Nu poti sa nu spui ca in Islanda nu exista o rigurozitate pe care noi o numim germana. Totul se desfasoara la fix si cumva natural. Soferul care urma sa ne duca la Reykjavik si apoi sa ne fie sofer si ghid prin insula ne astepta cu o placuta, camasa si cravata, evident si cu o geaca groasa, ca de aceea este iarna. Il cheama Brynjolfur (greu de retinut). De altfel, sistemul de nume din Islanda este unic… Desi o mica parte din populatie are un nume de familie, multi altii nu au. Si iau numele tatalui. Daca pe tata il cheama Jon Einarsson, pe fiu nu o sa-l cheme Einarsson, ci Jonsson, sa zicem Olafur Jonsson (adica fiul lui Jon). Partial, sistemul e si in Rusia, dar acolo numele tatalui nu devine nume de familie… Vladimir Vladimirovici Putin iti spune ca pe taica-su l-a chemat Vladimir Putin de asemenea :). La americani, ar fi fost Vladimir Putin jr., la rusi – Vladimir Vladimirovici Putin. Pe taica-su l-a chemat Vladimir Spirodonovich Putin, deci bunicul a fost Spiridon. La islandezi, numele de familie devine numele tatalui – „fiul lui…”. Si desi acest sistem te-ar face sa pierzi legatura cu stramosii, se pare ca genealogia este un hobby foarte raspandit in Islanda. Exista un site numit Íslendingabók, unde sunt trecute datele a 95% din islandezii care au trait dupa 1703 si a jumatate dintre cei care au trait din 874 (data „descalecarii” Islandei) pana in 1703, unde poti sa-ti descoperi toata genealogia si sa afli care sunt stramosii comuni cu presedintele, primul ministru, Bjork sau vedeta nationalei de fotbal. Si sigur vei descoperi un stramos comun, pentru ca se pare ca toti islandezii de astazi au un stramos comun – ultimul episcop catolic al Islandei, Jon Arason, care a murit executat in 1550 deoarece s-a opus (evident, cu arma in mana) ordinului regelui danez ca toata insula sa treaca la luteranism. Desi Jon Arason (v-ati prins, fiul lui Ara) era episcop catolic, asta nu l-a impiedicat sa lase in urma lui zeci (unii sustin sute) de copii ilegitimi care se pare ca au fost mult mai prolifici decat ceilalti 40.000 – 50.000 de locuitori, cat avea pe atunci Islanda. Doi dintre fiii lui Jon Arason au fost executati sub ochii tatalui lor (Brancoveanu de la noi…) pentru ca s-au opus sa treaca la luteranism, dar in urma lui Jon a ramas o natiune. Ma rog, una luterana, dar cu un stramos antiluteran.

Desi soferul se plange ca Islanda are o infrastructura deficitara, neavand nici macar o autostrada (ma rog, soseaua care leaga aeroportul Keflavik de capitala mi s-a parut a fi o autostrada), soselele sunt impecabile si ajungem destul de repede in capitala. Insula are vreo 300.000 de locuitori, pe cand Reykjavikul are vreo 200.000 de locuitori, aici incluzand, desigur, si zonele suburbane. Este capitala cea mai nordica a unui stat suveran. In islandeza inseamna „golful cu fum”, datorita gheizerelor. Desi este prima localitate a tarii, fondata de primul rezident permanent, localitatea a fost un sat, devenind cu adevarat un oras de abia destul de aproape de secolul XX, iar statutul de „metropola” i-a fost conferit abia in Al Doilea Razboi Mondial, cand pe insula au debarcat numeroase trupe britanice, canadiene si americane. In acel moment, Islanda era parte a Danemarcii, dar dupa cucerirea tarii-metropola de catre Hitler, trupele britanice au ocupat insula pentru a nu cadea in mana nemtilor. Islandezii nu s-au opus, dimpotriva, trupele britanice au fost asteptate de soferi de taxi si camioane pentru a le ajuta. In timpul razboiului, populatia militara aliata era mai mare decat cea a Islandei, asa ca in oras s-a construit enorm.

Primele impresii? Pai, am ajuns pe noapte. Orasul e luminat, iluminat stradal, dar cladirile par austere, ma rog, austeritatea aceea serioasa nordica, unde, cu mici exceptii (gen Stockholm sau Copenhaga), ai parte de artificii arhitecturale atat de iubite de cei din sudul Europei. Orasul IKEA. Practic, functional, nimic spectaculos, dar totul ceas. Cobor din autocar. Prima surpriza? Este cald, este neasteptat de cald. Am plecat din Romania cu haine de Polul Nord si descopar o temperatura net peste Romania. Am plecat dimineata din Timisoara la -10 grade Celsius, ajung la Reykjavik (pe noapte) la + 7 grade Celsius. Si temperatura va ramane constant peste zero (evident, exceptand urcarea undeva pe munti).

De altfel, temperatura minima absoluta inregistrata in oras a fost de -19 grade Celsius (inregistrata in 1971), adica o temperatura la care harghitenii iau in considerare ideea de a renunta la pantaloni scurti, dar, pe de alta parte, in ultima mie de ani, temperatura maxima nu a sarit de 25 de grade Celsius (in 2008). Odata cu venirea lui Trump la putere, probabil, va ajunge la 30 de grade Celsius.

Dupa ce am lasat bagajele la Fosshotel Raudara (sunt mai multe Fosshotel, inclusiv in Reykjavik), din balconul caruia pot vedea varful celebrei biserici Hallgrimskirkja, si, dupa o cina islandeza la un restaurant recomandat de Tripadvisor, am luat-o la pas pe Laugavegur, strada semipedestra, comerciala a orasului. Ca in multe orase europene, si Reykjavikul are o straduta plina cu restaurante, baruri, magazine, inclusiv foarte multe de suvenire. Aflu ca, cu doar sase ani in urma, aici erau vreo doua, maximum trei magazine de suvenire, acum parca din patru magazine, unul e de suvenire. Suvenire ca in Norvegia – multa lana, blanuri, troli si, mai ales, tricouri ale nationalei Islandei, surpriza Campionatului European de Fotbal din 2016, cand i-au invins pe trufasii englezi si i-au eliminat din competitie. Circa 10% din populatia Islandei a plecat apoi in Franta pentru meciul urmator :), in probabil cel mai mare pod aerian din istoria tarii. Pretul tricoului? Well, aproape de 100 de euro. Suntem in Islanda, nu?

O alta surpriza pe strazile din Reykjavik… multi turisti romani! Si se vede ca sunt turisti si nu veniti la munca pentru ca iau cu asalt magazinele de suvenire. Cursa Wizz fusese mai bine de jumatate plina de romani. Iar pe Laugavegur gasesc chiar si o masina cu placute de inmatriculare din… Bucuresti! Cum o fi ajuns aici? Da, se poate, saptamanal, un feribot pleaca dintr-un port danez, opreste in insulele Faroe, mergand mai departe spre Islanda. Face cam trei nopti, dar nu prea opereaza iarna.

A doua seara, ceva mai odihnit si cu mai mult timp la dispozitie, m-am „aventurat” in centru. Era tot noaptea (oricum, in jur de 1 decembrie, ziua vine cam pe la 10 – 11 dimineata, iar dupa 15, vine noaptea), asa ca pot sa spun ca am vazut orasul doar noaptea. Din pacate, din punct de vedere arhitectural, nu este o nebunie, dar inteleg (ca in toata Islanda, de altfel) cum cadrul natural face toti banii. Din pacate, chiar si daca am fi fost ziua, tot nu am fi vazut mare lucru – toate zilele petrecute in Islanda au fost mohorate, cu multa ploaie si fara un strop de soare (in ultima zi, am avut parte de vreo doua minute de soare, pe undeva pe langa aeroportul Keflavik). Desi nu da pe afara de monumente, Reykjavik este un oras placut, un oras relaxat si, mai ales noaptea in decembrie, in perioada dinainte de Craciun, luminile il transforma pe alocuri intr-un oras de basm.

Principalele doua monumente insa sunt imensa biserica Hallgrimskirkja, o biserica enorma, aducand mai degraba cu un turn din Lord of the Rings, terminata in 1986, si a carei arhitectura este inspirata de muntii de lava vulcanica, atat de numerosi in aceasta tara de foc si gheata, respectiv statuia lui Leifur Eiriksson, descoperitorul Americii, in fata bisericii. Omul acesta a fondat o localitate islandeza in peninsula canadiana Labrador, dar care nu a rezistat prea mult. Dar asta se intampla cam cu 500 de ani inainte de Cristofor Columb. Era fiul lui Erik Rosu, descoperitorul Groenlandei. Se poate sa te urci in turnul bisericii si intr-o zi cu soare, e sigur ca e o panorama superba… Din pacate, nu am avut parte.

Celalalt obiectiv „must see” este un centru cultural futurist numit Harpa, o cladire moderna, inaugurata recent, in 2011, pe malul Oceanului, si care gazduieste cea mai mare sala de concerte a tarii, dar si numeroase alte facilitati pentru evenimente culturale si mondene. A costat 165 de milioane de euro, iar construirea sa a fost blocata in timpul megacrizei islandeze din 2008, din lipsa de fonduri. Construirea a fost reluata de catre guvern candva pe la finalul anului 2008 si, timp de doi ani, a fost singurul santier din intreaga tara afectata de o criza economica profunda.

In rest, cum ziceam, Reykjavik este tipul de oras pe care sa-l vizitezi la pas… nu cauta monumente, nu cauta statui spectaculoase, pur si simplu, incearca sa te bucuri de culori, de soare (daca ai noroc), de atmosfera de relaxare… Reykjavik este, probabil, cea mai relaxata, verde, pasnica si safe capitala din Europa. Dar si cea mai cosmopolita (8% din populatia rezidenta este formata din lituanieni, polonezi si danezi, dar trebuie sa luam in considerare si milioanele de turisti).

Imagini Reykjavik, Islanda

Laugavegur, strada cu baruri, magazine, restaurante. Nu e chiar pedestra, dar trec foarte putine masini

Pregatiri de Craciun

Dupa rezultatele de la Euro 2016, tricoul nationalei a devenit un suvenir popular (mai ales pentru englezi)

Street art

Casute de poveste

Primaria e pe malul unui lac

De poveste

Aceasta este de fapt Catedrala orasului

Patinoar in Piata Centrala

Harpa

Si in interior

Hallgrimskirkja din balcon

si din fata

Leif, descoperitorul Americii

Anuntul care l-am vazut seara de seara 🙁

Nu o prinzi ? Nici o problema, o poti vedea la cinema

Berea a fost interzisa in Islanda pana in 1989. Apoi a devenit bautura favorita.

Cifre islandeze

Pufinul, simpatica pasare nationala

Dracula si pe aici 🙂 Sub forma de drajeuri