Tbilisi

Zborul intre Bucuresti si Tbilisi a fost de doua ore si un pic. Dupa ce Boeingul celor de la Blue Air a luat-o la fuga pe pista, ne-am ridicat rapid, intors spre Marea Neagra, si imediat am intrat in nori. Mi-as fi dorit sa revad tarmul romanesc al Marii Negre, dar n-a fost sa fie. Ulterior, aveam sa aflu ca l-as fi vazut pe cel al Bulgariei, pentru ca FlightRadar24 a vazut ca am ajuns deasupra marii pe undeva la sud de Balcic. Dupa vreo ora, plafonul de nori s-a risipit si dupa vreo ora si jumatate, am survolat tarmul georgian, incepand sa coboram… in stanga, se vedeau varfurile Caucazului Mare (inclusiv celebrul Elbrus – banuiesc ca l-am identificat corect, era un varf cu un cap mai mare decat altele), iar in dreapta, varfurile Caucazului Mic… Tbilisi se afla pe valea care leaga Marea Neagra de Marea Caspica, strajuita la nord de Caucazul Mare si la sud de Caucazul Mic. Am admirat varfurile imbracate in albul zapezii, apoi niste lacuri de un albastru profund (nu am mai vazut culoarea aceea din avion de cand am survolat Tibetul), apoi, in departare, blocurile Tbilisiului, si am pus rotile pe pista aeroportului din Tbilisi.

Aeroportul Tbilisi nu este foarte mare, dar modern si aerisit. E drept, nici nu sunt extrem de multe companii aeriene care sa opereze aici (nu era decat un Georgian Airways si astepta un Emirates), asa ca Blue Air-ul a tras la terminal. Controlul pasapoartelor a fost superrapid (se poate intra si doar cu cartea de identitate in Georgia, dar ofiterul se uita de doua ori), un zambet si am trecut. Acum trei ani, primeam cadou si o sticla de vin de bun-venit in Georgia, dar de data asta, nu am primit nimic. S-o fi terminat vinul in Georgia 😊.

Bagajele au venit repejor si apoi, in marele hol al aeroportului, am descoperit un punct unde se pot cumpara SIM-uri georgiene. 15 lari (cam 4 euro si ceva) costa un SIM cu 5 giga de net (sa spun adevarul, calarind internetul, am consumat vreo 2 giga, sper sa nu expire pana o sa revin in Georgia, la sfarsit de mai. Si daca expira, asta e, iau altul, poate mai ieftin. Am sarit in microbuz si dusi am fost! Ne astepta Amiran, ghidul – maestru in toasturi, cu care am bantuit prin Georgia toata saptamana, un tip simpatic si creator de buna dispozitie. In rest, georgian adevarat – mare iubitor de vin si petreceri. Ca toti georgienii, de altfel. Tbilisiul, venind dinspre aeroport (de fapt, e soseaua care vine din mult mai paupera Armenie), apare modern – blocuri inalte si noi se inalta in zare, iar imaginile sunt familiare – din cand in cand, apar benzinarii Rompetrol. Pe vremea cand Rompetrolul era al lui Patriciu, acesta a investit in Georgia, facand din Rompetrol una dintre putinele multinationale romanesti. Intre timp, Rompetrolul a fost cumparat de kazahi, apoi de chinezi, dar brandul Rompetrol a ramas si gasesti numeroase benzinarii prin toata Georgia. Benzina e insa ieftina, cam 2 lari (3 lei si ceva), dar sunt o tona de benzinarii – Socarul azer, Lukoilul rus, Rompetrolul, hai sa zicem, romanesc, Gulf-ul nu stiu cui si multe alte no name-uri.

Cum ziceam si in titlu, Tbilisi, oras fondat in anul 458 (desi istoricii sustin ca este mai vechi, fiind construit, probabil, de persi) in cei 1500 de ani de existenta a fost distrus de nu mai putin de 29 de ori – prima oara, in 626 – 627, de catre bizantini, si ultima oara, in 1795, de catre persi care au distrus orasul, au ucis aproape 10.000 de locuitori si au luat 15.000 de captivi in Persia. Patru ani mai tarziu, trupele rusesti au ocupat Tbilisi si nu au mai plecat decat in 1992. Tbilisiul de azi are putine cladiri mai vechi de 1799, doar cateva biserici, care si ele au fost refacute, numai citadela la picioarele careia a trait de milenii fiind mai veche.

Tbilisi isi datoreaza existenta izvoarelor calde sulfuroase, cu efecte miraculoase. De fapt, numele de Tbilisi vine de la cuvantul „tbili”, care inseamna apa calda, iar legenda fondatoare spune despre regele Vakhtang, care a vanat un fazan (sau cerb, in alte relatari) care a cazut in apa calda tamaduitoare si, spre stupefactia regelui, s-a ridicat ca si cum nu ar fi fost lovit si a luat-o din loc. Asa ca regele a hotarat sa-si mute aici capitala care se afla la Mtskheta. Si asa Tbilisi a devenit inima Georgiei.

Desi nu a mai fost distrus in perioada dominatiei rusesti din ultimele doua secole, orasul nu a prosperat. In perioada tarista, au fost construite niste bulevarde impresionante, dar perioada sovietica l-a afectat, devenind unul dintre acele orase gri, cu cladiri neingrijite, cum existau peste tot in lagarul sovietic, din RDG pana in Mongolia. Orasul s-a extins cu cartierele de blocuri-dormitor. Cum ziceam si in articolul de ieri, anii ’90 au fost crunti – razboi civil, refugiati din provinciile ocupate, coruptie de proportii biblice, saracie lucie. Revolutia Trandafirilor a schimbat totul, iar una dintre directiile-cheie trasate de presedintele Mihail Sakashvilli a fost restaurarea oraselor – nu stiu exact din ce bani, dar aia multi, putini au dus la renasterea Tbilisiului, a Mtsketei, a Telaviului, a Kutaisiului si a altor numeroase orase… vechile cladiri au fost refacute, renovate si vopsite, iar Tbilisi si-a descoperit o stralucire de care probabil nu a avut parte niciodata.

Tbilisi beneficiaza de faptul ca este construit pe niste dealuri, deci ofera panorame foarte faine. Exista orasul vechi, construit imediat dupa prapadul persan, intr-un stil care aduce aminte de arhitectura traditionala balcanica, casute cu balcone spectaculoase, exista si doua bulevarde „grande” construite in perioada tarista – Rustavelli si Davit Aghmashenebeli (numite in cinstea poetului national georgian care a trait acum foarte multe secole, respectiv a lui David Constructorul, rege georgian din secolul al XII-lea). Daca Rustavelli are un clar aer taristo-sovietic cu cladiri „grande”, somptuoase, dornice sa impresioneze, al carui stil l-am mai vazut la Chisinau, Almaaty, Kiev sau Minsk, bulevardul David Constructorul (nu ma mai puneti sa-i scriu numele in georgiana, e o tortura!) este o bijuterie neoclasica, cu aproape fiecare cladire o opera de arta. Duceti-va la statia de metrou Marjanishvilli si de acolo luati-o la pas. Bulevardul a fost refacut cu incepere din 2010 (cand am fost pe acolo prima oara, era un santier, cand am revenit in 2015, am ramas uluit), iar din 2015, a aparut si o straduta pietonala, plina cu baruri, restaurante, cafenele si magazinase foarte faine – al doilea pol de interes al orasului, dupa Centrul Vechi.

Am luat-o la pas si prin Centrul Vechi – stradute abrupte care urca spre Citadela care domina orasul, plina de cladiri foarte faine si colorate, dedicate total turismului. De aici, poti vedea doua imense ctitorii ale orasului – giganticul Palat Prezidential, cu o cupola impresionanta, si varianta georgiana a Bisericii Mantuirii Neamului – Biserica Sf. Treime, ambele, ctitorii din vremea lui Sakashvilli – poate, pe drept cuvant, si fostul presedinte ar trebui redenumit Mihail Constructorul sau, mai degraba, Mihail Restauratorul.

Pe langa restaurarea bijuteriilor arhitecturale vechi, Sakashvilli a impodobit orasul cu niste cladiri futuriste care, sincer, se completeaza cumva placut cu minunatul oras vechi. Am zis de Palatul Presedintelui, o cladire imensa din sticla catarat pe deal, vizibil aproape de peste tot, la picioarele lui aflandu-se doi cilindri din metal care ar trebui sa adaposteasca un muzeu si o sala de spectacole. Cladirea a fost terminata la exterior in 2010 (a costat 40 de milioane de euro), dar nu a fost deschisa nici pana acum, pentru ca municipalitatea a taiat fondurile pentru amenajarile interioare.

In schimb, acelasi arhitect, italian, care a construit acesti cilindri, a construit o cladire spectaculoasa – Public Services Hall – din nou, o cladire futurista din sticla, care de departe pare o adunare de ciuperci (sau petale, depinde de interpretarea fiecaruia), construita de cealalta parte a raului. Desi cladirea este inedita, mai interesanta pentru noi, romanii, este functiunea sa – unul dintre lucrurile pe care s-a concentrat Sakashvilli in mandatele sale a fost sa creeze un stat functional si debirocratizat. In principalele orase, a construit cladiri futuriste, in care a mutat toate serviciile publice – daca ai nevoie de ceva de la stat, aici poti rezolva totul si cat se poate de repede – aparent, poti obtine orice document in doar cateva minute. De altfel, una dintre directiile impuse de Sakashvilli serviciului public a fost transparenta – a dat afara toti politistii tarii, a angajat altii si i-a pregatit cu sprijinul americanilor, crescandu-le salariile de cateva ori, iar noile birouri ale Politiei au fost construite ca niste cladiri de sticla, cu ziduri de sticla, unde oricine ar putea vedea daca se dau spagi. Evident, spagile se puteau da si in afara birourilor, dar birourile de politie (sau Public Services Halls) complet transparente arhitectural au fost un semnal clar ca nu se mai tolereaza coruptia. Iar Georgia este o tara care la inceputul anilor 2000 era cea mai corupta din Euro-Asia, iar in 2010, una dintre cele mai putin corupte din lume (ma rog, intrase in top 40 al celor mai putin corupte tari). Si revenind la acest Public Services Hall – in aceasta cladire, statul furnizeaza 400 de servicii cetatenilor, cu o viteza de neimaginat in „Romania europeana”. Ah, da, si nu exista imprimante matriciale sau computere care folosesc Windows 95, ca in Romania 😊.

Ce am mai facut prin Tbilisi? Ne-am plimbat si am fotografiat. Evident, nu am ratat sa luam telefericul care urca pe citadela, zburand peste orasul vechi (niste imagini minunate; din pacate, fiind iarna si ziua cam scurta, am ajuns sus abia dupa apusul soarelui). Zona din jurul citadelei era pustie prin 2010 si existau avertismente clare ca turistii sa nu urce acolo dupa lasarea intunericului sau singuri chiar si in timpul zilei. Acum, langa citadela, unde se afla si o imensa statuie, cam horror, a „Mamei Georgia” (poreclita pe ici, pe colo „Țâțe de fier”) sunt numeroase standuri care vand suvenire, sucuri, fast-food, iar vara mai erau si niste terase. Cel mai fain punct de panorama a orasului a fost „recucerit”.

Mi-as fi dorit sa am mai mult timp. Sa admiram apusul de soare cu un pahar de vin in fata, pe unul dintre roof top barurile din zona orasului vechi, sa ma arunc in apele termale care au dat numele orasului, sa „fumez” o shisha pe strada plina de cafenele din orasul vechi, sa intru prin magazine, sa admir in liniste arhitectura de pe bulevardul David Constructorul… adica, sa savurez orasul. Dar in infotrip-uri timpul e limitat, trebuie vazute cat mai multe. Ma bucur insa ca am revazut Tbilisi, l-am gasit mai stralucitor ca niciodata (noaptea, este o feerie, cu toate monumentele cat de cat stralucitor luminate), si ca l-am simtit un pic si pe timp de iarna. Si sa-mi reconfirme ca Tbilisi este una dintre cele mai faine 10 capitale ale Europei. Si, in mod indubitabil, cea mai ieftina din acest top.

Si sa adaug ca am descoperit ceva – un turn „inclinat”. Este o structura bizara, ca un turn cu clopotnita antic, putin cam desantat, care te face sa crezi ca se afla intr-un echilibru instabil, gata sa se prabuseasca. Chiar m-am gandit – cum de l-am ratat datile trecute? –, un monument istoric atat de interesant! Dar cand am pus mana pe net, m-am dumirit – este un monument „vechi”, dar nou. A fost construit in 2011 (da, l-am ratat in 2015) de maestrul papusar Rezo Gabriadze, care isi are teatrul de papusi intr-o cladire adiacenta, sub turn. Teatrul (impreuna cu turnul) a fost construit din vechi franturi de cladiri prabusite din orasul vechi, dupa un cutremur. Si ca in cazul turnurilor cu ceas din lumea germanica, la ora fixa, apare un inger care loveste un clopot, iar dedesubt, pe un ecran, apar stagiile vietii – un baiat intalneste o fata, casatorie, copii si apoi inmormantare. Viata pare simpla, nu-i asa?

Tot aici, fix langa turn, am avut o intalnire informala cu seful turismului georgian – George Chogovadze, de la Georgian Tourism National Administration (un soi de minister al turismului, dar fara rang de minister). Discutia a fost scurta si la obiect. Am cautat mai apoi sa-i descopar trecutul si totul a fost legat de marketing – s-a ocupat de marketingul Swissair, Georgian Airways, Lufthansa, dar si in institutii de stat. Si omul vorbea ca un profesionist in marketing, management si comunicare (spre deosebire de ministrii nostri, care nu par sa fi absolvit pe bune mai mult de patru clase primare).

Georgia trebuie sa fie o destinatie de prim ordin si este. Trebuie focus pe vin, cultura, istorie, munti si schi (ma rog, n-a spus-o, dar si cazinourile sunt un magnet, mai precis, pentru turistii din Orientul Apropiat – este cel mai apropiat loc de Dubai, Teheran sau Riad unde poti bea si juca in liniste). Principalele piete sunt fosta Uniune Sovietica, Uniunea Europeana si Orientul Mijlociu. Trebuie creata conectivitate, asa ca incearca sa atraga cat mai multe companii aeriene in Georgia, de aceea isi doreste ca Blue Air sa introduca zboruri directe Bucuresti – Tbilisi. Are 7,5 milioane de turisti straini anual si 9 milioane de euro buget de promovare (Romania are 2 milioane de turisti anual si 200.000 de euro buget de promovare). Aici nu se includ bugetele de participare la diverse targuri, asta e alt buget (la noi, singura „promovare” este sponsorizarea de pavilioane nationale la targuri de turism, unde ajung atat agenti plictisiti, care vin la un shopping prin Londra sau Berlin, cat si oameni care vor sa faca un business).

Daca vor exista zboruri din Romania, sigur Georgia va pregati bani de promovare, in functie de potential (in functie de capacitatea pusa la bataie de compania de transport). Si e gata sa faca reclama TV, radio, internet, evenimente prin Romania, in functie de costuri si de impact. Asa a facut in fiecare tara si rezultatele sunt spectaculoase. In 2010, de abia vedeam cateva suflete de turisti, acum Tbilisi geme de straini. In 2010, au fost 2 milioane de turisti, iar in 2017, 7,5 milioane. In 2016, Georgia a participat la targuri in 23 de tari, a organizat campanii de promovare catre potential turisti in 16 tari si a organizat 99 de infotripuri pentru presa (banuiesc ca Romania a participat, probabil, in tot cam atatea targuri, nu a organizat nicio campanie de promovare, nicaieri in lume, a desfiintat opt birouri de promovare turistica si a organizat vreo patru infotripuri). Iar secretarul de stat pe probleme de turism vorbeste ca un copil de scoala ajutatoare.

Sincer, as fi putut sta in Tbilisi si o saptamana si in mod sigur nu m-as fi plictisit. Dar daca tot eram pe aici, trebuia sa purcedem mai departe … asa ca in episoadele urmatoare va voi povesti ce am mai vazut prin restul Georgiei.

Imagini Tbilisi, Georgia

Caucazul Mare

Ce fain … in Georgia este zapada 🙂

Lacuri

Si cam asa se vede Tbilisi din avion in timpul aterizarii

Imagine istorica – Blue Air la Tbilisi

Cea mai puternica prezenta romaneasca in Georgia – benzinariile Rompetrol implantate aici de Dinu Patriciu

Pe bulevardul David Constructorul

Barulete dragute

Felinare pe bulevardul Rustavelli

Opera din Tbilisi

Piata Libertatii – centrul orasului. Unde se afla acum statuia Sfantului Gheorghe ucigand balaurul, pe vremuri, era statuia lui Lenin 🙂

Mama Georgie – daca vii ca prieten, primesti pocalul cu vin, vii ca dusman, primesti sabie

Futuristul pod al Pacii

Numit si Always … va dati seama de ce 🙂

Public Services Hall

De departe, zici ca sunt niste ciupercute

Tbilisi – orasul vechi

Peste care zboara teleferice

Tbilisi vazut de sus, de la citadela

Catedrala Sf. Treimi – o alta ctitorie din perioada Sakashvilli

Giorgi Chogovadze, seful Georgian National Tourism Administration

Cilindrii … inca nedeschisi publicului

Tbilisi futurist

Tbilisi by night

Turnul inclinat

Palatul Prezidential

Centrul vechi dominat de citadela

Strada cu baruri din Tbilisi