Este imposibil sa nu fi auzit cineva de Polonia. Apare in istoria noastra timp de secole (de la Codrii Cosminului si „Sobieski si romanii” la trenul de aur care a fost evacuat in 1939 prin portul Constanta), a fost una dintre cele mai mari tari surori in perioada comunista la care ne uitam cu uimire cum se ridica impotriva dictaturii, iar noi vorbeam in soapta pe la colturi (Walensa, Solidaritatea etc.). Apoi, dupa caderea comunismului, am urmarit cum tara a crescut si s-a dezvoltat. Dar putini dintre noi au ajuns in Polonia. Poate si pentru ca pana asta-vara nu existau zboruri low-cost spre Varsovia si preturile la biletele de avioane erau disproportionat de mari fata de alte destinatii. Poate si pentru ca in afara de Cracovia, de care toti am auzit ca e frumoasa, nu se stie mare lucru despre ce poti vedea si ce face. Dar e pacat, pentru ca Polonia este o destinatie care merita mai mult – atat vizitata, cat si cunoscuta. Dar o sa fiti surprinsi, Polonia nu este o „necunoscuta” pentru altii. Polonia a fost pe locul 10 in Europa dupa numarul de sosiri de turisti straini (17,5 milioane). Dintre ei, un milion au venit din Germania, iar pe locul 2 s-a aflat Marea Britanie, cu mai bine de 300.000 de vizitatori. Noi, evident, nu ne aflam in top 15 numar de vizitatori. Trebuie sa recunosc, nici eu nu am fost de prea multe ori in Polonia, am fost de patru ori si nu am vizitat decat Varsovia si Cracovia. Asa ca am acceptat cu mare placere invitatia venita din partea Ambasadei Poloniei la Bucuresti sa ma duc sa vizitez Polonia pentru cateva zile. De la inceput, le-am zis ca as prefera sa sarim peste Varsovia si Cracovia, pe care deja le vazusem, asa ca am ajuns la concluzia sa vizitez orasul Lodz, aflat la o ora si ceva de Varsovia si Silezia Inferioara, un tinut al castelelor si palatelor aflat in zona sud-vestica a Poloniei, pe granita cu Germania si Cehia. Ati auzit de Wroclaw? Ei bine, zona aceea, o zona cu o istorie zbuciumata, care a trait o schimbare radicala in anii imediat urmatori celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Dar sa nu anticipez.
Polonia se afla mult mai la nord decat noi. E drept, in istorie noi ne-am invecinat, dar Ribbentrop si Molotov au hotarat ca sa nu mai avem granite comune, iar regiuni istorice romanesti si poloneze sa se afle acum in componenta Ucrainei. Polonia a avut o influenta majora asupra Moldovei, principatul romanesc fiind o perioada destul de lunga sub influenta monarhiei de la Cracovia – atat politic, cat si cultural sau politic. Grigore Ureche, primul istoric al romanilor, a facut scoala la Liov (Lwow, azi in Ucraina), unul dintre cele mai mari centre istorice ale Poloniei, dar nu a fost singurul. Desi istoria noastra nu prea mentioneaza prea multe despre Liov, acesta a fost un puternic centru al romanismului – aici, negustorii moldoveni isi vindeau marfa, iar copiii boierilor moldoveni studiau, existand la un moment dat un adevarat cartier romanesc in jurul bisericii ortodoxe moldovenesti din oras (am gasit-o cand am fost acolo, acum cativa ani).
Mi-e greu sa ma apuc sa scriu despre Polonia fara a trece un pic prin istoria tarii (deh, cealalta pasiune a mea este istoria). Polonezii provin din triburile slave care au trait din perioade imemoriale in zona Vistulei. Cei care au reusit sa fondeze statul, dar si poporul polonez din numeroasele triburi vest-slave din zona au fost regii din dinastia Piast, mai precis, regele Mieszko. Acesta a reusit sa organizeze un stat propriu-zis prin acceptarea crestinarii – polonezii s-au crestinat in mod oficial in 966 (cu cativa ani inaintea rusilor, ai caror lideri au acceptat crestinarea in 988, sau a ungurilor, in jurul anului 1000). Faptul ca regele s-a crestinat nu inseamna ca intreaga populatie s-a aruncat in cristelnita, religia slava mentinandu-se inca numeroase secole in paralel cu crestinismul de stat.
Dinastia Piast a pus bazele unui stat organizat, cu legi, cu organizare administrativa, cu legi, cu tot ce trebuie. Dar unii Piasti au sabotat construirea unei Polonii mari si unice – unii dintre ei au impartit statul odraslelor, asa ca, la un moment dat, Polonia era faramitata in vreo 10 statulete, e drept, cu regele de la Cracovia fiind un soi de primus inter pares. Dar in 1241, atacul tatar care a pulverizat statele poloneze (la fel ca si Ungaria apostolica, de altfel) i-a convins pe polonezi ca doar unirea ii poate ajuta sa faca fata agresiunilor. Daca zonele vestice au ramas separate – iar dinastia Piast a ramas la putere intr-o regiune germanizata (in 1945, cand germanii au fost evacuati, reprezentau mai bine de 90% din populatia zonei), zonele estice s-au reunit in jurul Cracoviei. Dar marele salt inainte, care a format un mare regat polonez, capabil sa controleze stepe pontice si Marea Baltica si sa se bata de la egal la egal cu marile puteri ale Europei, a fost momentul in care a Polonia s-a „maritat” cu Lituania, formand asa-numita Rzeczpospolita („Republica” sau „Republica celor doua natiuni”), o tara care in momentul alaturarii Poloniei se intindea de la Baltica la Marea Neagra, ingloband teritorii care azi apartin Poloniei, Ucrainei, Belarus si Rusiei. De altfel, „casatoria” polono-lituaniana a avut in spate o casatorie reala – intre printesa poloneza Jadwiga (pe atunci in varsta de 10 ani), ultima urmasa a dinastiei fondatoare Piast, fiica regelui Cazimir cel Mare, si marele duce lituanian Jogaila (devenit Wladislaw II Jagiello) din dinastia fondatoare a Lituaniei, care a pus bazele celei mai stralucite dinastii poloneze.
Dar semintele declinului se gasesc intotdeauna in interiorul fructului stralucitor. Spre deosebire de vecini, Rzeczpospolita nu avea o monarhie puternica si ereditara, nobilii polonezi erau grupati in asa-numita szlachta (sleahta), care obtinuse privilegii necunoscute in alte parti ale Eur–Asiei contemporane (poate cu exceptia Magna Chartei engleze) in vremea ultimului Piast, regele Cazimir cel Mare, și aceiași nobili practic conduceau statul, si, mai ales, aveau dreptul suveran de a alege monarhul (Polonia a fost Republica, nu Regat, desi era condusa de un rege). Asta, inevitabil, a dus la partide care isi sprijineau un anumit candidat, la rebeliuni și s-a ajuns la disparitia unei puteri centrale, la o putere faramitata. In consecinta, dupa disparitia dinastiei de origine lituaniana a Jagielonilor, Polonia a avut parte de o serie de regi mai mult sau mai putin exotici (inclusiv Stefan Bathory, fost principe ale Transilvaniei, sau dinastia de origine suedeza Vasa), dar si de un declin al puterii militare. Szlachta, mai ales cea traitoare spre fruntariile estice, s-a tatarizat (ajunsesera sa se imbrace ca nobilii Hoardei de Aur sau sa-si lase o coada lunga si sa se rada in cap), iar o parte din ea sa se rupa – marele erou al Ucrainei contemporane, hatmanul Bogdan Hmelnitchi, a fost membru al szlachtei, iar despartirea de Polonia (inceputul prabusirii Rzeczpospolitei) a fost determinata de incidente locale intre un magnat polonez si Hmelnitchi, lider al cazacilor. Hmelnitchi a fost cel care a schimbat radical echilibrul geostrategic al Europei Rasaritene, decizia acestuia de a se uni cu Rusia moscovita readucand Maica Rusie pe tabla de sah a Europei.
Perioada post-Hmelnitchi a coincis cu infrangeri ale Poloniei in nord si vest si cu declinul republicii. A devenit din ce in ce mai complicat sa devii rege din cauza numeroaselor partide inamice, iar cine ajungea nu avea, practic, nici o putere. Suedia de la nord, Prusia de la vest si Rusia de la est au devenit principalii beneficiari. Ultimul moment de glorie a fost raidul ultimului mare rege polonez Jan Sobieski, care a depresurizat Viena in 1683, aruncand Imperiul Otoman intr-o permanenta retragere dupa mai bine de trei secole de expansiune aproape de neoprit. De altfel, cele trei mari puteri ale Europei Centrale si de Est care s-au infruntat in Evul Mediu apuneau – Imperiul Otoman, Regatul Apostolic al Ungariei (disparut definitiv in urma bataliei de la Mohacs din 1523) si Republica Polono-Lituaniana. Dupa disparitia Ungariei, Polonia avea sa dispara si ea de pe harta in 1793, impartita intre Rusia, Prusia si Austria, nou-venite pe lista Marilor Puteri.
Au urmat, mai bine de un secol, lupte revolutionare, glorioase si romantice, cu viteji cantati in epopei, dar care au fost infranti cu o consecventa demna de o cauza mai buna. Dar Polonia a supravietuit prin cultura, prin mandrie, prin legende, prin romantism, prin muzica si prin biserica. A inviat in Anul Magic 1918, cand marile imperii multinationale ale Europei s-au prabusit in bubuitul tunurilor Primului Razboi Mondial. Polonia a incercat sa obtina cat mai multe teritorii, mai ales din Est (Vestul era blocat de imensa majoritate germana din Silezia si Pomerania), iesind invingatoare din confruntarile cu ucrainenii, rusii si lituanienii. Orasele Liov (Lwow) si Vilnius, capitala milenara a Lituaniei, au devenit parte a Poloniei, alaturi de numeroase comunitati est-slave, iar granita romano-poloneza a revenit dupa sute de ani din nou pe Ceremus. Dar veselia nu va continua mult.
La 23 august 1939, comunistii si nazistii se imbratisau decizand cea de-a patra impartire a Poloniei. La 1 septembrie 1939, nazistii atacau Polonia, urmati de comunistii lui Stalin, pe 17 septembrie 1939. Tezaurul, insemnele suveranitatii si armata s-au retras spre unica tara prietenoasa, Romania, trecand punctul de frontiera de la Grigore Ghica Voda spre furia atat a lui Stalin, cat si a lui Hitler. A urmat acelasi scenariu al romantismului razboinic polonez. Armata Poloniei a luptat pe toate fronturile celui de-Al Doilea Razboi Mondial, decimata in asaltul asupra Manastirii Monte Casino sau descoperind ca podul de la Nijmegen este „un pod prea indepartat”, iar in tara, Armija Krajowa (Armata din Interior) astepta ordinul Guvernului in exil. Acesta a venit in august 1944, cand armata sovietica avea contact vizual cu Varsovia, dar sovieticii au asistat tacticos la infrangerea Insurectiei Poloneze si la distrugerea capitalei… nu le convenea o Armata Poloneza Libera, aureolata cu epoletii victoriei… Polonia urma sa pice in partea gresita a Cortinei de Fier.
A urmat mutarea imensa de populatie de la est la vest. Polonezii care au trait de secole in Rutenia, Pocutia, Podolia, Lituania si Belarus au fost mutati in Silezia si Pomerania, iar germanii care reprezentau 90% din populatie de aproape jumatate de mileniu erau expulzati in actuala Germanie. Practic, populatia de azi a Sileziei vestice este formata din nepotii megiesilor Romaniei de pana in 1939.
Restul a fost comunism, care a dus la prabusirea economica a Poloniei, la revolta din 1956, apoi, succesiv, la grevele din anii ’70, momentul Gdansk – 1980, Solidaritatea, Alternativa Portocalie si la aparitia charismaticului lider Lech Walensa, socul alegerii arhiepiscopului polonez Wojtila drept Papa, starea de urgenta ordonata de generalul Jaruzelski, deceniul de lupta, perestroika si, in fine, Masa Rotunda care a dus la alegerea intaiului prim-ministru necomunist al Europei de Est de dupa 1948 – Tadeusz Mazowiecki. Mi-aduc aminte si acum imaginile transmise de TVR care nu puteau masca un Ceausescu iritat sa stea la aceeasi masa cu disidentul Mazowiecki la o reuniune CAER. Dar timpul nu avea rabdare, asa ca la doar cateva saptamani, magicul an 1989 se incheia cu Revolutia Romana si prabusirea ultimei dictaturi de esenta asiatica din Europa de Est (exceptand Albania, care a lichidat si ea experimentul comunist in 1991).
Poate ca am vorbit prea mult despre fascinanta istorie poloneza, dar cred ca trebuia sa clarific niste lucruri inainte de a povesti pe unde am mers. Pentru ca am vizitat Lodz, un oras care a explodat de la 800 la jumatate de milion de locuitori in doar doua decenii si care a inceput sa se prabuseasca odata cu reinvierea Poloniei din 1918, sau regiunea pur germana a Sileziei, unul dintre leaganele poporului german, acum in Polonia… pentru ca istoria si geopolitica nordului european sunt la fel de complicate ca zona noastra, iar Polonia a fost, ca si Romania, la „rascrucea” marilor imperii si a marilor navaliri. Si amandoua tarile / popoare au supravietuit, dar cu mijloace, evident, diferite.
Cum ziceam, am fost invitat sa vizitez Lodz, oras care candideaza pentru organizarea Expo 2022, si zona Sileziei Inferioare, dar Polonia are mai multe puncte forte – de la arhitectura oraselor istorice Torun, Cracovia, Poznan si Gdansk la muntii Carpati, unde pot fi intalniti urmasii pastorilor romani stabiliti aici acum multe secole (goralii), de la locurile de pelerinaj catolice la litoralul cu o apa, e drept, cam rece de la Baltica, cu sute si sute de palate ale nobililor germani sau sleahticilor polonezi la obiective turistice construite recent care atrag milioane de vizitatori. Nu poti sa fii locul 10 in Europa la numarul de turisti, daca nu iti reconditionezi patrimoniul istoric, daca nu investesti in promovare si daca nu creezi noi atractii turistice. Am fost pe urmele Trenului de Aur nazist (nu cel polonez, salvat de Armata Regala a Romaniei), prin mine transformate in obiective turistice, palate elegante, pe urmele lui Hitler, ale lui Kosciuszko, ale tatarilor lui Orda Han, dar si ale Armatei Rosii lui Stalin… dar despre asta, in urmatoarele episoade. Welcome to Unexpected Polska!
Armija Krajowa era „armata regala”, underground in Polonia ocupata si condusa de guvernul din exil, de la Londra, pe cand Armija Ludowa era „armata populara”, luptand impreuna cu armata URSS si avansand dinspre Est