vizigot a carui fiica fusese violata de regele vizigot Roderic, iar onoarea trebuia reparata cumva. Unul dintre urmasii lui Tarik a construit aici o citadela din care mai supravietuieste un turn ce poate fi vizitat, dar care a cazut in mainile spaniolilor in timpul Reconquistei. O perioada, stanca a fost detinuta de evrei obligati sa se catolicizeze in timpul persecutiilor Regilor Catolici, dar Gibraltarul a devenit un punct fierbinte si de multe ori contondent in 1704, cand, in timpul Razboiului de Succesiune la Tronul Spaniei, a fost cucerit de o flota anglo-olandeza, iar in urma Tratatului de la Utrecht, a fost cedat „pentru totdeauna” perfidului Albion. Desi alte locatii similare au fost cedate englezilor pentru totdeauna (de exemplu, Hong Kong a fost cedat prin Tratatul de la Nanking din 1842 „pentru totdeauna”) si „totdeauna” ala a avut o limita, Gibraltarul continua sa fie teritoriu britanic de peste mari, in ciuda tuturor eforturilor Spaniei (care au variat de la asedii propriu-zise la inchiderea granitelor sau interzicerea survolului avioanelor care zburau spre Gibraltar peste teritoriu spaniol, asa ca zborurile trebuiau sa execute ocoluri semnificative pe deasupra Atlanticului).

In momentul de fata, ultima propunere spaniola de co-suveranitate a fost respinsa de locuitorii stancii printr-un referendum, asa ca situatia Gibraltarului a ramas „ca in tren”. Evident, faptul ca UK si Spania sunt parte a Uniunii Europene a dus la multe facilitati pentru gibraltarieni, dar recentul Brexit (82% din gibraltarieni au participat, iar 98% au votat contra Brexitului) i-a bagat in corzi… si acum e neclar care va fi viitorul stancii, dupa ce nu va mai fi parte a UE… iar spaniolii au anuntat a doua zi dupa anuntarea rezultatelor ca „momentul in care steagul spaniol va flutura pe stanca nu mai este asa de departe”. Asa ca m-am grabit sa vad un Gibraltar britanic, o anomalie cu „fish and chips”, lire sterline si cabine rosii de telefon la capatul Peninsulei Iberice. Masini cu volanul pe dreapta nu sunt insa, pentru ca, de aproape 100 de ani, s-a hotarat ca in Gibraltar vor fi masini europene pentru a facilita accesul in Spania. Asa ca in Gibraltar se conduce pe „partea corecta” a drumului.

Am luat autobuzul din Malaga pana la La Linea, orasul spaniol de pe granita cu Gibraltarul (nu exista transport public intre Spania si Gibraltar). Drumul dureaza 2:45 ore si trece in revista intreaga Costa del Sol. Si doar daca iei autobuzul asta, „se sparie gandul” cat s-a construit pe Costa del Sol… cu mici exceptii de la Malaga pana in La Linea, litoralul este dominat de bloc dupa bloc, dupa bloc, iar proiectele turistico-locative patrund adanc in interior, mai ales prin zona Marbella, unde, aparent, toata lumea vrea sa locuiasca. La cate cladiri sunt aici, ma intreb cine o mai locui in Marea Britanie. Ei, cine? Indienii, pakistanezii, polonezii si romanii, ca englezii s-au refugiat in Spania.

Am ajuns pe noapte in La Linea. Noroc ca autogara este la cateva sute de metri de granita, Am tras de troller pana la granita, apoi am trecut in cateva minute. Granicerul spaniol s-a uitat plictisit pe buletin, englezul m-a intrebat mai multe – cat stau, ce motiv am sa vizitez Gibraltarul si unde stau. Si, dupa cativa pasi, chiar ca am pasit in Marea Britanie. Nu, nu mirosea a „fish & chips”, ci am dat peste o cabina telefonica rosie, din aceea clasica britanica. N-a trebuit sa merg mai mult de cativa pasi si am ajuns la statia de autobuz. Nu, nu sunt double-deckere, sunt autobuze obisnuite, am platit 1,70 euro (daca n-as fi uitat lirele acasa, as fi dat doar 1,20 lire) si am ajuns la capat, destul de aproape de hotelul Bristol. In plus, am experimentat acel ritual dorit de toti iubitorii de aviatie din lume – cand se pune bariera si se intrerupe circulatia ca decoleaza un avion. Soseaua care leaga Gibraltarul de Spania traverseaza pista de aterizare / decolare a aeroportului. Se vede ca orasul nu are spatiu si nici bani sa construiasca aeroportul pe vreo insula artificiala, ca la Hong Kong sau Osaka. Asa ca Gibraltarul continua sa fie orasul unde bulevardul principal traverseaza pista aeroportului!

Ma asteptam ca Gibraltarul sa aduca, intr-un fel, cu Hong Kongul… nu, nu, e diferit, e cu totul altceva, dar am recunoscut ceva din stiinta de a construi si a planifica un oras utilizand la maximum fiecare centimetru patrat, dar Gibraltarul nu s-a dezvoltat pe verticala ca Hong Kong sau ca Monte Carlo, de exemplu. Continua sa fie un oras mic, extinzandu-se insa in detrimentul apelor golfului Algeciras. Am orbecait un pic dupa hotel (iluminatul de noapte nu este unul dintre punctele forte ale orasului), dar pana la urma l-am gasit langa o moschee (dimineata, aveam sa descopar ca nu e moschee, ci ditamai biserica anglicana a Sfintei Trinitati, construita in stil arab… Si nu e o moschee transformata in biserica, ci asa a fost construita. Nu cred ca azi ar mai fi posibil asa ceva.

Hotelul insa era fix asa cum citisem… Parca era din La Belle Epoque, cu aerul acela de dinainte de Primul Razboi Mondial, cu statuete si coridoare care starnesc confuzie. Camera mea single era micuta, dar confortabila, asa ca m-am simtit excelent din primele momente. In plus, era la doi pasi de Main Street, principala strada pietonala comerciala a orasului, dar care pe la 9 seara era neasteptat de pustie, cu toate magazinele inchise si cu doar foarte putine restaurante si baruri. Sper ca e ceva mai multa viata de noapte prin alte parti ale orasului, dar nu mi s-a parut sa fie prea mult un party town…

Am mancat niste ton de nota 20 (un pic cam spicy insa) in Grand Casemates Square (piata „mare” de la capatul lui Main Street) si m-am retras in culcusul meu retro-cool. Urma o zi lunga.

Dimineata, primul lucru, am verificat cerul. Evident, desi eram in Marea Britanie, nu era vreme englezeasca… De aceea englezii se refugiaza pe Costa del Sol sau in Gibraltar (pentru englezi-spanioli cu dor de acasa), pentru ca e soare, sunt refugiati meteorologici, nu economici sau de razboi. Am mancat ceva la micul dejun, am privit cu jind la piscina (era totusi frig sa fac o baie) si am plecat la drum. Glont la telecabina, care insa nu pornise. Orasul era inca in umbra pentru ca soarele inca nu „sarise” peste stanca, asa ca am iesit pe malul golfului unde se afla un portulet pentru iahturi (englezii sunt morti dupa navigat, normal ca si cei din orasul asta atat de legat de mare). Si cand a rasarit soarele, a rasarit serios si rapid… aproape la fiecare cateva secunde, cate o ambarcatiune incepea sa zambeasca in soare. Am revenit la statia telecabinei si am ajuns, hop, sus… nu era nicio coada, practic am luat prima telecabina impreuna cu alti cativa, nemti, si am ajuns sus. Deja orasul stralucea in soare!

De aici, de sus, nu poti sa nu remarci cat de proeminenta poate fi stanca asta a Gibraltarului. Rasare surprinzator din apa, este disproportionat de inalta pentru peninsula care o sprijina si domina cu autoritate toata zona. De aici, din varf, intorcandu-te intr-un picior cu 360 de grade si prinzand o zi excelenta precum cea in care am explorat Gibraltarul, ai senzatia ca vei cuprinde cu privirea intreaga Andaluzie… vis-a-vis de portul Gibraltar, orasul industrial Algeciras si maretul sau port (de Algeciras ma leaga prima mea expeditie transcontinentala, de aici am traversat stramtoarea Gibraltar in Maroc, prima mea iesire din Europa), de cealalta parte, Costa del Sol zambeste cu miile sale de hoteluri, restaurante, baruri si asa mai departe. Aflata la sud, cumva camuflata de soarele puternic, Africa – se poate vedea fara nicio problema orasul Tanger, odinioara cel mai pervers oras al Europei in perioada in care era „oras international”, iar in spatele lui, muntii semeti ai Rifului… la raspantie de continente, la raspantie de civilizatii, Gibraltarul pare cu adevarat un strajer… parca a fost pus cu mana. De altfel, vechii greci considerau ca stanca Gibraltarului a fost creata de insusi Hercule!

Nu a trebuit sa fac cativa pasi, ca am si fost inconjurat de celebrele maimute din Gibraltar. Cea mai apropiata ruda a omului din regnul animal nu a fost prea incantata de Europa, asa ca singurul colt din batranul continent locuit de maimute este taman aceasta stanca a Gibraltarului. Legenda spune ca atunci cand vor disparea maimutele din Gibraltar, atunci se va incheia si stapanirea britanica, asa ca standardul lor de viata este o problema de siguranta nationala. Ca orice macaci, micile creaturi sunt agresive, haioase, energice si puse pe harta. Nu trebuie sa astepti mai mult de cateva minute si, in mod cert, se va isca o bataie ca intre niste copii bezmetici. Sar ca niste acrobati, se stramba in cel mai infiorator mod, se mai si palesc. Dar sa urmaresti o astfel de colonie este un spectacol in sine. Evident, nu trebuie sa ai mancare la tine… o vor simti chiar si dintr-o geanta diplomatica!

Dupa ce am admirat minute in sir panorama, am luat-o la pas spre pestera St. Michael. Stanca Gibraltarului a fost gaurita de natura, asa ca este strabatuta de numeroase pesteri. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au adapostit in aceste pesteri – chiar si recent, britanicii au rezistat marelui asediu din secolul al XVIII-lea sau atacurilor germane din Al Doilea Razboi Mondial ascunzandu-se in aceste pesteri. St. Michael, care a jucat rol de spital, scoala si locuinte in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a fost amenajat acum intr-o sala imensa de concerte si intr-un show de lumini si sunet – stalactitele si stalagmitele, peretii si tavanele sunt luminate constant intr-o sarabanda de culori cu un background sonor. E chiar o placere sa te plimbi pe aici, iar daca gasesti vreun colt mai putin calcat de turisti, este chiar fain.

Am plecat, mai apoi, spre partea nordica a stancii, pentru a privi de sus celebrul aeroport. Dar un semn turistic m-a deturnat. Harta spunea ca da spre un viewpoint, semnul spunea ca zona e in constructie, deci nu e voie sa mergi pe acolo. Evident, mirajul interzisului a fost mai puternic, asa ca am luat-o fix pe drumul „to be avoided”. Si nu mi-a parut rau… la capatul lui, chiar daca a trebuit sa escaladez un mic parleaz, am avut parte de cea mai frumoasa panorama asupra stancii Gibraltarului!

Am trecut si pe la „Groapa Maimutelor”, acolo unde autoritatile le hranesc, dar majoritatea erau plecate sa se harjoneasca pe stanca, spre deliciul turistilor, ajungand intr-un final la pestera Marelui Asediu. Aici, am aflat povestea asediilor asupra Gibraltarului – in primul rand, cel cavaleresc si indelungat, din 1779 – 1783, efectuat de spanioli si francezi asupra britanicilor, incercand sa profite de dificultatile pe care le aveau englezii in America de Nord, unde coloniile ce urmau sa creeze Statele Unite ale Americii se rasculasera, si sa recaptureze Stanca. Nu au reusit. De asemenea, Stanca a fost asediata, de data asta doar pe cale aeriana, de aviatia germana si italiana in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, cand englezii au tinut cu dintii de Stanca, ca de un punct strategic de prima importanta care apara drumul spre Indii via Malta, Cipru si Egipt (pe atunci, colonii britanice asaltate de germani).

In fine, ultima parte din zi am dedicat-o aviatiei. Nu, nu am zburat nicaieri, desi sunt convins ca o tura cu un avion usor ar fi fost minunata, ci m-am pozitionat in varful turnului maur, reminiscenta a stapanirii arabe a Stancii, pentru a observa ritualul de aterizare a cursei British Airways de Londra. Gibraltarul reprezinta in primul rand stanca, dar, incet-incet, in secolele de dupa capturarea ei, englezii au impins metru cu metru granita in defavoarea Spaniei, obtinand si o bucata de pamant plat. Aici, odata cu aparitia aviatiei, a fost construit un aeroport, critic in perioada razboiului. Dar aeroportul ocupa cam cea mai mare parte din partea plata a Gibraltarului… iar avioanele de azi au nevoie de o pista cat mai lunga, asa ca nu a existat nicio alta posibilitate decat ca pista aeroportului sa treaca peste soseaua care leaga Gibraltarul de Spania.

In consecinta, cand un avion se apropie de aterizare sau cand decoleaza, semafoarele „de avion” devin rosii, circulatia pietonilor, a biciclistilor sau a masinilor se intrerupe si toata lumea asteapta sa treaca avionul. Evident, exista planuri de construire a unei sosele care sa ocoleasca pista sau a unui tunel, dar planurile s-au dovedit prea scumpe pentru destul de mica, desi afluenta colonie. Noroc ca nu sunt prea multe zboruri – in ziua in care m-am plimbat, a fost unul dimineata si vreo trei-patru dupa-amiaza si seara: un British Airways, doua Monarch si un Easyjet. Mult timp boicotat de Spania, s-a ajuns la un moment dat, acum un deceniu, la un acord, asa ca avioanele britanice nu mai trebuiau sa inconjoare spatiul aerian spaniol. S-a mers atat de departe incat Iberia chiar a inaugurat zboruri Madrid – Gibraltar, dar au fost repede inchise din motive comerciale. Actualmente, exista doar zboruri intre UK si Gibraltar, de altfel, marea majoritate a turistilor veniti pe Stanca sunt englezi…. Vara, e drept, vin destui de pe Costa del Sol.

M-am pozitionat strategic, pentru aterizarea British Airways, sus, in varful turnului maur, si apoi am luat-o rapid la picior pentru a asista la decolarea inapoi la Londra, de langa bariera. Desi credeam ca nu am timp, am si stat de m-am plictisit (noroc ca era un supermarket prin zona, asa ca mi-am cumparat cina). Seara m-a prins prin zona cool a Gibraltarului, in Ocean Village, unde un vas de croaziera transformat in cazinou plutitor stralucea in noapte, se aflau numeroase ambarcatiuni de placere (inclusiv o barca transformata intr-un hostel plutitor !), dar si restaurante si baruri cu staif. Evident, am revenit sa mananc pe Main Street si ziua era terminata. A doua zi, urma sa parasesc Andalucia magica, aveam zbor din Malaga, dar norocul se facea ca zborul era seara… mai aveam timp sa ma scol relaxat la Gibraltar, sa iau autobuzul spre Malaga si chiar sa ma mai plimb un pic prin orasul spaniol.

Imagini Gibraltar

Autogara din Malaga – autobuzul pentru La Linea

Costa del Sol – hotel dupa hotel dupa hotel

Granita Spania – Gibraltar. Coada la intrarea in teritoriul britanic

La revedere, Spania

Prima confirmare ca am ajuns in teritoriu britanic – cabina telefonica rosie

Moschee ? Nu ! Biserica anglicana !

Atmosfera retro a Hotelului Bristol

Main Street noaptea

Dimineata inainte ca soarele sa se ridice peste Stanca Gibraltarului

Pana incepe sa functioneze telecabina, sa intampin rasaritul in marina

Gata, hai sus !

Am ajuns pe The Rock !

O frantura de Gibraltar

Se vede ca localnicii sunt legati de mare

Centrul vechi al orasului. Ma rog, nu tare vechi.

Sa aruncam un ochi si in Spania

Din nou, Gibraltar

Faimoasa stanca

De cealalta parte a stancii

Aici se afla plaja

Din Gibraltar, se vede si Africa. Atat de aproape de Marocul !

Una din faimoasele maimute de Gibraltar

Masaaaaj

La plimbare pe stanca

Pestera St. Michael

E wow !

O sarabanda de culori

Drum inchis ? Hmmmm… nu pentru Imperator

Presimt eu ca va fi o super panorama

Si asa si este

Inapoi pe latura cu orasul

Stadionul din Gibraltar

Obiectivul urmator

Al doilea razboi mondial in Gibraltar

Multe bombe s-au lovit de stanca. Tunelurile au rezistat

Urmele arabilor – turnul maur

De unde poti observa originalul aeroport al orasului

Soseaua care leaga Spania de Gibraltar traverseaza pista

Hopa vine avionul… trebuie curatata pista

si toata lumea sa stea la semafor pana…

.. trece avionul !

Am pozat aterizarea de sus… hai s-o vad si de jos

Pana una alta, a mai sosit si un Monarch

Go, British, go !

Un fost vas de croaziera transformat in cazino

SI zona cool a Gibraltarului

Cred ca alcoolul si tigarile sunt ieftine in Gibraltar. Prea sunt multe magazine

Orice excursie are si un sfarsit

La revedere, Gibraltar

Ma asteapta autobuzul de Malaga