Am fost in Krabi acum cinci ani. Era luna ianuarie a anului de gratie 2012, cand ajungeam in acest taram pe care Lonely Planetul il descria ca fiind de vis. Si, din nou, ca aproape de fiecare data, Lonely Planet nu m-a dezamagit. Intr-adevar, Krabi a fost una dintre cele mai frumoase experiente litorale – insule care rasar abrupt din mare, mare verde, pesti multicolori, island hopping. Am stat vreo sase zile si in fiecare zi am plecat intr-o excursie, descoperind una dintre cele mai pitoresti locuri pe care le-am vazut. Fusesem inainte in Phuket, dar Krabi nu se compara. Pur si simplu, nu se compara. Este unic!

Asa ca nu pot sa va descriu cat de bucuros am fost sa aflu ca prietenii de la Qatar Airways pregateau un infotrip in Krabi. De altfel, Krabi este o destinatie deservita in exclusivitate de Qatar Airways pentru cei care zboara din Europa (evident, sunt numeroase curse din Asia). In Krabi, nu zboara nici Emirates, nici Etihad, nici Turkish, nici vreo alta companie europeana. E drept, exista zboruri spre Phuket, dar spre Krabi nu zboara nimeni, doar Qatar. Si, sincer, Krabi este mult peste Phuket in ceea ce priveste pitorescul. Una dintre banuielile mele de ce nu zboara mai nimeni este ca aeroportul pare din Epoca de Piatra. Dar, in ultima instanta, ce conteaza! Treci prin aeroport ca fulgerul, pentru ca te asteapta o zona paradiziaca…

Ne-am reunit intr-un final opt oameni gata sa descopere (sau, in cazul meu, sa redescopar Krabi). Pana la urma, a iesit bine… nu am vizitat „the best of”, pe acelea oricum le vazusem acum cinci ani si am scris despre ele aici, ci am descoperit niste locuri noi si, evident, nu am putut rata Railay, posibil unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Asia de Sud-Est.

Ne-am imbarcat la inceput de martie, pe o vreme primavaratica. Poate, sa atenuam socul termic. Am zburat pana la Doha fara probleme si pentru ca intre zborul venind dinspre Bucuresti si cel de Krabi era o perioada de tranzit mai mare de opt ore, am primit viza, transfer si cazare. Pachetul acesta este disponibil pentru oricine care are tranzit obligatoriu prin Doha mai mare de opt ore – adica, sa nu ai un zbor disponibil mai devreme. Cealalta conditie este ca biletul sa nu fi fost achizitionat la vreo promotie, caz în care poti primi acest pachet in schimbul a 125 de dolari. Am iesit rapid din aeroport si, dupa o asteptare de cateva minute, am luat microbuzul shuttle spre hotel. Am mai avut parte de programul acesta de tranzit acum vreo doi ani, cand m-am intors din Nepal, dar atunci am avut un timp mai mare la dispozitie sa vizitam Doha. Am avut parte si de un tur de o ora si un pic aranjat de hotel, destul pentru a ma lamuri asupra capitalei Qatarului.

Daca data trecuta am stat la un hotel de 5 stele, departe, in oras, in zona cu blocuri moderne, de data asta, am stat langa aeroport, mai precis, la hotelul Oryx Rotana, practic lipit de aeroportul vechi, care a fost scos din uz acum vreo doi ani. Pur si simplu, nu mai facea fata – nici numarului de pasageri care se perindau prin Doha, o adevarata poarta intre Africa, Europa si Asia, dar nici nu prea era de nasul unei companii de 5 stele (conform clasamentului Skytrax) si care constant primeste titlul de cea mai buna companie aeriana din lume. Asa ca noul aeroport, care este imens, spatios si modern, l-a inlocuit pe cel vechi. Daca avioanele s-au mutat, hotelul nu a fost mutat, a ramas, logic, pe loc, dar continua sa fie o alegere buna – nu este prea departe de aeroportul nou si, in plus, nu iti mai zbarnaie avioanele pe la nas.

Fetele din grup au optat sa se duca putin pana in Doha, eu am decis sa raman la hotel si sa ma culc devreme. Cursa de Krabi decola la 5 dimineata, asa ca trebuia sa ne dam desteptarea pe la 3… am preferat sa ma bag la somn pe la 9 seara si sa dorm vreo 6 ore sanatoase. Care au facut o mare diferenta!

Zborul de Krabi dureaza cam sase–sapte ore (cel de Bucuresti, un pic peste patru ore), dar, de data asta, chiar a fost un zbor de 5 stele… am zburat in business class si, desi eram hotarat sa scriu articole, sincer, nu am putut… pentru ca am preferat sa ma alint prin patul intins la 10.000 de metri deasupra Pamantului, sa termin rezervele de limonada cu menta (daca zburati cu Qatar la business class, nu o ratati!), de sampanie saudita (adica, suc de struguri cu sifon :)) si de papa bun, arabesc. Nu ma dau in vant dupa mancarea prea condimentata a Thailandei sau a Indiei, in schimb, sunt un mare fan de mancare arabeasca – de la humus la labneh, de la taouk kebab la tot soiul de salate… Si painea, lipia aceea facuta pe peretii cuptorului, este absolut geniala. Din pacate, nu prea e voie cu cuptor in avion, ca sigur Qatarul ar fi oferit si asa ceva. Evident, aveau lipie, dar nu din aceea proaspat facuta acolo!

Daca am decolat pe noapte, zburand spre est, rasaritul a fost realmente foarte repede. M-am uitat la ceva filme (am vazut Tarzan, chiar haios, si cu niste peisaje de m-au lasat cu gura cascata. Am stat sa vad genericul la final si am descoperit ca a fost filmat in Gabon. Bon, inca o tara pe lista de locuri de vazut mai degraba, mai devreme, nu mai tarziu), am mancat ciocolata Godiva, ciocolata aceea belgiana pe care am descoperit-o in facultate cand eram bursier in Olanda si care a ramas undeva intr-un colt al inimii mele (alaturi de Leonidas, evident). Am mai zburat cu Qatar Airways la business, dar la ultimul zbor (e drept, destul de demult acum aproape doi ani), ramasesem dezamagit ca schimbasera Godiva cu un alt brand de ciocolata (nu mai stiu ce, buna si aceea, dar nu era Godiva). Now, Godiva is back :).

Ma gandesc sa povestesc mai multe despre viata la business class pe Qatar Airways. Ce pot sa va spun este ca pe zborurile intercontinentale chiar face o mare diferenta – scaunul se transforma in pat si poti dormi aproape ca acasa. Daca ai noroc de zbor fara turbulente (si nu am avut parte de asa ceva) si iti pui dopuri in urechi, cel putin eu, dorm ca acasa.

In fine, cum ziceam, o sa revin, am aterizat dupa-amiaza pe aeroportul din Krabi. Inainte de aterizare, am stat lipit de geam ca musca de bec, pentru ca am survolat arhipelagul minunilor din zona Krabi. As fi preferat sa zburam peste James Bond Island sau peste insulele Hong, dar nu a fost sa fie. In schimb, am survolat o insula mare si verde, pe care am suspectat-o ca ar fi Koh Yao Noi, insula care era in programul de vizita din zilele urmatoare. Apoi, o curba si am aterizat lin pe pista din Krabi. In departare, acele stanci care fac Krabi atat de speciala. Presupun ca sunt stancile de la Railay, pareau in directia Ao Nang. Din nou, nu pot baga mana in foc, dar ce conteaza! Mi-a placut sa cred ca asa si e :).

Formalitatile nu au durat prea mult. E drept, pe langa cei de la Qatar Airways, organizatori au fost si cei de la Thailand Authority for Tourism, asa ca am fost asteptati de cineva din partea lor si am trecut frontiera pe la un birou special pentru VIP-uri, dar cred ca nici la birourile „de rand” nu se asteapta prea mult. Inainte de granita, exista si pozarul, in caz ca nu ti-ai luat poza de pasaport pentru viza, dar si casa de schimb valutar, pentru a schimba valuta in baht sa-ti platesti viza (in momentul de fata, visa-on-arrival costa 1.000 baht, valabil pana in august, citeste mai multe amanunte aici. Ca si la Bangkok, nu exista ATM-uri inainte de trecerea frontierei, asa ca nu mizati pe card, trebuie sa aduceti cash si sa schimbati la o rata jecmanitoare. Fix ca la Bangkok). Cu privire la coada, se misca repede. Doar Qatarul aterizase, aeroportul din Krabi nu este prea utilizat si este mare pacat, asa ca, din fericire, nu erau prea multi sa ceara viza. Mult mai folositul aeroport din Phuket este totusi la aproape 200 km distanta, unde transferul dureaza destul de mult.

In fine, am trecut de granita, am luat bagajul si primul lucru la care m-am repezit a fost cartela SIM pentru telefonul mobil thailandez. Sa mi-o cumpar. In tarile asiatice care isi promoveaza turismul, retelele locale de telefonie mobila au inventat asa-numitul „tourist SIM”, care ofera foarte mult internet (uneori, internet nelimitat) si dreptul la cateva convorbiri locale. Toti operatorii de telefonie mobila thailandezi erau prezenti la datorie, si cat mai in mijlocul drumului, si, dupa o scurta cercetare de piata, am optat pentru dtac. Totul a durat cam patru-cinci minute (instalat SIM, activat, dat drumul la date) si, gata, eram conectat din nou la lume… Pentru doar 139 baht.

O fi aeroportul din Krabi cam din epoca de piatra, dar gasesti tot ce iti trebuie acolo – SIM turistic, cazare, transferuri oriunde, casa de schimb valutar, ATM-uri, minisupermarketuri… tot ce trebuie la casa omului, cand aterizeaza intr-un aeroport. Si totul, foarte concentrat, nu trebuia sa faci decat cativa pasi.

Ne-am instalat apoi in microbuzele criogenice, care urmau sa ne duca in insula Koh Lanta. Desi toata lumea stie ca Lanta este o insula, deci singura posibilitate de a ajunge acolo ar fi cu ferry-ul, ei bine, insula nu este foarte departe de continent, asa ca trecerea cu ferry-ul nu dureaza mai mult de 10–15 minute. Am citit pe undeva ca exista un plan sa se construiasca un pod, asa ca, in cativa ani, nu vei mai avea nevoie de niciun ferry sa treci din Krabi in Koh Lanta.

Koh Lanta este pentru multi o alternativa la insulele si statiunile din zona Krabi. In mod cert, este mult mai putin spetaculoasa decat Railay, Phi Phi si celelalte, in shimb, nisipul este fin, apa este frumoasa si curata, asa ca mii de turisti opteaza pentru Koh Lanta, daca sunt in cautare de o insula linistita, pitoreasca, cu nisip fin, unde sa inoti si sa zaci la plaja, fara prea multa viata de noapte agitata. Ca marea majoritate a destinatiilor turistice din Asia de Sud-Est, si Koh Lanta a fost descoperita de niste backpackeri prin anii ’80–’90. Atunci, nu exista infrastructura turistica, se dormea pe la oameni pe acasa, se bea de la magazinul din colt, se manca la tanti Cho si se statea la umbra (sau soare) cat era ziua de lunga. Backpackerii care au descoperit Koh Lanta au fost scandinavi si pana in ziua de azi este o destinatie frecventata de foarte multi scandinavi – prima oara, am fost uimit sa vad tot soiul de afise cu Finnish Party, Finnish food sau Swedish nu mai stiu eu ce, dar dupa ce am citit un pliant de prezentare gasit pe undeva, am rezolvat misterul. Scandinavii (in special, finlandezii) au „descoperit” Koh Lanta si de atunci vin an de an… probabil, backpackerii anilor ’80–’90 si-au adus copiii, acestia si-au adus copiii lor, mai vin si „descoperitorii” si vecinii lor… si asa apare o destinatie turistica.

Nu pot sa spun ca am explorat Koh Lanta si ca mi-am facut o impresie asupra ce e pe acolo. Din ce am vazut (din fuga masinii, dar si in cele cateva ore pe care le-am petrecut aici), as zice ca Lanta este o destinatie „mediu dezvoltata” – sunt zeci si zeci de hoteluri, gasesti numeroase restaurante si baruri, dar nu este nici pe departe la fel de comerciala si de aglomerata ca Phuket sau chiar ca zona Krabi. Evident, daca vrei plaja aia pe care n-a calcat picior de farang si unde vrei sa dormi la cort sau sub cerul liber, sa fumezi, sa bei si sa faci sex nestingherit in aer liber, Koh Lanta a trecut de stadiul acela. Dar daca vrei o vacanta linistita, fara prea multe lumini si muzici, dar totusi confortabila, sa gasesti un restaurant unde sa mananci un pad thai bun sau un bar sa o arzi pe chill, atunci Koh Lanta poate fi o optiune.

Noi am avut parte insa pe Koh Lanta de experienta de „megalux” a excursiei. Am stat intr-unul dintre cele mai aclamate resorturi de lux din Thailanda, si anume Pimalai https://www.pimalai.com/home/. Stiti, Pimalai este tipul ala de hotel care nu ofera doar lux, ci si acea adiere de clasa. Sunt multe hoteluri de 5 stele in Thailanda, toate sunt foarte faine, ai absolut toate conditiile, ai camere vaste, angajatii zambesc cu gura pana la urechi si mancarea este dumnezeiasca. Dar Pimalai iti ofera si acea atmosfera zen care-l poate adormi si pe cel mai hiperactiv personaj. Pimalai nu are camere in blocuri, sunt doar cateva casute cu doua-trei apartamente, care iti ofera un nivel ridicat de privacy. In plus, cladirile nu sunt inghesuite, exista destul spatiu intre ele si peste tot sunt flori, verdeata, apa. Imi propusesem sa ma trezesc de dimineata, pentru a putea sa am un pic de timp sa rascolesc imprejurimile. Nu m-a trezit ceasul, m-au trezit pasarile cantatoare. Cu vreo jumatate de ora inainte de ora care mi-o propusesem. Nu m-am suparat niciun pic… ca unuia caruia ii place sa-l trezeasca cantecul cocosului, a fost o incantare. M-am tavalit in patul acela imens, in care puteau sa doarma cinci insi, nu doar unul, si am ascultat concertul.

Din pacate, am ajuns la Pimalai seara, mi-ar fi placut sa prind apusul. Am prins apusul pe ferry-ul care ne-a dus pe Koh Lanta. Am fost intampinati cu tot ritualul – welcome drink, prosoape reci, fructe, zambete. Am fost apoi invitati la masa de directorul general al hotelului, un francez care s-a mutat in Asia de Sud-Est de cateva decenii si conduce hoteluri gen Pimalai. E omul care s-a mutat in paradis inainte sa moara :). Si un personaj mai destins si mai simpatic rar am vazut. Se vedea ca urmarea ca angajatii sa isi faca datoria nu fara cusur, ci elegant si sa emane buna dispozitie. Nu suntem masini si nu ma intereseaza daca ospatarul toarna vinul in unghiul perfect, ci sa zambeasca… asta ma binedispune cel mai mult.

O sa revin, la un moment dat, cu un articol dedicat acestui hotel. Merita ca, odata, sa te dai in barci. Cred ca este o destinatie perfecta pentru o luna (ma rog, de cele mai multe ori, o saptamana) de miere. Dupa masa thailandeza oferita de simpatica noastra gazda, m-am dus la culcare. Urmau cateva zile „grele”. Eram intr-unul dintre locurile mele favorite din Asia de Sud-Est, trebuia sa ma bucur de fiecare clipa.

Imagini Doha – Krabi – Koh Lanta

La plecarea din Bucuresti … intre doua nu te ploua… si nu m-a plouat toata excursia 🙂

Hotel Oryx Rotana Doha

Cam asa arata intrarea

Camera foarte OK

Aeroportul Doha

Business class-ul Qatar Airways la o ora mult prea matinala

Cam asa arata in intregime

Paturile care se transforma in paturi

Mint lemonada – absolut delicioasa

Filmul despre masurile de siguranta a fost filmat impreuna cu echipa FC Barcelona

Rasarit de soare undeva spre India

Micul dejun – sa incepem cu niste somon, deci

Omleta

niste carnita

Si nu se putea altfel. Godivaaaaaa

Incet, incet, ne apropiem 🙂

Presupun ca sunt insulele Koh Yao

Welcome to Krabi !

Aeroportul, cam prafuit, dar gasesti tot ce ai nevoie

Inclusiv SIM-uri pentru turisti

La drum, spre Koh Lanta

Ferry-ul care ne va duce in Koh Lanta

E caaald in Thailanda 🙂

Apus de soare la Koh Lanta

Intrarea zen de la Pimalai

Imi plac mult „lustrele” – zici ca sunt clopotei de templu

Asta a fost camera mea. O vila !

Si cam asa arata pe inauntru

cu privire la baie 🙂

Si cu obligatoriul cos cu fructe 🙂

Mai, mai sa ma inec in cada 🙂

Noaptea prin Pimalai

Meniul serii

All time favourite – Mango Sticky Rice !

Barul de langa plaja

La cateva sute de metri de hotel – baruri, restaurante, animatie

Welcome to Koh Lanta 🙂