In 2017, sarbatoarea „dubla” de Sf. Andrei + Ziua Nationala a picat tare bine. Joi si vineri. Cuplata cu sambata si duminica, a dus la o minivacanta de 4 zile. Stiu ca multa lume si-a mai luat cateva zile libere si a transformat 3 zile de lipsa la serviciu intr-o vacanta de 9 zile, dar la noi nu a fost cazul. Oricum, urma sa plecam pe 15 decembrie pentru aproape o luna prin America Centrala, asa ca ne-am limitat la cele 4 zile libere date de la stapanire, plus, hai, una ca nu aveam zbor spre Bucuresti. Destinatia? Relativ apropiata, dar exotica – Fez, in Maroc.

De Maroc mi se leaga niste amintiri chiar placute. A fost prima tara din afara Europei in care am calcat. E drept, cu un pic de anxietate, dar cu o imensa dorinta sa descopar si altceva, o alta cultura, o alta civilizatie, un alt mod de viata si o alta arhitectura. Asta s-a intamplat la inceputul verii 1999, cand „am sarit” stramtoarea Gibraltar in Africa venind de la Algeciras din Spania si debarcand in Tanger. Nu am vizitat Tangerul (si nu am ajuns sa-l vizitez nici pana in ziua de azi), doar am luat un taxi de la statia de ferry pana la gara si am plecat mai departe spre Meknes. Am dormit in Meknes si a doua zi dimineata, dupa o tura scurta prin Meknes, am plecat la Fez, una dintre cele 4 imperiale ale Marocului – Marrakech, Fez, Meknes si Rabat. Practic, Fez a fost, hai, nu primul, al doilea oras extraeuropean pe care l-am vizitat si care m-a fascinat. Acea medina absolut imensa, puzderie de stradute care duceau nu stiu unde, agitatia de pe stradutele inguste, strazile flancate de ziduri ca de cetate care erau, de fapt, locuinte sau magazine, celebra vopsitorie, mirosurile mirodeniilor, respectiv al kebabului, hainele neobisnuite, stilul de negociere, totul mi s-a parut extrem de interesant si atractiv. Si Marocul (iar Fezul a avut o contributie majora) m-a convins ca trebuie sa descopar mai multe colturi ale lumii, ca este o experienta fascinanta sa vezi locuri cat mai diverse si sa descoperi varietatea si povestile incredibile ale acestei Lumi in care traim.

Am plecat la Fez de 1 Decembrie la invitatia celor de la TAP Portugal, care ne-a pus la dispozitie biletele de avion. TAP Portugal a trecut printr-un proces de schimbare extrem de agresiv in ultimii ani si, dupa o perioada de restructurare si redefinire, se afla in plina expansiune. TAP Portugal avea un numar de 3 destinatii in Maroc – Casablanca, Marrakech si Tanger si, de la inceputul lunii noiembrie, a hotarat sa se extinda cu o a patra, devenind una dintre cele mai importante companii de linie care leaga Marocul de Europa si America. Fez a devenit cea de-a patra destinatie TAP Portugal in Maroc si am fost invitat sa o descopar.

Sa va zic cate ceva despre ce s-a intamplat cu TAP in ultimii cativa ani. TAP Portugal a fost o companie de stat. Fix cum e Taromul, dar, spre deosebire de Tarom, cu o conducere, cu o strategie, cu niste planuri bine puse la punct. Dar criza economica din 2008 – 2010 a lovit zdravan si Portugalia, care a trebuit sa fie salvata si ea, ca si Grecia, de o troika. Daca „salvarea” Greciei este mult mai cunoscuta pentru ca situatia economica a fost mai disperata, datoriile mai mari, iar poporul grec mai naravas, portughezii au strans din dinti si au incercat sa-si plateasca datoriile prin restructurare, taiere de costuri si, evident, privatizari. TAP Portugal s-a aflat si ea pe lista de companii de stat la care statul portughez a agreat sa renunte. Evident, au fost niste greve, dar lucrurile s-au aranjat cumva. TAP Portugal a fost cumparata de un mare antreprenor in aviatie de origine braziliano-american, care detine doua mari companii aeriene low-cost din Brazilia si SUA – Jet Blue si Azul. Iar cu TAP Portugal, acesta putea crea un triunghi transatlantic, una dintre cele mai importante piete de aviatie din lume.

Odata privatizata, TAP Portugal a trecut printr-un proces agresiv de schimbare. Au fost vandute numeroase avioane vechi si adusa practic o flota noua, a fost schimbata radical politica de preturi si s-a concentrat pe acest triunghi strategic SUA – Europa (Portugalia) – Brazilia. Romania (la fel ca Ungaria, dar si ca alte piete) nu prea mai intra in aceasta strategie si, spre surpriza tuturor, TAP Portugal a renuntat peste noapte la o ruta in care investise, pe care o crescuse spectaculos si pe care facea bani frumosi. A facut-o cadou pentru Blue Air si Wizz Air, care nu s-au lasat invitate prea mult. La doua zile dupa anuntul TAP de retragere de pe ruta Bucuresti – Lisabona, ruta era deja ocupata de cei mai mari doi operatori aerieni din Romania.

Dar saga privatizarii lui TAP nu s-a incheiat. Statul a revenit si, dupa cedarea pachetului majoritar investitorului privat, a rascumparat o parte, iar acum TAP este cam 50 / 50 de stat / privat. Si a hotarat sa revina si in Romania, unde avusese un business infloritor. Evident, regulile jocului se schimbasera. Daca, pana la retragere, avea monopolul rutei, acum urma sa se dueleze cu Wizz si cu Blue. Dar, din cate stiu, chiar si asa rezultatele sunt mai mult decat multumitoare, ba au si o mica surpriza: ruta Bucuresti – Lisabona a crescut bine si se pare ca au loc toti cei 3 competitori, fiecare avand alt grup tinta de calatori.

Stiu, a existat esecul de PR din vara, cand doua curse ale companiei TAP au fost anulate una dupa alta si a iesit un mare circ. Nu m-a impresionat. Oricum, nu dau 2 bani pe ziarele romanesti care, cu mici exceptii, scriu numai prostii, dar din pacate a fost aruncata o pata nemeritata asupra TAP. E drept, si PR-ul de la Lisabona a aplicat o politica proasta de tip strut – nu a reactionat cu nimic in momentul in care, daca citeai presa romana, aveai senzatia ca mii de oameni sunt blocati intr-un aeroport care este bombardat, strazile sunt pline de tancuri si bande rivale… Lisabona parea un soi de Damasc sau Sanaa. E drept, si TAP s-a aruncat la prea multe rute (deh, primind o infuzie foarte necesara de capital si know how, s-a aruncat prea tare), trebuind sa inchirieze aeronave cu tot cu echipaje de la companii specializate (cum ar fi EuroAtlantic) care, la un moment dat, au dat chix. Anulari de zboruri au fost si sunt la toate companiile aeriene din lume. Poate fi vremea, pot fi probleme tehnice (in mod paradoxal, avioanele se pare ca sunt niste masini care se mai strica si ele, dar spre deosebire de masinile personale care pot „merge si asa”, avioanele nu se ridica la sol cand „merge si asa”), poate fi si un fiasco al departamentului de operatiuni (fiasco al verii a fost inregistrat de Ryanair, care a descoperit surprins ca nu are destui piloti, dupa care a urmat o ploaie de anulari de curse si chiar de rute intregi). Se anuleaza zboruri, se intarzie zboruri, nimanui nu-i convine, dar asta e – sunt reglementari destul de clare cu privire la drepturile pasagerilor, cand e vorba de companii aeriene din Uniunea Europeana.

Asa ca nu am avut nicio problema sa zbor din nou cu TAP Portugal. Este o companie solida si OK de tip european, nu este fita ca Etihad sau Emirates, nu are bilete la 1 euro, este o companie solida, safe, intr-un cuvant, OK. Avioanele sunt noi (cum am zis, in ultimii doi ani a avut parte de o reimprospatare masiva a flotei) si, in plus, are niste destinatii chiar interesante – pentru noi, pentru romani, evident, cea mai mare importanta o reprezinta Lisabona, unul dintre cele mai sarmante capitale europene, dar TAP conecteaza interesant si spre Maroc, Capul Verde, Brazilia, SUA, mai nou si Canada (zboara la Toronto), si chiar unele destinatii din Spania spre care, in mod ciudat, nu exista zboruri directe din Romania, cum ar fi Sevilla, Vigo, Bilbao si alte orase din nordul Spaniei. Si, evident, nu puteam sa uit de Madeira, Algarve si Azore…

Am plecat in dimineata de 30 noiembrie. Este zborul ala al TAP pe care il urasc din toata inima si il iubesc de mor. Il urasc ca decoleaza inainte de 6 dimineata si vai si amar de noaptea dinaintea zborului, si il iubesc ca aterizeaza la Lisabona la o ora in care am toata ziua in fata. Si Lisabona este un oras in care iti poti „rupe” picioarele alergand cat e ziua de lunga. Am avut tranzit vreo 5 – 6 ore, asa ca a fost o placere sa dam o fuga prin centru. Da, stiu, am fost de, probabil, zece ori prin Lisabona, dar de fiecare data e o placere.

Daca tot am ajuns sa povestesc de tranzit, trebuie sa tineti cont ca TAP Portugal are un program de tranzit bine pus la punct – in primul rand, daca zbori pe o destinatie transcontinentala (dar nu Maroc !) si nu ai conexiune in aceeasi zi, iti ofera cazare, transfer la hotel si mancare… practic, ai parte de o mini-vacanta gratis in Lisabona. Programul se numeste „Bom Dia” si este in vigoare de cativa ani. In plus, a aparut o facilitate in ultimii doi ani – poti sa faci o intrerupere in Lisabona de pana la 3 zile, in caz ca ai zboruri transcontinentale, iar biletul sa coste la fel ca si cum ai lua zborul imediat urmator. In plus, ai parte de mai multe avantaje, cum ar fi reduceri de preturi la hotel, o plimbare cu tuk tukul gratuita sau vin gratuit daca mananci in anumite restaurante.

Dar noi nu am stat prea mult prin Lisabona. Aveam conexiune in aceeasi zi (d-aia am aterizat pe la 8 dimineata !) si oricat imi place capitala portugheza, nu aveam prea mult timp si voiam sa ajung cat mai degraba in Maroc. Dar aeroportul din Lisabona este unul din foarte putinele aeroporturi europene care este fix in oras ! Din aeroport, sari imediat in metrou si, in mai putin de jumatate de ora, esti fix in buricul urbei.

Am avut parte de soare (nu e chiar o surpriza sa ai soare in Lisabona), dar cu niste dinti ceva mai pronuntati, am mancat pasteis de nata (e un sacrilegiu sa fii in Lisabona, chiar si cateva ore, si sa nu mananci pasteis !), ne-am plimbat prin Praca de Comercio si puțin prin Alfama, un cartier care iti face un pic antrenamentul pentru medinele din Maroc, am alergat un picut si la unul dintre punctele de panorama din Alfama de langa biserica Santa Luisa si apoi fuga la aeroport.

Zborul spre Fez a durat undeva in jur de doua ore. A fost operat cu un avion de tip ATR-72 (circa 80 de locuri) si care, spre surprinderea mea, a fost plin. In plin extrasezon si la nici o luna de la lansarea rutei. Asta inseamna ca marketingul si comercialul isi fac treaba si deschid rute noi cu potential de dezvoltare. Zborul a fost lin, am survolat spectaculos podul Vasco da Gama, cel mai lung pod din Europa, am marcat desprinderea din Europa, dar si survolarea litoralului african… si am ajuns pe aeroportul din Fes la ora fixata. Aeroportul parea nou-nout (si este), dar inca nu era plin… mai era prezent doar un avion Ryanair. Si cum ne-am apropiat, am vazut doua tulumbe de pompieri care ne asteptau. Ce ? Tulumbele sunt folosite pentru deja clasicul „salut cu apa” – care e folosit atunci cand se inaugureaza o ruta noua, atunci cand vine o aeronava noua, ma rog, cand se intampla un eveniment. Dar nu eram pe zborul inaugural, acesta avusese loc cu o luna in urma. De ce eram salutati cu apa ? Aveam sa aflu dupa ce am coborat pe tarmacul aeroportului Fez – aeroportul il sarbatorea pe pasagerul „Un milion” din anul 2017 ! Era prima oara cand aeroportul Fez in care se bagasera multi bani si arata bine, din pacate nu are nici un ATM functional, ajungea sa aiba un milion de pasageri – devenea astfel al patrulea aeroport din Maroc cu peste un milion de pasageri, dupa Casablanca, Marrakech si Agadir (pe toate zboara si TAP, exceptand Agadir, dar cine stie, poate ca in curand).

Sarbatoarea era cu toata protipendada Fezului, in frunte cu guvernatorul, dansatori, batatori de toba, torturi si alte bunatati nord-africane. Dar alesul era doar unul – venise in avion cu noi (nu stiu exact cum a fost selectat) si era un franco-turc (aveam sa aflu din presa marocana de a doua zi). In rest, cei care ne-am nimerit in acelasi avion am primit cate o floare. Simpatic 😊.

In fata aeroportului, ne astepta cuminte soferul care fusese trimis de cei de la Hala Riad, hotelul traditional in care urma sa dormim, aflat in plina medina, orasul vechi… cand Fez (ca si Marrakech) are o tona de astfel de hoteluri in stil traditional aflate in medina, de ce sa stau intr-un hotel care poate fi la fel in orice alt colt de lume ?

Dar despre Fez si despre fabuloasa sa medina, intr-un episod urmator.

Imagini Bucuresti – Lisabona – Fez

Zborul meu cu numarul 1000 🙂 Foarte de dimineata in Otopeni 🙂

Gata de decolare 🙂

Una din putinele companii aeriene care mai dau mancare calda pe zborurile europene

Rasarit de soare deasupra Europei

Acea culoare magica …

Deasupra Portugaliei

La Lisabona… Avionul care m-a purtat in zborul 1000 🙂

Statia de metrou de la aeroport – in Lisabona ajungi extrem de repede in centrul orasului

Blasfemie sa ajung la Lisabona si sa nu mananc pasteis de nata !

Una din frumoasele piete centrale ale Lisabonei

Legendarul lift Santa Justa

Nu prea inteleg sloganul acesta, dar in fine …

Culorile Lisabonei

Tuk tukurile au cucerit si capitala Portugaliei 🙂

Alfama

Imbarcarea spre Fez

La decolare, am survolat podul Vasco da Gama

Cel mai lung pod din Europa

Surpriza la Fez … am fost intampinati de salutul cu apa.. De ce ?

A cam plouat prin Fez

Welcome to Africa !

Lume, lume si popor !

Aeroportul sarbatorea pasagerul nr. 1 milion de anul acesta. 2017 – prima oara cand Fezul are 1 milion de pasageri

Inghesuiala, oficialitati, batai de tobe

Si flori pentru toata lumea 🙂

Hala Riad – aici urma sa dormim in Fez

Asa arata camera. Spatioasa, simpatica, dar cu tavanul mult prea jos !

Poarta albastra, una din intrarile in Medina

Suntem intr-o tara mediteraneeana, nu ?

Clasicul magazin de covoare

Una din miile de ulite din Fez

Bateria de restaurante pentru straini

Tajine !

Acest obiectiv este patrulat de pisici 🙂