Exista o tendinta la nivel global de simplificare a tarifele – atat la nivelul companiilor aeriene low-cost care taxeaza orice serviciu optional (si e complicat sa iei in considerare toate optionalele posibile si imposibile), cat si la nivelul companiilor legacy care au trebuit sa lanseze si tarife low-cost (fara bagaj de cala, fara mancare, fara, fara). Blue Air s-a aliniat acestor tendinte si a lansat incepand de saptamana trecuta 3 tipuri de tarife numite si “bundles” care pot fi alese in functie de nevoile fiecarui pasager. Deci…
Light -> este tariful acela cel mai ieftin, taman bun pentru un city break sau vacanta scurta. Nu ai bagaj de cala, doar bagaj de cabina (cu greutate pana la 10 kg) si, spre deosebire de alte companii, se poate face check-in gratuit la aeroport. Evident, daca vrei si bagaj de cala sau altceva in plus, se poate adauga.
Classic -> este tariful „cu de toate” tipic companiilor de linie – ai bagaj de cabina de 10 kg, bagaj de cala de 20 kile, 50% discount daca vrei sa iti schimbi biletul si poti sa-ti rezervi locul in avion (exceptand locurile „premium” din randul 1 si de la iesirile de urgenta). Evident, check in-ul e gratuit.
Premium -> aproape „business class” – bagajul de cala poate avea pana la 32 kg, in loc de 20 kg, poti sa-ti schimbi biletul gratis fara taxa, te asezi pe unul dintre locurile premium (randul 1 si iesiri de urgenta) si, in plus, ai parte de mancare. Evident, mancare pot sa-ti comanzi si in cazul in care optezi pentru celelalte tipuri de bilete, dar se plateste suplimentar – mancarea calda trebuie comandata in avans, in timp ce pentru snacksuri, mancare rece sau bauturi te poti decide pe loc.
In momentul in care intri pe site-ul Blue Air si cauti bilete, iti vor aparea automat cele trei optiuni… le alegi in functie de preferinte si de nevoi. Simplu.