Ultima zi in Fez. Urma o zi lunga, care se termina practic a doua zi de dimineata, cand cursa TAP Portugal din Lisabona urma sa aterizeze la Bucuresti. Dar era o zi castigata, nu pierduta. Practic, Ahmed, soferul nostru din Fez, urma sa ne ia la ora 14:00 de la Poarta Albastra. Zborul incepea la 16:35 (pentru un motiv care imi scapa, soferul a insistat sa ajungem cu doua ore inainte de ora de decolare, desi aeroportul Fez este relativ mic si cu putine curse), aterizam la 18:40, taman la timp sa dam o fuga pe malul fluviului Tejo si o cina in zona mallului Vasco da Gama si sa prindem zborul de 23:05 spre Romania. Evident, ne-am trezit un pic mai tarziu, am luat micul dejun, check out si gata de plimbare. Vremea, ca in fiecare zi – soare, dar frigut. Noaptea, temperatura se ducea spre un 4 – 5 grade, ziua era cam 10 grade Celsius. Localnicii ziceau ca e un pic cam frig pentru perioada respectiva, dar atata timp cat era soare, era OK.

Ce poti face o dimineata mai lunga prin Fez. Sa o iei la pas pe una dintre cele doua strazi principale ale medinei si sa te pierzi pe ulite si alei. Mai cumperi cate un suvenir, mai faci o poza (sau 100), pur si simplu simti atmosfera medievala a acestui oras poate unic. Cel putin in Maroc, pentru ca desi mai multe orase au medine (orase vechi tip cetate), inclusiv Marrakech sau Casablanca, niciunul nu are o medina de proportiile celei din Fez, iar aceasta creeaza sentimentul ca te afli intr-un oras de sine statator, practic este o calatorie in timp. Daca medina din Marrakech se transforma din ce in ce mai mult intr-o enclava turistica, in medina din Fez inca locuiesc cateva zeci de mii de oameni, poate peste 100.000 de marocani care nu se ocupa cu turismul decat intr-o foarte mica masura. E drept, multi se muta, dar nu neaparat din cauza fluxului de turisti, ci pur si simplu pentru ca doresc sa traiasca in conditii mai contemporane, sa le zicem … :).

In plus, am vizitat Madrasa Bou Inania, care se afla la doar 100 de metri de hotelul in care am stat – Hala Riad. Si am lasat-o la sfarsit taman pentru ca era la doi pasi, fix acolo, in plin bazar de carne. Ca si restul orasului, este foarte veche – a fost construita in 1351 – 1356 (ca idee, cam in acei ani a murit Basarab I Intemeietorul) si este unica madrasa (sau medrasa, sau medersa) care avea si o moschee incorporata. Cum ziceam, medersele erau un soi de, hai sa le zicem, licee, unde tineri veneau si invatau Coranul, matematica, literatura (mai ales poezia, care a fost foarte apreciata in lumea musulmana), limba araba, etc. Bou Inania, in mod exceptional, avea si o moschee incorporata pentru ca, in anul constructiei, nu exista nicio moschee in apropiere si elevii trebuiau sa se duca undeva sa se si roage, asa ca Bou Inania este una dintre foarte putinele moschei din Maroc care pot fi vizitate de nemusulmani – desi nu poti pasi efectiv, este deschisa si poate fi vazuta. A fost refacuta in secolul al XVIII-lea acum cateva zeci de ani si este un exemplu stralucit de arhitectura islamica, cu arabescuri, cu lemn sculptat, cu un patio in mijlocul cladirii unde se afla un mic bazin – mostenirea romana se vede si aici.

La etaje, exista caminul de elevi – camere mici, inghesuite, dar care probabil pe la 1400 erau considerate lux … Dar toate aceste medrase multiseculare demonstreaza cata atentie s-a acordat invataturii in lumea islamului. Nu cred sa existe prea multe institutii de invatamant similare in vreun colt al Europei crestine.

Se apropia ora si am zis sa luam totusi pranzul, ultimul pranz din Maroc. Unde, unde, hai intr-unul din restaurantele suprainaltate din zona Portii Albastre. Evident, baietii care „vanau” clienti au sarit pe noi, am cautat un local care parea sa aiba o panorama frumoasa si, da, am gasit unul. Ne-am urcat pe acoperis, la etaj exista si un hotel (Hotel Cascade). Am comandat mancare, nu a fost cine stie ce, dimpotriva, in plus, pentru ca a aparut deodata si un mare grup de francezi, masa a fost servita cu intarziere, mai ales felul al doilea. Si se apropia ora 14:00. Mai trebuia sa mergem si la riad sa ne luam bagajele, ma rog, nu foarte departe, dar tot faceai un sfert de ora dus-intors. Am asteptat ospatarul sa vina si tot nu aparea, am inceput sa-l cautam. Era de negasit. In fata restaurantului, tipul care racola clienti. Discutam cat costa, facem calculul, ii platim. Si o luam la pas prin bazar spre riad.

In schimb, dupa vreo cateva minute, apare ca din pamant ospatarul, urland ca nu i-am platit. I-am spus ca i-am platit grasului de la intrare, a zis ca nu, i-am zis ca am de luat bagajele si discutam cand ne intoarcem ca tot pe acolo trecem. E drept, din cel mai zambitor om de pe Planeta, se plangea pe la toti macelarii cu care se intalnea. Am luat bagajele, am plecat, am ajuns in fata restaurantului, tipul care luase banii era linistit acolo. I l-am aratat si toata lumea parea fericita. Am ajuns la sofer, cand ospatarul a reaparut din nou urland ca nu am platit. In fine, am ajuns la un politist, un tip tanar si tacut care statea in fata Portii. El ca nu am platit, noi, ca nu. In fine, politistul il trimite sa-l aduca pe respectivul caruia ii platisem si ne spune – plecati repede. Pana sa urcam bagajele, a aparut ospatarul din nou, rosu de furie, urland ca nu i s-a platit. OK, hai la politie… Dar nu la orice sectie de politie, ci la Politia Turistica, aflata la vreo 200 de metri.

Acolo, mi-am dat seama ca Politia Turistica e totusi altceva in Maroc… Seful a dat cu ospatarul de pamant, i-a inchis pliscul, l-a ascultat doar pe politistul cel tacut, l-a luat pe ospatar, a vorbit cu el separat si ala a venit spasit spunand ca totul e OK, nu e nicio problema. Brusc, zambitor. Am revenit la restaurant, a vorbit si cu tipul care a luat banii, mi-a cerut un act de identificare (i-am dat buletinul, nu voiam sa raman fara pasaport pe acolo), i-a facut o poza, mi-a zis ca ospatarul e un escroc si ca il vor aresta! Ne-am strans mainile si am plecat impreuna cu soferul Ahmed, care, pe de o parte, parea sincer ingrijorat, pe de alta parte, mandru ca Politia Turistica este atat de profesionista. Lectie – daca mancati undeva, cereti o nota, ceva, sa fiti siguri.

Drumul spre aeroport a fost fara incidente, doar animat de discutie. In fine, la aeroport am dat peste o echipa noua la check in, nu mai putin de patru persoane au trebuit sa manevreze computerul pentru a putea sa ne dea boarding pass-urile si sa ne ia bagajele si, in fine, iata-ne la bordul avionul TAP Portugal in directia Lisabona. Zborul e scurt, dar ceea ce vezi de sus ma face sa ma bucur ca am stat la geam – am putut vedea si un oras mare (probabil, Meknes), lacuri, plaja Africii si, dupa nu foarte multe minute, plajele minunate ale Portugaliei de Sud. In plus, daca zburati spre Lisabona, va recomand sa stati la geam de preferat pe partea dreapta a avionului… culoarul de aterizare, de foarte multe ori (nu intotdeauna!), este fix pe deasupra orasului, iar centrul se afla, in general, pe partea dreapta … si poti avea parte de o panorama minunata a orasului.

In Lisabona, cum am zis, am avut timp destul sa dam o fuga pana in zona construita pentru Expo 99, unde se afla mallul Vasco da Gama, Oceanariul, o promenada de-a lungul fluviului Tejo si centrul de conferinte. E o zona faina si placuta. Din pacate, fiind iarna, era cam frig si batea vantul, asa ca ne-am refugiat un pic prin Vasco da Gama. Retur la aeroport, am testat si automatele de control pasapoarte (da, functioneaza cu pasapoarte romanesti!!!) si a urmat un zbor lin si cu un pic de somn spre Bucuresti, dupa ce am luat cina (exista mancare calda inclusa la TAP pe zborul spre Bucuresti).

Cam asta a fost excursia noastra, ma rog un weekend mai lung la Fez, in Maroc. Am revazut un oras in care nu mai fusesem de 19 ani, un oras care isi pastreaza atmosfera medievala, un oras unde poti simti istoria pulsand la fiecare colt de strada… Un oras care merita vizitat, ca si Marocul… o tara care isi pastreaza aerul exotic si misterios, dar care, in acelasi timp, isi modernizeaza infrastructura si nu numai.

Imagini Fez si Lisabona

De pe acoperisul hotelului

Medrasa Bou Inania

Incredibilele arabescuri

Prin bazarul de carne

Va face pofta ?

Moda marocana – pentru barbati

Dreapta, stanga, stanga, dreapta … pana te pierzi

Iata si moda feminina

La ce pot fi bune felinarele ziua

Principala moschee din Fez

Poarta Albastra

Panorama orasului de pe acoperisul restaurantului

Mancarea nu a fost cine stie ce

Palmierii din fata aeroportului

Check in spre Lisabona

Gata de decolare

La revedere, Fez

Sa fi fost Fez ? Sa fi fost Meknes ?

Marocul la apus de soare

Aterizam la Lisabona

care ne intampina cu ditamai pomul de Craciun

In zona Expo 99

Burj-al-Arab ? Nu, Burj-al-Portugal

Inapoi, in aeroport

Hmmm, cam frigut acasa

Gata de decolare … dimineata eram acasa