Cand am fost prima data in Krabi, studiasem cu mare atentie toate tururile clasice… dintre cele care se desfasurau pe continent, cel mai mult m-a atras acela care mergea la Tiger’s Cave. Dar nu a fost sa fie… Am avut atunci o vacanta exclusiv pe mare… in fiecare zi, vizitand o alta insula sau facand celebrul „island hopping” – tururi care te duceau de la o insula la alta. Si atunci am fost convins ca am nimerit in Paradis. Cand am vazut in program ca mergem la Tiger’s Cave, m-am bucurat. Nu intrase el in programul de sase zile de data trecuta, intra acum… perfect, iata un program 100% complementar. Dar excursia, un avertisment – nu e usor la Tiget’s Cave, trebuie sa urci 1.237 de trepte pana in varf. Evident, nu este obligatoriu, dar se pare ca, de sus, ai parte de cea mai frumoasa panorama din tot Krabi. Pai, as putea rata asa ceva?

Dimineata, la micul dejun, incerc sa bag mai multe fructe decat de obicei. Si am parte de ele, ca e un festin de fructe – ananas, portocale, fructul dragonului, lichi, de toate. Dar lucrul care ma „loveste” cel mai tare este iaurtul. Una dintre cele mai mari neplaceri de care am parte cand merg in Asia este lipsa iaurtului. De, a banalului iaurt natural, una dintre mancarurile mele favorite. Da, o sa-mi spuneti, pai esti chior, nu ai intrat in niciun 7-11, e iaurt natural peste tot. Corect, dar tot ceea ce asiaticii numesc „iaurt natural” este, de fapt, un iaurt dulce. Da, dulce! Si nu e vorba de iaurturile cu fructe, si alea sunt peste tot, ci de iaurt simplu in care au aruncat o basculanta de zahar. Infiorator. Ei bine, Sofitel Krabi este singurul loc pe care l-am dibuit in Asia in care am gasit iaurt natural normal, adica sarat, nu dulce… O incantare, o fericire… si o gaura masiva in stocurile Sofitel de iaurt natural :).

Ne-am pus in masina si am primit vestea cea buna. Daca in zilele precedente ne omorasera drumurile (facusem ore si ore de la aeroportul Krabi in Koh Lanta in prima zi si din Koh Lanta in Klong Muang in a doua zi), de data asta ne vom misca mai mult si ne vom dezmorti. Si ghidul a avut dreptate…. Nu a trecut nicio jumatate de ora, ca am ajuns in parcarea Tiger’s Cave. Mie imi plac templele budiste thailandeze. Sunt, asa, colorate, optimiste, unii le numesc kitsch, dar nu sunt. Pur si simplu, este o alta cultura, mai vesela, care apreciaza culorile vii si statuile de aur. Pe de alta parte, desi exista o megalomanie a statuilor lui Buda (si in Tibet e la fel), templele istorice au niste dimensiuni, sa le zicem, umane. Dar, ca si la noi, odata cu aparitia zgarie-norilor, au inceput sa apara si lacasuri de cult-mastodont. La noi e vorba de Biserica Mantuirii, dar si de noile catedrale construite dupa 1918 in Ardeal, insa moda asta a templelor-zgarie-nori a palit si Thailanda. Si un astfel de bloc budist era in plina constructie si la Tiger’s Cave. Evident, ca si la noi, credinciosii erau rugati insistent sa contribuie, primind niste beneficii certe – asa-numitele „credite budiste”. Budismul este o religie destul de „cantitativa” – faci o fapta buna, ai o bila alba (sau un credit, cum ii zic englezii). Faci o duma, ai o bila neagra. La sfarsitul vietii, te uiti in cont, vezi cum stai cu creditele si cu debitele, daca esti in „rosu”, retrogradezi in divizia inferioara (animal, insecta, poate chiar si spirit rau), esti pe plus, fie ramai in aceeasi liga, fie promovezi. Biserica a inventat chiar si niste promotii (am auzit de promotiile astea in Myanmar, cand s-a pus mana de la mana pentru refacerea Baganului) – pentru fiecare ban donat pentru o anumita cauza, primesti de doua-trei ori mai multe bile albe sau credite budiste, cum vreti sa le numiti. Aparent, contributia la blocul Tiger’s Cave face parte din aceste promotii.

In fine, sa lasam promotiile budiste la o parte si sa ne bucuram de loc. In ciuda comercializarii, locul este zen, placut, miroase bine (a betisoare parfumate, care mie imi plac), e verde si e multa lume radioasa. Ma rog, radioasa inainte sa se catere. Se pare ca, daca ajungi sus, mai primesti una sau mai multe bile albe. Uite 2 in 1 – ai parte si de o panorama superba si punctezi pozitiv si in kharma. La drum!

Cum ziceam, din program, dar chiar si de la primele scari, suntem avertizati ca nu e lucru de saga – urmeaza 1.237 de trepte. Primele sunt insa extrem de mici. Imi aduc aminte de scarile de la Persepolis, care erau extrem de scunde pentru ca prelatii sa poata urca, desi purtau robe lungi pana la pamant, si sa para ca plutesc cumva pe catwalk-ul intrarii in orasul-capitala-sacru. Ha, pare joaca de copii. Pacaleala… De jur-imprejur, maimute jucause (am fost avertizati ca musca si sa nu avem mancare la noi, ca o dibuiesc imediat), totul parea usor… Pana la prima curba cand, brusc, scarile devin extrem de inalte. Si vor ajunge la un moment dat sa ajunga cat inaltimea piciorului pana la genunchi.

Dar nu conteaza, fiecare in ritmul lui poate urca pana la capat. Stiti vorba aia, parca tot asiatica – „Cum se mananca un elefant? Bucata cu bucata”. „Cum se urca 1.273 trepte? Treapta cu treapta”. Si, incet, incet, urc. Pe drum, se inregistreaza abandonuri, lumea rasufla cu greu, unii se descalta (mai ales tipele, care au si un pic de toc la sandale), dar urc. Ma opresc pentru pozat si filmat, admir peisajul verde, incepe sa se intrevada panorama. Ajuta la moral si faptul ca, din cand in cand, apar stalpi, care joaca si rolul de borna kilometrica. Am facut 249 de trepte. Apoi, 335. Apoi, la colt, 379. Ma joc, incercand sa ghicesc ce cifra va fi pe urmatoarea borna. Si dupa, probabil, vreo 45 de minute de urcat, ajung, in fine, in varf. Sunt obosit? Nu foarte. Am transpirat? Evident, sunt peste 30 de grade si foarte soare. Ma dor picioarele? In niciun caz. De altfel, nici nu voi avea vreo problema, zilele urmatoare, cu febra musculara.

Sus, se afla asteptatele megastatui ale lui Buda, privind seren in zare. Din pacate, printre statui si pavilioane se afla si o serie intreaga de antene care cam strica peisajul, dar ce conteaza!… Am cucerit Everestul. Ma rog, nu chiar, dar te simti bine cand ai iesit un pic din zona de confort si ai cucerit ceva. Panorama, da, face toti banii – pe de o parte, o campie ampla, puternic cultivata, de cealalta parte, stanci ca niste dinti imensi din calcar, ingropati in vegetatie. A meritat? Cu varf si indesat. Am coborat cu mai mare bagare de seama – urcatul, ca urcatul, dar la coborare iti cam uzezi genunchii… dar daca nu alergi, nu se poate intampla nimic rau.

Dupa ce cobor, ma duc sa admir si o pagoda chinezeasca. Budismul este o religie foarte toleranta, asa ca nu e problema ca in curtea unei manastiri importante sa se afle o ditamai pagoda taoista. Si ei sunt oameni, si ei se roaga in genunchi, si ei dau foc la betisoare parfumate. Si ma indrept spre microbuz cand descopar ca era sa ratez taman… pestera tigrului. Am fost la Tiger’s Cave si nu am vazut pestera! Pfff.

Numele manastirii vine de la faptul ca atunci cand un calugar a fondat-o, pe aici bantuia un tigru si isi facuse culcusul in pestera Ma asteptam sa se fi intamplat ceva spectaculos, ca tigrul sa se converteasca la budism sau sa devina un soi de animal de companie al calugarului, dar nu. Pur si simplu, tigrul a plecat, dar numele a ramas. Iar statuia sa se afla la loc de cinste in pestera, alaturi de numeroasele statui ale lui Buda sau ale unor calugari budisti. Aici, este si un centru de pelerinaj, asa ca, printre turisti, se afla si numerosi localnici veniti sa obtina sfaturi de la calugarii intelepti… Si au loc discutii destul de aprinse, din cate imi dau seama.

In fine, se face pranzul, lumea este victorioasa, asa ca escalada trebuie sarbatorita cu un pranz pe cinste. Asa ca ajungem pe undeva intr-un loc izolat, dar amplu, cu un mic iaz de o culoare verde aproape extraterestra, pe care s-au construit niste mici pavilioane in care sa iei masa… Si va fi un festin – iti place condimentat, exista condimente de scoti flacari pe gura ca balaurii chinezi, nu iti place, se gaseste fara – asa ca mananc niste peste, niste salate, niste vita si niste creveti cat palma de mari… sa mergi in Thailanda si sa nu mananci creveti? E o blasfemie!

Afara e cald, soarele bate, lumea e multumita, e un asa chef de siesta. Asa ca intarziem, ghidul nu este deloc stilul zbir cu ochii pe ceas si cu biciul la purtator, asa ca am depasit demult orarul. Urma sa mai vedem si Emerald Pool (o balta verde in care merge lumea sa se imbaieze) si niste izvoare calde, termale (ce poate fi mai cald decat apa marii in Krabi?). Pana la urma, vom ajunge doar la Emerald Pool – dupa parcarea ampla, plina de masini, trecerea in revista de toale ieftine si colorate, dar si snackuri care sfaraiau pe plitele cu prea mult ulei, intram in ceea ce citisem ca este o jungla. Este si nu este… Ditamai drumul trece printre copaci de pot merge si doua masini una pe langa alta, pasari cam putine, doar niste cicade te asurzesc din cand in cand. Venisem pregatit de scalda, costum de baie, lucruri de schimb, prosop… dar cand ajung la capatul junglei la mult prea-laudatul Emerald Pool, este o inghesuiala ca in autobuz. El e verde, nimic de zis, dar fiind zi de duminica, cam jumatate din Krabi se pare ca a venit aici pentru a se imbaia. Si e mai aglomeratie decat in mare la Costinesti intr-o sambata de iulie. Dau o tura, fac niste poze, lumea cam stramba din nas, nici eu nu sunt extrem de incantat… las ca mai buna e piscina de la hotel, este imensa si foarte putini se baga in apa. Si marea e, si ea, la doi pasi, daca chiar vrei…

Dar parca nu as face acelasi drum retur… si ma intersectez cu ghidul, care parca imi ghiceste gandurile. Da, mai e un drum spre parcare, dar e cu cateva sute de metri mai lung. Ei, am urcat noi 1.237 de trepte, nu ne mai sperie nimic. Si nu e de speriat, dimpotriva. Aici este adevarata jungla, Aici este peisajul acela de basme. Un drum ingust, uneori pe punti de lemn te poarta printre copaci de jungla si, mai ales, printre iazuri care au culori de neuitat. Poarta nume in consecinta – lacul „Kaew”. Mi se spune ca e „lacul de clestar”… Stai „kaew” nu inseamna smarald, Buda de Smarald, cea mai sacra statuie a lui Buda pastrata cu sfintenie in templul din cadrul complexului regal de la Bangkok se numeste Wat Phra Kaew. Si asa aflu una dintre marile tepe in traducerea pentru turisti – acel Buda pe care orice farang trecator prin Thailanda il numeste „de smarald”, el e, de fapt, „de cristal”. Ha, ha!

Cum ziceam, se apropie seara si renuntam la izvoarele fierbinti. Aflam ca sunt la fel de aglomerate ca lacul de smarald, asa ca asta e… El face parte din turul clasic de o zi vandut la orice colt de strada in Krabi, Ao Nang sau Klong Muang, dar noi n-am mai ajuns… Ajungem insa inainte de apusul de soare la hotel, pentru a-l intampina in piscina…

Seara o petrecem la hotel. Suntem invitatii hotelului si avem parte de o seara mediteraneeana. Cu o seara inainte, avusese loc o seara polineziana, dar am mers in Ao Nang, acum avem parte de paste, pizza si de toate mancarurile clasice ale bucatariei italiene, cu o mica deviere franceza. Ne aflam, totusi, in Sofitel, nu? Si parca e bine ca prindem o seara tihnita si in hotel. Ici si colo, sunt palmieri, care noaptea sunt iluminati, iar atmosfera este cu adevarat de basm… de 1001 de nopti? Nu, Seherezada e araboaica, desi si acolo sunt palmieri, e fata pustiului, nu a vegetatiei luxuriante. Oare thailandezii or avea vreo Seherezada? Cum s-o numi?

Imagini Tiger’s Cave si Emerald Pool

O minunatie de fructe 🙂

Hotelul Sofitel din Krabi… ce frumoasa sunt diminetile insorite aici !

Mega-manastirea in constructie

Mici altare prin curte

Intrarea in zona sfanta… de aici incepe catararea

Vrei un merit ? Costa 99 baht

Sincer, cred ca aici obtii mai multe merite

Sa lasam meritele materiale, sa obtinem niste merite prin exercitiu fizic

La inceput, treptele par o joaca de copii

sau de maimute 🙂

Unii prefera desculti

Incet, incet, luam inaltime

Am ajuns deja la 491. Nu mai e mult

Din cand, in cand sunt stalpi care iti spun cate trepte ai urcat

Cu cat ajungi mai sus, cu atat privelistea e mai frumoasa

Mai e putin

Wow

In fine, am ajuns sus

Aceste dealuri minunate din Krabi

Nu stii unde sa te mai uiti

Mareata statuie al lui Buda care domina provincia Krabi

Cei care am ajuns in varf 🙂

Orice urcus, are si coboras

Au aparut si excursiile scolare

Jos, la poalele dealului, un templu chinezesc

cu betigasele de rigoare

Intrarea in pestera tigrului

Tigru a fugit, statuia lui a ramas

Consultare cu inteleptii calugari

Dupa o ascensiune, pica bine si o masa. Iar culoarea lacului este geniala

Thailanda fara creveti nu e Thailanda 🙂

Emerald Pool – o atractie extrem de populara

La fel si in lac… este plin !

Dupa baie, stiti cum merge un selfie ? Ca focu !

Pe drumul de retur, pe la Lacul de Clestar

Aici, chiar imi sugereaza jungla

Wow… ce frumos se oglindesc arborii in ochiul de apa

Pofta buna 😉

Inapoi la Sofitel, in cea mai mare piscina din Thailanda

Din cand in cand, au loc si mini-spectacole

Seara mediteraneana

Ce sa mai zic si eu ? 🙂