Islanda are parte de o sosea circulara, asa-numita Route 1 care inconjoara toata Islanda de-a lungul coastei. Are nu mai putin de 1.332 km si uneste toate localitatile cat de cat importante ale Islandei si a fost terminata in 1974, odata cu construirea unui pod – cel mai lung pod din tara. O sosea bine asfaltata, dar care (mai ales la poduri) trece de la doua benzi la o singura banda pentru ambele sensuri. „Uite, asta e o surpriza pentru strainii care inchiriaza masini pe aici”, imi spune ghidul. „Au loc foarte multe ciocniri la poduri”. Adevarul este ca podurile nu au semafoare si daca prinzi si ceata, poti sa ai surpriza sa te trezesti cu o masina venind din fata. Inteleg ca inca si mai departe, spre estul foarte putin populat, Route 1 ajunge sa aiba doar o banda. Dar pe acolo chiar ca ajung foarte putini turisti. In plus, Route 1 a fost distrus deseori – fie de explozii vulcanice, fie de revarsari de lava, fie chiar de inundatii. Dar, de fiecare data, islandezii au revenit si l-au reconstruit, fiind gata sa il refaca la urmatoarea eruptie.

Dar Route 1 e faimoasa ca trece pe langa unele dintre faimoasele (si frumoasele) locuri din Islanda – cascade spectaculoase, vulcani amenintatori, ghetari sclipitori si plaje negre se succed de-a lungul Route 1, asa ca nu se putea s-o ratez.

Am plecat dis-de-dimineata din Reykjavik pe Route 1. Era noapte, era ceata, iar prognoza vremii nu era dintre cele mai promitatoare. Era soare undeva in coltul nord-estic al tarii, departe de noi. De aurora, nici vorba. Exista un serviciu cam la fiecare hotel islandez de „alarma de aurora”. Adica, daca apare, te scoala din somn. Le-am zis la receptie in fiecare seara, dar n-a fost sa fie. Telefonul n-a sunat. Aurora n-a aparut.

Dupa cam doua ore de mers, masina iese de pe Route 1 si in fata noastra apare o cascada impresionanta. Este primul stop al zilei, la cascada Seljalandsfoss (ingrozitor de retinut numele astea islandeze!). Pentru pasionatii de statistica, este una dintre cele mai inalte cascade islandeze, avand circa 60 de metri inaltime. Dar ce este cu adevarat special cu aceasta cascada este ca e una dintre putinele cascade mari in care poti sa te duci in spatele ei! De fapt, in spatele cascadei se afla o mica pestera, mai degraba o scobitura in stanca, si te poti duce in spatele ei, astfel ca ai parte de o priveliste cu adevarat unica. Din pacate, cum ziceam, ploua, batea vantul si evident ca ne-am facut ciuciulete. Dar cascada a fost cu adevarat superba!

La foarte mica distanta de Seljalandsfoss se afla o a doua cascada, Skogafoss. Si ea are tot vreo 60 de metri inaltime, dar este mult mai lata si este incadrata de doua dealuri. De altfel, in afara de vederea clasica din fata (greu sa te apropii de ea, pentru ca din cauza vantului te faceai ciuciulete), te poti urca pe dealul care domina cascada sa o vezi de undeva de sus. Sunt absolut convins ca vara, cand tot muntele este, probabil, de un verde crud, este o imagine absolut superba.

Pe drum, am trecut pe langa unii dintre cei mai cunoscuti vulcani ai tarii. Din pacate, din cauza plafonului jos de nori, nu pot spune ca am vazut chiar mare lucru. Am trecut pe langa celebrul vulcan al carui nume nu l-a retinut nimeni, dar care a obligat intreaga industrie aviatica europeana sa ia o pauza timp de cateva zile, in 2010. Datorita acestui vulcan, eu am descoperit Cernautiul (lucram pe atunci la Kiev si trebuia sa zbor in capitala Ucrainei, dar asa am luat trenul si, in drum, am oprit la Cernauti). Pentru islandezi insa a fost momentul cand toata lumea a auzit de Islanda si a inceput boom-ul turistic al tarii.

Hai sa va zic cum il cheama pe acest vulcan (Tx, Google) – Eyjafjallajokull. Problema cu acest vulcan este ca el este acoperit de gheata, iar eruptia violenta din 2010 a dus la topirea unei mase imense de gheata. Zona adiacenta nu este foarte locuita (a trebuit sa fie evacuati doar 2010 locuitori), dar a afectat calatoriile a zeci de mii de oameni aflati la mii de kilometri departare. Dupa eruptia propriu-zisa, filmata de cameramani curajosi (elicopterele au decolat de la un hotel de langa Route 1, nu foarte departe de Reykjavik), a urmat o revarsare de apa din vechiul ghetar de pe varful vulcanului… Una dintre acele eruptii care iti demonstreaza ca oricat de smecher s-ar da, omul nu se poate impotrivi naturii dezlantuite.

Islandezii avertizeaza insa ca Eyjafjallajokul este un mic copil. La 25 km de el, se afla vulcanul Katla (in fine, un nume usor de retinut) care, daca va erupe in forta, va bloca traficul aerian in toata lumea, nu doar in Europa, pentru cel putin trei luni, iar intreaga Islanda va trebui, probabil, sa fie evacuata. Unii vulcanologi anunta ca temperatura globala va scadea in medie cu 2 grade (ceea ce va duce la o foamete care ar putea ucide milioane), iar temperatura in Islanda ar cobori cu circa 20 de grade, facand-o nelocuibila. Un dezastru similar a avut loc in 1783 – 1784, cand eruptia lui Laki a adus o miniperioada glaciara in Islanda (si, partial, in Europa) de o asemenea duritate, inca regele Danemarcii a ordonat evacuarea Islandei. Eruptia a incetat brusc si islandezii nu au mai plecat. Ultima eruptie a Katlei a avut loc in 1918 si a fost de doar cinci ori forta eruptiei vulcanului cu nume imposibil de retinut, din 2010. Desi calculele probabilistice indicau o eruptie in anii ’60, ea nu s-a produs, iar acum islandezii se uita cu frica, dar resemnati, spre Katla. Intotdeauna a erupt dupa eruptia lui Eyjafjallajokul. De asemenea, Katla se afla sub un ghetar, asa ca eruptia va antrena o topire rapida a ghetarului si o inundatie imensa… noroc ca Oceanul nu este chiar departe. Dar si asa, Katla (Katla este numele unui troll rau, o alta fiinta supranaturala din folclorul islandez, alaturi de elfi), este o sabie a lui Damocles care va cadea, odata. Ca si in cazul cutremurelor vrancene, intrebarea nu este daca, ci cand.

Dupa ultima cascada, am plecat spre una dintre experientele pe care mi le doream de mult. Sa mergem cu snowmobile-ul pe ghetarul de deasupra lui… Katla! Dar despre aceasta aventura cu adevarat speciala o sa va povestesc in episodul de maine. Ce trebuie sa spun este ca din cauza unor intarzieri in aventura cu snowmobile-ul, am ratat sa mergem pe plajele negre de langa oraselul Vik (cel mai mare din sud, cu „astronomica” populatie de 700 de locuitori!). Asa ca, la decizia generala, am renuntat la turul pietonal programat in ultima zi in Reykjavik si ne-am intors sa vedem plajele negre de langa Vik. Si, sincer, a meritat cu varf si indesat. Pentru ca, in ciuda vremii la fel de cainoase (cer negru, plumburiu si ploaie), sunt absolut superbe.

Am ajuns cand era inca noapte (plecasem cam cu noaptea in cap si nu luasem in considerare ca nu se lumineaza inainte de 10 jumatate dimineata) pe plaja Reyjnisfjara (alt nume imposibil de memorat, am preferat sa-i zicem „plaja neagra de langa Vik”). Am avut parte de magia momentului in care lumina apare incet, incet (din pacate, fara un rasarit spectaculos de soare, Doamne, cum ar fi fost!) si apoi ne-am plimbat pe incredibila plaja de culoare negru intens, o plaja vulcanica. In dreptul plajei, se aflau trei varfuri ascutite rasarind din mare, legenda spunand ca ar fi trei troli care au incercat sa rapeasca o corabie, dar pana sa reuseasca sa o traga la mal, a iesit soarele (unde o fi soarele ala?) si s-au transformat in pietre la doi pasi de plaja (intuiesc din poveste ca trolilor nu prea le place soarele, par un soi de vampiri).

Plaja se afla la picioarele unor coloane abrupte din bazalt, care mi-au adus aminte de arhitectura megabisericii din Reykjavik. Aduce cu Giant’s Causeway din Irlanda de Nord, dar este mult, mult mai spectaculoasa. Ghidul imi spune ca pe aceste stanci isi fac pufinii cuiburi vara si e plin de ei. Acum sunt plecati din Islanda, mai la sud. Garantat, trebuie sa revin in Islanda si vara! Am evitat de putin valurile suparate pe troli ale Oceanului (ghidul ne-a spus sa nu ne apropiem prea mult, ca au mai fost cazuri cu turisti „trasi” de valurile furioase in larg. Apoi, mi-a spus sa ma uit in departare si sa-i zic ce pamant ai intalni daca te-ai duce in linie dreapta spre sud. Bermude? Nu. Azore? Nu Bahamas? Nu. Insulele Caraibelor de Est ? Nu. Incep sa ma enervez. Brazilia? Nu, de putin. Atunci, arunc la oha… Antarctica. Da, Antarctica. Si banuiesc ca o fi adevarat. De aici, de pe plaja neagra de langa Vik, in linie dreapta spre sud se afla… Antarctica. Nu mai intalnesti niciun alt pamant.

Da, Islanda este speciala, Islanda este frumoasa, Islanda pare din alta lume. Dar poate cele mai frumoase experiente pe care le-am avut, pe langa plaje, cascade si gheizere, au fost sa ma dau cu snowmobile-ul pe ghetar si sa intru intr-o pestera de gheata. Dar despre asta, in episodul urmator ;).

Imagini Islanda

Route 1, celebra sosea care inconjoasa intreaga Islanda

Prima oprire – cascada Seljalandsfoss

Din spatele cascadei

A doua cascada – Skogarfoss. La fel de inalta, dar multi mai lata.

Plaja de la Vik, cand apare vag lumina (pe la 10 jumatate dimineata adica)

Trolii

Unul mai gras, altul mai slab si sfrijit

Incantatoarele coloane de bazalt

Spectaculoasa coasta a Islandei