Si a venit ziua a 3-a in Palau. Era ziua in care urma sa zbor peste Rock Islands, acele insule nelocuite aflate la sud de Koror, ale caror fotografii m-au influentat sa decid sa vin in Palau. Primul lucru dupa ce am sarit din pat a fost sa dau perdeaua la o parte. Shit! E nor! Chiar ploua! Dar, cine stie, poate am noroc totusi, vremea in Palau se schimba de la o ora la alta. Cobor la receptie si sun la cei de la Pacific Mission Aviation. Imi confirma ca am rezervare pe un zbor, ca exista sanse sa iasa soarele si ca sa mai sun in jur de 10, zborul ar fi programat la ora 11. Mi se spune ca nu voi lua locul de langa pilot, acela este rezervat pentru copilul unui cuplu alaturi de care o sa zbor, dar ma asigura ca eu am unul dintre cele doua cele mai bune locuri din avionul de 6 locuri. „Este locul unde vom da usile jos si nu o sa fotografiezi prin geam”, ma asigura Jenica, cu care am tot schimbat mailuri in ultimele saptamani. Ramane sa ne auzim la ora 10.

Iau micul dejun la hotel, plec apoi pe jos spre Koror, cel mai mare oras al insulei. E la vreo 2 km de hotelul meu. O sosea serpuieste pe langa dealuri cu vegetatie luxurianta si din cand in cand traversam niste mici canale naturale. Apa este de o claritate izbitoare. Ma uit in apa… numerosi pesti colorati. Nici macar nu iti trebuie masca de snorkeling, vezi pestii fara nicio problema.

Koror este practic un oras care a crescut in jurul bulevardului principal. Aici gasesti tot ce ai putea cauta – magazine cu suvenire, supermarketuri, liceul, piata de noapte, ceva hoteluri de mana a doua, restaurante. Probabil, trei sferturi din masinile republicii se plimba pe acest bulevard, dovada ca se misca cu viteza melcului „Rush hour in Koror” se plang toti. Pare un orasel de provincie dintr-o tara cu un nivel de dezvoltare intens… se simte vag influenta americana, dar si dolce vita de Pacific. Intru in supermarket. Cam tot ce gasesti acolo vine din State… chipsuri, ciocolata, alune etc. Putin si de prin China, dar nu cine stie ce. Exista chiar si colturi cu produse japoneze, banuiesc ca ei reprezinta cei mai multi turisti din Palau. Sau poate sunt eu influentat de faptul ca stau intr-o pensiune japoneza.

Preturile insa sunt apocaliptice. Un magnet de frigider costa 10 dolari. Un lantisor cat de cat, vreo 20. Vederile nu scad sub 3 dolari, orice le-ai face. Nici prin supermarketuri situatia nu e prea roz. Dar Palau (ca orice destinatie insulara, de altfel) este scumpa. Uneori, te intrebi daca merita. Evident, Thailanda, Vietnam, Filipine sunt mult mai ieftine, dar si Palau are o zona care este absolut incredibila… Si, peste asta, voi zbura doar daca iese Soarele. Zeul-Soare. Oare unde pot face niste rugaciuni?

Ma opresc intr-un magazin. Il rog pe vanzator sa dau un telefon. Telefoanele in Palau sunt gratuite daca suni in tara. Doar cele internationale costa. Sun la PMI. Inca nu e de zburat, dar sunt semne incurajatoare. Ma uit pe cer. Ploaia s-a oprit de cand am iesit din pensiune, dar continua sa fie nori negri. In fine, mai intru in cateva magazine, mai pierd timpul prin diverse locuri. Ma plimb prin cartierele „populate”. Case nu tocmai bogate, unele cocioabe, dar cu gradinile un adevarat paradis de flori. Copii bucalati si creti rad si alearga pe strazi, casele nu or fi cine stie ce, dar aici nu se moare de foame si nu e saracia care te poate soca precum in India, Africa sau in alte locuri. In fine, sun din nou de la cineva de acasa si primesc vestea buna. Se zboara. Va veni o masina sa ma ia din fata unui magazin de suvenire de pe strada principala

Nu am ajuns bine, si o dubita alba, stralucitoare, opreste. Ma urc si plecam spre aeroportul care e pe insula de langa. Ma uit pe cer. Spre Rock Islands e cer senin, probabil acolo e deja soare. Ne va prinde soarele din urma si pe aeroport.

Aeroportul din Palau este chiar interesant. Are aerul acela retro al aeroporturilor de tip anii ’70, dar are doua burdufuri care se ataseaza de avioane, deci se vede ca s-au facut investitii. Mai putina sticla, mai mult lemn care il facem mai prietenos, in fine, nu arata rau. Masina intra pe pista si ajungem undeva pe langa cladire. Aici se afla „biroul” PMA (Pacific Mission Aviation)… biroul propriu-zis este intr-o mica dugheana, dar are si un birou de check in in aer liber. Fac cunostinta cu Jenica. E cum ma asteptam, zambitoare si haioasa.

Aflu povestea lui PMA. Pacific Mission Aviation este, de fapt, detinuta de o fundatie religioasa care are scopul de a ajuta insularii din Pacific. Activeaza nu numai in Palau, ci si in Micronezia (mai mult in insula Yap), in Guam, dar si in Filipine. A fost fondata in 1975 de un german si ajuta in transportarea copiilor, bolnavilor, in caz de dezastre naturale, opereaza un orfelinat in Filipine, are si o statie de radio in Pohnpei, Micronezia.

Aflu ca aici, in Palau, printre altele, transporta gratuit copiii din insulele mici si izolate din sud in Koror, la scoala. Insulele din sud sunt prea mici si nu au decat scoli primare. Copiii de acolo nu prea aveau posibilitatea sa-si continue studiile, doar daca plecau de acasa in Koror si multi nu o faceau. Cei de la PMA ii aduc la Koror lunea si ii transporta acasa vinerea, cand termina cursurile, sa petreaca weekendul cu ai lor. De asemenea, transporta oameni bolnavi din insule la spitalul din Koror in caz  de urgenta, dar si transporta diverse lucruri necesare insularilor… Pare ciudat, dar exista locuri in Palau unde Koror pare o megametropola. Cum se finanteaza? Donatii mai ales din Germania, dar si efectuand aceste zboruri de placere sau transport de persoane. Cat costa zborul? 180 de dolari pentru 40 de minute. 180 de dolari care nu numai ca acopera costurile de operare, dar si ajuta populatia locala. Mai multe amanunte, gasiti aici.

Aflu ca obtin un bonus. Nu vom efectua numai zborul obisnuit de placere deasupra insulelor din sud, ci vom ateriza si pe insula Angaur, aflata in extremitatea sudica a arhipelagului-tara, pentru a lasa acolo un pasager. Iupii! Apar si restul pasagerilor – o familie de israelieni – mama, tata si un baietel de vreo 8 ani, precum si un nene din Palau care a platit sa zboare acasa in Angaur si din cauza caruia aterizam acolo. Aflu ca parintii israelienilor s-au nascut in Romania si ca mai stiu cateva cuvinte romanesti. Lucreaza la o banca din Israel si acum sunt in vacanta. Au fost in Yap, in Micronezia si acum viziteaza Palau. Ca si mine, nu sunt prea fericiti ca nu e nicio ceremonie a primului nascut, si-ar dori sa asiste la una. Cine nu ar vrea?

Ne urcam in avion, desi initial mi-as fi dorit sa stau in ultimul rand (randul 3), imi dau seama ca stau pe cel mai bun loc posibil. In dreptul meu, cei de la PMA dau jos usa si astfel voi zbura practic in aer liber – fara sa ma mai enervez ca nu pot face poze bune din cauza vreunui geam zgariat… In schimb, aici nu sunt nici lovit de vant in fata ca israelianul care se asaza in spatele meu. Am facut micul training de siguranta, ma leg bine, imi pun castile pe urechi, imi pregatesc aparatele foto si video si sunt gata de decolare. Adrenalina pompeaza, zbor pentru prima oara intr-un avion deschis. O sa fie tare!

Pilotul este un neamt tanar, care si-a pus camasa si sapca de pilot, dar e in sort si in slapi. „Nu prea aveti clienti romani”, ii zic. “Nu, au mai fost, au fost multi recent”. China Airlines a avut o promotie Amsterdam – Taipei – Palau si au venit destul de multi. Foarte interesant, eu stiam de  cineva doar, sa fi fost mai multi?

In fine, decolam, este inca nor, dar cerul este senin spre sud. Decolam spre nord, rotire 180 de grade si in curand survolam insulele printre care am caiacit cu o zi in urma.

Insulele Palau par de sus ca un sirag de margele verzi, verzi… Culoarea apei fluctueaza in functie de adancime – de la verde smarald la albastru turcoaz. Survolam primul punct de interes, Milky Way, o laguna putin adanca, pe fundul careia se afla ceva sol care vindeca nu stiu ce boli. Apoi survolam Jellyfish Lake, un mic lac, un ochi de apa fix in mijlocul unei insule mai marisoare. Din pacate, au murit cam toate meduzele nu se stie din ce motiv, dar era unul dintre cele mai cautate obiective turistice – aici veneau turistii sa inoate printre mii de meduze. A aparut ceva nenorocire si acum sunt foarte putine, localnicii spera ca in cativa ani sa se reintremeze populatia de meduze.

Zburam deasupra Long Beach, THE beach din arhipelag unde vad trase mai multe ambarcatiuni si siragul de insule-perle continua. Imi e greu sa nu ma opresc din pozat, alternez cu filmatul, este absolut incredibil ceea ce vad. A iesit si soarele, marea straluceste, iar insulele pline de vegetatie tropicala se succed una dupa alta. Apare si German Channel construit de nemti in scurta lor perioada coloniala (1899 – 1914), pentru a avea acces mai repede la guano din insula Peleliu, insula cea mai crunt lovita in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Astazi este una dintre cele doua insule locuite din Sud, o insula mai mare, dar izolata de restul de Palau, care nu prea are transport in comun… asa cum in Koror si in insulele interconectate de acolo nu exista transport in comun, nici Peleliu sau Angaur nu are parte de un ferry public. Fie iei un caiac, fie rogi pe cineva sa te duca cu salupa. Sau pur si simplu iei avionul, pentru ca si Peleliu are o pista in mijlocul junglei.

Ajungem apoi si deasupra Angaur, ne invartim de cateva ori deasupra ei si, intr-un final, aterizam pe o pista betonata din mijlocul padurii… Rulam spre o banca acoperita cu un soi de prelata ca o statie de autobuz si acolo apar niste tanti din Angaur. Pe langa pasagerul care a zburat cu noi, avionul PMA a mai adus niste lucruri pentru localnice care par foarte bucuroase.

Dupa cateva minute si mai multe poze, ne urcam la loc si, gata de decolare! Apar niste nori amenintatori din sud, e timpul sa ne intoarcem in Koror. Decolam, trecem din nou pe langa Peleliu cu casele sale din lemn, scunde, parca ascunzandu-se dupa palmieri, si ajungem in zona aceea atat de iubita de fotografii aerieni – I se spune „70 Islands” pentru ca sunt 70 de insulite si atoli mici, stransi laolalta si care creeaza niste poze perfecte. Iar neamtul isi face treaba nemteste, rotindu-ne de cateva ori pentru cele mai bune unghiuri. Wow! Asta este poza care m-a facut sa merg in Palau. Uneori o poza face cat 1 milion de cuvinte, nu 1.000.

Survolam apoi si Arcul de Coral, ca un soi de arc de triumf rasarit din apa, si ne indreptam spre Koror. Ploaia ne mana din spate. Descopar orasul pe care l-am parcurs la pas cu cateva ore inainte, soseaua serpuitoare plina de autovehicule, uite si pensiunea mea, descopar ca exista o adevarata baza de diveri pe insula unde e pensiunea mea, dar ascunsa in spatele unui deal, survolam si podul facut de japonezi si iata pista aeroportului, o pista foarte buna, cum mi-as dori sa fie si la Otopeni, dintr-un material special foarte moale… asa era si la Gibraltar… Wow… ma uit la ceas, nu a fost o plimbare de 40 de minute cum e anuntata in program, ci chiar de o ora si jumatate, cu tot cu aterizari, decolari, cat am stat pe pista din Angaur. Timpul are alta dimensiune in Pacific.

Soferul ma ia de langa avion si urmeaza sa ma lase la pensiune. Mai e timp pana seara, asa ca il rog sa ma opreasca la Muzeul Etpison unde descopar o groaza de lucruri despre traditiile si istoria insulelor si despre care am scris in primul episod despre Palau – de la casele bai la banii cat o roata de car folositi in Yap, dar colectati de pe Palau, despre fetele din casele bai la ceremonia primului nascut. As fi vrut sa ajung si la Muzeul National Belau, dar se facuse tarziu si, din pacate, nu am mai ajuns. Imi pare rau, cine stie daca voi ajunge vreodata in Koror, dar nu se stie niciodata. In schimb, am fost extrem de bucuros ca mi-am aranjat turul de a doua zi. Avionul il aveam candva spre seara, asa ca as fi avut aproape o zi intreaga in Palau si parca as fi dorit sa vad si „de jos” ceea ce vazusem „de sus”. Cei de la pensiune, de la Antelope, a doua zi aveau un tur cu mai multi turisti japonezi, asa ca m-am alipit si eu. Yupi!

Imagini Palau

Dimineata nu pare prea favorabila

Hmmm… ce mic dejun sa iau ?

Am luat-o pe jos spre Koror. Mai ploua, mai sta

Doamne, ce culoare are apa asta !

Apa foarte clara, pestii foarte colorati

Trafic jam in Koror

Se apropie Craciunul

Cam asa arata centrul celui mai mare oras din Palau – Koror

Si aici sunt promotii

Ce am descoperit bun in Palau (dar si in Taiwan) – M&M’s de menta !

Aeroportul international Palau – modern, dar si un pic retro

Cu „jucaria” asta urma sa zbor

Check in desk

Eu si cu domnul comandant

As fi preferat locul din spate

Dar pana la urma, asta a fost locul perfect. In dreptul usii demontate si fara sa ma bata vantul in plin

Ready to depart

Asta vom vedea

De abia ne-am inaltat in aer si am si ramas uimit

ce sa mai comentez ? 🙂

Pe aici am caiacit cu o zi inainte

Milky Way

Jellyfish Lake – acum, fara jellyfish

Doamne, ce culori !

Long Beach, cea mai populara plaja din Rock Islands

Insula Peleliu

Aeroportul Angaur … aici am aterizat

Cladirea aeroportului Angaur 🙂

Comandantul a descarcat niste lucruri aduse din capitala

Din nou, in zbor 🙂

70 islands

Sunt o minune

Ne-am luat la intrecere … am castigat 😉

Malakal, unde am avut pensiunea. Pensiunea Antelope este in partea de sus a imaginii intre copaci

Podul care leaga Malakal de Koror

Centrul metropolei Koror

E totusi relativ intinsa

Ne apropiem de aeroport – podul japonez

Aterizare pe aeroportul international Koror

Muzeul Etpison

Apus de soare in Palau

Cam astea sunt preturile la un restaurant mediu din Palau

A doua zi – One day Super Rock Island Tour ! Uraaaaa