Nu stiu sa inot. Dar imi place apa, imi place sa ma scald, mult de tot. Nu imi place sa stau la plaja. Nu suport sa zac undeva in soare ca sa bronzez cu arta fiecare milimetru patrat de piele. In schimb, imi plac enorm plajele pline de natura, cu palmieri, nisip, munti, rauri, ceva… Asa ca ori de cate ori ajung intr-o zona litorala, prefer sa fac ceea ce in engleza se numeste „island hopping”. Adica, sa ma duc din loc in loc, de pe o plaja pe alta, sa vad privelisti frumoase si eventual cat mai diferite. Si dupa ce cu o zi inainte zburasem peste Rock Islands in Palau, mi-as fi dorit si un pic de „island hopping”, pentru a vedea si de jos acest arhipelag paradiziac, numit Palau.

Cei de la Antelope, pensiunea in care stateam, organizau tururi, dar nu stiu daca strangeau mai multi oameni pentru o tura de o zi prin insule. Asa ca am dat o fuga pe la foarte laudatul Sam’s Tours, dar m-am lamurit repede. Ei se ocupa mai ales de diving, intr-adevar. Palau este o destinatie faimoasa prin amatorii de scufundari, mai organizeaza si excursii la „suprafata”, dar putine si la preturi mult mai mari decat la Antelope. Asa ca dupa ce m-am lamurit care e treaba la Sam’s, m-am dus cu mari sperante acasa, la pensiune. Si acolo, superveste! Da, a doua zi era programat un tur de o zi prin insulele din Rock Islands. Erau mai multi clienti japonezi care stateau in alt hotel si care isi doreau ghid japonez, iar la Antelope lucreaza si ghizi japonezi. Platesc fulgerator cei 120 de dolari pentru tur (ca idee, un tur similar in Palawan, Filipine, costa 1.200 de peso, adica 24 de dolari, dar ce mai conteaza… am venit sa vad si sa ma bucur de aceasta insula pitoreasca).

Trezirea de dimineata, facutul bagajelor, lasatul lor la receptie, micul dejun rapid (l-am comandat cu o seara inainte) si incepe briefingul. Alaturi de Kyoko, japoneza, vine si Omar, filipinezul. Asadar, voi avea ghid personal. Kyoko stie si engleza, dar va avea grija de japonezii ei, iar Omar nu stie japoneza. Sau, ma rog, doar cateva cuvinte. Fiecare isi primeste echipamentul de rigoare, apoi Kyoko ne povesteste in fata unei harti ce vom vedea si ne imbarcam.

Vremea pare promitatoare. Evident, sunt si nori, dar pana la urma se vor imprastia care incotro si va fi o zi cu adevarat splendida. Pana la sfarsitul zilei, cand pentru variatie ne va ploua zdravan :).

In fine, iesim in larg, trecem pe langa cateva pescadoare, aflu ca Palau tocmai a arestat un pescador filipinez care pescuia pe la ei prin ograda, filipinezii au zis ca s-au ratacit, trecem de primul rand de insule de smarald si ne avantam in larg. Pacificul nu este chiar pacific, unora dintre japonezi pare sa li se faca rau, dar, intr-un final, ne ascundem dupa un atol si ajungem intr-o zona foarte linistita cu o apa albastru laptos. Aici este Milky Way, unde se afla ceva namol cu proprietati… habar n-am de ce, dar cica sunt bune. La fel mi-a zis si Omar. Nimeni nu stie exact la ce e bun, dar e bun… si ai pielea matasoasa dupa ce te dai pe el.

Vasul se opreste in mijlocul marii si Omar si Kyoko se arunca in apa cu cate o caldare. Si apoi se scufunda sa stranga namol sa umple galetile, asa cum pe vremuri se scufundau cautatorii de perle. Acum perlele nu se mai cauta asa, exista ferme speciale, asa ca a aparut jobul de cautatori de namol curativ. Ma rog, nu sunt profesionisti, ei sunt, de fapt, ghizi, dar intra in job description ;).

Odata galetile umplute, Kyoko le aduce pe vas si toti japonezii incep sa se frece cu asiduitate. Ma dau si eu ca, deh, o fi bun la ceva si, chiar daca nu e bun, e distractiv. Dupa ce toti devenim albi, albi, mai stam cateva minute sa ne pozam si ne hlizim si, gata… e timpul pentru curatenie. Toti coboram in apa, unde sa ne spalam, in timp ce Kyoko si Omar spala puntea. Imi pun vesta de salvare si pentru prima oara in viata plutesc cu ea pe o mare al carui fund e sub 1,60 metri! Wow… Ma tine! Extraordinar… si apoi nu voi rata nicio oprire sa nu ma arunc in apa, evident cu vesta de salvare.

Dupa ce tot namolul a fost indepartat cu o precizie japoneza, ne punem in miscare. Peisajul este de basm. Stanga, dreapta, plin de atoli, de mici delusoare rasarind din apa turcoaz a marii, incarcate de vegetatie luxurianta. Si cand ajungem in zone unde fundul marii nu este asa de jos, apa se transforma in verde electric. Absolut superb.

Oprim pentru o perioada de snorkeling in Clam City, o zona plina cu scoici mai mult sau mai putin comestibilie si urmeaza inca o perioada de navigat pana la plaja zilei – se numeste Long Beach si e la capatul unei insule lungi si abrupte pe care am vazut-o din avion si ieri – se vedea ca era megapopulara, erau numeroase salupe trase pe mal.

Nici astazi nu a fost o diferenta majora, erau vreo patru–cinci salupe de cu greu ne-am gasit loc de parcare. Micuta Kyoko a tras ea toata barca la mal si, pana la urma, am avut vreo ora si ceva de balaceala intr-o apa stralucitoare, verde transparent, nisip alb, palmieri… ce mai… acele peisaje in care nu poti spune decat ca lumea e frumoasa. Cam toti turistii de aici erau asiatici – japonezi, taiwanezi si alte natii, asa ca marea majoritate erau foarte atenti sa nu care cumva sa fie atinsi de vreo raza de soare si sa se bronzeze. Nu pot sa nu imi aduc aminte de scandalul costumelor de baie islamice, celebrele bourkini. Sa veniti in zonele cu turisti japonezi sa vedeti ca bourkini sunt, niste costume de baie de-a dreptul indecente.

Tot aici, am avut parte de un pranz adus de la pensiune si, desi mi-as fi dorit sa stam mai mult, mai urmau lucruri de vazut. Observ de departe uimitoarele 70 islands (care arata incredibil din avion, nu la fel de spectaculos din barca) si mai oprim intr-un loc plin de pesti colorati si recifi, unde sunt adunate cel putin o duzina de barci. Si este momentul unde ne apuca… ploaia! Pana atunci, fusese o zi de-a dreptul stralucitoare si, din senin, a aparut un nor care a inceput sa ne dea niste ploaie. Lumea nu pare impresionata, asa ca snorkelitul merge struna. Si vad pentru prima oara niste masti deosebite – acopera intregul cap, nu trebuie sa te chinuiesti sa inveti sa respiri… seamana cu o masca de scrima, doar ca e transparenta, cu tub de aerisire… foarte tare. Intotdeauna mi s-a parut complicat sa respir pe gura prin mustiucul acela care niciodata nu imi intra ca lumea in gura. Ar trebui sa incerc si eu una din astea.

Se apropie lasarea serii, norul ne-a lasat un pic, asa ca o taiem… Ajungem in fata unui arc din coral, in fata caruia vrea toata lumea sa se pozeze, dar ploaia este prin zona… apar curcubeie absolut superbe, ploua cu soare, ne udam toti, dar e asa frumos! Drumul spre casa pare ca va fi atinut de nori negri. Mai oprim pe drum undeva in fata unei mici insule scobite de o pestera … „aici se afla benzinaria japoneza in timpul razboiului”, imi spune Kyoko. Pestera apara combustibilul de atacurile aviatiei americane… ne apropiem de gura pesterii. Ca peste tot, palauanii nu au indepartat urmele razboiului, iar acum au devenit atractii turistice. In pestera e plin de tot soiul de butoaie metalice ruginite, care candva aveau petrol. Acum zici ca e un atelier mecanic parasit brusc de mai multe decenii.

Turul s-a terminat, ploaia poate sa inceapa! Si s-a dezlantuit cu furie. Am ajuns la pensiune uzi pana la piele, dar, cel putin eu, incantat. A fost o zi absolut superba! De neuitat! M-am schimbat rapid, mi-am luat bagajul si am plecat la aeroport, nu inainte de un ultim pranz la Drop Off. Proprietareasa sau cine o fi fost (parea o sefa) tot a batut din pinteni sa plecam la aeroport, ca e mare trafic jam in oras. Vraja, dupa cateva minute, am trecut de zona mai aglomerata si am ajuns la aeroport cu vreo 2 ore si jumatate inainte de decolare. Nici macar nu era deschis. Pana la urma, check in-ul s-a deschis, aveau si coridor Skyteam priority, dar degeaba am sarit coada, pentru ca tot am stat in sala de asteptare incercand sa disting prin geamurile complet aburite (afara era cald si umezeala, inauntru era un aer conditionat destul de puternic, dar nu din acela degerator ca in tarile din Golful Persic). Noroc ca China Airlines a ajuns la timp si am plecat chiar si mai repede.

Plecam din Palau cu regretul de a nu mai fi stat cel putin o zi sa ma duc sa vad capitala si muzeul national. Dar si asa, eram bucuros ca am putut vedea o tara din Oceania, sa aflu cate ceva din traditiile ancestrale ale polinezienilor, sa vad cam cum arata si, mai ales, sa descopar aceasta zona absolut mirifica cunoscuta sub numele de Rock Islands. M-am dat cu caiacul, am facut baie intr-o cascada, am zburat la joasa inaltime peste insule, am facut island hopping. Parca nu au fost 3 zile, ci mai multe. Si un alt regret, poate n-ar fi fost o idee rea sa fi mers mai departe in Statele Federate ale Microneziei, in insula Yap. Poate o sa mai ajung candva. Poate.

Imagini Palau

Pregatirea de plecare

Kyoko ne prezinta traseul

Gata de imbarcare

Milky Way

Unde o fi namolul cel mai bun ?

La „pescuit” de namol terapeutic

Gata, galeata e plina

M-am dat si eu, normal

Ce fain este sa plutesti pe apa

Snorkeling dupa scoici

Ajungem la Long Beach

Kyoko trage ditamai barca

Magic

Asta e Palau !

Costume de baie

Unii viziteaza Palau din avion

Ce culoare, ce culoare

Lunch box

La revedere, Long Beach !

O insula aici, o alta dincolo

Deodata, a inceput ploaia

Dar nu conteaza asta

Ultima fita din Palau – un hidroavion

Arcul natural

Ce fain … un curcubeu !

Benzinaria japoneza

Ups… se intuneca

Iar in Palau cand ploua, ploua !

To the airport !

Cam asa arata aeroportul micutului stat din Pacific

Asteptam in sala de imbarcare

A venit China Airlines de la Taipei

Cam asa arata interiorul

Ruta parcursa din Koror spre Taipei