Am ajuns prima oara in Macao la sfarsitul anului 2004, dupa aproape o luna petrecuta de-a lungul si de-a latul Republicii Populare. Sincer, eram pana peste cap de betoane si sticle, de blocuri imense cu fatadele de sticla, de autostrazi mai mult sau mai putin zburatoare si de milioane de oameni si masini pe strada. Da, ajunsesem in Hong Kong, unde dadusem de o eleganta cu mai mult staif, dar cumva tanjeam dupa Europa mea cu cladiri omenesti cu o arhitectura faina, cu istorie. Intr-una din zilele in care nu aveam de munca prin Hong Kong, am zis sa dau o fuga la Macao. Erau numeroase ferry-uri si drumul nu dura mai mult de o ora, o ora si ceva. Si, sincer, m-am simtit excelent acolo. Am descoperit o… Asie europeana. Macao avea doua zone vechi – una chinezeasca, cu cladiri joase traditional chinezesti, cu magazinul la parter si dormitorul la etaj (ma rog, in cazul Rua de Felicidade, fusesera bordeluri pentru marinarii care ajungeau in astfel de locuri), si una europeana, unde m-am simtit ca in Portugalia – cladiri joase, bisericute, azulejos, pasteis de nata si culorile acelea care imi aduceau aminte de Peninsula Iberica. Am prins si o zi cu soare bland, aproape 20 de grade (era a doua jumatate a lui decembrie), asa ca am plecat din Macao absolut incantat. Dar in ciuda sentimentului de bine, nu putusem sa nu remarc cladirile decrepite, masinile saracute, lumea prost imbracata si un sentiment de sfarsit de epoca. Chiar fusese un sfarsit de epoca, cu doar 5 ani inainte Macao fusese retrocedat Republicii Populare care inca nu se implicase in dezvoltarea economica a acestei Zone Economice Speciale. Hong Kongul alaturat era parca o alta planeta. Si parca si Shanghaiul, si Guangzhoul erau pe o spirala de dezvoltare sustinuta. Macao parea un pic backwaters.

Macao a fost o colonie portugheza, iar portughezii au fost cunoscuti prin faptul ca nu s-au ocupat mai deloc de dezvoltarea sustenabila a coloniilor lor. Daca te uiti in Africa (unde au detinut cele mai multe colonii pana in 1975), coloniile portugheze sunt printre cele mai sarace tari. Portughezii s-au dus in colonii sa catolicizeze populatia si sa stranga bogatii. Spre deosebire de englezi, care s-au prins ca daca vin cu un minimum de investitii pot castiga infinit mai mult, portughezii s-au multumit sa stranga ce gaseau si sa trimita spre metropola care nu si-a mai revenit cu adevarat niciodata dupa tsunamiul devastator care a ras Lisabona in 1755. Datorita culturii chineze (si asiatice, in general) care pune un accent deosebit pe soarta, sansa si noroc (sa ne gandim doar la semnificatia aproape mistica a numarului 8), jocurile de noroc au fost interzise cam peste tot prin China si Asia, in general pentru a nu crea probleme sociale grave.

Cum ziceam, Portugalia a decazut economic mai ales dupa 1755, iar asta s-a vazut si in prosperitatea (mai precis, lipsa de prosperitate) a coloniilor sale. Daca Hong Kongul era un centru de comert si afaceri de prim ordin, Macao lancezea. Asa ca, undeva prin 1850, autoritatile coloniale portugheze din Macao s-au gandit ca ar putea face niste bani legalizand jocurile de noroc – asa-numitul „fan-tan” – niste jocuri de noroc chinezesti. Sute de case de fan-tan umpleau bugetul coloniei Macao, iar numerosi jucatori din China si tari din jur veneau in Macao sa-si incerce norocul. Intre timp, lucrurile s-au schimbat si Macao a devenit o Regiune cu statut special a Republicii Populare Chineze. Si dupa o perioada cu suisuri si coborasuri, mai ales dupa 1999, fata Macao-ului s-a schimbat. Dintr-un loc in care veneai doar pentru jocuri de noroc, astazi Macao a devenit unul dintre cele mai mari centre de distractii ale Planetei – cazinourile nu inseamna doar locatii de joc, ci si locatii pentru shopping, concerte, spectacole extraordinare, dar si concursuri de la Macau F3 Race la competitii Poker Stars.

Am revenit in Macao in 2009, la doar cinci ani dupa prima vizita. De fapt, la patru ani si jumatate, pentru ca, de data asta, era vara. Tot din Hong Kong, tot cu ferry. Nici n-a trebuit sa intre ferry-ul in statia din Macao, ca am ramas deja cu gura cascata. Nu imi mai aduc aminte ce era pe coasta de langa port in 2004, dar acum erau niste cladiri gigantice care straluceau in soare. Erau cazinourile din Las Vegas parca teleportate aici in Asia.

Fix langa port, am dat peste un Fisherman’s Wharf, un soi de parc tematic care reconstituie o atmosfera europeana. Toate aceste cladiri insa gazduiesc magazine, restaurante, baruri, locuri de distractie. In Vezuviu este o discoteca, printre minarete arabe se plimba trenulete, iar un mini-Colliseum gazduieste tot soiul de spectacole. Am dat chiar si peste un monument care are legatura cu formarea poporului român – Columna lui Traian. Da, o copie a Columnei lui Traian exista in Macao! Napoleon nu a fost singurul care a vrut ceva similar in Parisul lui!

Dar primul cazinou „adevarat” in care am intrat a fost Sands Macao, un complex imens combinand locuri de cazare, sali de spectacole si un cazinou absolut gigantic. Am ramas socat cand am intrat dupa controlul de securitate si am patruns in cladire in urma unei usi stralucitoare – eram undeva pe la etajele 6 – 7, si parca intrasem pe un stadion, atat spatiu era. Un stadion imens plin de jocuri, dar si de jucatori, desi era doar 9 – 10 dimineata. Mii de mese de ruleta, Black Jack, poker, jocuri mecanice, orice. Este gigantic.

Dupa colt, un alt gigant – MGM Grand. O cladire cu 35 de etaje, avand 600 de camere de hotel, sali de spectacole, restaurante de toate felurile, cazinou. Cazinoul este detinut 50 – 50 de MGM-ul din State si de fiica lui Sir Stanley Ho. Aschia nu sare departe de trunchi. Trec pe langa magazine de mare lux (toate marile nume sunt aici), jucatorii par mai bine imbracati, o statuie imensa a Zeitei Chineze a Norocului imi zambeste, totul este elegant, dar parca nu ai parte de socul imensului spatiu deschis din Sands.

Urmatorul este Wynn, tot un bloc imens, tot 600 de camere, tot sute de mese de joc, dar parca incep sa ma obisnuiesc. Ce e cu adevarat spectaculos este fantana „cantatoare si dansatoare” din fata – un mix superb de apa, lumini si muzica creat de baietii care au facut celebra fantana din fata de la Bellagio din Las Vegas. Peste drum, se afla cazinoul reprezentativ al Imperiului Ho (omul n-a iesit din business, 16 din cele 30 de mari cazinouri din Macao ii apartin in diverse procentaje), Casino Lisboa. Exista si vechiul Lisboa, mic si insignifiant printre monstrii pe care i-am vazut, era THE casino pana la ridicarea monopolului, dar aparitia marilor nume din Las Vegas l-au obligat pe Ho sa raspunda cu un alt monstru – in varful blocului se afla un soi de flacara care lumineaza aproape intregul Macao. Am intrat pe langa niste vase gigantice in stilul dinastiei Ming, aici este clar ca sunt intr-un cazinou chinezesc… cu toate ca americanii au dorit sa introduca elemente chinezesti in cazinourile lor, tot aerul este clar de US. Aici, nici n-ar trebui sa stii istoria, nu poti sa nu simti ca te afli in China. Toate detaliile sunt clar chinezesti si, prin urmare, mi s-a parut sa fie cel mai plin cazinou. Stie Sir Ho sufletul si gustul jucatorului chinez…

Dar pentru gustul meu, de departe, cel mai spectaculos cazinou vazut este The Venetian. Construit pe insula Coloane (nu se afla in centrul orasului, precum celelalte), alaturi de alte ansambluri spectaculoase, The Venetian reconstruieste, nici mai mult, nici mai putin, Venetia. Da, orasul Venetia din Italia. Cu gondole, cu gondolieri, cu Piazza San Marco, cu poduri, mai putin insa cu porumbei. Si cu multe, multe, multe magazine, baruri si restaurante. Aici, aproape ca nici nu mai trebuie sa intri in zona destinata jocurilor. The Venetian este un oras el insusi, cu culori gigantice care dau stralucire si cu spectacolul Venetiei. Pana si cerul isi schimba culoarea, iar orasul este fie insorit, fie o feerie nocturna, odata cu trecerea zilei. Incredibil.

Macao se dezvolta si in continuare si sunt convins ca va deveni din ce in ce mai mult un imens parc de distractii. Este capitala jocurilor din Asia si in mod cert va deveni si capitala distractiei. O capitala spre care se vor indrepta zeci de milioane de vizitatori anual. Sunt curios cum vor incapea. Dar sper ca, in continuare, zona portugheza si Strada Fericirii isi vor pastra sarmul traditional…

Pentru mai multe informatii si povesti despre Macao, arunca o privire aici.

Cum ajungi in Macao

Cel mai usor este sa zbori in Hong Kong, unde aterizeaza avioane din toata lumea. Din Hong Kong, poti lua fie ferry-ul, fie elicopterul spre Macao. Exista ferry-uri atat din oras, cat si din aeroport direct.

Cand sa mergi in Macao

Anotimpul secetos este de prin octombrie / noiembrie pana prin martie. Vara este sezonul secetos si uneori fosta colonie portugheza este lovita si de cateva taifunuri. Dar daca stai in locuri ca The Venetian, aproape ca nu vei simti ce este afara.

Temperatura este de circa 18 – 20 de grade ziua, iarna (si nu mai putin de 12 – 15 grade, noaptea), iar din aprilie incolo, vei avea parte de temperaturi de 25 – 30 de grade, ziua, pana prin octombrie, noiembrie.

Ce sa faci in Macao

Pe langa a juca in cazinou si a vizita locurile istorice ale metropolei, asteapta-te sa fii bombardat de zeci si sute de oferte – de la spectacole monumentale gen Cirque du Soleil la concerte, spectacole high tech, curse de masini sau o groaza de adrenalina – poti sa faci bungee jumping de pe turnul de televiziune – este cel mai lung bungee jump din lume, sari in gold oar legat de picioare pentru 233 metri! In ciuda zvonurilor, saritura nu este gratis pentru fete care ar sari nud.

Imagini Macao

Fisherman’s Wharf – Macao

Mica Roma din Macao

Columna lui Traian … varianta Macao

Cazinoul Sands

Wynn Macao

si fantana sa „jucause”

Flacara imensa

a cazinoului Lisboa

Prin cartierul portughez

Un crampei de Portugalie pe coasta Chinei

Cu tot cu azulejos

si o biserica impunatoare din care n-a ramas decat fatada – Sf. Paul. Biserica a fost distrusa de un incendiu care a avut loc in timpul unui taifun in 1835 si nu a ramas decat fatada

Strada Fericirii care dadea spre vechiul port

Venetia ? Nu, este The Venetian,

cu ceasul din Piazza San Marco

Cu canale

cu gondolieri

Tavane in stil italian