Cadem de acord sa inchiriez o masina cu sofer (Ahmed), ca sa merg pana in Balkh. Coboram la parter, unde Jamal isi examineaza apartamentul amenajat, in care se va muta cu familia in curand. Ne inghesuim cu totii in masina si mergem in centru, la magazinul lui Jamal, iar de acolo plec mai departe cu Ahmed si cu baiatul acela mai tanar, care e ca un ghid turistic.
Afganii nu sunt obisnuiti cu temperaturi atat de scazute.
Mergem inspre Balkh, iar baiatul nelinistit imi explica pe drum multe lucruri interesante. De exemplu, rikshele acelea sunt niste taxiuri colective pentru cinci pasageri, cu care vin oamenii din zona la oras si costa 10 afgani (cam 0,15 USD). Vad pe drum mai multe afise mari, cu pozele unor persoane. Aflu ca, de regula, sunt conducatorii, e conducatorul provinciei; in unele apare un tanar care a fost ucis in urma cu ceva timp de talibani. Undeva vedem si un afis cu un batran cu barba alba. Mi se spune ca o sa mergem la dansul, ca e liderul spiritual, care are in ingrijire Moscheea Albastra.
Peste tot, apar poze cu conducatorii afgani.
In drum spre Balkh vedem mai multe ruine ale unor fortificatii vechi.
Fortificatiile acestea sunt facute in mod similar cu cele din Maroc, spre exemplu, din argila si paie.
Iesim din Mazari printr-o poarta riguros aparata de soldati inarmati, „ghidul” imi cere pasaportul si se uita pe unde am fost. Vede ca am fost in Iordania, il intreb cum se zice la Iordania. Urdun. Ca in araba. Imi recomanda sa citesc Coranul. Ii explic ca pe la varsta de 16 ani am gasit in biblioteca prima traducere facuta in vreo limba straina a Coranului, facut de un tip care a stat in Egipt 16 ani pentru asta si care era privit cu neintelegere de cei din Egipt, intrucat ei considerau ca e un non-sens traducerea Coranului, limba araba fiind limba Coranului. Cine vrea sa studieze Coranul sa invete araba, spuneau egiptenii. Totusi, nu doar ca a tradus Coranul, a participat si la un pelerinaj la Mecca si Medina, despre care a scris in detaliu. Asta se intampla prin 197x. Si el tot insista ca trebuie sa studiez Coranul. Ii explic ca acum nu mai am acces la biblioteca respectiva, insa nu trebuie sa isi faca griji, ca si familia noastra este foarte religioasa. Bunica mea si la varsta de 88 de ani citea Biblia. Imi aduc aminte cat de mult se ruga pentru nepoti. In mod interesant, acei nepoti pentru care ea se ruga acum au parte de o viata mai buna, in timp ce nepotii care au intors spatele religiei au probleme. As putea spune ca religia nu e chiar o prostie, cum am fost invatati in comunism.
Poarta de intrare in Mazari este pazita de soldati inarmati.
Ajungem relativ repede in Balkh, chiar daca Ahmed imi explica faptul ca nu putem merge cu viteza, sa nu parasim drumul, ca e soseaua inghetata si stii tu… La intrare in Balkh, oras cu istorie bogata, imi arata niste stanci sub forma aplatizata, care ar fi fost niste sanctuare zoroastriene, ale oamenilor care au trait aici pe vremea preislamica si care venerau focul si soarele. Mai mergem putin si dam peste un sens giratoriu, facem dreapta si intram in oras.
Giratoriul de la intrarea in oras.
Ghidul imi explica faptul ca mai este ceva de vazut si in partea cealalta a orasului, dar nu e safe, e cu talibani pe acolo, si e suficient daca mergem sa vedem Moscheea straveche. Balkh a avut o istorie glorioasa, curmata de Omaiazi, care au adus islamul pe acolo. Imperiul bactrian era cucerit de Darius, de la numele caruia vine probabil denumirea limbii vorbite pe aici, dari, iar mai tarziu, dupa mari dificultati, grecii lui Alexandru Macedon au cucerit aceasta zona dificila. Pana acum, nici rusii, nici americanii nu au reusit sa imblanzeasca aceste tinuturi.
Ghidul meu, in fata moscheii din Balkh.
Aproape de moschee, cum traversam strada, lumea a iesit la cumparaturi…
Rush hour in Balkh
In Afganistan, sotiile se cumpara. Am vazut un reportaj pe CNN, cica unele costa 200 $, iar in contractul de casatorie se mentioneaza si suma de plata in caz de divort. Sotul trebuie sa isi intretina sotia in caz de divort, cu o renta lunara, pana aceasta se recasatoreste.
Sotia: cea mai mare comoara a sotului, care trebuie aparata de intrusi.
Iesim din Balkh si ne oprim la zidul vechi al orasului, care acum e oarecum distrus. Sunt avertizat sa nu ma catar pe zid, ar putea sa fie plasate mine terestre.
Zidul orasului Balkh, capitala stravechiului imperiu, acum decazut.
Langa zid sunt vreo trei copaci mari, scobiti pe interior, despre care ghidul sustine ca ar avea trei mii de ani. Greu de crezut, dar cu siguranta au ceva vechime. Ghidul scuipa spre placa comemorativa a americanilor, care nu imi dau seama ce puteau sa faca pentru intretinerea acestor copaci. Or fi adus o galeata de apa intr-o perioada secetoasa?
Americanii au fost (si) aici.
Ne intoarcem din Balkh la Mazari.
Fiecare taxiu este diferit de celalalt, are propria personalitate
Ajungem inapoi la Moscheea Albastra, dupa ce trecem pe langa fostul consulat german si parcam. Ne descaltam la intrare si Ahmed ma duce in dreapta, unde sunt primit de conducatorul moscheii, care ma pofteste la dansul in birou si ma asaza pe un fotoliu. Ahmed discuta ceva, iar dansul, pe o engleza impecabila, incepe discutia cu mine: „A, deci esti din Bulgaria?”. „Nu, nu sunt. Nicolae Ceausescu!”. „Da, dar a fost impuscat, desi era prieten bun cu Iranul. Si ce tari sunt in jur?”. Enumar. „Serbia e buna, ca e de-al nostru”. Pana la urma, ma considera ca sunt de-al rusilor, cu care au luptat mult ca sa scape. Veni vorba de refugiati, de Siria, de Statul Islamic. Imi explica faptul ca IS a fost creat de niste tineri veniti din Europa, cu ideea de a face o uniune de genul UE, pentru statele musulmane, lucru care evident nu e fezabil. Si ca acestia nu sunt musulmani adevarati. Se intoarce la Ahmed, care ii zice ceva in dari (Ahmed nu stie engleza). Ma pofteste afara si imi spune ca e mai bine sa nu intram in moschee ca se topeste zapada si nu e curat. Ne trimite la intrare sa ne luam pantofii, ca la intrare trebuie sa ne descaltam ca un semn de respect, imi explica. Mi se pare interesant faptul ca aceasta moschee este administrata de aceeasi familie de sute de ani. E ca o mosie, care se transmite peste generatii.
Intrarea la Hazrat Ali, locul unde se afla ramasitele pamantesti ale varului profetului, Ali, in Moscheea Albastra.
Mergem, ne incaltam si ne conduce spre locul in care se afla mii de porumbei albi. Dam de mancare la porumbei.
Ahmed da de mancare mesagerilor
Mergem jur-imprejurul Moscheii si, la un moment dat, seful Moscheii se scuza ca se desparte de noi, dar trebuie sa mearga sa se spele, ca urmeaza in curand rugaciunea. Ii spun ca vreau sa las o mica donatie pentru moschee, insa ma refuza categoric. Nu se primesc donatii de la necredinciosi.
Mi-a placut ca in gardul moscheii erau infipte niste selfie-stickuri. Daca tot ai ajuns acolo, poti sa iti faci direct poza cu tine si cu moscheea…
La iesire de la moschee dau peste un cersetor caruia ii dadusem la intrare o mica suma. Imi face scandal pentru ceva, nu inteleg ce vrea, probabil ca vrea iarasi bani… Mergem cu Ahmed si ne intalnim cu Jamal si Hamid, cu care plecam sa luam pranzul la un restaurant care parea sa faca parte dintr-o retea de restaurante, ceva in stil pakistanez. Cand coboram, suntem asaltati de cersetori. Hamid ii da deoparte. Am comandat ceva de pui, ei un meniu mai mare, mancat impreuna, mancare iarasi foarte buna, cu muraturi si tot ce vrei. La plecare vreau sa achit nota, dar Jamal nu ma lasa. Imi zice: lasa, platesti inghetata. Mergem la inghetata handmade, dar numai eu si Jamal mancam inghetata. Foarte buna, ca si caramela. Imi arata unde se face inghetata. Iarasi nu sunt lasat sa platesc. Mergem inapoi la apartamentul lui Jamal, insa la intrare Hamid repede pune mana pe kalashnikovul gardianului si ma pune sa facem poza. Mai facem o poza impreuna cu Hamid si cu Ahmed in curte si urcam.
Cu Hamid (stanga) si Ahmed, soferul (dreapta)
Repede, trebuie sa incarc poza cu kalashnikov pe net, imi zice Jamal, ca la granita uzbecii se uita la pozele din telefon si sa nu am probleme, sa uploadez acum poza. Fac o poanta buna cu poza, devine una dintre cele mai apreciate poze de pe contul meu… Ma spal si ma pregatesc de plecare, Hamid a comandat taxiul, care ma duce pana la granita de la Hayratan pentru 1000 AFG. Cobor si imi iau ramas-bun de la gazdele mele, care au fost foarte prietenoase si foarte ospitaliere. Prin oras zaresc porumbei albi in mai multe locuri, dar si masini inarmate. Cu taxiul mergem spre granita, drum de o ora jumate, la fel de grea ca si cand am venit pe ruta; soferul habar nu are unde e granita, tot intreaba, pana la urma gasesc eu poarta de la granita, achit cursa. Jamal insista sa il sun cand ajung la granita, sa fie el in siguranta ca totul e OK, asa ca il sun, ii confirm ca totul e in regula si, dupa ce primesc stampila in pasaport, ies din Afganistan.
Muntii Hindukush. Drumul spre Kabul trece peste acesti munti, la altitudini de 3.400 de metri.
Trec peste pod, imi iau ramas-bun de la o tara atat de contrastanta. Oameni necajiti, dar prietenosi. Pasnici, dar cu sarma ghimpata; inarmati si blindati…
La revedere, Afganistan!
Trec peste pod, mai am cinci ore, in care trebuie sa ajung in Tadjikistan. Vamesul uzbec ma opreste si imi zice ca trebuie sa contactez ambasada cea mai apropiata. Ii rad in nas: Ambasada de la Alma Ata e la vreo 2.500 km. Atunci, in Afganistan. E la Islamabad, ii explic. Dar stai, ca inteleg ce il doare, scot repede e-visa pentru Tadjikistan si ma lasa sa trec, dupa o perchezitie totala a bagajului si verificarea pozelor din telefon. Dau cumva de Rustam. Aflu de la el ca granita apropiata de Termez cu Tadjikistan e inchisa, trebuie mers la nord, la peste 200 km de la Termez. Negociem ceva timp, in final ma duce la granita cu Tursunzoda (doua ore de mers, 200 km pe bune), unde sunt primit cu imbratisari, ca sunt oaspetele din Mogioriston… Dar asta deja e o alta poveste, ti-am scris jurnalul de Afganistan ca sa ai si tu o privire in tara care este „poles apart” fata de Palau, unde ai fost recent.
Apus de soare deasupra fluviului care delimiteaza Afganistan de Uzbekistan
Singurul lucru pe care il regret este ca nu am avut timp sa vad ce e prin bazar.
Pentru mai multe poze din Afganistan, click aici.
Aici, articol poate fi citit si aici.
Fantastica tara! Imi plac nespus relatarile tale si cum surprinzi momentele acestea!
Relatare succintă dar frumoasă!