Celor mai multi care iau in considerare ideea de a se duce in Indonezia, prima destinatie care le trece prin minte este Bali. Trebuie sa le dau dreptate: Bali este, probabil, cel mai frumos loc de pe Pamant sau, in mod cert, unul dintre cele mai frumoase. Dar Indonezia are 8.842 de insule (cel putin, asa sustine guvernul indonezian), dintre care doar 922 sunt locuite permanent. Si, desi nu am fost decat in patru dintre ele (Java, Bali, Sulawesi si Flores), sunt convins ca multe altele merita vazute. Si pregatesc pentru la anul, cam pe vremea asta, o noua tura din seria „Haideti cu Imperator” in niste insule mai putin batute ale Indoneziei, dar la fel de spectaculoase (adica, ma gandesc la Sumatra, Flores si Komodo, mai putin la Java lui Prambanam si Borobudur). Java nu este complet necunoscuta. Este cea mai mare insula din Indonezia (din punctul de vedere al populatiei), desi este doar a treia ca dimensiune, dupa Sumatra si Sulawesi. Are 145 de milioane de locuitori, adica 55% din toata Indonezia se inghesuie pe aceasta insula care a devenit cea mai populata insula a lumii. Guvernul indonezian a promovat la greu procesul de transmigrasi, de a coloniza locuitori din Java pe alte insule, dar dupa caderea dictaturii in 1998 se pare ca exista un proces invers… migrantii interni revin acasa din cauza diferentelor culturale de multe ori imposibil de depasit.

Cum ziceam, Java este principala insula a Indoneziei, dar cei mai multi turisti se duc in „insula zeilor”, in Bali. Si este pacat ca daca ajungi in Bali sa nu dai o fuga si in Java, pentru ca sunt niste locuri absolut minunate. Nu ma refer la Jakarta, capitala Indoneziei nu se distinge decat printr-un trafic naucitor, ci pentru minunatele temple de langa Yogyakarta – Borobudur si Prambanam, ambele, aflate pe lista mostenirii mondiale UNESCO si ambele care merita vizitate. De asemenea, am fost la vulcanii din zona Bromo (un alt loc incantator unde mi-as dori sa revin candva), dar si in Bogor, un oras aflat la sud de Jakarta si cunoscut printr-o gradina botanica fastuoasa, dar si pentru ca aici ploua 300 de zile pe an (ma rog, am prins una dintre cele 300 de zile).

Cand cei de la Ambasada Indoneziei mi-au trimis programul initial, am aflat ca, pe langa Bali, urma sa ne ducem si in Java (buuun), dar la Surabaya. Nu, nu fusesem la Surabaya, dar nu auzisem de ceva notabil de facut acolo, stiam doar ca e un port de prim ordin al Indoneziei. E drept, e aproape de Bromo si ma bucuram ca voi revedea Bromo. Dar, pana la urma, programul a fost schimbat si am ajuns in zona cea mai turistica a Javai, in orasul regal Yogyakarta.

Am ajuns in Yogyakarta pe timpul noptii, am decolat din Bali cu o cursa a companiei nationale Garuda Indonesia (e una dintre cele mai bune companii aeriene din lume, in ultimul clasament Skytrax a iesit pe locul 10 mondial) si am aterizat pe o ploaie destul de violenta. Nu, nu au mai fost turbulentele de la Bali, avionul a aterizat impecabil si apoi ne-am refugiat in cladirea aeroportului. Urma sa mai mergem cateva zeci de kilometri pana langa Borobudur, pe care urma sa-l vizitam a doua zi. Pe drum, in intunericul care s-a instapanit peste Java, am aflat ca programul initial de a vizita Borobudurul la rasarit de soare a fost anulat pentru ca nu e voie sa filmezi in Borobudur la… rasarit de soare (nu ma intrebati de ce, in general cand auzi de o decizie din putul gandirii nu trebuie sa intelegi motivul, nu exista niciunul, provine din prostia unui oficial local. Sau din dorinta de a mai jumuli niste bani). OK, fine, dar eu nu am de gand sa filmez. Urma sa ne ducem pe un deal la vreo 20 km de Borobudur, pentru a admira un rasarit care poate avea loc oriunde (oricum, Borobudurul e prea departe sa fie vazut, zaresti doar un deal). Asa ca am decis ca voi ramane la hotel si voi incerca sa ajung cumva la Borobudur… Si cand am ajuns la hotel, am descoperit uitandu-ma pe Google Maps (era prea intuneric sa ma lamuresc unde sunt) ca hotelul in care stateam, Manohara Hotel, este fix in complexul templului Borobudur! Dar trebuie sa platesti suplimentar pentru a intra in templu in ultimele momente ale noptii. Daca nu esti oaspete al hotelului, trebuie sa platesti 450.000 de rupii indoneziene (30 de euro), iar daca esti oaspete, doar 275.000 de rupii (18 euro). Am scos cardul si am platit in „secunda 2”. Multa lume mi-a spus ca este unul dintre cele mai spectaculoase rasarituri din lume, cum puteam sa-l ratez?

A doua zi dimineata, ceasul suna pe la 5:00. Buimac, ma imbrac, ajung in receptie, beau rapid un ceai javanez si… gata de plecare. Sunt destui care au venit sa admire rasaritul la Borobudur, marea majoritate, din afara hotelului. Cei din hotel se imbarca intr-o masina pentru a nu vedea rasaritul la Borobudur, ci undeva pe un deal. Nu m-am lamurit eu exact care e directia, dar, evident, apar niste oameni cu lanterne care ma indreapta spre templu. WOW! Am un flashback. Mi-l aduc aminte insorit, cand l-am vazut prima oara dupa ce m-am dat jos de pe o motoreta cu care venisem tocmai de la Yogyakarta. Templul este luminat destul de modest de vreo doua faruri, dar pana incep sa urc in vant, luminile se sting. Mai bine! Noroc ca am frontala la mine. Toata noaptea, a plouat zdravan, asa ca treptele erau alunecoase.

Templul budist de la Borobudur a fost construit intr-o perioada in care toata Java se inchina lui Buda, candva prin secolul al IX-lea (o mica comunitate javaneza budista continua sa existe in apropierea templului chiar si in ziua de azi, iar Borobudur este un loc de pelerinaj pentru budisti din intreaga lume). Este construit pe etaje – primul etaj este lumea dorintelor, al doilea, a formelor si cel de sus, unde se afla 72 de statui ale lui Buda, ascunse intr-o stupa perforata, este lumea perfecta, unde nu exista dorinte si forme. Ma duc direct acolo… este, evident, zona cea mai frumoasa, cea mai spectaculoasa. Desi au venit destui oameni la rasarit, gasesc un colt linistit. Este intuneric-bezna. Se aud doar zgomotele junglei, mai ales pasaret. La un moment dat, ca prin minune, incep sa se creioneze stupele. E momentul magic… incet, incet, Borobudur se infatiseaza ochilor… O stupa, doua, trei, grupe de stupe dispuse simetric. Cum ziceam, in fiecare e cate o statuie a lui Buda. Cateva stupe nu au fost reconstruite, asa ca Buda este in aer liber, scrutand, seren orizontul.

Din pacate, nu am parte de un rasarit propriu-zis pentru ca este nor. Descopar insa ceata tipica junglei care invaluie zona. Dar si asa, momentele in care se lumineaza de ziua sunt magice. Pur si simplu, magice. Nu se aud decat clicul aparatelor de fotografiat. Cei care ne-am sculat la 5 dimineata (sau 3, sau 4, pentru cei care au venit din Yogyakarta) suntem pe deplin recompensati. Doamne, cum ar fi fost un rasarit cu soare. Nu trebuie sa ma gandesc. Pur si simplu, sa tac si sa ma bucur de acest moment inegalabil… stupe, Buda, campul invelit in ceata, vulcanii care au protejat, dar si ameninta acest monument milenar.

Am stat pana m-a razbit foamea. Asa ca am coborat la micul dejun la hotel (in banii de intrare, primesti si niste sandviciuri din partea hotelului) si, dupa ce mi-am strans bagajele, m-am pregatit sa admir Borobudurul si pe zi. Dar inainte de a reveni la temple, cei de la hotel ne-au prezentat un film despre istoria templului, dar si despre semnificatia frizelor care il impodobesc.

Cum ziceam, Borobudur a fost construit prin secolul al IX-lea si reprezinta cea mai mare structura budista din lume (se afla chiar in Cartea Recordurilor). Dupa conversia javanezilor la islam, templul a fost abandonat si uitat sute de ani, fiind acoperit de cenusa vulcanica emisa cu darnicie de vulcanii din preajma si de jungla. De asemenea, a fost aparat de un tabu care ii alunga pe locuitori si potentatii vremii sa-l distruga sau sa-l jefuiasca. A fost „redescoperit” de olandezi si restaurat in anii ’80 ai secolului trecut. De atunci, a mai fost mangaiat de cenusa vulcanica donata cu darnicie de vulcanul Merapi aflat nu foarte departe de templu, dar si de ploi torentiale, eruptii mai indepartate si de… masele de turisti.

Intre timp, s-a intamplat un miracol si a iesit soarele! De ce nu s-ar fi dus norii astia acum vreo doua ore? Asta e, oricum rasaritul (sau, mai degraba, aparitia luminii de zi) a fost magic. Iau la pas mai atent templul. Pe peretii sai se afla 2.672 de frize care redau momente religioase, dar si istorice. La fel gasesti si la Angkor Wat, desi este hindus. Hinduismul si budismul s-au intrepatruns in istorie. Intre timp, au venit din ce in ce mai multi turisti. Sunt multe clase de elevi (fetele poarta cu mandrie hijabul musulman), iar cea mai mare pasiune a elevilor este sa intervieveze turistii straini (de unde vin, ce au vizitat in Indonezia, ce parere au) si sa se pozeze. Selfie-ul pare sa se fi inventat in Asia J.

Dupa ce am luat din nou monumentul la pas, am admirat statuile lui Buda, dupa ce am fost martor la momentele in care s-a ridicat ceata peste jungla si am studiat frizele, era timpul sa plec… Mai aveam multe de facut…

O zi mai tarziu, dupa-amiaza, in program era vizitarea complexului de temple de la Prambanam. Prambanamul se afla la doi pasi de Yogyakarta, de fapt avioanele care decoleaza de pe aeroportul orasului survoleaza istoricele monumente. Daca Borobudur a fost construit in secolul al IX-lea si este budist, Prambanam a fost construit in acelasi secol si este hindus… se pare ca, pe la 800 si ceva, budistii si hindusii din Java erau intr-o competitie arhitecturala… Ca si Borobudur, Prambanam a fost abandonat, acoperit de jungla si ocolit de localnici deoarece niste demoni ar fi locuit in ruinele marilor cladiri. A fost redescoperit de britanici, relativ restaurat in vremea olandezilor si restaurat complet abia dupa obtinerea independentei in timpul lui Sukarno.

Daca Borobudur este un adevarat deal construit pe nivele, Prambanam este o colectie de cladiri sub forma de munte dedicate sacrei treimi hinduse – Brahma creatorul, Vishnu pastratorul si Shiva distrugatorul. De departe, apare ca o padure de piatra ca niste copaci fantastici si aduce cu Angkor Wat. Cand l-am vazut prima oara, in 2004, tocmai vizitasem Angkor Watul si Prambanamul nu m-a dat pe spate. Acum, nemaitrecand prin Cambogia de vreo trei ani, Prambanamul a fost cu adevarat impresionant. Pacat ca am avut parte de un cer negru, intunecat, iar plafonul de nori nu s-a dat dus pentru nimic in lume :(.

Cum ziceam, complexul este format din cladiri inalte, sub forma de munte (Meru este muntele sfant din Himalaya unde isi au salasul zeii). Complexul a fost afectat in 2006 de cutremurul care a lovit Yogyakarta, unele temple s-au prabusit, dar au fost reconstruite repede. Eruptia lui Merapi din 2010 a crutat insa complexul, vantul ducand cenusa vulcanica spre Borobudur, dar eruptia lui Kelud din 2014 a adus ceva cenusa vulcanica. Vicisitudinile naturii din zona (vulcani, zona seismica) ar trebui sa va convinga sa mergeti sa vedeti aceste temple cat mai repede, pentru ca nu se stie niciodata cat de vitrega va fi natura…

Am intrat in cateva, evident si in cel mai inalt, care are 47 de metri. Ideea este similara – niste temple mult prea inalte te indreapta spre inima templului in interiorul caruia se gasesc, de obicei, statui de zeitati hinduse (nu chiar in toate). Apoi, te poti plimba de jur-imprejur, pentru a admira frizele similare cu cele de la Borobudur, de altfel.

Daca ajungi la Prambanam, este imposibil sa nu auzi legenda Roro Jonggrang. Se zice ca in vechime zona era dominata de doua state – unul, condus de un rege intelept, si unul, de un gigant crud, care manca oameni. Regele avea un fiu, iar gigantul asta rau si urat se intampla sa aiba o fata de o frumusete rara. Evident, gigantul si-a dorit si celalalt stat, l-a atacat, dar printul „bun”, care avea puteri supranaturale, l-a invins, ucigandu-l pe gigant. Evident, dupa victorie, s-a aruncat asupra cetatii celui ucis, a cucerit-o si a capturat-o si pe superba orfana. De care, evident, s-a indragostit si a cerut-o de nevasta (vezi, daca a facut prostia sa-l ucida pe socru-sau… ar fi negociat doar cu el, nu cu razgaiata sa fiica). Aceasta, indurerata de moartea tatalui si de ocuparea tarii ei (in general, invinsii nu sunt foarte bine tratati de invingatori), i-a spus ca il va lua de sotie doar daca acesta va construi un put foarte adanc si, de asemenea, daca putea sa ridice 1.000 de temple intr-o noapte.

Printul s-a apucat si a facut putul cat ai bate din palme (deh, puterile supranaturale ajuta), dar printesa i-a cerut sa se duca in fundul lui sa vada cat de buna e apa. Cand printul a ajuns jos, printesa a aruncat cu bolovani, incercand sa-l ucida. Nu a reusit. Printul a revenit, dar a iertat-o. Urma incercarea nr. 2 – construirea a 1.000 de temple intr-o noapte. Printul a intrat in meditatie si a chemat niste spirite care au construit rapid 999 de temple. Cand sa se apuce si de templul nr. 1000, inca era noapte, printesa a ordonat servitoarelor ei sa aprinda niste focuri mari… spiritele s-au speriat ca vine ziua si au fugit (se pare ca nu le prea pria lumina zilei), asa ca au ramas doar 999 de temple. In sfarsit, printul a zis ca „destul e destul”, asa ca a transformat-o pe printesa intr-o statuie de piatra si asa, pana la zi, era gata si cel de-al 1.000-lea templu. Evident, printul a ramas singur si trist si a locuit pana la sfarsitul zilelor lui in cel de-al 1.000-lea templu.

Se pare ca povestea are niste radacini reale, fiind inspirata din razboaiele care au avut loc in Java prin secolele in care se construiau Prambanam si Borobudur si ca, intr-adevar, in proximitatea marilor temple din Prambanam sunt ruinele altor 1.000 de temple mai mici.

Langa marele complex insa, seara de seara (mai ales in sezonul secetos, mai rar in cel ploios), are loc un mare spectacol in care se pune in scena povestea hindusa Ramayana. Exista o scena acoperita, in caz ca ploua, dar, de departe, scena in aer liber cu templele luminate noaptea pe fundal este mult, mult mai spectaculoasa. Desi, initial, se anunta ploaie, m-am bucurat sa aflu ca prognoza s-a imbunatatit si ca Ramayana va avea loc in aer liber. Si in aer liber a avut loc, fiind cu adevarat un spectacol de gala – dansatori frumosi, dansatoare gratioase, efecte speciale faine, muzica de gamelan… a fost o seara pe cinste…

Imagini Borodubur si Prambanam

Noaptea in Borobudur… lumini si umbre

O lanterna pe o stupa

Acel moment magic in care apar silueta cladirilor

Fara cuvinte…

Acea ceata a diminetii ecuatoriale… De ar fi fost si soare…

Nu, nu am fost singur. Dar nici prea multi turisti

Vulcanii care ameninta de secole templele

Manohara Resort

O gradina paradisiaca

Filmul care ne prezinta sculpturile din Borobudur

A iesit soarele ! Si complexul este cu adevarat superb !

La intrare

Imperator fan club 🙂

Un roman la Borobudur 🙂

Pentru prezervarea lor, stupele sunt stropite zilnic cu apa. Nu stiu de ce 🙂

Grup de pelerini indieni in frunte cu guru

Templul este impodobit cu numeroase sculpturi

Inapoi, la hotel

Prambanam, templul hindus de langa Yogyakarta

Aduce un pic cu Angkor Wat

Cu turnurile acestea

Poti sa si tragi cu arcul 🙂

Noaptea la Prambanam

In asteptarea spectacolului Ramayana

Un show profesionist

Eroii principali – Rama si Sita

Hanuman, regele maimutelor

Dans javanez

Sa ne jucam si cu focul 🙂

Momentul culminant – Sita isi demonstreaza fecioria nefiind atinsa de flacari

Va multumim pentru atentie

O parte din distributie

Si obligatoriile selfie-uri de la final 🙂