Ma culcasem destul de devreme, pentru a-mi propune sa fiu printre primii la micul dejun. Urma sa plecam pe la orele pranzului (fix in mijlocul zilei, o idee nefericita, urma sa pierdem cea mai buna parte din zi pe soselele Thailandei), asa ca era musai sa descopar acest colt de Koh Lanta. Evident, mi-am pus ceasul sa sune, dar n-a fost nevoie. Am fost trezit de cel mai frumos concert – trilurile pasarilor care populau parcul. A fost unul dintre momentele acelea magice care iti raman undeva in creieras pentru totdeauna.

Am strans rapid bagajele – camera era imensa, nu numai patul – si am tulit-o prin parc spre restaurant. Era dimineata, era pustiu, soarele inca nu rasarise din spatele dealului pe care se revarsa hotelul Pimalai, dar ziua se anunta superba. Nu adia niciun pic de vant, iar cerul era complet degajat. Cand mergi intr-o zona precum Krabi – Koh Lanta, destul de aproape de Ecuator, chiar daca te afli in mijlocul sezonului secetos, te poti astepta la niste ploi de zici ca s-a rasturnat marea cu fundul in sus… Dar am avut noroc, nu a plouat nicio picatura in zilele in care am bantuit prin Thailanda, dovedind inca o data ca martie este vremea perfecta de vizitare.

Micul dejun, somptuos si gustos, dar nu am putut sta prea mult pe el. Varful palmierilor incepusera sa fie luminati de soare, asa ca trebuia sa o iau la picior. Am luat-o pe langa piscina (da, o sa ma arunc in ea mai incolo) si am coborat spre plaja. Cum spuneam, Pimalai se catara pe un deal si practic nu e loc in parc de unde sa nu ai o panorama a marii. Dupa ce imi racorisem talpile cu iarba plina de roua, am trecut la nisip, la nisipul ala fin de Thailanda. Marea verde, nisip fin, sa te plimbi descult e o placere. Ma mai plimbasem si noaptea de dinainte la lumina lunii si a frontalei, vazusem mii de crabi iesiti la plimbare, dar de abia acum, pe zi, am realizat frumusetea locului.

Ganditi-va la niste dealuri verzi, verzi, care se scurg domol spre o plaja ampla, atat lata, cat si lunga cu nisip de aur si o mare linistita si verde. Undeva la capatul plajei, in dreapta cum stai cu spatele la hotel, se gaseste un mic deal de unde, in mod cert, ai parte de o superpanorama. Greu sa nu mi-l stabilesc de obiectiv. Asa ca am luat-o agale pe plaja spre micul complex turistic de sub deal. Cand m-am uitat pentru prima oara pe Google Maps pe unde e Pimalai, mi-am inchipuit ca e unul dintre resorturile acelea exclusiviste construite in mijlocul pustietatii, avand in jur doar paduri, animale si pasari. Da si nu. Proprietatea este vasta si este remarcabila de zen, dar zona populata nu se afla prea departe. Si asta mi-a placut. La vreo 15–20 de minute de mers pe jos descult prin apa sau pe nisip, gasesti un mic satuc turistic cu toate facilitatile – alte hoteluri, mici restaurante, locuri de inchiriat biciclete, motociclete si echipament pentru sporturi marine, baruri (inclusiv unul unde se canta jazz, seara de seara), saloane de masaj (ohhh, nu puteam rata asa ceva in Thailanda!), agentii de turism, genialul 7-11, in fine, tot ce trebuie.

Am urcat printr-un hotel construit pe dealul destul de abrupt pe care voiam sa-l escaladez, un hotel clar de backpackeri, dar cu niste cabanute de unde privelistea nu poate fi decat minunata. Ce poate fi mai frumos sa bei un Chang rece sau un suc de ananas d-ala savuros si sa admiri apusul in apa marii. Dar, din pacate, nu aveam timp, iar apusul trebuia sa-l petrec in alta parte. Deh, asa e cand ai program. Dar dupa ce am primit cateva indicatii atat de la receptie, cat si de la un localnic, am descoperit varful dealului. Un mic bar, niste pavilioane in stil local in care te urcai descult, sucuri de fructe reci si extrem de revigorante (sunt, de asemenea, fan „lime soda”) si, mai ales, privelistea acestui sud de Koh Lanta. Acum am putut realiza cu adevarat cat de ampla este proprietatea Pimaly, dar, din pacate, nu dimineata era vremea pentru niste poze cu adevarat bune. Soarele batea dinspre deal, asa ca am facut niste poze contre-jour. Aici trebuie sa vii dupa-amiaza pentru a prinde multitudinea de cabanute ascunse in verdele padurii tropicale.

Am dat cu nasul printr-un alt hotel, de asemenea dragut, am cumparat fructe si sucuri si ne-am intors la hotel. Am mai avut parte de cam o ora de balaceala, atat in apa calda, calda si verde a marii, cat si in piscina, si apoi fuga in camera pentru un dus si check out. Directorul general al hotelului urma sa ne faca un tur de hotel. Ce tur de hotel sa mai facem? Vazusem restaurantul, ma plimbasem descult prin iarba parcului, admirasem miile de flori, ma aruncasem in piscina si verificasem ca apa marii e calda. Da, am vazut si beach barul, si sala de yoga, ce sa mai fie de vazut?… Dar urma marea surpriza.

Dupa niste sucuri reci la receptie, ne imbarcam in niste masinute electrice si pornim la deal. Acum descopar ca, de fapt, Pimalai are doua parti – una „jos”, mai aproape de plaja in care bantuisem deja, si una „sus”, pe deal. Cele doua parti sunt impartite de soseaua care strabate insula. Hmm, probabil vom avea parte de o priveliste mai faina. Nice… dar, vorba cantecului, „We saved the best for last”.

Ne oprim in fata unei porti masive, in fata unui mic zid cu motive locale si, deodata, toti ca la comanda, punem mana pe aparate de fotografiat sau telefoane. Wow! Aici este culmea posibila a luxului intr-un resort luxos cum e Pimalai. Sus, pe deal, avand in fata panorama incredibila a marii si a unei bune parti de coasta, se afla un duplex cu doua vile – despartite de o piscina privata. Asta este intr-adevar locul pe care trebuie sa-l inchiriezi, daca ai bani. Sau pentru luna de miere. Sau pentru o ocazie cu adevarat speciala. Francezul ne deschide si camerele, dar aproape le ignor… aceasta terasa cu piscina privata este incredibila. Eu aici as dormi… Principiul celor doua vile este ca aici poti veni cu copiii – pui copiii intr-o vila si parintii intr-alta. Ma rog, pot fi si doua cupluri de prieteni, dar aici este cu adevarat spectaculos… Unul dintre locurile pe care chiar daca le vezi in poze, nu realizezi ca exista. Intreb cat costa. 24.000 baht pe noapte (645 euro).

Plec cam tulburat pe aleea care duce in vale, spre restaurant. Exista un restaurant si aici, in Pimalaiul de sus, nu e musai sa cobori la restaurantul de la Pimalaiul de jos. Oricum, exista aceste mici masinute electrice care te pot transporta imediat de sus pana jos si viceversa. Intram in zona restaurantului, dar si aici ai parte de o panorama care te lasa mut. Este unul dintre momentele alea de „orgasm turistic”, cand intri imediat in priza. Adrenalina frumusetii pompeaza, vrei sa exploatezi fiecare moment, vrei sa faci sute de poze, vrei sa arestezi locul si senzatia doar pentru tine. Sunt strigat ca trebuie sa plec. Incerc sa mai fur cateva zeci de secunde. Locul este cu adevarat genial. O, timp, stai pe loc!

Din pacate, timpul nu sta pe loc. Mai avem putin timp sa descoperim si ampla casa a spiritului de la intrarea din hotel. Atunci cand construiesti o cladire in Thailanda, deranjezi spiritul locului si, pentru ca totul sa mearga bine, trebuie sa-i construiesti o casa si sa-i aduci din cand in cand ofrande ca sa nu ramana suparat. Unele case ale spiritului sunt minimaliste, altele sunt somptuoase, cu zeci de statuete, ca niste miniaturi de palate… cu fructe si bauturi racoritoare pentru spirit. Nu stiu de ce, se pare ca spiritele in general prefera Fanta… am vazut numeroase case ale spiritelor cu sticle de Fanta deschise, gata sa fie baute (ma rog, sunt calde si rasuflate, dar se pare ca spiritului nu ii pasa de acest amanunt).

Plec cu regretul ca nu am stat mai mult. Mi-ar fi placut sa ma bucur cu adevarat de Pimalai, dar si sa am timp sa descopar cu adevarat Koh Lanta. Cum am spus, din fuga masinii, mi-am dat seama ca este o zona turistica, dar parca nu la fel de „dezvoltata” ca Phuket sau Krabi. Exista insa o infrastructura turistica bine pusa la punct, hoteluri pentru toate gusturile si buzunarele, plaje intinse, apa faina.

Am revenit la ferry-ul de unde cu o seara inainte admirasem apusul, apoi am mers cateva ore bune pana la urmatorul hotel in care urma sa stam. Ce era fain era ca nu ne mai mutam – urmau trei nopti in acelasi loc. Fiind invitati de Qatar Airways, care este o companie de 5 stele, nu puteam sa nu stam decat la un hotel de 5 stele. De data asta, am stat la Sofitel Krabi, un hotel fain, de asemenea, dar care se adreseaza unui cu totul si cu totul alt target. Este hotel clar pentru familii cu copii, este hotelul acela de tip Antalya: cu activitati pentru copii, cu activitati pentru adulti, cu o piscina imensa (am citit undeva ca ar fi cea mai mare piscina din toata Thailanda. Nu bag mana in foc, dar, in mod cert, e imensa), cu restaurante, cu minigradinita pentru copii, cu un imens pavilion de spa. Un hotel fain, de asemenea, dar, din pacate, venisem de la Pimalai si, vorba ‘ceea, trebuie sa traiesti clipa. Si o traisem…

Sofitelul se afla intr-o zona numita Klong Muang, care a aparut in ultimul deceniu. Daca Ao Nang, care este principala statiune, este un oras plin de activitate, cu restaurante, baruri si magazine de tot soiul, cu hoteluri ceva mai ieftine si, in mod cert, mai inghesuite, in schimb in Klong Muang, care, probabil, era un sat inconjurat de orezarii, acum vreun deceniu, au aparut resorturi ample. Aici, am stat acum cinci ani in Beyond Resort, singurul hotel in care am fost cazat inainte de a se deschide (daca faceti click pe link, aflati toata povestea), iar de jur-imprejur au rasarit aceste resorturi ample, cu spatii generoase de joaca pentru copii, cu piscine, cu activitati, cu proiectii de filme, cu tot soiul de forme de distractie. Si, dincolo de zidurile acestor resorturi, au rasarit de asemenea numeroase alte businessuri: restaurante, unele chiar de clasa sau mai ieftine, chioscuri in care o tanti in hijab face niste banana pancake, saloane de masaj la o frantura de pret din cat ar costa in resorturi, magazinase si, evident, miniagentii de turism care iti vand tururile clasice de Krabi si transport oriunde iti trece prin minte. In ultima zi din calatorie, nu aveam program si, cum mie mi se parea un sacrilegiu sa nu merg in Railay, mi-am stabilit clar ca obiectiv sa revin in Railay. Chiar la iesirea din hotel, pe plaja, un nene iti ofera transfer cu barca. Il intreb cat face… 45 de minute. Cat costa? Vreo 3000 baht. Daca ne strangem mai multi, nu e un pret rau. Daca…

Imagini Koh Lanta – Klong Muang

Dis de dimineata la Pimalai

Sa conspectam de prin micul dejun

Intre timp, a aparut soarele, deci e vremea sa o iau din loc

Infinity pool

Dar daca tot esti pe malul marii, te trage plaja

I love Thailand !

Locul perfect de selfie

Cine zicea ca nu sunt hoteluri in Koh Lanta ?

Ce chef aveam !

Dar mai bine ma catar un pic

Ce apusuri de soare prinzi aici !

Pimalai Resort – cam in contrejour, pozele faine se fac dupa amiaza.

Incredibilele flori thailandeze

Din pavilionul asta ai cea mai faina panorama

Si sucuri reci

Inapoi, prin piata

Ce apa caldaaaaaa

Dar sa vedem si cum e la infinity pool

Not bad

Cam asa a aratat camera mea

Aveam si balconas. Ce as mai fi stat pe aici. Dar asa sunt infotripurile, pe fuga

Dar inainte de plecare, sa vedem si Pimalaiul de sus

Si vila WOW

Vila din dreapta

Vila din stanga

La restaurant

Nu poti sa nu iubesti locul asta !

Un transport aerisit

Receptia Sofitel Krabi

Sa dam de stire ca am ajuns la hotel

Welcome to Sofitel !

Ce loc fain de citit o carte

Acesta este spa-ul de la Sofitel

Si camera mea

Aveam si balcon

Una din numeroasele activitati de la hotel

Cea mai mare piscina din Thailanda

Vrei sa inchiriezi o barca ? No problem