Cum ziceam, am avut in Fez vreo patru zile, mai precis – trei zile si jumatate. O zi am dedicat-o Fezului, evident, in ultima zi inainte de zbor, urma sa raman in Fez, asa ca mai ramasesera doua zile de descoperit ceva prin jurul orasului. Prin urmare, am zis ca intr-o zi sa mergem undeva in zona nord de Fez – ruinele romane de la Volubilis, orasul sfant Moulay Idriss si celalalt oras „imperial” al zonei Meknes, iar intr-o alta zi sa o iau spre muntii Atlas, pentru a descoperi asa-zisa Elvetie a Marocului. Dupa aceste doua zile, as zice ca poate mergea mai bine sa fi fost in prima zi in Volubilis si Moulay Idriss si in a doua zi in Meknes cu trenul, pentru ca nu pot sa zic ca zona montana de langa Fez m-a dat pe spate. Speram sa gasesc ceva din Atlasul de langa Marrakech, de pe soseaua Marrakech – Ouarzazate, dar, probabil, zona aceasta berbera e undeva mai departe, prea departe pentru o excursie de o zi si la inceput de decembrie, cand ziua este destul de scurta. Dar sa va povestesc despre ziua aceea faina: Volubilis – Moulay Idriss – Meknes.

Uneori, gasesti oferta cea mai buna din intamplare. Ma invarteam prin Fez urmand ghida antipatica, cand un nene ma intreaba daca as vrea masina pentru excursii in oras sau in jur. Parea un tip de treaba. Am schimbat doua cuvinte si mi-a dat o carte de vizita. Cum ghida insista ca stie ea un sofer foarte bun, m-am gandit sa il sun pe nenea care dadea carti de vizita. Ma uit pe cartea de vizita – Ahmed Dakdaki, Classic Lines. Si flerul nu a dat gres (e drept, am aruncat un ochi si pe google). Ahmed a fost un sofer si un ghid excelent in acelasi timp – a condus extrem de safe, curtenitor, masina curata-sclipitoare si un partener de povestit fara egal. Nu ne-a grabit nicio secunda, „e vacanta voastra”, chiar a fost o experienta faina. Ne-am inteles la telefon, daca nu ma insel am dat cam 600 de dirhami pe zi pentru toata masina (dar nu bag mana in foc, ar fi trebuit sa imi scriu undeva). Omul lucreaza in turism de la inceputul anilor ’90 si, pe langa franceza si araba, pe care o vorbesc cam toti in Maroc, stie bine si engleza.

Asa ca dimineata, asa cum ne-am inteles la telefon, ne-am vazut in fata Portii Albastre. Ahmed era acolo cu masina luna, gata de dus. Erau inca zile de vacanta datorate Zilei Profetului, asa ca am iesit neasteptat de repede din Fez. Este, totusi, un oras de 1,1 milioane de locuitori, nu e un satuc . Dar era o liniste prin Ville Nouvelle … Am iesit prin nordul orasului si, dupa o portiune de drum cum ma asteptam, printr-un soi de stepa deluroasa, dupa o curba, apare spectaculos un lac de un albastru azuriu. Wow! Evident, exista si un punct unde sa ne oprim pentru a fotografia privelistea cu niste standuri care vand tot soiul de chestii. Dar, din nou, totul e pustiu… doar doi copii calare pe un magar asteapta vreun turist sa le dea „un dirham, un bonbon, un stylo pour une photo”…

Urmatorul stop este, de asemenea, panoramic. Ahmed stie foarte bine locurile si mai stie ca turistii iubesc panoramele. Asa ca nu o ia direct spre Volubilis, ci mai parcurge cateva sute de metri pana in punctul de unde poti admira de departe ruinele marelui oras roman. Wow, shukran, Ahmed.

Volubilis a fost unul dintre cele mai importante (poate, chiar cel mai important) oras roman al Africii de Nord. La fel ca Apullum sau Potaissa, Volubilis se afla intr-o extremitate a Imperiului Roman, asa ca a fost un punct extrem de important comercial intre Imperiul Roman si restul zonei „barbare”. In plus, acum 2000 de ani, regiunea era foarte roditoare (ploua mai mult), nici azi localnicii nu se pot plange, zona Fez – Volubilis este una dintre cele mai roditoare din aceasta tara cu foarte multa Sahara, asa ca Volubilis a fost mereu un oras prosper. De fapt, nu romanii l-au fondat, ci cartaginezii de origine feniciana, iar orasul a fost inglobat in Imperiul Roman dupa ce s-au descotorosit de periculosul rival la dominatia Marii Mediterane (Cartagina a fost rasa de pe fata pamantului, dar restul oraselor au fost pastrate). Volubilis a fost abandonat de administratia romana in timpul decaderii Imperiului (la fel ca in cazul Daciei), dar, ca si principalele metropole ale Daciei, a continuat sa fie locuit, desi orasul a decazut. Se pare ca Ulpia Traiana Sarmizegetusa a continuat sa fie locuita de romani si dupa Retragerea Aureliana in timpul navalirii gotilor, carpilor si gepizilor, dar a fost parasita complet abia cand au navalit hunii veniti tocmai din Mongolia in arcul carpatic, undeva cam la 100 de ani dupa Retragerea Aureliana. Volubilis, spre deosebire de Ulpia Traiana, a supravietuit si prin prisma faptului ca localnicii berberi s-au urbanizat si ei, mutandu-se in Volubilis.

Dar si Volubilis a decazut. Sfarsitul orasului a coincis cu venirea lui Idriss, urmas direct al Profetului refugiat in actualul Maroc datorita lui Harun-al-Rashid. El s-a casatorit cu fiica regelui berber al regiunii. Acesta a fost insa asasinat de un trimis al califului din Bagdad, dar nevasta sa era deja insarcinata. Avea sa-l nasca pe Idriss II, cel care a fondat orasul Fez, iar Idriss I a fost ingropat intr-o noua asezare, la cativa kilometri de Volubilis, si care ii va purta numele – Moulay Idriss. Daca mai exista viata in Volubilis, dupa aparitia pe scena istoriei a celor doi Idriss, avea sa fie abandonat. Populatia s-a mutat fie in satul fondat in jurul mormantului urmasului direct al Profetului Mohamed, fie in nou-infiintata capitala Fez. In secolul al XVIII-lea, dinastia care a facut din Meknes capitala „a imprumutat” materiale de constructii din Volubilis, iar lovitura de gratie i-a fost data de marele cutremur din 1755 care, printre altele, a ras si Lisabona de pe fata pamantului.

Astazi, Volubilis, cu un pic de imaginatie, iti ofera imaginea unui oras prosper, bine organizat din punct de vedere citadin, cu cladiri mari si impunatoare. Pe langa coloanele care inca stau in picioare (spre deliciul berzelor, care le prefera pentru cuiburi), poti descoperi numeroase mozaicuri in fostele vile ale orasului. Faptul ca Idriss a mutat populatia islamizata (se pare ca Idriss a gasit un oras majoritar crestin cand a ajuns aici, dar a reusit sa-i convinga pe aproape toti locuitorii sa se converteasca la noua religie a lui Mohamed) a salvat mozaicurile – religia islamica interzice redarea figurilor de oameni si de animale, iar cele din Volubilis au din plin. Chiar si de femei nud … de neconceput pentru o religie care promoveaza modestia si combate tinutele sexy…

Am petrecut cateva ore in Volubilis. Mi-a placut sa descopar toate mozaicurile, sa ma catar pe micile damburi de unde sa imi dau seama de organizarea orasului. Am luat la pas si forumul central, unde se aflau autoritatile si unde se desfasura comertul, dar si cartierele bogate cu vile somptuoase si mozaicuri spectaculoase. Volubilis a fost evident mai mare, cum este evident si ca locuintele bogatilor sau templele si cladirile administrative au fost construite cu mai multa grija si din materiale mai bune … si au supravietuit secolelor.

Cand intri in Volubilis, daca intorci capul spre stanga, nu poti sa nu remarci, la cativa kilometri, revarsandu-se pe un deal, un sat colorat. Este satul sfant Moulay Idriss, fondat de Idriss I si unde se afla si veneratul sau corp. Seamana teribil cu celebrele pueblos blancos din Andaluzia, doar ca in loc de clopotnite, se ridica spre cer minaretele moscheilor. Adevarul este ca si bisericile Andaluziei au fost la un moment dat minarete, deci daca Moullay Idriss s-ar muta peste noapte in Andaluzia, ar fi „de-al casei”. De altfel, satul actual a fost construit in special in secolele XVII – XVIII, cand nordul Marocului a fost asaltat de refugiati musulmani si de evrei alungati de regii prea-catolici ai Spaniei, aducand cu ei bogatii, cunostinte, dar si stil arhitectural.

Ahmed ne-a lasat undeva in piata centrala. Era un pic de haos, pentru ca era zi de targ cu multa lume, popor, gratarele sfaraiau, dar am zis sa incercam sa ne plimbam pe undeva prin orasel, eventual sa gasim o panorama. Ajungem la intrarea in moschee. Evident, inchisa pentru nemusulmani. De fapt, Moulay Idriss este un sat sacru – in Maroc se zice ca cinci pelerinaje la Moulay Idriss echivaleaza cat un pelerinaj la Mecca. Nu stiu daca restul lumii islamice e de acord cu aceasta rata de schimb, dar am mai auzit povesti similare – in Tunisia, la Kairouan, de exemplu. Pana in 1912, accesul nemusulmanilor in localitate era interzis, deci nu numai in moschee – dar odata cu venirea „protectorilor” francezi, au trebuit sa faca niste concesii.

Ajungi in fata moscheii, singurii turisti, am fost imediat „luati la ochi”. Asa ca a aparut un tanar dornic sa ne fie ghid. Am zis OK. Si a inceput sa ne plimbe pe ulitele mai mult sau mai putin abrupte ale oraselului. Am aflat ca fiecare cartier are o alta culoare. Da, observasem ca partea inferioara a caselor este colorata, in timp ce partea superioara ramane, de cele mai multe ori, alba. Am aruncat o privire prin cateva moschei si ne-a dus pana sus, in varful dealului, de unde am avut panorama intregii asezari. Moullay Idriss este cocotat pe doua dealuri, iar pe saua care le desparte se afla marele complex al moscheii unde este ingropat Idriss I, stra-stra-stranepotul Profetului Mohamed (nu sunt sigur de cate „stra”-uri este nevoie, dar stiu ca sunt cateva). Iar punctul de belvedere pare sa fie un loc sacru pentru pisici, tinand cont ca am dat de o pisicarie plina de feline… la coborare, am trecut si pe langa o moschee ciudata, cu un minaret rotund, putin obisnuit pentru tara asta, unde toate minaretele sunt patratoase. Se pare ca e o moschee noua, nu are decat vreo 100 de ani, si cel care a construit-o a zis ca el vrea un minaret rotund, adica cilindric, asa cum sunt minaretele in zona de bastina a lui Idriss.

Am plecat din Moullay Idriss incantat. Ca si din Volubilis, de altfel. Ce nu era incantator: soarele se indrepta spre apus si mai aveam de vazut si Meknes. Cred ca vara e foarte fezabil sa le vezi pe toate trei, fiind ziua mai lunga, iarna, doar daca alergi prin Volubilis si Moullay Idriss, ceea ce nu mi-ar fi placut. Pana la urma, am zis „hai si la Meknes!”.

Meknesul este, de asemenea, unul dintre „orasele imperiale”, pentru ca a fost capitala, la un moment dat, in timpul domniei sultanului Moullay Ismail (1672 – 1727), capitala a Marocului. Norocul Meknesului este ca Moullay Ismail a condus tara vreo 50 si ceva de ani, timp in care l-a transformat dintr-o mica fortificatie militara intr-un metropola impresionanta, construita in stil mauro-andaluz. Evident, tot ce este construit in Meknes graviteaza in jurul numelui lui Moullay Ismail. Din respectiva perioada, dateaza cei 40 km de ziduri de cetate care continua sa strajuiasca si astazi orasul.

Evident, sunt multe de vazut in Meknes – palate, porti, ziduri, mausoleul lui Moullay Ismail, medina – vechiul oras, semnificativ mai mic si mai usor de navigat decat Fez, dar, cum ziceam, am ajuns cam tarziu. E drept, tot orasul era in sarbatoare, peste tot, balci, calusei etc, etc … toata lumea se distra si se plimba. Am ales sa vizitam unul dintre cele mai impresionante monumente ale orasului – vechile grajduri regale ale armatei lui Moullay Ismail.

Suna un pic cam ciudat si plicticos sa te duci sa vezi grajdurile, dar va asigur ca reprezinta una dintre monumentalele cladiri ale Meknesului. Moullay Ismail a domnit asa de mult si a construit un astfel de oras taman pentru ca a fost puternic si a reusit sa-si invinga toti dusmanii. Iar pentru asta, avea nevoie de ditamai armata. Iar armata trebuia sa aiba o groaza de cai, adica vreo 12.000. Acum, in locul unde sultanul isi tinea miile de cai este o cladire impresionanta – partial ruinata, dar a carei culoare variaza aproape la fiecare cateva minute in soarele de la apus… Moullay Ismail respecta infinit mai mult caii decat oamenii, asa ca s-a dat peste cap sa le creeze toate conditiile tuturor celor 12.000 de iepe si armasari. Fiecare cal avea un sclav care il deservea si cate un om care se ocupa de partea cosmetica. La doi pasi de resedinta cabalina, se afla un lac artificial construit de acelasi sultan, dar care astazi este un loc de plimbare apreciat de localnici… si unde se poate bea niste suc de trestie de zahar cu lamaie, absolut genial.

Am plecat din Meknes in puterea noptii. De la Meknes la Fez este autostrada, toata tara are cam 1.808 km de autostrada (in Romania, sunt 746 km), iar atentia acordata infrastructurii este importanta – in perioada imediat urmatoare, se va termina linia ferata de mare viteza pe care vor circula cu 300 km/ora trenuri franceze de tip TGV – se pare ca, in vara lui 2018, va fi gata prima linie intre Tanger si Casablanca, linie care va fi prelungita spre Marrakech si de-a lungul coastei atlantice. Exista un plan pana in 2035 de a impanzi tara cu autostrazi si trenuri de mare viteza. Si chiar daca respectarea termenelor de executie nu este cea mai importanta calitate a marocanilor, probabil ca vor avea rezultate. Mi-aduc aminte ce zicea Ahmed cand l-am intrebat care e diferenta dintre regele Mohamed VI si tatal sau, Hasan II – „Pai, la Hasan, veneau constructorii si ziceau ca sa ii ierte, dar nu e gata. Si el ii ierta, mai dadea niste bani si santierele taraganau. Cand au venit la Mohamed VI, nu le-a mai dat niciun ban, dar le-a mai dat un pic de timp. Nu nelimitat, ca la Hasan, un pic, si constructorii terminau”. Cred ca Mohamed VI ar fi un genial sef la CNAIR sau CNADR, sau cum naiba se mai cheama acum …

A fost o zi absolut superba. Am descoperit locuri faine, am pasit prin perioada Romei Antice, a inceputurilor islamului in Africa de Nord si in perioada post-medievala. Si mi-a intarit ideea ca Marocul este o tara minunata, care merita descoperita…

Am ajuns la Fez cu ajutorul TAP Portugal, care a deschis in luna noiembrie ruta Lisabona – Fez. Fez este cel de-al patrulea oras marocan deservit de TAP, dupa Casablanca, Tanger si Marrakech, iar timpul de legatura cu zborurile spre Bucuresti sunt foarte bune – la dus, fix cat sa ne plimbam un pic prin Lisabona, la intors, fix cat sa ajungem pana la mallul Vasco da Gama

Imagini Volubilis – Moulay Idriss – Meknes

Liniste pe marile bulevarde din Fez … E Ziua Profetului

Peisaj tipic marocan

Un lac azuriu

Orasul roman Volubilis

in mijlocul unei vai roditoare

Cica ii zice Poarta lui Cezar. O fi a mea si eu nu stiam ?

Unul din numeroasele mozaicuri din Volubilis

Berzele gasesc coloanele romane ca fiind foarte comfortabile

Pe aici, au trecut mai bine de 2000 de ani

Arcul de triumf al Volubilisului

Un mozaic sexy care a supravietuit si unor timpuri mai puritane

Moulay Idriss, orasul sacru al Marocului

Revarsandu-se pe dealuri ca si pueblos blancos din Andaluzia (ma rog, astea sunt colorate, cele din Andaluzia sunt albe, albe)

Aici se afla moastele lui Idris I

Pe stradutele din Moullay Idriss

Moscheea dedicata urmasului direct al Profetului

Ca in toata lumea mediteraneeana, pisicile se simt foarte bine si in Maroc

O alta panorama a orasului

Zi de sarbatoare – gratare si cumparaturi. La marocani ca si la romani

Una din monumentalele porti din Meknes

Si poarta simbol a orasului Meknes

Era zi de sarbatoare, deci se sarbatorea

Nu numai pisicile sunt fericite in Maroc, ci si berzele

Monumentala cladire a grajdurilor regale