De la Osaka am luat Shinkansen pana la Hiroshima cu JR Pass, evident. La 300 km/ora, drumul a fost floare la ureche dus-intors in aceeasi zi, ca si cum as fi mers pana la Giurgiu. Nu pot spune ca stiam multe despre Hiroshima, in afara de ce stie toata lumea. Culmea! Nici nu ai ce sa stii mai mult! Nici nu trebuie… Nici japonezii nu vor sa stii mai mult! Vor doar sa te faca sa te simti intors in timp, in acele ultime zile ale razboiului, sa te simti un simplu locuitor al orasului, un om care este prieten cu brutarul din colt, care este coleg cu muncitorii din fabrica, a carui sotie lucreaza la spitalul care tocmai ce va fi „asaltat” de cadavre ambulante; un om ai caror copii sunt colegi la gradinita cu celebra Sadako Sasaki. Aceasta fetita (despre care nu stiam) si povestea ei au devenit practic emblemele orasului. Expusa la radiatiile bombei la varsta de doi ani, zece ani mai tarziu urma sa fie diagnosticata cu leucemie. Lupta cu boala a fost imposibila, dar micuta si-a pus speranta intr-o legenda japoneza conform careia daca faci 1.000 de cocori de origami, zeii iti vor indeplini orice dorinta. Boala a invins, dar traditia celor 1.000 de cocori a ramas, iar acum acestia se daruiesc la casatorie sau la nasterea unui copil.

Domul Atomic domina privelistea orasului, este un simbol al capacitatii de distrugere a omenirii si totodata un simbol al rezistentei. Hiroshima a fost aleasa dintr-o lista de cinci orase strategice posibile, printre care si Kyoto. Acesta din urma a fost sters de pe lista si inlocuit cu Nagasaki de catre secretarul de razboi al Americii, care si-a petrecut luna de miere in Kyoto si a considerat orasul drept o sursa inestimabila de cultura.

Intreaga experienta din Memorial Park din Hiroshima este gandita sa retraiesti acele momente, sa te simti umil, rusinat si poate chiar vinovat ca te-ai jucat cel putin o data de-a razboiul. Autobuzul turistic este gratuit (JR Pass), iar intrarea la muzeu 100 yeni, deci tot gratis. In muzeu sunt expuse diverse poze si obiecte din perioada imediat urmatoare caderii bombei. Garantez de acum un lucru: nu ai cum sa citesti sau sa asculti toate acele povesti. Nu doar ca iti vine sa plangi la fiecare cinci minute si la fiecare poveste pe care o citesti, dar parca mintea refuza sa accepte ca asa ceva s-a intamplat in realitate. Alt sentiment ciudat si firesc, totodata: in muzeu, toata lumea plangea. Cred ca este cea mai mare adunare de oameni cu casti pe urechi care plang impreuna (primesti la intrare un audio-ghid). Nici nu iti venea sa te mai apropii de anumite exponate cand vedeai cum plang cei care sunt langa ele si citesc povestea lor. Nu vreau sa povestesc mai mult, pentru ca mi se face pielea ca de gaina si acum. La iesire, evident, o alta „galeata de lacrimi”: o poza uriasa cu primul fir de iarba aparut dupa bombardament, un semn al sperantei, un semn ca viata merge mai departe. Din pacate, doar pentru unii.

De la Hiroshima, mergeti la Myanjima, atat trenul, cat si feribotul sunt incluse in JR Pass. Va veti limpezi mintea si va veti incarca de energie pozitiva, pe insula fiind un templu, frumos, dar nu spectaculos, diferenta fiind facuta de peisajele insulei. Atmosfera este extraordinara, iar imaginea Portii la apus si reflux este una dintre cele mai frumoase vazute de mine. Poate ca aici veti face chiar „poza vacantei”.

Imagini Hiroshima si Myanjima

Atomic Bomb Dome

Children’s Peace Monument

Cocorul auriu, simbol al sperantei intr-o viata pasnica

Tablouri ale pacii facute din sute de mii de cocori facuti din hartie colorata

Hiroshima Peace Memorial

Cocori din ambalaje de medicamente facuti de Sadako

Muzeul din Hiroshima – urme ale bombardamentului atomic

Viata de dupa moarte – primele flori aparute in toamna anului 1945 in Hiroshima

Cele mai frumoase suvenituri – cocori facuti de noi la iesirea din muzeu in speranta unui viitor pasnic

La plimbare prin Myanjima

Un ravas

Miyanjima