Nu am fost de mult in Dubai, mai precis, de prin 2013, daca imi aduc bine aminte. Stiu, exista numeroase destinatii prin care, chiar daca vii dupa 5 ani, 10 ani sau 20 de ani, nu se schimba prea multe lucruri (poate, doar masini noi pe sosele) si care sunt, in general, destinatii ca SUA sau Europa Occidentala (Europa de Est este mult mai dinamica, Bucurestiul, Kievul sau Varsovia de acum 20 de ani sunt mult, mult schimbate fata de azi). Dubaiul insa este o alta poveste. Pentru ca Dubai doreste sa devina o capitala a turismului mondial, exista foarte multi bani, dar exista si foarte multa determinare si profesionalism. Toata lumea vorbeste de petrol ca principala resursa a tarilor din Golf. Da, corect, petrolul a scos zona Golfului din aproape epoca de piatra si a transformat-o intr-una dintre cele mai dinamice regiuni ale Globului. Da, petrolul i-a dat Dubaiului un sut in fund sa iasa din cort si sa se mute in zgarie-nori de lux, dar, astazi, nu mai reprezinta mare lucru – doar 1% din PIB-ul Dubaiului il reprezinta petrolul, in schimb ce, atentie…, 20% il reprezinta turismul. Iar in Dubai, turismul a fost construit, nu i-a fost daruit de Allah sau de stramosi. Nu exista obiectiv turistic cat de cat mai vechi de 20 de ani. Toate au fost construite, toate au fost gandite, toate au avut parte de bugete semnificative de marketing si exista o gandire si o viziune de ansamblu. Miliardele de dolari ale Dubaiului au iesit dintr-o gandire strategica, poate halucinant de curajoasa, dar care se pare ca a functionat. Brilliantly.

Din 2013, de cand am fost ultima oara, Dubai a deschis noi si noi atractii turistice. E drept, sunt si cele clasice – gen desert safari, plaja, Burj Khalifa si altele, dar au aparut unele noi. S-a concentrat pe dezvoltarea turismului cultural (Opera din Dubai este nou-nouta), au bagat galeti de bani pentru a atrage familiile (cele mai mari parcuri de distractii ale lumii au fost deschise in ultimele luni). In plus, data trecuta ma plangeam ca Dubaiul era un oras pentru masini, nu pentru oameni… pentru ca, in afara de Dubai Marina, nu prea aveai unde sa te plimbi. Am fost surprins sa descopar ca au aparut locuri de plimbare – City Walk (despre care voi povesti) s-a dezvoltat masiv, Jumeirah Beach, adiacenta Dubai Marina, de asemenea, acum cateva luni a fost construit Dubai Canal (un canal cu o lungime de 9 km din Habtoor City pana in Bur Dubai), de-a lungul caruia exista o zona pedestra de promenada, de plimbat cu bicicleta, de facut jogging si in care, evident, vor fi construite locuinte si hoteluri. In acest moment, canalul legandu-se de Creek a transformat zona centrala intr-o insula… iar unii sustin ca acest canal, dar si spatiile verzi construite de-a lungul lui au darul de a modifica microclimatul si de a racori mult prea fierbintele Dubai.

De altfel, principalul obstacol pentru Dubai sa devina poate cea mai vizitata destinatie turistica a lumii o reprezinta clima. In mod normal, poti sa respiri afara de prin octombrie–noiembrie pana spre sfarsit de martie, inceput de aprilie. In aprilie–octombrie, fie te refugiezi in interioare (si exista interioare imense, de la marile malluri pana la un parc de distractii complet construit intr-o imensa cladire (voi reveni la el, ca l-am vizitat, se numeste IMG Worlds of Adventure), fie sa manipulezi climatul pentru a-l imblanzi. In ultima instanta, acum vreo 3000 de ani, desertica insula Bahrain (aflata la doar o ora de zbor de Dubai) era un paradis verde, fiind numita „Gradina Edenului”. Probabil, cel mai ambitios proiect posibil intr-un oras in care imposibilul nu exista este racirea climatului pe timp de vara. Stiu, costa enorm, sunt, probabil, riscuri enorme, dar pentru Dubai ar fi o mina de aur. Ar dubla sezonul turistic, iar numarul de turisti, probabil, s-ar cuadrupla – vara este perioada vacantelor pentru europeni care nu prea aleg Dubaiul din motive de…. 50 de grade Celsius la umbra. Ma rog, unii mai vin, dar numarul lor este foarte mic. Cand am fost in martie, in mod oficial, Dubaiul incepuse un proiect de „clouds seeding” – adica, autoritatile „impusca” norii care trec peste Emirate, si care nu se scutura, cu niste „gloante” de iod, care fac ca norii sa dea drumul la precipitatii. Asta, in cazul in care sunt nori… dar schimbarea radicala ar fi daca emiratezii ar fi capabili sa produca nori… si cred ca se baga foarte multi bani in asta. In consecinta, la sfarsit de martie cand am ajuns, erau foarte multi nori, a plouat semnificativ cu stropi nenatural de mari, iar deasupra Golfului Persic avioanele s-au zguduit zdravan din cauza unor turbulente masive, care au durat saptamani de-a randul (le-am experimentat si eu, mai ales pe zborul spre si dinspre Bahrain)

De data asta, am stat tot cateva zile in Dubai. Am mers la invitatia Dubai Tourism, autoritatea de promovare turistica a Dubaiului, impreuna cu un grup mai mare de jurnalisti romani. Programul oficial a fost de 3 zile, dar am mai ramas – am dorit sa dau o fuga pana in Bahrain (aflat la o ora de zbor), cea de-a 111-a tara in care calcam, si apoi, timp de doua zile, sa ma vad cu cativa dintre numerosii prieteni pe care ii am in Dubai. Am zburat spre Dubai cu compania aeriana low-cost Fly Dubai. Era pentru prima oara, cunosteam ca au avioane nou-noute (din cate stiu, este compania cu cea mai tanara flota din lume), care creste ca Fat Frumos, dar pot sa spun ca nu m-a impresionat, dimpotriva, a fost cea mai oribila experienta de zbor care am avut-o de ani de zile. Am prins un scaun fara fereastra (intr-adevar, modelul Boeing 737-800NG are randuri care nu au ferestre la geam si ai un sentiment destul de urat, daca zbori pe zi), mancarea m-a facut sa vomit la sosire (nu mi s-a intamplat pe nici o alta companie aeriana), iar spatiul dintre scaune este unul dintre cele mai mici posibile – mi s-a parut sa fie chiar mai mic decat la companiile aeriene low-cost asiatice, Wizz-ul este boierie comparativ cu compania arabeasca). Dar, in fine, dai putin, nu trebuie sa te astepti la cine stie ce conditii, poti sa fi masochist vreo 4 ore pana la Dubai. Cum, necum, au trecut cele patru ore si am ajuns, Slava lui Allah, pe aeroportul din Dubai. Dubai International, vechiul aeroport, Dubaiul avand doua aeroporturi – cel vechi unde opereaza Fly Dubai, dar si Emirates si cel nou, Al-Maktoum, aflat in desert intre Dubai si Abu Dhabi, care in urmatorul deceniu va deveni cel mai mare aeroport din lume (cel vechi nu prea mai poate fi extins, este inghesuit de orasul Dubai in crestere si de emiratul vecin Sharjah, care a devenit un dormitor ieftin pentru cei care lucreaza in Dubai.

Am aterizat seara (de fapt, era noapte, chiar noapte) si a urmat lungul drum spre hotelul Rixos the Palm, aflat undeva la capatul unei „crengi” din The Palm – acea constructie faraonica din Golful Persic sub forma unui palmier (o vezi doar din avion) pe care s-au construit numeroase rezidente si hoteluri de mare lux. Rixos este un bine-cunoscut lant hotelier turcesc de mare lux – cu hoteluri prin cateva locuri din lume (mi-aduc aminte, am baut un ceai la Rixosul din Almaty, Kazahstan), dar cele mai cunoscute sunt all-inclusive-urile din Antalya. De altfel, Rixos a adus conceptul de all-inclusive si in Dubai, cel de pe Palm fiind all-inclusive. Nu pentru toata lumea, poti sa optezi pentru all-inclusive sau nu. Hotelul – ce te poti astepta de la un hotel de lux – camere imense de poti sa joci fotbal in ele, am avut norocul, cred, sa prind una de unde aveam parte de intreaga panorama a Dubai Marina sau Internet City, dar si sa arunc un ochi asupra unor vile somptuoase de pe una dintre crengile Palmului. In plus, puteai arunca un ochi pe insula unde locuieste seicul, aflata in apropiere. Desi initial am injurat ca e fix la capatul celei mai lungi crengi din The Palm si mergi de te plictisesti, am descoperit ca locatia este extrem de linistita, zici ca te afli departe de orice localitate, in schimb ai parte de panorama unui megaoras al viitorului…

A doua zi de dimineata, primul lucru pe care l-am facut a fost sa topai descult prin balcon si sa pozez ceea ce vedeam – mare, blocuri cu arhitectura indrazneata, vile… Iar daca stateai la un etaj superior, sigur vedeai si Burj-al-Arab.

Dupa un mic dejun copios (am stat trei zile, deci am fost de trei ori la micul dejun si nu am reusit sa gust din toate), am pornit-o spre unul dintre principalele atractii ale orasului – Burj Khalifa, care, pana in momentul de fata, este cea mai inalta cladire din lume. Eu zic sa va grabiti, ca va detine acest titlu pana in 2020, cand se va deschide Jeddah Tower in Arabia Saudita, o tara retrograda care inca se opune cu vehementa turismului, asa ca nu o sa prea aveti ocazia sa va laudati ca v-ati urcat in cea mai inalta cladire din lume. Dar nu va faceti griji, credeti ca Dubaiul, care e obsedat de „cea mai mare”, „cea mai inalta”, „cea mai rotunda” etc., sta cu mainile in san? Exista deja planul unei cladiri si mai inalte decat cea din Regatul fundamentalist din vecinatate – Dubai Creek Tower…, iar ambitia este sa fie gata in trei ani, pentru EXPO 2020… Wow, ar fi inca un proiect incredibil. In mod cert, am vazut la aeroport si prin oras poze cu noul megaturn cu care Dubaiul vrea sa zgarie cerul.

Am mai fost in Burj Khalifa de doua ori, acum a fost a treia oara. Cel mai bine este sa te duci la apus de soare (mai nou, se poate si la rasarit), cand ai posibilitatea sa vezi Dubaiul si ziua, si noaptea, si in acel moment magic cand soarele apare sau dispare la orizont. Numarul de vizitatori este limitat si este bine sa-ti cumperi biletul on-line, pentru ca, daca pur si simplu te duci la intrare si vrei sa cumperi bilet la fata locului, ai putea avea surpriza sa fii refuzat ca e full, mai ales in sezonul de varf. Daca vrei sa te duci sa vezi Burj Khalifa, incearca sa-ti cumperi biletul (trebuie sa alegi o anumita ora) cat mai in avans, ca sa prinzi, de aici. Cum ziceam, am fost de trei ori ziua, sincer, mi-as fi dorit momentul apusului sau, cel putin, noaptea (am vazut Dubaiul noaptea de la etajul 20 dintr-un bloc din zona si arata intr-un mare fel. Sau data trecuta, cand am venit in Dubai cu Wizz Air, am survolat, noaptea, centrul si era o feerie de lumini), dar cand esti intr-un program organizat, trebuie sa-l urmezi… dar sper sa pot ajunge, candva, si noaptea in Burj Khalifa :).

Ce se vede de sus… pai te afli la 555 de metri inaltime, iar daca prinzi o zi clara (si, Slava Domnului, am avut parte!), vezi cam tot Dubaiul, care e incredibil de intins… Am avut soarele „in spate”, asa ca am avut vizibilitate pana, hat, in Sharjah! La picioarele tale, se afla sute si sute de cladiri inalte, unele de o arhitectura deosebita (exista chiar si un Big Ben, evident, cel mai mare Big Ben din lume), poti vedea marea si The World, un proiect, cam esuat, de insule artificiale (am inteles ca doar una este construita si pe una va fi deschisa in curand o plaja publica), dar pentru mine, daca am mai fost aici, a fost interesant sa descopar ca se construieste in continuare la foc continuu – numeroase blocuri au fost finalizate sau sunt in curs de finalizare (cum v-am spus, s-a deschis si Opera din Dubai tot pe aici) si nimeni nu pare sa-I opreasca.

Dupa o pauza de pranz intr-un restaurant din Mall – unul foarte haios, pe care il descoperisem eu de data trecuta – Rainforest, au urmat intoarcerea la hotel si pregatirea pentru programul de safari de dupa-amiaza.

Ca si urcatul in Burj Khalifa, desert safari este o activitate „clasica”, cred ca unul dintre primele programe turistice din Dubai. Este plin de adrenalina si este chiar haios daca nu ti-e frica de condusul pe dune. Ne-am urcat intr-un Land Cruiser modificat special pentru „dune bashing”, capabil sa reziste si daca te rastorni cu el pe dune, si, pana am iesit din Dubai, am tot povestit cu soferul. Localnicii reprezinta mai putin de 10% din populatia Dubaiului, unul dintre cele mai cosmopolite orase ale lumii si care concureaza New Yorkul la titlul de „capitala a lumii”. Probabil, vei gasi orice nationalitate aici, dar greu te vei lovi de vreun „local” care sa lucreze in servicii. Ei bine, am descoperit ca in cazul safariurilor in desert, marea majoritate a soferilor sunt emiratezi si inteleg ca exista o politica in acest sens. De altfel, seicul doreste o „emiratizare” a locurilor de munca, ca mai multi emiratezi sa lucreze, dar nu e asa usor – unii nu vor, altii nu stiu, multi se plang ca nu gasesc de munca…

Cea mai tare parte din desert safari este asa-numita „dunes bashing” – la un moment dat, soferul iese de pe sosea, isi dezumfla cauciucurile si pleaca in viteza pe dune – coborand la unghiuri aproape imposibile, gonind pe culmi de nisip, trecand in viteza pe sub botul unor camile plictisite, hatanand in sus si in jos… e o experienta plina de adrenalina si foarte faina pentru multi (mie imi place, am facut-o deja de trei ori in Emirate si o data in Oman) si, dupa o perioada de circa 20–30 de minute de dune bashing, am terminat tura si ne-am indreptat spre tabara „de distractie”. Dune bashing se face, de obicei, in emiratul Sharjah, dar pentru ca alcoolul este interzis acolo, taberele unde se mananca si se bea sunt organizate chiar si la cativa metri de granita, dar musai sa fie in emiratul Dubai, unde poti consuma alcool.

Asa a fost si acum, dupa ce am mers mai mult prin desert, de-a lungul frontierei Sharjah – Dubai. Am ajuns la un camp aranjat in stilul taberelor de beduini, unde a urmat spectacolul. In Dubai, orice serviciu trebuie sa aiba si un business class, ca altfel nu se poate (metroul are business class), ei bine, fiind invitatii Dubai Tourism, am avut parte de un serviciu „business class” – inainte de a ajunge in tabara, am gustat niste sampanie doar pentru noi, am avut o camila „privata” pe care sa ne pozam, am putut bea sucuri si gusta cate ceva inainte de a ne fi asezat la masa aflata in primul rand, sa vedem cel mai bine.

Ce poti face in tabara? Diverse. Te poti imbraca in costume arabe (au si de femei, si de barbati) pentru fotografii, poti sa te pozezi cu soimi (pasarea nationala) si, intr-un final, ai parte de mancare traditionala. Cei de la business class sunt serviti special (desi mancarea e aceeasi) de ospatari, restul se pun la o coada la bufet… dar e mancare pentru toata lumea, nu va fie frica. Exista si un spectacol cu numere mai mult sau mai putin traditionale – la inceput o dresura de soimi, activitate traditionala pe coasta Golfului Persic, apoi un dans senzual din buric efectuat de o dansatoare destul de dezbracata, originara de undeva din fostul spatiu sovietic (si dansatoarea, de data asta, chiar a fost buna, la propriu si la figurat) si „dervisii rotitori”, o traditie provenita din actuala Turcie. Ma rog, eu am avut parte de un astfel de spectacol, in care am intrat in transa undeva la Cairo in anul 2000, spectacolul acela este irepetabil pentru mine, dar nu pot spune ca show-ul din desertul Dubaiului nu a fost excelent.

A urmat lungul drum spre hotel – Dubaiul este foarte imprastiat, are o suprafata de zeci de kilometri patrati, cu o densitate de populatie nu tocmai mare. Sa mergi dintr-un colt intr-altul al orasului poate dura si ore in sir – mai ales in perioade de varf, cand principalul bulervad, Sheikh Zayed, indiferent cat de multe benzi are, este full, full, full. Am adormit cu ochii la spectacolul orasului… la luminile Dubai Marina, ale Internet City, ale Burj-al-Arab. Iti place sau nu iti place, artificial sau nu, Dubai este o experienta…

Imagini Dubai

Am plecat de la Bucuresti cu Fly Dubai

Cam high density in avion … Sistemul de entertainment era stricat, geam nu aveam…

Am ajuns in sfarsit la hotel – Rixos the Palm

Camera, maaaaare

Primire mai mult decat generoasa … fructe

si dulciuri !

Ce vedeam din balcon 🙂 Wow !

Si a doua zi dimineata din acelasi loc

Sa arunc o privire la vecinu’

Ce sa zic ? Dubai

Cate zeci de milioane or costa vilele astea ?

Un mic dejun mai mult decat generos

Fructe pe alese

Piscina cea mare a hotelului (sunt mai multe)

Si la plaja

O plaja … urbana

Pe Sheikh Zayed, principalul bulevard din Dubai

in drum spre Burj Khalifa

Coada de la intrare (ne miscam insa repejor)

Dubaiul vazut de sus

Si poza clasica

Dubaiul de la o inaltime de 555 metri

Cel mai mare Big Ben din lume 🙂

Blocurile astea nu existau in 2013

Mai exista si un Dubai la joasa inaltime

Rainforest Cafe – un loc foarte haios (elefantii aceea urlau la un moment dat)

Zona cu produse tipice din Dubai Mall

Inghetata din lapte de camila !

Inapoi, la hotel

Cam asa se vad Jumeirah Beach Hotel si Burj-al-Arab din capatul Palmului

Sa plecam spre desert safari, zic

Punctul de plecare

Si adrenalinaaaaaa

E un nisip atat de fin… pacat sa nu-l simti la talpi

Acele minute pline de adrenalina

Oprirea pentru poze

Din nou, la drum

Cu o camila foarte calma

Masa VIP in desert

Poza de rigoare

Mmmm, fructele mele favorite !

In tabara din desert, gata de cina si de spectacol

Cu oamenii desertului

Tot soiul de frigarui

Un dervis rotitor

Oare nu ameteste ?

Si cel mai sexy spectacol – dansul din buric al unei tinere rusoaice

Cade ? Nu cade ?

Plecarea de la tabara din desert

Noapte buna, Dubai !