Pashupatinath, Kathmandu, Nepal

Cum ziceam si in articolul de ieri, Kathmandu a fost o dragoste la prima vedere. Da, poate suna ciudat, este haotic, murdar pentru cineva care traieste in satele scandinave sau elvetiene, circulatia este mai dezordonata decat in capitala Romaniei, dar, nu stiu, are ceva, ceva care te atrage, te prinde in mreje si care te vrajeste. Si nu, nu se afla la picioarele Himalayei. De fapt, muntii cu varfurile acoperite de zapada permanenta nici macar nu se vad din Kathmandu (trebuie sa te cateri pe dealurile din jur, cum ar fi la Nagarkot, de unde ai o panorama incredibila daca prinzi o dimineata clara si fara nori). Ultima oara, am fost in Kathmandu in toamna lui 2015, la cateva zile dupa Great Himalayan Earthquake, si eram curios sa vad cum a evoluat.

Raj ne-a asteptat la aeroport si am plecat direct la el acasa, acolo unde a deschis si un homestay chiar dragut, numit Be Here Now. Am avut o camera cu un balcon generos, care dadea spre un camp verde, si de unde se vedea stupa cu ochii lui Buda de la Swayambunath. Kathmandu a crescut enorm in ultimul deceniu, dupa incheierea razboiului civil, si, la fel ca in cazul Romaniei, milioane de locuitori au plecat sa lucreze in prosperele emirate de la Golful Persic. Acestia au trimis banii acasa si si-au construit case imense, adevarate blocuri cu cateva etaje. Ca si in Romania, infrastructura nu a tinut pasul, asa ca drumurile lasa mult de dorit, iar canalizarea straluceste prin absenta, dar oamenii s-au descurcat – businessul cu fose septice duduie, iar soselele facute din pamant sunt luate cu asalt de masini 4×4… Acestea, pe langa case, s-au cumparat la greu, in ciuda taxelor vamale halucinante – 80% pentru automobile si 30% pentru microbuze si autobuze, in conditiile in care, evident, Nepalul nu produce nicio roata de automobil. Dar si asa, suferinda si subdezvoltata infrastructura a tarii este luata cu asalt de sute de mii de cetateni, in fiecare zi… probabil, la fel ca in Vietnam, taxele vamale ridicate sunt o masura care sa evite blocarea totala a traficului in zonele urbane.

Cum ziceam, Raj a construit si el un bloculet – la parter, locuieste el, cu familia lui, la etajul 1, fratele sau, iar celelalte doua etaje sunt destinate turistilor. Mai exista o terasa, sus, pe cladire, unde am luat cu mare placere micul dejun pregatit de sotia lui in fiecare dimineata, urmarind viata de zi cu zi dintr-un cartier nepalez unde putini turisti ajung (nu am mai vazut unitate de cazare prin zona). Si o atmosfera linistita…

Evident, desi chiar imi placea zona, nu puteam sa stau prea mult. Am sarit in masina lui Raj si am taiat-o spre oras. Evident, mi-am luat un SIM local, sa pot da telefoane si, mai ales, sa raman conectat la internet (netul nu duduie in Nepal, dar merge rezonabil), asa ca, de cate ori aveam nevoie sa merg undeva, il sunam pe soferul lui Raj si aparea prompt… In ciuda traficului, nu eram departe de Thamel, cartierul turistic al Kathmandu-ului. Am mai scris de multe ori despre Kathmandu, dar acum vreau sa ma concentrez pe schimbarile din oras.

Am dorit sa ajung in primul rand in Durbar Square, piata centrala istorica, acolo unde generatii intregi de regi au construit zeci de temple. Sincer, acolo a fost locul unde m-am indragostit iremediabil de Kathmandu. Si, de asemenea, este locul unde inima a plans cand am pasit in septembrie 2015, dupa cutremur… parte din templele pe care m-am catarat si unde, urmand exemplul localnicilor, m-am hodinit urmarind cum se plimba lumea in sus si in jus, nu mai existau. Palatul regal, care fusese transformat inca de pe vremea regatului in muzeu national (ultimul Palat Regal era in alta parte), nu cazuse, dar crapase peste tot… In 2015, nu erau decat mormane de moloz, dar acum, se vedea ca se lucra, cu mai mult sau mai putin spor, la reconstructie… Santierul de la Palatul Regal era ceva mai dinamic, asta si datorita faptului ca SUA si China isi dadusera mana, oferind fondurile necesare reconstructiei. Si templele care supravietuisera imensului cutremur pareau sa fie in proces de consolidare… nu peste tot. Sa nu credeti insa ca farmecul pietei a disparut – Shiva a facut ca zona nordica a pietei sa ramana neatinsa si acolo am retrait atmosfera acelui Durbar Square „al meu” – cu acoperisuri in trepte tip pagoda, cu porumbei care zburau ca niste habauci, cu femei in sari odihnindu-se, cu falsi sadhu vanand turisti pentru poze.

Si pentru cei care nu cred in ceva forte supranaturale, Kathmandu, locul unde zeii si oamenii se intalnesc si comunica, este o dovada ca, undeva, ceva exista. Una dintre vechile traditii ale orasului este Kumari, asa-numita Zeita Vie. Este o fetita care este aleasa dintr-o anumita casta in urma unui proces similar cu cel prin care este ales Dalai Lama (de la caracteristici fizice – printre altele, trebuie sa aiba gene ca de vaca, o trasatura de mare frumusete la picioarele Himalayei, dar si gat ca o scoica, corp ca un arbore banyan, coapse ca ale unei caprioare, piept ca al unui leu si o voce puternica si clara ca a unei rate), inclusiv dupa testul prin care sa recunoasca lucrurile vechii Kumari, inclusiv sa nu se teama de un test final, desfasurat noaptea, intr-unul dintre templele din Durbar Square. Aceasta fetita care este aleasa in jurul varstei de 2 ani este recunoscuta si proslavita ca o zeita (se spune ca trupul ei adaposteste zeita Taleju) pana la primul ciclu, cand zeita ii paraseste corpul, iar preotii hindusi trebuie sa gaseasca o noua Kumari.

In timpul perioadei in care fetita este Zeita Vie (in general, circa 8 – 10 ani), aceasta nu paraseste palatul in care locuieste decat in timpul unui mare festival hindus si poate fi vazuta doar din cand in cand, iesind intr-un balcon care da in curtea interioara a palatului, pentru a-i binecuvanta pe cei aflati acolo. Desi am fost pana acum de trei ori in Kathmandu, nu o vazusem vreodata pe Kumari. Am avut noroc anul acesta, cand, intrati intamplator in curtea interioara a palatului, a aparut Kumari. Mai intai, am fost avertizati ca nu avem voie sa fotografiem si apoi a aparut o fetita aparent plictisita, vopsita in rosu, care s-a uitat in curte pentru cateva zeci de secunde si apoi a fugit, probabil, la joaca. Actuala Kumari este zeita de doar 1 an si are 4 ani, varsta la care un copil obisnuit alearga, se harjoneste, nu binecuvanteaza trecatori.

Ceva mai incolo, din nou, o forta supranaturala a mentinut in picioare asa-numitele temple erotice – practic, pe stalpii care sustin acoperisurile templelor-pagode sunt sculptate scene erotico-pornografice, unele dand chiar si in sado-maso. Nu exista o teorie unanim acceptata care sa explice prezenta acelor sculpturi pe temple cu rol religios, dar una dintre ele spune ca zeita fulgerelor este o virgina timida care se sperie cand vede scene pornografice si nu trasneste templele, fugind. Se pare ca si zeul cutremurelor este virgin, dovada ca aceste temple au ramas in picioare, cel putin, in Kathmandu (am vazut in Patan scene mai degraba sado-maso de pe templele care au picat si au fost adapostite pana la reconstructie in curtea Muzeului din centrul orasului).

Thamel-ul, cartierul turistic unde se concentreaza sute de hoteluri, restaurante, baruri, agentii de turism si magazine pentru turisti, a fost, poate, cea mai mare surpriza – s-a extins enorm (cred ca e de cel putin cinci ori mai mare decat cand l-am vizitat prima oara, in 2003) si este extrem de curat si… linistit…. Soc si groaza, traficul a fost interzis intr-o parte a lui (in centru, in jurul lui Kathmandu Guest House, de unde a si pornit enclava turistica a orasului) si este, oh, slava lui Ganesha, LINISTE. Ma rog, nu 100%, mai apare cate o motocicleta, mai trebuie sa te feresti de o ciclo-ricsa, dar, cel putin, nu mai sunt masini… Sper sa tina. Si, da, ca de obicei, mi-am umplut bagajul cu carti (cartile sunt foarte ieftine in Nepal)… Din pacate, libraria Pilgrims, unde efectuam de fiecare data un pelerinaj cand ajungeam la Kathmandu, nu mai exista (Raj mi-a spus ca s-a mutat, pentru ca a ars acum vreo doi ani), in locul ei fiind o cafenea. Nu am cautat-o, in schimb, am intrat in celelalte librarii din zona si mi-am facut bagajul sa se apropie periculos de greutatea maxima admisa.

Un alt loc care nu poate fi ratat in Kathmandu este templul hindus Pashupatinath, unul dintre locurile sacre pentru hindusi (cel putin, pentru cei nepalezi). Se spune ca daca templul unui credincios este incinerat aici si cenusa ii este aruncata in pestilentialul parau Bagmati, care trece prin templu, esti asigurat de o reincarnare superioara… Asa ca aici, pe niste platforme de piatra, se incinereaza non-stop, inclusiv nepalezi care mor peste mari si tari si care sunt adusi aici cu multe eforturi si cheltuieli financiare, pentru a fi incinerati in locul sacru. Din pacate, cei care nu sunt hindusi nu au voie in curtea templului. In schimb, pot bantui prin zona… si, de data asta, avand timp mai mult, am descoperit niste zone construite pe dealul ce domina templul de unde puteam spiona tot ce se intampla in perimetrul interzis 😊. In plus, numeroase ceremonii (pe baza de foc, deh, suntem intr-o zona de incinerare) au loc in afara templului cu femei desculte cantand imnuri si invartindu-se in jurul unor altare in flacari (mai degraba, gratare). Am asistat si la raderea in cap rituala a barbatilor care tocmai isi pierdusera un parinte si urma sa fie cel care sa-i dea foc rugului de incinerare. Se spune ca unul dintre motivele pentru care nepalezii si indienii isi doresc cu ardoare un fiu este ca doar un fiu (si nu vreo fiica) are dreptul sa aprinda rugul parintilor in momentul incinerarii… si daca ai doar fiice, nu am inteles niciodata cine da foc, dar nu e la fel de bine ca un fiu.

Ca de obicei, m-am plimbat de-a lungul capelelor care domina paraul Bagmati si platformele de incinerare, unde zeci si sute de nepalezi isi pierd vremea urmarind pentru a nu stiu cata oara ceremonialul de incinerare (care include si scaldatul corpului in paraul extrem de poluat si malos). In zilele de dupa cutremur, toate platformele au functionat la nivel maxim, 24 de ore pe zi… de fapt, unul dintre simbolurile fotografice ale cutremurului a fost cu aceste focuri si cu fumul care se inalta zi si noapte peste templul sacru.

Tot in perimetru, se afla cativa sadhu. Sadhu sunt niste oameni sfinti care renunta la orice posesiune materiala si se retrag pentru meditatie. De cele mai multe ori, traiesc complet goi (si un vesmant este o posesiune, nu?)… Acum 13 ani, am vazut la Pashupatinath niste sadhu care pareau autentici (nu, nu erau complet goi, dar aproape), acum sunt doar sadhu pentru fotografii – e drept, arata spectaculos si poti face cu ei poze cu multe like-uri pe Facebook, dar nu sunt… sadhu. I-am vazut pe doi dintre ei revenind de la pauza de masa, iar unul avea un mare ceas la mana… halal, sadhu 😊.

Nepalul este o tara majoritar hindusa, dar exista si o puternica si influenta comunitate budista, in special formata din tibetani refugiati, dar si din localnici inruditi cu tibetanii (cum ar fi comunitatea Sherpa, faimoasa pentru ca majoritatea barbatilor lucreaza ca ghizi sau caratori de bagaje prin Himalaya). In plus, comunitatea asta este destul de bogata… Iar principalele lor temple se numesc Boudhanath – cea mai mare stupa din lume sau Swayambunath, numita in scopuri de marketing si Monkey Temple. Am iubit Boudhanath, l-am descoperit evident tot in 2003 si m-a cucerit pentru atmosfera aia lina, boema, plina de tranchilitate. Ma invarteam in jurul maretei stupe si din toate magazinele se auzea muzica incantatiilor budiste tibetane, care parca te baga intr-o transa linistitoare. In 2015, am fost extrem de afectat sa vad ca cutremurul demolase varful stupei, cu acei ochi albastri patrunzatori ai lui Buda, dar, desi in restul tarii nu pare sa se puna vreo caramida la loc, la Boudhanath era santier. Acum, in 2018, Boudhanath este gata, reconstruit ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, stralucitor, dar care si-a pierdut o buna parte din magie. Motivul? A devenit mult prea aglomerat. Pe langa turistii al caror numar a crescut exponential, tot mai multi nepalezi din Kathmandu vin aici pentru a descoperi o oaza relativ exotica a orasului lor… mase intregi de oameni se invart pe aici… mi-am propus sa ajung dis-de-dimineata, dar n-a fost sa fie. Daca ajungeti la Kathmandu, incercati sa fiti aici la primele ore ale diminetii si, probabil, veti surprinde un pic din vechea magie a Boudhanath-ului. Puteti lua micul dejun aici, exista numeroase restaurante catarate pe cladirile comerciale care inconjoara stupa. Din pacate, acea muzica hipnotica, cu acele incantatii care se revarsau din zeci de boxe, a disparut. De cand cu youtube, de cand cu muzica ce se poate descarca pe telefoanele mobile, vanzarile de CD-uri aproape au disparut… de fapt, acea muzica era pompata de numeroasele magazine care vindeau CD-uri cu muzica si DVD-uri cu filme, dar cine mai cumpara asa ceva in ziua de azi? Sincer, eu as incerca sa pun niste difuzoare cu muzica aceea care aducea atat de multe atmosferei magice de la Boudhanath.

Stupa de la Boudhanath exista de secole. Aici, se strangeau pelerinii si negustorii tibetani care coborau de pe platoul lor de la 4.000 de metri pentru a schimba marfuri cu nepalezii. Iar dupa ce Tibetul a ajuns sub ocupatie chineza in 1959, numerosi tibetani s-au refugiat in Nepal, asezandu-se unde altundeva decat in jurul stupei. Asa ca in cartierul tibetan din estul Kathmandu au fost reconstruite temple din Tibet distruse de ocupantul chinez mai ales in perioada Revolutiei Culturale si a Marelui Salt Inainte, multi dintre calugari refugiindu-se aici, pastrand flacara vechiului Tibet, aprinsa in exil. Merita sa-ti rezervi ceva timp ca, dupa ce faci kora (plimbarea in sensul acelor de ceasornic) din jurul stupei, sa le descoperi. Unele dintre cele mai frumoase temple tibetane din exil se afla aici, dar nu rata sa te duci, e drept, ceva mai departe (se ajunge doar cu transport privat), pe niste drumuri atroce (cica, se asfalteaza) la manastirea Kopan, spectaculos construita pe un deal de unde ai parte de panorama unei bune parti din oras.

Aici, vei gasi o oaza de liniste (pentru a nu fi inundata de vizitatori, nepalezii nu au voie in interior) unde numerosi occidentali (europeni, americani sau australieni) vin pentru a invata budismul, pentru a medita si a se regasi spiritual. Am vazut cateva grupuri pe iarba in gradina superba din jurul templelor, discutand despre filozofia budista a vietii cu calugari tibetani buni vorbitori de engleza. Este, aparent, locul cel mai popular din lume (dupa zona Darjeeling, unde locuieste Dalai Lama) pentru meditatie budista. Si pentru o retragere din lumea nebuna, nebuna.

Am calatorit in Nepal cu sprijinul Turkish Airlines si al amicului Raj de la Good Kharma Trekking, cu care m-am plimbat prin zona Kathmandu si in al carui homestay am stat.

Imagini Kathmandu

Casa si pensiunea lui Raj… nu va speriati de molozul din fata, sunt doar 5 metri 🙂

In schimb cam asta era peisajul bucolic din balconul camerei

Nepalul se pregatea de Anul Nou Nepalez

Trupa muzicala pentru nunta

Arhitectura tipica vaii Kathmandu

Unul din templele ramase in picioare in Durbar Square, dar are nevoie de consolidare

Aici, a fost un templu…

Palatul lui Kumari, Zeita Vie. Si el trebuie intarit. Oare cand ?

Ce poti face in Durbar Square ?

Acele pagode care m-au fascinat

Zeul cutremurului s-a rusinat cand a vazut asa ceva

La Dolce Vita … un veteran al Thamelului

Pashupatinath

O ceremonie la feminin

Un cult al focului venit dintr-o alta vreme

Aici a ars un om. Va avea parte de o reincarnare superioara

Pashupatinath, probabil cel mai sacru loc din Nepal

Un sadhu

Un astrolog gata sa-ti faca horoscopul

Sadhu pentru poze cu ditamai ceasul la mana veniti de la pauza de pranz

Picture, sir ?

Ahhh, ce mult m-am bucurat sa vad stupa de la Boudhanath complet restaurata

Oh, da, totul era la loculu lui

Rugaciunea de dupa amiaza

Tibetanii au fost intotdeauna neam de negustori… de jur imprejurul stupei, restaurante si magazine

Sub ochii patrunzatori ai lui Buda

Unul din templele tibetane „din exil”

Kathmandu – fiecare si-a construit blocul pe unde i-a traznit

Un alt complex budist – Swayambunath sau Monkey Temple

Si Swayambunath a fost refacut, Intr-o tara hindusa, tot budistii se mobilizeaza mai repede

Kopan, manastirea preferata de straini pentru regasire spirituala

Aici sunt dormitoarele

Linistea este intrerupta doar de avioanele care decoleaza de pe aeroportul din Kathmandu. Ruta de decolare este in general peste manastirea Kopan

Arta tibetana

Cum evolueaza Kathmandu. Haotic, sturlubatic

Manastirea Kopan

Andreea si sari-ul sau

Panorama de la Kopan – marea stupa de la Boudhanath si deasupra sa, dealul pe care este construit aeroportul international Tribhuvan