Distribuie articolul:

Daca pana acum vreun deceniu sau doua, zonele rurale erau, in cea mai mare parte, ocolite de turisti, odata ce marile orase au fost luate cu asalt de mulțimi din ce in ce mai mari de calatori (datorita „democratizarii” preturilor de transport), un numar din ce in ce mai mare de oameni s-au indreptat spre zonele rurale, pentru a descoperi autenticul dintr-o destinatie. Nu este niciun secret, in general zonele rurale de oriunde din lume sunt mai conservatoare decat cele urbane, locuitorii tind sa nu se imbrace in blugi rupti si tricouri mulate, ci in costume populare, iar asta o fac in mod natural, asa cum au facut-o parintii si buneii lor. E drept, exista cateva zone rurale, mai ales din Europa Occidentala, care si-au pierdut si ele „inocenta”, unele sate fiind vizitate de turisti care intrec si de 100 de ori populatia locala, care s-a lasat de muls vaca si s-a apucat de vandut suvenire, dar mai sunt multe, multe tinuturi prin lume care isi pastreaza traditiile, obiceiurile si atmosfera.

In programul excursiei de la Chiang Mai, au fost incluse si astfel de locuri, iar o zona urma sa o vizitam fix in ziua a doua. Se numeste Mae Kampong si nu e asa departe, doar vreo 50–60 km cu masina, undeva prin zona deluroasa care incepe imediat de la nord de Capitala Nordului Thailandez. Drumul a fost o perioada pe autostrada care ducea spre Chiang Rai. Nu o vazusem decat o data, in ianuarie 2012, dar nu stiu cum mi-am adus aminte de ea … desi Thailanda are numeroase autostrazi de genul acesta. Dupa standardele europene, nu ar fi chiar autostrada–autostrada, pentru ca traverseaza sate, dar are doua–trei benzi pe sens, iar sensurile sunt despartite prin spatii verzi. Am oprit pe drum pentru un pui pe frigaruie si cate ceva de la supermarket J.

Au urmat serpentine prin jungla de smarald, prin sate adormite cu case traditionale, ici si colo cate un parau rapid, si ne-am oprit intr-un sat. Aha, asta e Ban Mae Kampong. Am trecut pe langa o masina-supermarket (pe aici, satele sunt cam mici si imprastiate pe dealuri, asa ca exista un mic supermarket mobil, o masina plina cu mancare, bauturi, produse de igiena etc., care o ia molcom prin toate satele. Daca aici este una dintre destinatiile de turism rural ale provinciei, atunci trebuie sa fie si niste locuri de cazare… asa ca au inceput sa apara micile pensiuni traditionale – toate, facute din lemn, lasi incaltarile la intrare. Am vizitat una, nu era inca gata, mi s-au parut camerele cam mici, dar totul era haios… pentru o experienta rurala thailandeza…

Principalul obiectiv turistic al regiunii este Flight of the Gibbon, inceput ca o tiroliana spectaculoasa deasupra junglei in 2007, dar, intre timp, s-a dezvoltat si ofera o intreaga oferta de turism de aventura – caiac pe rauri, catarare, explorare de pesteri, o zi cu un elefant, rafting etc. In plus, nu mai este doar in Chiang Mai, a aparut Flight of the Gibbon si undeva intre Bangkok si Pattaya (mai aproape de Pattaya) si ma astept sa apara si pe undeva prin sud. Dar chiar si daca mergeti doar pentru tiroliana, eu va sfatuiesc sa ramaneti cateva ore si prin zona.

Principalul drum turistic duce de-a lungul unui rau care creeaza niste cascade spectaculoase pe cursul lui. Si cum imi plac cascadele, pot spune ca a fost un drum excelent… prin jungla, cu umbra, dar cald-placut, cu zgomotul apei in cadere, cu flori tropicale, din cand in cand. A fost o tura de vreo ora, o ora si ceva, nu mai stiu, poate mai mult, nici n-am simtit cand a trecut timpul. Am revenit apoi, incet, in sat, pe carari de munte, dar si pe sosea, admirand panoramele (nu extrem de dese, jungla totusi e relativ densa pe aici). Am intrat apoi intr-o casa unde o doamna din sat ne-a impletit rapid niste cosulete din bambus (fiecare din grup a primit una cadou, am adus-o cu mare grija pana acasa ;)). Cei mai dibaci din grupul nostru si-au incercat mana si a venit vremea pentru pranz… Ce am mancat? Thailandeze, uitati-va mai jos prin poze :).

A fost o dimineata, ma rog, chiar mai mult decat o dimineata, de-a dreptul zen… un moment prielnic de plimbare, de un pic de miscare, de natura, frumos si de aer curat.

Urmatoarea oprire a fost de cealalta parte a Chiang Maiului, la Bo Sang, cunoscuta si ca „Umbrella village”. Aici este centrul nr. 1 din toata Thailanda unde se fabrica minunatele si delicatele umbrele thailandeze. Acestea sunt facute din hartie obtinuta din coaja duzilor din zona (frunzele de dud sunt folosite si pentru hrana viermilor de matase) si apoi pictate manual. Ca in marea majoritate a unor asemenea atractii turistico-de cumparaturi din Thailanda, mai intai am facut o tura pe unde se fabrica – doamne care picteaza, doamne care fac scheletul din lemn, care lacuiesc… Si, ca peste tot, muncitorii aproape ca ignora vizitatorii, care pozeaza si filmeaza. Uneori, pare un pic de jungla umana. Mi-aduc aminte ca am fost prin 2002 la Bo Sang si am ajuns la un atelier care nu parea la fel de institutionalizat ca acesta – am ras cu femeile care pictau umbrele si chiar ne-au pictat un elefantel cu textul Thailand 2002 pe rucsac. Era dragut. Acum, se trecuse la productia de masa si impersonala. Evident, apoi am intrat in magazine, unde am dat peste o nebunie de culori si umbrele in toate formele, chipurile, tipurile. Si nicio presiune de cumparare… Am cumparat totusi cate ceva pentru acasa, inclusiv o umbrela. Pretul era un pic mai mare decat in oras, dar nu foarte mult si pareau de calitate mult mai buna.

Am mai oprit la fabrica de matase. Sincer, mai vazusem nu stiu cate… dar am trecut din nou cu rabdare prin tot procesul de fabricatie – viermi, coconi, fiert, tesut, razboi de cusut. Sunt convins ca pentru cine nu a mai vazut asa ceva este foarte interesant… chiar si mie mi-a adus aminte de clasa a VI-a, cand scoala mea a primit ordin de la centru sa produca … viermi de matase. Asa ca o clasa a fost transformata in ferma de viermi de matase, copiii au desfrunzit toti duzii din cartier (de data asta, ne puteam urca „oficial” in copaci), iar cineva statea non-stop cu viermii, sa nu fuga pe undeva si, mai ales, sa nu se transforme in fluturi, ca atunci nu mai ai ce face cu coconii. Bietii viermi pier fierti inainte de a-si lua zborul. Evident, si aici se afla un megamagazin cu sute de articole din matase, dar la preturi foarte piperate. Daca la umbrele, diferenta de pret intre magazinele-fabrici si cele de la bazarul din oras nu era foarte mare, la matase, e. E drept, si diferenta de calitate este usor perceputa, asa ca daca vrei haine zdravene din matase de mare calitate, cauta-te bine in buzunar si vei gasi.

Am ajuns destul de repede acasa si, pana la cina (in infotripuri, cele trei mese sunt de-a dreptul sacrosancte. Uneori, chiar imi doresc sa renunt la unele, dar, in general, ajungem in restaurante care merita vazute), am dat, evident, o fuga la masajul de langa hotel. Cum ziceam, mi-am propus sa nu ratez nicio zi de masaj si nu, nu am ratat.

Cina a fost la River Market, un restaurant superb plasat pe malul raului care strabate Chiang Maiul, cu o pajiste verde excelenta si cu mancare de nota 20. Tot soiul de salate, pui, nepieritorii creveti de data asta pane si, mai ales, suprema si sublima mango – sticky rise. Sa nu mai spun ca a fost prezentata spectaculos cu orezul in forma de inima… Da, e greu sa nu iubesti Thailanda

Si pentru ca aveam chef de umblat si nu reusisem sa merg prin Chiang Mai, am decis sa merg pe jos la hotel. Nu era departe, vreo 5 – 6 km, dar urma sa strabatem orasul vechi. Au aparut cativa amatori si am luat-o pe jos. Mai intai, am trecut prin Night Market, care se organizeaza in fiecare noapte pe strazile din vestul orasului vechi. Tot soiul de suvenire– colorate, zambitoare, negociabile – valuri, lampadare, magneti, tricouri, sepci, o groaza. Apoi, am descoperit si zona de distractie – cu girlie bar, pline de fete, dar cam putini clienti… nu, nu sunt strip baruri ca in Bangkok sau Patong, doar baruri normale, exista o strada acoperita cu bar langa bar care se termina cu un mare stadion de muay thai. Muay Thai! Wow, corect, asta voiam sa fac! Sa ma duc la muay thai. Am mai fost la niste meciuri acum multi ani, cred ca in Phuket, dar erau atat de neconvingatoare … niste luptatori plictisiti care de abia loveau, lupte complet inegale intre grasuti care doar incasau si luptatori (si luptatoare) care, cel putin, erau supli si se miscau… voiam sa vad niste meciuri de muay thai adevarate. Ma rog, stiu ca marile vedete nu sunt aici, ci la Bangkok, dar voiam niste meciuri adevarate. Iar aceasta sala la capatul aleii cu zeci de girlie bar nu imi sugera ca e locul pentru lupte adevarate. Asa ca am decis sa-l intreb pe ghid unde pot vedea „real muay thai”. Si, da, am ajuns.

Dupa girlie bars, evident, urmeaza o zona plina cu saloane de masaj (nu, nu erotice), apoi restaurante, am mancat o clatita excelenta facuta pe strada si am ajuns in orasul vechi, orasul patrat, flancat de vechiul canal de aparare al orasului. Ei bine, aici, surpriza… era o liniste mormantala. Doar cateva restaurante, cate un tuk tuk sporadic pe strazi, magazine inchise, saloane de masaj lipsa, baruri cu muzica, nici gand… La un moment dat, am avut chef de o bere si a fost greu sa gasim… fie nu vindeau bere (erau restaurante musulmane, presupun, Thailanda are o comunitate musulmana in sud, spre Malaysia, dar multi au emigrat si prin alte colturi ale Thailandei si isi mentin obiceiurile religioase, culinare, bahice si vestimentare), fie erau inchise. Pana la urma, am gasit in gradina unui mic hotel. In schimb, extra muros, inca existau locuri cu street food. In Bangkok cand am fost ultima oara, street food-ul cam fusese interzis… In Chiang Mai, inca supravietuia, ici si colo.

M-am retras acasa, lipa, lipa. Se apropia de miezul noptii si a doua zi urma sa fie ceva mai intensa decat ziua a 2-a. Era ziua dedicata animalelor sacre ale Thailandei – elefantii…