Stema Transnistria

Lenin si Stalin, cand au inceput sa cioparteasca imperiul sovietic in asa-numitele republici unionale, si-au propus sa creeze o babilonie intreaga. Nu stiu daca s-au gasit documente in care sa stabileasca clar principiile de sadire a unor seminte de ura si razboi intre „popoarele fratesti”, dar aproape fiecarei republici nou-create i s-au implantat regiuni care nu le apartinusera vreodata, cu populatii de alta origine. Asa au aparut Nagorno-Karabakh, Donbass, Samarkandul & Bukhara, Osetia de Sud, valea Fergana… Aici, la noi, Republica Sovietica Moldoveneasca s-a blagoslovit cu Transnistria, nici macar cu ea intreaga … ci doar o fasie de pamant care va deveni puternic industrializata de-a lungul Nistrului, dar in stanga sa.

De-a lungul istoriei, zona dintre Nistru si Bug a fost cam un „no man’s land”. La un moment dat, nominal a tinut de Lituania, dar de facto pe acolo bantuiau tot soiul de haiduci. Dupa ce Imperiul Otoman a cucerit sudul Basarabiei (Bugeacul), prin acest teritoriu relativ pustiu facea legatura cu vasalul Hanat al Tatarilor, cu baza in Crimeea. Dar aici, fugeau in general oameni care nu voiau sa mai plateasca taxe, care erau certati cu legea sau in cautare de aventura prin statele din jur – Moldova, Polonia sau Hanatul Tatarasc. De altfel, una dintre localitatile de dincolo de Nistru se cheama Slobozia – adica o localitate care nu plateste taxe. Da, au existat destui moldoveni care au trecut Nistrul sa scape de „ANAF-ul” domnitorilor de la Suceava si Iasi, ai carui agenti fiscali nu prea le dadea mana sa treaca Nistrul, in salbaticie. Si, timp de veacuri, acest pamant dintre Nistru si Bug a fost cumva in afara controlului vreunui stat. De facto, tinea de Imperiul Otoman (sub numele de Yedisan), de jure … apartinea locuitorilor ei. Dar trebuie mentionat ca numerosi boieri moldoveni aveau pamant in zona, oferit de domnitorii moldoveni. Sa le fi dat acestora blana ursului din padure? Si da, si nu.

Pentru prima oara cand zona a intrat intr-o zona administrativa serioasa a fost in 1792, cand Transnistria de Sud a fost cedata de Imperiul Otoman Rusiei. Rusia isi incepuse cu mai bine de doua secole in urma marsul cuceritor spre sud si, in 1783, lichidase Hanatul Tatarilor din Crimeea, dupa ce ii inghitise pamanturile, putin cate putin. In 1792, rusii ajungeau la Nistru, gasind o regiune cu pamant bun, dar putin populata.

Prima idee a rusilor a fost sa-i colonizeze aici pe … romani. Au dat regiunii numele „Moldova Noua” si au convins numerosi boieri, dar si tarani romani din Moldova, Bucovina sau Transilvania, sa vina in teritoriul dintre Nistru si Bug. Ca dovada, inclusiv de-a lungul Bugului, sunt sate cu nume romanesti. Dar procesul de colonizare a fost intrerupt in 1812, cand Rusia a cucerit Basarabia si nu mai avea nevoie de propaganda unei „noi Moldove”… Colonisti rusi au fost adusi din fundul Maicii Rusii sa cultive terenurile roditoare de la Marea Neagra, iar proportia etniilor s-a schimbat. Turcii au disparut, tatarii, la fel, iar rusii si ucrainenii i-au depasit in numar pe romani.

Romanii din tinutul dintre Nistru si Bug s-au implicat in miscarea de eliberare de la inceputul secolului XX, iar in Sfatul Tarii au fost si reprezentanti ai romanilor de dincolo de Nistru, dar decizia geopolitica a fost sa ne oprim la Nistru, la istorica granita intre Tarile Romane si pustietatile stepelor de la nord de Marea Moarta. Dar sute de mii de romani au ramas dincolo de Nistru. Unii au fugit in Romania Mare, altii aveau sa traiasca foametea sovietica si asimilarea. Pentru propaganda, sovieticii au recuperat ideea tarista de „Moldova Noua” si chiar au creat o „Moldova Noua” – s-a numit Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca, cu capitala la Balta, inclusa in Ucraina Sovietica.

In 1940, odata cu ocuparea Basarabiei, Stalin s-a gandit sa ciorparteasca noile teritorii romanesti cucerite. Basarabia a fost taiata – nordul (cu Hotin) si sudul (cu Cetatea Alba si iesirea la Marea Neagra si Dunare) au fost cedate Ucrainei, iar o parte din vechiul RASSM a fost cedat Moldovei. A fost, evident, un dar otravit. Moldova s-a trezit cu o mare comunitate de rusi, iar in regiunea de la Est de Nistru, desi extrem de mica din punctul de vedere al suprafetei si al populatiei, a avut parte de investitii mai mari decat in restul intregii Moldove. Faptul denota ca rusii nu aveau incredere in romanii basarabeni.

Cred ca numele de Transnistria a aparut pentru prima oara oficial in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, cand regiunea dintre Nistru si Bug a fost cedata Romaniei, de catre Reich, pentru administrare mai mult sau mai putin temporara. Ungurii chiar sugerau ca romanii din Ardealul de Nord ocupat in urma Diktatului de la Viena sa fie deportati in Transnistria, care astfel ar fi fost romanizata impreuna cu sutele de mii de romani care locuiau la est de Bug, pana, hat, aproape de Bugeac. Infrangerea din Al Doilea Razboi Mondial a facut ca toti acesti romani de la est de Bug sa dispara fie ucisi, fie fugiti, fie deportati in Siberia, ramanand insa o comunitate in teritoriul dintre Nistru si Bug, in special de-a lungul Nistrului.

In perioada sovietica, zona transnistreana a RSSM a fost favorizata. Aici s-au investit in complexuri gigantice industriale si au fost adusi muncitori din toata URSS, in special din Rusia si Ucraina. Basarabia trebuia sa ramana o anexa agricola si, mai ales, viticola. Perestroika si prabusirea URSS au dus la redesteptarea nationala a romanilor, dar si la reactia rusofonilor, grupati in zona din jurul Tiraspolului. Asta a dus la razboiul romano-rus de pe Nistru din 1992 – intre trupele tinerei Republici Moldova contra trupelor rusofonilor, ajutati de cazaci si de Armata a XIV-a Sovietica, cantonata din 1944 in Basarabia si Transnistria. Pana in anii 1980, sediul armatei a XIV-a a fost la Chisinau, dar a fost mutata, preventiv, la Tiraspol. Rusii deja se pregateau. Miscarea de renastere de la Chisinau (declararea romanei in grafie latina drept limba de stat, declararea tricolorului romanesc drept steag al Moldovei, declararea suveranitatii si apoi a independentei Republicii Moldova) i-a intaratat pe rusofonii de la est de Nistru, care, avandu-l in frunte pe siberianul Igor Smirnov, au creat o republica-fantoma – Republica Moldoveneasca Nistreana, care a pastrat steagul sovietic al Moldovei (rosu-verde-rosu, aparent steagul raialei otomane Bender), ducand la conflicte cu politia moldoveneasca. Razboiul a izbucnit in 1992 intre fortele moldovenesti (mai degraba, militia, pentru ca Moldova inca nu reusise sa puna la punct o adevarata armata) si fortele rusesti, sprijinite, cum spuneam, de cazaci si de Armata a 14-a. Dupa patru luni de lupte si sute de morti si raniti, s-a semnat un armistitiu. Orasul romanesc Tighina din dreapta Nistrului (numit Bender, in turca) a ramas in mainile separatistilor, iar satele din zona Cocieri – Dorotcaia, aflate in stanga Nistrului, au ramas in administrarea directa a Moldovei.

Au urmat decenii de incordare si de negocieri. Transnistria a ramas o enclava intre Ucraina si Moldova, unde orice era posibil. Evident, in ciuda banilor pompati de la Moscova, situatia economico-sociala s-a deteriorat. Multi localnici au plecat, in general, in Rusia, marea majoritate fiind tineri si lasand in urma lor o populatie imbatranita si paupera. In 1992, orasul Tiraspol, capitala, avea 200.000 de locuitori, astazi, oficial ar mai fi vreo 150.000, neoficial, sub 100.000.

Mai fusesem in Transnistria de doua ori. Prima oara, in 1997, cand, de fapt, am tranzitat cu trenul zona secesionista in drum spre Odessa, iar a doua oara, in 2013, cand am calcat efectiv in Transnistria, vizitand combinatul de coniac Kvint. Atunci ne-am dus punct ochit, punct lovit pana la Kvint si ne-am oprit vreo zece minute in piata centrala, sa ne pozam cu statuia lui Suvorov calare, maresalul rus care a fondat Tiraspolul in 1792, langa satul romanesc Sucleia. Acum, era pentru prima oara cand vizitam efectiv Transnistria.

In cei cinci ani de cand am fost in Transnistria, pana si „tara” asta uitata de lume s-a modernizat. Intrarea se face printr-un asa-zis punct de frontiera care arata rezonabil, iar trecerea dincolo este extrem de simpla. In 2013, mi-am scris numele pe un formular unde granicerul rus a scris cu pixul data si ora la care trebuia sa ies din Transnistria. Atunci, am primit o viza de 6 ore. Acum, transnistrenii sunt mai generosi, mi-au dat dreptul sa le calc tara pentru 10 ore. In schimb, au aparut niste fluturasi printati pe o imprimanta care aduce cu „stampila” israeliana. In pasaport, nu se pune nicio stampila, Transnistria stie ca nu e o tara, ci o „tara” recunoscuta oficial doar de Abhazia, Osetia de Sud si Nagorno-Karabakh, adica de alte entitati nerecunoscute.

Imediat dupa punctul de frontiera, apar blocurile comuniste si cam triste din Tighina. Nistrenii au pastrat numele turcesc al orasului, Bender, pentru ca Tighina ar fi fost prea … romanesc. Am oprit un pic in dreptul supermarketului Sheriff, probabil singura forma de occidentalizare intr-un oras care inca traieste in URSS. De fapt, o buna parte din economia asa-numitei republici poarta numele Sheriff – supermarket, stadion, echipa de fotbal, benzinarii, televiziune, agentie de publicitate, compania de telefonie mobila, pana si Kvintul este tot Sheriff. Este cea mai mare firma din zona. Sheriff este, practic, Transnistria. Nici nu stiu de ce se mai chinuie cu numele asta lung – Republica Moldoveneasca Nistreana, poate sa-I spuna, simplu, Sheriff. Asa, poate ar fi recunoscuta si de Texas sau de Arizona. Patroni sunt Victor Gusan si Ilya Kazmaly, dar cine stie ce figuri dubioase se ascund in spatele celor doi patroni ai Transnistriei. Se pare ca clanul Smirnov. Sau alti mafioti rusi.

Intru in magazin, de fapt e un mic centru comercial, unde, la parter, se afla un supermarket Sheriff (are cam multa bautura si cam putina mancare, dar arata occidental), iar sus, un loc de joaca pentru copii si niste chioscuri care imi amintesc de angrourile romanesti din anii ’90. Schimbam niste lei moldovenesti pe ruble transnistrene. Ministatul asta n-are doar steag, imn, constitutie, ci si o minivaluta proprie. Se numeste rubla transnistreana si este maculatura pura, daca faci doi pasi cu ea in afara zonei. Dar ca sa demonstreze ca sunt mai smecheri decat moldovenii, e un picut mai „puternica”. 1 euro valoreaza 20 de lei moldovenesti si doar 19 ruble transnistrene. Schimb 200 lei. Primesc aproape 200 ruble. Cam toate bancnotele il au pe Suvorov, dar una il are pe Taras Shevcenko, poetul ucrainean, iar cea mai mare denominare, bancnota de 100 de ruble, reda portretul lui … Dimitrie Cantemir! Dimitrie Cantemir este cel mai adulat moldovean in Transnistria. Are „dosarul” impecabil – a fost domn al Moldovei, a fost aliat fidel al Rusiei si, cand alianta ruso-moldoveana a fost invinsa la Stanilesti, pe Prut, de catre otomani, a fugit la Maica Rusie, unde a devenit nobil rus. Perfect.

Prima calatorie din proiectul Centenar Romania a fost sprijinita de TAROM si agentia de turism Go Adventure Moldova, alaturi de HMDS, Hotel Aria Chisinau si Castel Mimi.

Imagini Transnistria

Soseaua dintre Chisinau si Transnistria

Suntem pe drumul cel bun

Dupa granita, pe stanga, blocurile din Tighina

Surprinzator, la intrarea in Transnistria, reclame cu litere latine

Arcul de Triumf din Tighina. A fost construit in 2008, copie a unui Arc de Triumf construit la Chisinau la inceputul secolului XIX pentru a celebra victoria rusilor asupra otomanilor si distrus in timpul Revolutiei din 1917 (alaturi de statuia tarului Alexandru III din Chisinau)

Supermarketul Sherif din Tighina sub ochii lui Potemkin

E o Andy’s Pizza si in Transnistria !

Retraind trecutul 🙂

Secera si ciocanul si strugurii – simbolul Transnistriei. Intr-o interpretare liberala, trebuie sa fi beat pentru a sprijini comunismul

Ruble transnistriene

Surpriza – pe hartia de 100 ruble este Dimitrie Cantemir. Cam trist, e adevarat

Peste tot, se anuntau alegerile prezidentiale din Rusia