Dupa cum am spus de la inceput, cea mai mare dorinta era sa prind aurora boreala prin Islanda. Din pacate, nu a fost sa fie, toate zilele pe care le-am petrecut in Islanda au fost noroase (gen ziua aproape ca noaptea), asa ca nu am avut noroc de niciun pic de aurora. In schimb, evident, am schitat un program care sa ne faca sa o uitam pe Aurora. Iar cele mai „tari” experiente erau sa ne dam cu snowmobile-urile pe vulcani si sa intram intr-o pestera de gheata. Si aceste experiente au fost cu adevarat WOW!

Datul cu snowmobile-ul a fost pe ghetarul Myrdalsjokull, care acopera cu o calota groasa de 250 de metri celebrul vulcan Katla, a carui eruptie este asteptata cu temere de toti islandezii, dar si de vulcanologii din Europa si America. Eruptia din 2010 va fi fost un mic copil. Dar, pana atunci, sa ne bucuram de zapada (care va fi topita de lava incandescenta) si sa ne dam pe ea.

Am ajuns la baza celor de la Arcanum, agentie specializata in tururi cu snowmobile-uri si ATV-uri pe ghetar. Peste tot, era o frenezie demna de pornirea in expeditie. Primim niste costume de zici ca plecam in cosmos si nu pe munte, dar, sincer… desi aveam pe dedesubt tricouri si combinezoane de schi, si astea ne-au picat tare bine. Dupa pozele de inceput, ne urcam intr-un camion cu roti super-size. Initial urma sa plecam putini, ceilalti in jeepuri, dar, hopa… s-au stricat jeepurile si pana la urma ne vom inghesui toti in camion. Nici camionul nu poate urca pana in varf, asa ca ne dam jos intr-o statie intermediara si de acolo un jeep face ture sus-jos. Ce conteaza, intr-un final ajungem sus, unde ne asteapta vreo doua duzini de snowmobile-uri. Cei de la Arcanum fac cam trei ture pe zi (doua, iarna) si strang toti doritorii. Mai intai, instructajul – poate sa conduca oricine are permis de conducere auto, daca ai mers pe motocicleta e inca mai bine, dar daca ai condus masina nu e nicio problema. Regula de aur – mergi fix in spatele celui din fata, pentru ca pot fi crevase si sa pici pe undeva… si nu stiu daca mai iesi viu de acolo.

Ne cuplam care cum (snowmobile-urile sunt de doua persoane) si plecam hotarati la deal. Dupa un minut, imi dau seama cam cum e cu acceleratia si trasul de… era sa zic volan si ne incolonam unul dupa altul. Din pacate, suntem in plin nor si cu greu distingi ceva in fata la mai mult de 5 metri. Si trebuie sa tii si distanta ca sa nu te ciocnesti de cel din fata. Te ciocnesti, platesti, si un snowmobile nu e ieftin deloc. Dimpotriva. Evident, in momentul in care pierd contactul cu cel din fata, stop! Si apare imediat unul dintre insotitori. Dar desi nu e vizibilitate deloc, e super fun… nu e megaadrenalitic, nu prinzi mai mult de 12–15 km/ora, dar tinand cont ca mergi aproape fara sa vezi, inevitabil, adrenalina incepe sa pulseze. Si incepe sa-ti fie tare, tare cald.

Dupa o perioada de mers pe munte, ne strangem toti. Ni se spune ca suntem in varf. Ii cred pe cuvant, nu pot sa vad nimic. Asa ca ne strangem, ne trantim in zapada moale, iar ghidul suprem ne povesteste ce bomba nucleara este sub fundul nostru – cel mai periculos vulcan din lume, care ar putea afecta tot Globul! Sper ca trolul ala rau care i-a dat numele vulcanului Katla sa nu se manifeste macar alte cateva decenii bune J. Sau sa erupa cand sunt in vreo destinatie tropicala :).

La coborare, nu sunt eu la condus, ci partenera mea de snowmobile, asa ca e momentul sa chill un pic. Si taman, ca un miracol, la un moment dat, se ridica norul si vedem… wow… pe un deal intreg, unul dupa altul, vreo doua duzini de snowmobile-uri urca muntele. Ce faaain! Daca ar fi plecat norul asta cu o jumatate de ora inainte. Doamne, cum arata pe aici cand e soare! Cred ca este incredibil.

Din pacate, am ajuns din nou la baza si urmeaza problema transportului spre Route 1… jeepurile nu s-au reparat, asa ca se fac ture cu putini pasageri. Vom ajunge cu o ora intarziere fata de programul initial, asa ca pierdem plajele negre de langa Vik. Pana la urma, ne strangem si in unanimitate votam sa renuntam la turul de Reykjavik si sa revenim la Vik… dar despre magica plaja neagra v-am povestit ieri :). Wow, am facut-o si pe asta si e super-wow. Desi o sa fac un articol special pentru logistica, pot sa va spun ca tura cu snowmobile-ul costa 26,990 coroane islandeze (216 euro) si asta in conditiile in care imparti snowmobile-ul cu inca o persoana. Suntem in Islanda, tara cea mai scumpa din Europa si, probabil, cea mai scumpa din lume.

A doua megaexperienta a fost sa intru intr-o pestera de gheata. Am auzit pentru prima oara de pesterile de gheata vazand din intamplare o poza. Si poza aceea era incredibila. Am sapat mai mult si am descoperit ca pe vreme de iarna (si numai iarna, vara este mult prea periculos ca gheata sa se sparga, iar majoritatea pesterilor sunt inundate), poti sa intri intr-o pestera de gheata. Dar aceste pesteri de gheata nu pot fi gasite in zona vulcanului Katla, ci undeva mult mai la est, in zona ghetarului Vatnajokull. Dar zona este obligatoriu de vazut si din alt punct de vedere – aici se afla incredibila Diamond Beach si Glacier Lagoon.

Diamond Beach este unica. Am mai vazut o plaja cu ceva franturi de ghetari in parcul national Torres del Paine din Chile, dar Diamond Beach este incredibila. Din ghetarul Vatnajokull se rup franturi mai mari sau mai mici de gheata care se varsa intr-o laguna, iar din aceasta laguna, minighetarii coboara incet, incet pana la ocean… ale carui valuri le arunca fix pe aceasta plaja. Imaginati-va o plaja vulcanica neagra, neagra, pe care stralucesc zeci si sute de bucati mai mari sau mai mici de gheata. Cele mai mari sunt mai mari decat un om, dar multimea lor si contrastul cu negrul plajei le face sa straluceasca fix ca diamantele. Doamne, cum ar arata plaja asta in soare! Daca straluceste asa cand cerul e ca de plumb…

De partea cealalta a celebrei Route 1, se afla Glacier Lagoon sau laguna Vatnajokull. Aici se afla si agentia Iceguide, specializata in ture pe ghetar si, mai ales, in ice-caving. Dar pana sa ne vina randul sa plecam, m-am urcat pe un deal langa parcare pentru a admira acesti adevarati munti de gheata care plutesc pe apa. Am mai vazut asa ceva in Chile si Argentina, dar cred ca si daca le-as vedea de o mie de ori, nu m-as plictisi. Gheata are o culoare albastra aproape extraterestra (ooo, iar in Chile am avut parte de soare!), greu de redat in cuvinte. Pe timp de vara, cei de la Iceguide organizeaza ture cu caiacul printre ghetari (vreau, vreau, vreau) sau cu o masina amfibie care intra in apa rece a lagunei (sa nu credeti ca exista vreo zi pe an in care sa poti face baie in Ocean), purtandu-te printre ghetari. Dar vara nu poti sa intri in pesteri. Iata de ce trebuie sa mergi si iarna, si vara in Islanda. Pentru ca ai parte de experiente diferite.

Sincer, am avut niste emotii. Am avut emotii ca nu o sa intram, pentru ca, in principiu, daca este prea cald, s-ar putea ca din motive de siguranta sa nu poti sa intri. Si in ultimele zile fusese tare cald in Islanda, in jur de 8 – 9 grade ziua si, in plus, plouase zdravan. Iar gheata, la contactul cu apa de ploaie, nu ramane prea intacta. Asa ca mi s-a luat o piatra de pe inima cand o tipa foarte barbatoasa care urma sa fie ghida noastra ne-a strigat sa sarim in super-jeepul care urma sa ne duca la pestera de gheata.

Un drum de 20–30 de minute printr-un peisaj selenar si am ajuns, undeva, pe o sa de deal. Aici, ne-am dat jos, ne-am pus coltarii pentru munte si am pornit-o spre pestera… O prima mostra, un soi de arc natural din gheata prin care trecem. Este wow si evident nu ne putem opri din fotografiat. Dar ghida trage de noi sa ajungem in locul care trebuie… Aha, nu e asa departe, se vede ca o crapatura in masa imensa de gheata. Deasupra noastra, niste oameni se plimba pe ghetar… sunt asa-numitele „glacier walks”, cum le spun islandezii. Inca un lucru de pus pe lista…

Si, intr-adevar, dupa ce faci primii pasi, intri in acel spatiu incredibil, ca o nava extraterestra, de un albastru scanteietor… de jur-imprejur, numai gheata. Daca stai cu spatele la intrare, pare intunecat, te intorci, este albastrul acesta uimitor… Intram, ghida ne arata diverse crestaturi, dar n-o pot urmari. Ma aflu intr-un spatiu fantastic. Cu jumatate de ureche, aud ca un ghetar lung de zeci de kilometri si gros de sute de metri o sa dispara in urmatoarele doua decenii din cauza incalzirii globale. „E posibil ca in urmatorii cativa ani sa nu mai putem oferi tururi in pesteri de gheata, ca vor disparea”, aud. Desi islandezii sunt unul dintre popoarele cele mai obsedate cu pastrarea mediului inconjurator de pe Planeta, sunt afectati de altii – americani, chinezi, rusi si de alte puteri distrugatoare.

Printr-o crapatura in peretele de gheata poti sa urci de-a lungul unui parau, care siroieste pe podeaua de gheata pana intr-o crevasa din care se poate vedea cerul. Of, tot negru este! Dar in toata aceasta aventura, marea problema nu a fost ca eram ud-leoarca, ci faptul ca mi-a cazut capacul de la aparatul de fotografiat. De cativa ani, am un aparat Sony HX-200 care s-a stricat definitiv si iremediabil prin Peru si cand am decis sa-mi iau altul, am zis sa iau varianta mai noua – Sony HX-400. Mare greseala, pentru ca varianta noua este mai proasta decat cea anterioara – pe de o parte, nici claritatea nu este la fel, iar in plus, vreun idiot de la departamentul financiar a venit cu ideea sa renunte la sfoara care lega capacele de aparat („Lasa-i pe idioti sa le piarda si sa ne mai dea niste bani pentru capace”, o fi spus directorul financiar). Si, in mod cert, urmatorul aparat foto pe care il voi cumpara nu va mai fi un Sony. Probabil, un Nikon. Sau orice altceva.

In fine, vraja pesterii ma infasoara din nou, mai trag niste cadre (aparatul este, evident, ud-leoarca) si iesim. Wow… asta chiar a fost o experienta. Incredibila. Aproape ca am uitat ca nu am vazut Aurora. Aproape ca am uitat ca ne-a plouat aproape non-stop. Aproape ca am uitat ca nu am mai vazut soarele de aproape o saptamana. Si sigur ca fiecare dintre coroanele pe care le dai sa vezi asa ceva merita cu varf si indesat… e vorba de 18,900 coroane islandeze (151 de euro).

Excursia in Islanda se apropia de sfarsit. Mai aveam o singura oprire, punctul culminant – Laguna Blue. Dar despre asta, in episodul urmator.

Imagini Islanda

Super camionul cu care am urcat pe munte

Costumele de snowmobile

Complet echipat

Mi-am ales snowmobile

Trantiti prin zapada, ascultam povestea vulcanului de sub noi… unde colcaie magma

Gata de coborare

Sa demaram, dara

Cand s-a ridicat ceata

Parcarea de snowmobile-uri

Masina care facea naveta din varf de vulcan pana la baza

„Diamantele” de pe Diamond Beach

Glacier Lagoon

Albastrul asta fascinant al ghetii

Masina care urmeaza sa ne duca la Pestera de Gheata

Pregatit de gheata

Sa ne antrenam intr-un arc de gheata

Care cam asa arata

Intrarea in pestera

Ghida noastra ne explica

Super-jeepuri, super-camioane